Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...
Sf.Antonie Cel Mare       
Arhiva Catehetica
Decembrie 2017 [2] Noiembrie 2017 [2] Octombrie 2017 [2] Septembrie 2017 [2] August 2017 [5] Iulie 2017 [2] Iunie 2017 [3] Mai 2017 [2] Aprilie 2017 [2] Martie 2017 [3] Februarie 2017 [2] Ianuarie 2017 [2] Decembrie 2016 [3] Noiembrie 2016 [3] Octombrie 2016 [4] Septembrie 2016 [2] August 2016 [3] Iulie 2016 [5] Iunie 2016 [4] Mai 2016 [4] Aprilie 2016 [5] Martie 2016 [7] Februarie 2016 [6] Ianuarie 2016 [4] Decembrie 2015 [4] Noiembrie 2015 [3] Octombrie 2015 [4] Septembrie 2015 [4] August 2015 [6] Iulie 2015 [5] Iunie 2015 [3] Mai 2015 [2] Aprilie 2015 [3] Martie 2015 [5] Februarie 2015 [2] Ianuarie 2015 [2] Decembrie 2014 [3] Noiembrie 2014 [4] Octombrie 2014 [2] Septembrie 2014 [6] August 2014 [1] Decembrie 2013 [3] Noiembrie 2013 [3] Octombrie 2013 [3] August 2013 [17] Iulie 2013 [53] Iunie 2013 [48] Mai 2013 [52] Aprilie 2013 [42] Martie 2013 [54] Februarie 2013 [69] Ianuarie 2013 [47] Decembrie 2012 [2] Noiembrie 2012 [37] Octombrie 2012 [48] Septembrie 2012 [7] August 2012 [2] Iulie 2012 [25] Iunie 2012 [9] Mai 2012 [49] Aprilie 2012 [16] Februarie 2012 [30] Ianuarie 2012 [54] Decembrie 2011 [53] Noiembrie 2011 [81] Octombrie 2011 [47] Septembrie 2011 [5] August 2011 [34] Iulie 2011 [12] Iunie 2011 [20] Mai 2011 [78] Aprilie 2011 [128] Martie 2011 [23] Februarie 2011 [2] Ianuarie 2011 [5] Decembrie 2010 [4] Noiembrie 2010 [4] Octombrie 2010 [2] Septembrie 2010 [1] Iulie 2010 [2] Martie 2010 [2] Februarie 2010 [6] Ianuarie 2010 [1] Decembrie 2009 [1] Noiembrie 2009 [6] Octombrie 2009 [5] Septembrie 2009 [4] August 2009 [3]
CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa (vineri, 1 decembrie 2017) - O provocare pentru tineri, pentru generația tânără în mod deosebit dar și pentru cei care încă mai au spirit de învingători. [...]
Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 - Pr. Cristin Stavriu Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 - Pr. Cristin Stavriu (duminică, 3 decembrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXXI-a după Rusalii / Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu [...]
Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 19 noiembrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt Pilda botatului căruia i-a rodit țarina 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 5 noiembrie 2017) - Parohia Afumași I / Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Bogatul Nemilostiv și săracul Lazăr 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Taina Preotiei - diferente interconfesionale

PreotulTaina Preotiei sacerdotale este respinsă de protestanti / neoprotestanti și de alte denominațiuni așa zis creștine care nici măcar nu știu în cine-și au izvorul. Din istorie știm că Luther, scârbit de evoluția bisericii catolice, cât și de efectele inchiziției, cruciadelor, indulgențelor papale, a degradării clerului și altele, protestează înființând o nouă credință, am putea spune chiar proprie, care să aibe ca fundament doar Sfânta Scriptură. Protestanții au anulat prin conceptul sola scriptura toată istoria creștinismului de până atunci dimpreună cu eforturile grozave pe parcursul celor 8 veacuri de luptă contra adevăratei credințe. Biserica cu cei mai bravi fii ai săi a statornicit dogmele bisericii, și normele de viețuire astfel încât să nu existe posibilitatea alterării adevărului. Golul rămas în noua sectă protestantă trebuia îndreptățit într-un anume fel si astfel s-a ajuns la negarea multor taine și practici creștine doar de dragul noii credințe și al mândriei de a fi întemeietorul unei religii, promotorul unei credințe ce va revoluționa creștinătatea. Despre aceste aspecte vom mai vorbi și în alte articole viitoare dar acum să luăm aminte la ceea ce Părintele Cleopa, unul din marii duhovnici ai neamului nostru a răspuns cu privire la negarea preoției sacerdotale și a ierarhiei bisericești de către secte:

