Cine sunt acești înșelători, acești hristoși mincinoși care cu Biblia în sacoșă vin să ne evanghelizeze ca niște prestatori de servicii chiar la domiciliu? Adesea avem parte de „evanghelizare” gratuită, și aproape cu forța de către unii trimiși ai sectelor. Ne abordeaza numindu-se creștini după evanghelie de parcă noi am fi după mersul trenurilor. Acestă mândrie nu o sesizeză și nu-și dau seama că abordează un popor evanghelizat de însuși Apostolul Andrei cu 2000 de ani în urmă.

Cei trimiși la vestirea Evangheliei!
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Sfânta Scriptură (Galateni 1.8)

Cui nu i s-a întâmplat să zărească prin orașele (ba chiar și satele) țării noastre oameni care, îndeobște câte doi, ațin calea altora, cu broșuri și cărticele în mână? Acești oameni se numesc pe ei înșiși ,,vestitori ai Evangheliei” sau ,,vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu”, ori cu alte cuvinte ce simbolizează de fapt același lucru: propovăduirea învățăturii creștine. Și, indiferent ce reacții stârnesc la prima vedere, prezența lor rămâne ceva cu totul uimitor, într-o țară cu atât de vechi rădăcini creștine cum e România.

Căci orice om cu bun-simț se întreabă, pe bună dreptate, de ce trebuie să fim evanghelizați din nou, după două mii de ani de creștinism, după atâția și atâția martiri și sfinți dați de Neamul nostru lui Dumnezeu? Și dacă putem găsi o părelnică motivație în decăderea morală a societății, ori în anii de ateism și comunism, apare iar o întrebare foarte importantă: de ce ei?

Chiar așa, de ce să ne (re)evanghelizeze ei și nu alții?
De ce i-am urma pe unii și nu pe ceilalți?
,,Oferta” este – după cum știm cu toții – foarte largă: sunt ,,vestitorii evangheliști”, ,,miniștrii iehoviști”, ,,misionarii baptiști” și mulți, mulți alții. Doctrinele sau învățăturile lor de credință sunt diferite, deși atitudinea lor este foarte asemănătoare. Pe care să-i asculți? Pe care să-i urmezi? Și, în definitiv,să-i urmezi, sau nu? De ce să nu mergi – dacă tot te interesează subiectul de religie – la strămoșeasca Biserică Ortodoxă Română și să-i urmezi pe ei?

Haideți să vedem care este lămurirea pe care ne-o dă Dumnezeu!

Acum aproape 2000 de ani, pe un munte din Galileea, un Învățător cu totul deosebit, unic, stătea în fața ucenicilor Săi cei mai apropiați, în fața Apostolilor. Aceștia, care nu demult se îndoiseră de El, se închinau acum la pământ înaintea Lui. Și El a le-a zis: „Datu-Mi-S-a toată puterea, în cer și pe pământ. De aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”. (Matei 28, 16-20).

Iată! Vestirea învățăturii date de Hristos este poruncă dumnezeiască. Adresată însă cui? Apostolilor! Iată pe cei trimiși de Dumnezeu la propovăduirea Cuvântului Său.

S-au îngrijit Apostolii de misiunea dată lor?

Desigur. S-au îngrijit de aceasta atât de mult încât, atunci când grijiile administrative ale Bisericii le primejduiau libertatea slujirii, au rânduit diaconi pentru treburile interne ale bisericii, păstrându-și pentru ei propovăduirea (Fapte 6, 1-4). S-au îngrijit de misiunea lor, știind că de la Dumnezeu li s-au rânduit această misiune, precum și alții au primit alte misiuni (I Cor.12, 28). Dar au fost oare Apostoli singurii propovăduitori? Nu!

După cum ne arată cuvântul lui Dumnezeu, au mai fost și alți vestitori ai Evangheliei. Desigur, în primul rând au fost cei șaptezeci de ucenici ai Domnului (Luca 10, 1), dar au fost și alții, dintre cei convertiți mai târziu.

Poate cel mai mare dintre convertiți s-a arătat a fi prigonitorul Saul, devenit apoi Apostolul neamurilor. El a vestit pe Fiul lui Dumnezeu din Arabia în Spania, având una dintre cele mai profunde activități misionare cunoscute.

Este însă de observat un fapt foarte important: deși a fost adus la Adevăr printr-o minune, printr-o intervenție directă și personală a Marelui Ahiereu Iisus Hristos (Fapte 9, 1-6), botezul, instruirea și trimiterea sa la propovăduire s-au desfâșurat întâi prin intermediul lui Anania – unul din cei 70 apostoli – (Fapte 9, 6-20), iar apoi prin trimiterea și hirotonia primite de la Apostolii cei vechi (Fapte 9, 26-28; 11, 22-26; 13, 1-3). Văzând acest lucru, ajungem la o întrebare fundamentală:
De ce, dacă a fost converit direct de Hristos, nu a fost trimis la propovăduire tot direct de El?
Era oare nevoie ca toți cei care propovăduiau să fie trimiși de Apostoli?

