Smerenia este o virtute creștină ce se dobândește doar de cei ce se nevoiesc cu dreaptă socotință. Smerenia este de fapt o cunoaștere de sine, o cunoaștere a ceea ce înseamnă „Ziditor” și ceea ce înseamnă „zidire”. Omul care ajunge autentic la această cunoștință începe să se raporteze corect la Dumnezeu, la semenii săi și la sine însuși și va deveni un om smerit căci înțelege care este rostul său în această lume, care este călătoria lui, de unde vine și unde merge. Iată ce ne spun Sfinții Părinți cu privire la smerita cugetare:

La temelia ,,fabricii bune” trebuie să zidim smerita cugetare. Pentru că nu poți să fabrici în mintea ta gânduri bune și nici să transformi gândurile rele în gânduri bune dacă ești iubitor de sine.

Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne spun că cea mai bună dintre virtuți este smerita cugetare. ,,Smerita cugetare este o bogăție negrăită, este numirea lui Dumnezeu și darul Lui”. Smerita cugetare este ,,un har fără de nume al sufletului”, având nume doar pentru cei ce au gustat experiența ei. Iar pe cei în care se sălășuiește această virtute prin pocăință curată, însoțită de rugăciune și înfrânare, îi face îndată slobozi de robia patimilor și le dăruiește purerilor sufletești pace. Smerita cugetare curățește inima cu lacrimile duhovnicești și o umple de pace prin venirea Duhlui Sfânt.

„Smerita cugetare este uitarea deplină a faptelor bune pe care le-am făcut, cunoștința pe care o are mintea despre slăbicunea ei, a se socoti creștinul sub toată creația dumnezeiască, a dezlega cel dintâi mânia în necazurile și supărările pe care le avem cu semenul nostru, cunoașterea harului și milei lui Dumnezeu, simțirea sufletului zdrobit și tăgăduirea voii proprii”.

,,Cuvintele celor care se află într-o astfel de stare se umplu de limpezimea cunoștinței de Dumnezeu și ei ajung la vederea tainelor Împărăției lui Dumnezeu și a rațiunilor zidirii”.
,,Dar pe măsură ce pătrund în adâncurile Duhului Sfânt, străbat și-n adâncul smeritei cugetări, iar din aceasta le crește cunoștința măsurilor proprii. Cunosc, astfel, neputințele firii omenești și li se înmulțește dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele”.

Sfântul Apostol Pavel ne spune: ,,Fiți într-același gând unii penru alții; nu vă gândiți la cele de slavă, ci spre cele smerite aplecați-vă. Nu vă socotiți pe voi înșivă înțelepți” (Romani 12, 16). Iar Avva Siluan Athonitul ne învață: ,,Iată calea cea scurtă și ușoară pentru măntuire: fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzește-ți mintea și inima de gândurile rele și gândește-te că toți oamenii sunt mai buni decît tine și Domnul îi iubește. Și pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine și vei zice: Milostiv este Domnul”.

Iar atunci când ne vom smeri, cerând de la Dumnezeu lucruri mai prejos de vrednicia noastră, vom primi fără îndoială lucruri mai presus de ea, după cum tâlharul pe cruce a cerut pomenirea și a moștenit Raiul. (Luca 23, 42).

Dacă nu ne vom smeri de bună voie, Dumnezeu va îngădui oamenilor și diavolilor să ne smerească fără voie.

,,Zis-a un bătrân: obișnuiește-ți inima câte puțin să zică către fiecare din frați: acesta mă întrece în râvna pentru Dumnezeu. Și iarăși: acesta este mai osârduitor decât mine. Astfel ajungi să fii dedesubtul tuturor și locuiește în tine duhul lui Dumnezeu.

Iar de vei defăima vreun om, se îndepărtează darul lui Dumnezeu de la tine și te dă întinăciunilor trupești și ți se împietrește inima și nici o umilință nu se află în tine.”

,,Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând:

-Mă văd pe mine că aducerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. I-a zis bătrânul.

-Nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta împreună cu osteneala trupească, povățuiește la chipul smerite cugetări, (adică cum să fie omul smerit)”.

VIAȚA CA O PRĂZNUIRE DUHOVNICEASCĂ - GÂNDURILE BUNE ÎN VIAȚA CREȘTINULUI ORTODOX – Editura Panaghia 2005