Adevărat grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. (Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23) / Pentru care cuvânt te îndemn să ţii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele. (II Tim. 1, 6)

Preoţia (hirotonia) este Taina în care, prin punerea mâinilor arhiereilor şi prin rugăciune, se împărtăşeşte persoanei anume pregătite harul care dă puterea de a învăţa cuvântul lui Dumnezeu, a săvârşi Sfintele Taine şi a conduce pe credincioşi la mântuire (Matei 18, 18; 28, 19; Ioan 20, 21-23).

Despre aceste trepte şi rânduieli bisericeşti din vechime aminteşte şi Canonul X din Antiohia, precum şi canonul IV al Sinodului al VI-lea Ecumenic ş.a.
În Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură se recunosc trei trepte ale preoţiei: episcopii, preoţii şi diaconii (Tit 1, 5–9; I Tim. 5, 19–22; Fapte 20, 17, 28; 6, 1–6; 8, 26–40 ş.a.). Aceste trei trepte ale preoţiei primesc sfinţirea prin «hirotonie» sau «punerea mâinilor preoţeşti» (I Tim. 4, 14; Fapte 6, 6 ş.a.). Iar celelalte grade ierarhice nu sunt trepte harice, ci doar distincţii, grade administrative sau numai onorifice. Ele nu sunt de drept dumnezeiesc, ci de drept omenesc şi sunt acordate de episcopi, tot prin rugăciuni şi punerea mâinilor, dar nu prin Taina «hirotoniei», ci prin ierurgia «hirotesiei». Astfel de grade onorifice sau administrative există în fiecare treaptă a preoţiei, ca de exemplu: la treapta de episcop există: arhiepiscop, mitropolit, mitropolit–primat sau patriarh; la treapta de preot: sachelar, protoiereu, iconom, iconom–stavrofor (purtător de cruce); la treapta diaconiei: arhidiacon sau protodiacon.

Noi învăţăm iarăşi că în Biserică sunt două feluri de membri, deosebiţi între ei: preoţii (sau păstorii) şi credincioşii (sau turma). În Biserică, nu oricine dintre credincioşi poate fi preot, ci numai cei care sunt chemaţi de Dumnezeu şi cărora li s-a împărtăşit darul preoţiei prin Sfânta Taină numită «punerea mâinilor preoţiei» sau «hirotonia». Iar această Taină se administrează numai celor chemaţi, care au calităţile cerute de Sfânta Scriptură (I Tim. 3, 1-8).

Învăţătura sectarilor despre preoţie este cu totul alta şi străină de adevăr, ei luând din Sfânta Scriptură unele texte care se referă la preoţia generală, ca de exemplu: „Şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, zidiţi-vă drept casă duhovnicească, preoţie sfântă…” (I Petru 2, 5). Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ (Apoc. 5, 10). Şi iarăşi: …ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu… (Apoc. 20, 6); sau: Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt…, (I Petru 2, 9); sau: …de veţi asculta cuvântul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi Mie popor ales din toate neamurile, că al Meu este tot pământul. Îmi veţi fi Mie preoţie împărătească şi neam sfânt… (Ieş. 19, 5–6). Şi iarăşi: Iar voi veţi fi numiţi preoţi ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nostru (Isaia 61, 6) ş.a.

Aşadar sectarii, analizând şi comparând aceste texte biblice care se referă la preoţia generală şi tâlcuindu-le sucit şi rău ca şi pe altele ale Sfintei Scripturi –, caută prin ele să atace adevărata preoţie canonică şi ierarhia cea rânduită de Dumnezeu în Biserica lui Hristos.

