Sfatul zilei de 31 ianuarie
Nu vă îngrijiți de mărirea voastră!
„Acela trebuie să creasc, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 30)
Una din cele mai grele încercări la care poate fi supusă persoana umană este să-și recunoască micimea, atunci când se află în fața unei persoane cu viață morală înaltă. Îți trebuie o mare doză de smerenie ca să accepți, de pildă, să te retragi din fața unui luminător care urcă la zenit, să te împaci cu gândul că tot ce a fost trecut se va schimba sub acțiunea unor noi forțe.
Puterea în plină creștere a Mântuitorului nu a trezit în sufletul lui Ioan Botezătorul nici-o urmă de invidie sau de amărăciune. Era un om cu o natură puternică, hotărâtă, independentă, putea să „intre în competiție” cu Hristos, să atragă de partea sa mulțimile ușor de convins și să apară ca întemeietor al unei noi învățături, ca „șef” al unei noi „școli”.
Dar o asemenea intenție era departe de Ioan Botezătorul. Căutând să abată atenția de la persoana sa, va arăta cu evlavie spre Hristos, „Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii”.
Considerându-se doar un prevestitor al Mântuitorului, s-a mulțumint doar să-I proclame apariția, ascunzându-se apoi din calea Sa, asemenea luceafărului care dispare la apariția soarelui. A înțeles îndată măreția venirii Mântuitorului și, în acea clipă, tot ce ținea de propria sa persoană a dispărut. Asemenea unui cedru magnific, răpus de trăsnet, a căzut la picioarele lui Hristos, zicând: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”.
Să învățăm de la Înaintemergătorul deplina smerenie, pentru ca în orice poziție publică ne-am afla, să putem ajunge a ne uita pe sine și a fi gata să cedăm locul altuia.
Să avem în vedere în primul rând scopul pentru care suntem chemați să-l slujim, către care tindem, să nu ne împiedicăm de amănunte, care, de cele mai multe ori, se transformă în mari piedici.
Ce bine ar fi și ce mare folos ar rezulta pentru munca obștească dacă în această chestiune n-ar interveni calcule personale, porniri meschine, din pricina cărora poate fi ratată adesea o cauză importantă!
Să urmăm exemplul Înaintemergătorului, să fim mereu gata să trecem în umbră, să ne bucurăm de succesul altuia, să nu ne stea gândul la propria noastră mărire. Să nu lăsăm să ne pătrundă în inimă duhul cel rău al zavistiei, să ne rugăm Domnului să trimită asupra noastră darul renunțării de sine și al uitării de sine.
Să ne aducem mereu aminte că preocuparea de căpetenie a lui Ioan era să arate către Hristos, iar cea mai de seamă mărturie pe care a făcut-o despre El a fost: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
El arată că Hristos, îi trimite pe oameni la Hristos, se bucură pentru Hristos, vestind solemn: „Tatăl Îl iubește pe fiul și pe toate le-a dat în mâna Lui” (Ioan 3, 35).
Fie ca și inima noastră să mărturisească aceasta! Să-l preaslăvim pe Hristos cu buzele noastre și cu viața noastră, pentru ca „să fie El Cel dintâi întru toate” (Coloseni 1, 18), și pentru ca noi să ne micșorăm iar El să crească.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia