de Simeon Kraiopoulos | Vizionări: 2618
Cum s-au aflat Sfinții pe malul celălalt! Pun început...!
În scriile Sfinților Părinți întâlnim deseori acest îndemn: să pui început, sau pun început, sau am pus început, sau voi pune început. Întâlnim acest îndemn la Sfinții Părinți, dar îl întâlnim și în zilele noastre. Mi-e teamă, însă, că nu știm exact ce înseamnă acest îndemn și ce vrea să spună cineva atunci când îl folosește. Nu înseamnă nimic dacă doar rostește cineva un îndemn al Părinților sau al unor oameni sfinți din zilele noastre. Problemele trebuiesc cunoscute de om, pe cât este de putință, în profunzime și abia apoi să se familarizeze cu ele, să le asimileze, să le trăiască. Fără aceasta, cunoașterea nu folosește la nimic.
Ce înseamnă așadar pun început?
Din câte vedem în scrierile Părinților, se poate ca cineva să spună, sau chiar să și simtă, în fiecare clipă, nevoia de a spune pun început, voi pune început.Și aceasta nu doar la începutul anului, nu doar când ne aflăm în vreun popas al vieții noastre, nu doar la începutul săptămânii, ci la începutul fiecărei clipe. Pun început. Omul nu numai gândește că este bine să facă așa, dar simte nevoia să și spună pun început. Și cu cât se hotărăște cineva mai degrabă să pună început, cu atât este mai bine. Dacă nu cunoaște, însă semnificația acestui îndemn și nu face ceea ce trebuie, totul va părea un joc sau o bătaie de joc.
Așadar, Părinții simțeau nevoia de a pune început, adică de a începe viața adevărată, duhovnicească în fiecare clipă.
Sfinții puneau început în fiecare zi și, fără să-și dea seama, la final s-au aflat pe malul celălalt.
Ce înseamnă că la final s-au aflat pe celălalt mal? Să urmărim un exemplu. Un copilaș vrea să se urce pe o scară. Își ridică piciorul pe prima treaptă și se străduiește să ducă și celălalt picior pe treaptă. Nu reușește și cade. Copilașul încearcă și altădată, dar nu reușește. Încearcă iarăși și iarăși cade. Își continuă strădania, fără să țină cont că a eșuat o dată, de două ori, de trei ori...! Nu se lasă biruit de nereușita lui. Mama copilului îl urmărește de deasupra scării, fără să fie văzută de copil. Văzând strădania copilului, și faptul că nu-i pasă deloc de eșecul lui, coboară îl ia în brațe și, una câte una, îl urcă pe copil toate treptele. Cam așa puneau Sfinții încontinuu început și la sfârșit se aflau pe malul celălalt. Pentru a înțelege mai bine întreaga problemă, să o vedem și din punct de vedere psihologic. Va urma.....
„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009