Pentru a putea răspunde cât mai complet rătăcirilor sectare este nevoie ca mai întâi să cercetăm istoria din vechime şi apoi să coborâm la Noul Testament şi la Legea Darului.
Astfel se vede că deşi Dumnezeu, prin Moise, a zis către poporul israelit că el Îi va fi preoţie împărătească şi că ei vor forma Biserica lui Dumnezeu, dacă vor păzi aşezământul încheiat cu El, totuşi, încă în Vechiul Testament, chiar Dumnezeu Însuşi a instituit preoţia (Ieş. 40, 12–15). Se înţelege clar că preoţia generală – de care s-a amintit în textele de mai sus – prin care tot poporul este numit preoţie împărătească şi neam sfânt (Ieş. 19, 5–6; 28, 41–43) – nu era tot una cu această preoţie instituită de Dumnezeu ca o preoţie conducătoare, aleasă de El numai din neamul lui Aaron. Această preoţie conducătoare a poporului a ţinut de genealogia lui Aaron până la venirea lui Hristos.

Această preoţie avea chemarea de la Dumnezeu (Ieş. 28, 1–3); această preoţie se făcea printr-o anumită slujbă de sfinţire şi o ceremonie religioasă, după cum mărturiseşte Sfânta Scriptură în această privinţă:
„Să aduci pe Aaron şi pe fiii săi la uşa cortului mărturiei… şi să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi fie preot. Să aduci şi pe fiii lui… şi să-i ungi, cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi fie preoţi. Şi această ungere îi va sfinţi preoţi pentru totdeauna în neamul lor” (Ieş. 40, 12–15; Lev. 8 ş.a.).
Deci, prin ungere şi sfinţire, Aaron a fost consacrat mare preot, iar fiii lui ca preoţi. De asemenea, ca ajutoare ale preoţilor la serviciul divin – după porunca lui Dumnezeu – s-au consfinţit leviţii (Num. 3, 6).

Îndeplinirea unor anumite ierurgii cădea numai în seama acestei ierarhii instituite de Dumnezeu.
Astfel, regele Osia, îndrăznind să săvârşească acte pe care nu le puteau face decât preoţii, a fost lovit de Dumnezeu cu lepră (II Paral. 26, 16–23). Pe Core, pe Datan şi pe Aviron, care s-au ridicat împotriva acestei ierarhii bisericeşti puse de Dumnezeu, i-a înghiţit pământul de vii (Num. 16). Pe împăratul Saul l-a lepădat Dumnezeu de la împărăţie ca pe un nebun şi a murit străpuns de sabia lui, pentru că a adus jertfă lui Dumnezeu în locul preotului (I Regi 13, 1–14; 31, 1–6).

Aşadar se vede lămurit că alt lucru se înţelege prin preoţie generală, prin care Sfânta Scriptură înţelege tot poporul, numindu-l preoţie împărătească şi neam sfânt (Ieş. 19, 5–6) şi cu totul altceva a fost preoţia cea instituită de Dumnezeu, din neamul lui Aaron, pe care, cu porunca lui Dumnezeu, Moise a împărţit-o în trei trepte: arhierească, preoţească şi levitică (Ieş. 28, 1–3).
Dar tot Dumnezeu Însuşi a fost Acela Care – în vremurile profetice, cu şapte sute de ani înainte de Hristos – a arătat că va veni vremea când El Îşi va alege preoţii, nu numai din seminţia lui Levi şi din urmaşii lui Aaron, ci, în general, dintre credincioşi: …iată, vin să strâng la un loc popoarele şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea, şi le voi da un semn (Sfânta Cruce). Şi pe cei scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoare… şi ei (Sfinţii Apostoli) vor vesti neamurilor slava Mea şi din toate neamurile vor aduce pe fraţii voştri prinos Domnului… în sfânta cetate a Ierusalimului… Şi din ei vor lua preoţi şi leviţi, zice Domnul (Isaia 66, 18–21).

