de Cristian Stavriu | Vizionări: 3934
A te lăsa in grija lui Dumnezeu, a avea încredere în pronia divină este un act de credință autentică. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și celelalte vi se vor adăuga!” presupune o credință reală, puternică ptr a putea împlini acest cuvânt, acest îndemn. Simeon Kraiopoulos ne demonstrează că înainte de toate sufletul nostru poate deveni demnița noastră daca nu-l punem în slujba Celui care ni l-a dat, dacă nu-l întoarcem spre Cel care ni l-a dăruit din iubire părintească.
Ajută-ne Doamne să voim și să putem să ne încredințăm total voii Tale și proniei Tale!
Problema este ca omul să se dăruiască lui Dumnezeu! Pe toate să le vedem prin prisma proniei lui Dumnezeu!
Oricât v-ar părea de ciudat și eu m-am folosit mult de aceste exemple, de parcă le-aș fi auzit prima oară. Sunt unele lucruri pe care le-am mai spus. Vă îndemn, dacă este cu putință,să le ascultați din nou.
Este foarte important ca omul să le vadă pe toate prin prisma proniei lui Dumnezeu: sinele său, stările în care se află, ceea ce se întâmplă în jurul său, ceea ce se întâmplă înlăuntrul său. Toate sunt în pronia lui Dumnezeu și toate lucrează doar spre bine.
Psihologii și psihiatrii lucrează doar la nivelul omenesc, deși, în realitate, nivelul omenesc nu are o importanță prea mare. În Biserică toate se întâmplă după pronia lui Dumnezeu și scopul final este ca omul să se dăruiască lui Dumnezeu. Psihologul, psihiatrul fac totul pentru om, îl au în centrul atenției pe om. Psihologul reglează dezechilibrele, îl ajută pe om să trăiască așa cum trăiesc și ceilalți oameni. Nu înseamnă, însă, că omul a fost ajutat să se dăruiască lui Dumnezeu.
Simeon Kraiopolous - SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA – , Editura Bizantină – 2009