de Zaharia Zaharou | Vizionări: 3264
Părintele Zaharia Zaharou însuflețit de învățătura Sfântului Siluan și a Cuviosului Părinte Sofronie ne aduce în atenție cum să dobândim smerenia cât și vedere propriei păcătoșenii ca o coborâre la iad:
Să ne vedem păcătoșenia
Sfântul Siluan a văzut în cuvântul primit de la Hristos: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, o „mare știință”. Învățătorul acestei științe este Însuși Hristos, iar deprinderea ei durează o viață întreagă. Conținutul ei este smerenia lui Hristos, Care asemenea unui miel nevinovat și neprihănit a fost dus spre junghiere pentru mântuirea lumii.
Cunoșterea acestei științe este un dar dumnezeiesc fără de care nu vom afla izbândă în războiul duhovnicesc împotriva vrăjmașilor nevăzuți.
Duhul ei smerit biruiește păcatul și patimile trupești și face din sufletul monahului un sălaș al Duhului Sfânt. Cel ce stăpânește această știință rămâne neclintit pe calea Domnului, avându-l pe Hristos ca Împreună-călător; se unește cu Hristos și dobândește toate bogățiile darurilor Sale. Căci după cum spune Apostolul, Hristos pogorându-se mai întâi la cele mai de jos ale pământului, și suindu-se mai apoi mai presus de toate cerurile, ne-a curățat de toată lucrarea cea moartă a trupului (cf. Evr. 9, 14), așa încât să putem primi „Duhul înfierii” (Rom. 8, 15), acel „alt Mângâietor” (Ioan 14, 16), și să fim conduși la Adevărul deplin al mai marii iubiri a Domnului.
Când apostolii I-au cerut lui Hristos să le sporească credința, Domnul Și-a încheiat cuvântul de învățătură cu îndemnul: „când veți face toate cele poruncite vouă să ziceți: Suntem slugi netrebnice pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca.17, 10).
Am văzut că Domnul pune ca o cerință a uceniciei să ne urâm sufletul în lumea aceasta a patimilor așa încât acolo unde este El să fie și slujitorul Lui (cf. Ioan 12, 25-26).
Însă și marea știință, al cărei slujitor a devenit Siluan, spune:
„De vrea cineva să se pocăiască cu adevărat și să-I urmeze lui Hristos oriunde Se va duce, însă se vede pe sine în iadul suferinței și al despărțirii de Dumnezeu, trebuie să se osândească pe sine de bunăvoie ca fiind vrednic de acest iad din pricina păcatelor sale; trebuie să le încredințeze pe toate milei lui Dumnezeu, Care pentu noi S-a pogorât mai întâi la iad ca să ne slobozească și să ne înalțe în Împărăția dragostei Sale.”
Merinde pt monahi - Arh. Zaharia Zaharou – Editura Sfânta Mănăstire Putna