Din cele de până aici se poate vedea că în Legea Veche alta a fost preoţia generală, prin care tot poporul se cheamă „preoţie împărătească şi neam sfânt” (Ieş. 19, 5–6) şi cu totul alta a fost preoţia cea conducătoare în Biserică sau Ierarhia Bisericească, cea instituită de Însuşi Dumnezeu prin Moise şi Aaron.
În scurt, s-au amintit pedepsele groaznice cu care au fost pedepsiţi de la Dumnezeu cei ce au îndrăznit a se atinge de lucrurile acestei preoţii, nefiind aleşi de Dumnezeu şi neavând chemare de la Dumnezeu ca şi Aaron (Evrei 5, 4; Luca 6, 12–18), iar la sfârşit s-a arătat proorocia marelui Prooroc Isaia, referitoare la preoţia Legii Darului, care o va alege Dumnezeu din toate popoarele pământului.

În cele ce urmează, să vedem cum a fost instituirea şi aşezarea de către Mântuitorul a preoţiei Noului Testament şi cu ce puteri a înzestrat El această preoţie nouă şi desăvârşită, care este după rânduiala lui Melchisedec, fiindcă slujeşte lui Dumnezeu cu pâine şi cu vin (Evrei 7, 1-3).

Hristos fiind sfârşitul Legii (Rom. 10, 4), venind în lume a aşezat mai întâi noua preoţie, pentru că odată fiind schimbată preoţia, numaidecât trebuia să aibă loc şi schimbarea Legii (Evrei 7, 12).
Deci întâi preoţia s-a rânduit şi apoi Legea.
Dar iată cum a instituit şi aşezat Hristos ierarhia preoţiei Legii Darului (Noului Testament).
El şi-a ales din mulţimea ucenicilor mai întâi doisprezece ucenici pe care i-a chemat apostoli (Luca 6, 13-16; Matei 10; Marcu 3, 13-19) şi apoi alţi şaptezeci de ucenici (Luca 10, 1-24). Iar mai pe urmă apostolii au aşezat în Biserică şi şapte diaconi (Fapte 6, 3-6).

Pe cei doisprezece apostoli, Mântuitorul i-a învăţat cum să boteze şi ei botezau poporul chiar în timpul când Domnul propovăduia Evanghelia, căci se spune: Deşi Iisus nu boteza El Însuşi, ci ucenicii Lui (Ioan 4, 1-2). Pe aceşti doisprezece apostoli i-a învăţat cum să ungă pe bolnavi cu untdelemn şi să scoată din oameni pe demoni (Marcu 6, 7–13; Iacov 5, 14–15).
Pe cei doisprezece apostoli i-a învăţat cum să se roage şi să facă frângerea pâinii – Liturghia de astăzi (Matei 26, 26–28; Marcu 14, 22–23; Luca 22, 19–20). La aceşti doisprezece apostoli pe care şi-I alesese (Fapte 1, 2), li S-a arătat adeseori după Învierea Sa, timp de 40 de zile, şi i-a învăţat cele pentru împărăţia lui Dumnezeu, adică felul cum să facă slujbele (Fapte 1, 3).
Peste aceşti doisprezece apostoli, în ziua întâi a săptămânii (Duminica) la cincizeci de zile după Înviere (Cincizecime), S-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, îmbrăcându-i cu putere de sus, spre a propovădui Evanghelia
(Fapte 2, 1; Luca 24, 48–49; Fapte 1, 5).

Pe aceşti doisprezece apostoli i-a trimis, după Înviere, să facă ucenici din toate neamurile, să-i boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să-i înveţe să păzească cele ce lor le-a poruncit (Matei 28, 19–20).
După pogorârea Duhului Sfânt, înmulţindu-se numărul creştinilor, Sfinţii Apostoli – din îndemnul Duhului Sfânt – au rânduit, prin rugăciune către Dumnezeu şi prin punerea mâinilor pe capul celor aleşi – hirotonie – darul diaconiei, al preoţiei şi al episcopiei (arhieria), ei mai numindu-se prezbiteri sau bătrâni (Fapte 6, 1–6; 8, 14–17; 13, 1–3; 14, 3; 20, 17–28; I Petru 5, 1–4; Apoc. 1, 6; 5, 10; II Tim. 1, 6; I Tim. 4, 14).