Da! Avem această dovadă atât prin mărturiile deja amintite, cât și prin altele, din care cităm chiar cuvântul întărit de autoritatea unei vieți extraordinare, cuvântul spus în Duhul Sfânt de...însuși Sfântul Apostol Pavel: Cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Și cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Și cum vor auzi fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu vor fi trimiși? (Romani 10, 14-15).

Și întărind și mai mult acest cuvânt este mărturia Sinodului Apostolic din Ierusalim, cel dântâi sinod cunoscut al Bisericii lui Dumnezeu. (nota1) Despre ce este vorba? Este vorba de rezolvarea tulburărilor provocate de cei ce după cum spune Scriptura, vestesc pe Hristos din pizmă și duh de ceartă (Filipeni 1, 15).
Asemenea tulburători apăruseră într-o vreme în Siria și Cilicia. Ei, fără a fi trimiși de Apostoli, încercau să iudaizeze Biserica, forțând prin propovăduirea lor pe frați să primească tăierea împrejur și legea lui Moise (Fapte 15, 1; 5). Frații dintre neamuri, chemați la libertatea lui Hristos, erau foarte tulburați de această cerere iudaizantă, care disprețuia nu numai tradițile lor, ci și puterea Legii Noi. La această tulburare s-a dat răspuns cu putere multă, căci Sinodul Apostolic a trimis fraților tulburați scrisoare, zicând:
Apostolii și preoții și frații, fraților dintre neamuri, care sunt în Antiohia și în Siria și în Cilicia, salutare! Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor și au răvășit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiați împrejur și să păziți legea, noi am hotărât, adunați într-un gând, să trimitem la voi oamenii aleși... pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: Să vă feriți de cele jertfite idolilor și de sânge și de sugrumate și de desfrâu, de care ferindu-vă, bine face. Fiți sănătoși! (Fapte 15, 23-29).

Iată însă că se găsesc și astăzi unii asemenea acelor tulburători.Și ei vin fără să fie trimiși, tulburând și răvășind sufletele oamenilor cu tot felul de învățături false. De ce oare?

Ei bine, pentru că întotdeauna în Biserică trebuie să fie ispită, atât din afară cât și din lăuntru. Este absolută nevoie de ispită, pentru ca cei care sunt ai lui Dumnezeu să se curățească, iar cei care nu sunt, singuri să iasă dintre cei credincioși.
Să iasă, arătându-se astfel că nu erau ai noștri (I Ioan 2, 19) și să se alăture sectelor sau ereziilor de care de fapt, țin. (nota2) Vom vedea în paginile (articolele) ce urmează felul în care feluriții tulburători luptă împotriva Adevărului. Desigur, nu analizăm aici toate răstălmicirile adventiste sau neoprotestante. Acestea sunt extrem de multe, iar unele dintre ele duc atât de departe, încât cei care cred în ele cu greu mai pot fi considerați a avea ceva în comun cu învățătura creștină. Vom vedea însă principalele înșelări răspândinte de propovăduitorii adeventismului și cât de mult se deosebesc de mărturia plină de lumină a Adevărului.

LUMINA ADEVARULUI – un studiu ortodox asupra adventismului și altor secte apropiate
Preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana 2006

(1) Sinodul se va arăta de altfel ca mijlocul de cârmuire a Bisericii de către Dumnezeu, el rămânând pentru totdeauna autoritatea bisericească supremă. Ca mărturie a sinodalității Bisericii apostolice, amintim că un alt sinod al tuturor ucenicilor lui Hristos Iisus a avut loc înainte de Cincizecime, la alegerea înlocuitorului lui Iuda (Matia); un sinod mai mic – local – a avut loc, după Cincizecime, la rânduirea și hirotonirea primilor diaconi, hotărârile lui, dumnezeiești, au fost însă primite de toată Biserica lui Dumnezeu, fără nici o împotrivire.

(2) Schisma este separarea administrativă a unei (unor) părți din Biserică, dar fără o despărțire dogmatică (de învățătură). Erezia este o cădere mult mai gravă, deoarece pe lângă separarea administrativă mai cuprinde și deosebiri în învățătura de bază a grupului care s-a separat față de învățătura de bază (dogmatică) a Bisericii. Cuvântul ,,sectă” denumește un trup de oameni despărțiți de autoritatea oficială ( în acest caz religioasă, dar poate fi și de altă natură), cu o învățătură separată de cea oficială; din punct de vedere creștin cuvântul sectă, deși are un înțeles mai social, este echivalent cu cel de erezie, care are un caracter mai mult spiritual. Adică termenul sectă se referă mai ales la oamenii despărțiți de Biserică, iar cel de erezie mai ales la învățătura greșită pe care o au.