Episcopilor hirotoniţi (Filip. 1, 1) li s-a poruncit să hirotonească dintre creştini pe unii diaconi şi preoţi, iar pe alţii la treapta episcopiei (Tit 1, 5; I Tim. 5, 21–22; 3, 1–13; Tit 1, 6–7).
Pe aceşti episcopi şi preoţi îi numeşte Dumnezeu şi «slujitori» şi «iconomi (ispravnici) ai Tainelor lui Dumnezeu» (I Cor. 4, 1; Tit 1, 7), robi puşi peste alţi robi (Matei 24, 45).
Aceşti apostoli, numiţi episcopi şi preoţi, sunt lucrătorii cărora le-a încredinţat Domnul via – lumea creştină – să o lucreze în locul celor din Legea Veche (Matei 21, 33–43).
Aceşti episcopi şi preoţi sunt slugile ce pregătesc masa şi amestecă vinul şi cheamă lumea la mântuire (Pilde 9, 2–6; Matei 22, 1–14). Aceştia se mai numesc şi părinţi şi învăţători întru Hristos (I Cor. 4, 15).

De aceştia au creştinii poruncă să asculte şi să facă cele ce îi învaţă, căci aceştia vor da socoteală pentru sufletele lor (Evrei 13, 17; I Tes. 5, 12–13). Pe aceşti episcopi şi preoţi îi numeşte Domnul Hristos «sarea pământului» (Matei 5, 13).
Pe aceştia îi aseamănă cu o femeie îmbrăcată cu soare (Hristos) cu douăsprezece stele împodobită pe cap (adică cu învăţăturile celor doisprezece apostoli) (Efes. 2, 20; Apoc. 12, 1) şi cu luna sub picioare (adică lumea creştină este sub ascultarea episcopilor şi a preoţilor).

Acestora le-a dat Hristos-Dumnezeu puterea de a ierta păcatele celor ce vor mântuirea sufletelor (Ioan 20, 19–23; Fapte 19, 18). Aceştia au cheile împărăţiei cerurilor şi puterea să încuie şi să descuie, să lege şi să dezlege (Matei 16, 18–19). Acestora le este dat să cunoască tainele împărăţiei cerurilor (Matei 13, 10–11).
Despre aceşti episcopi şi preoţi s-a proorocit că vor fi preoţi ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi cu mântuire (Ps. 131, 16; Isaia 66, 21; Ier. 23, 3–5). Cu aceştia S-a făgăduit Domnul Hristos a fi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin! (Matei 28, 20).

Sectarul:

Preoţia nu este o taină care să poată fi împărtăşită numai unora, ci este universală. Toţi credincioşii au darul preoţiei şi deci oricare credincios poate îndeplini slujba preoţească, după cuvântul Scripturii: Şi voi înşivă, ca pietre vii, să fiţi zidiţi casă duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos… (I Petru 2, 5). Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împără-tească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată (I Petru 2, 9). Apoi în alte locuri spune: Şi ne-ai făcut pe noi (Iisus Hristos) împărăţie – preoţi lui Dumnezeu – Tatălui Său… (Apoc. 1, 6). Şi i-ai făcut pe ei Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ (Apoc. 5, 10).
Din aceste locuri ale Sfintei Scripturi rezultă limpede că preoţia nu poate fi rezervată numai unora, ci o au toţi credincioşii.

Preotul:
Omule rătăcit, omule surd şi orb la înţelegerea celor bune, în cele de mai sus ţi-am arătat pe larg că, cuvintele ce le aduci aici nu se referă la preoţia cea instituită de Dumnezeu, ci la preoţia cea universală (generală).
De asemenea, ţi-am arătat că alta este preoţia cea obştească şi universală şi alta este preoţia cea instituită direct de Dumnezeu, ca ierarhie şi preoţie conducătoare. Apoi cu numeroase mărturii din Sfânta Scriptură, atât cea Veche, cât şi cea Nouă, am arătat darurile, puterile şi atribuţiile acestei preoţii ca ierarhie superioară şi conducătoare a Bisericii lui Hristos.
Mă minunez foarte cum, după atâta nor de mărturii scripturistice, încă ai rămas surd şi neînţelegător şi mai vii cu acele citate biblice care n-au nici o legătură cu preoţia cea instituită şi aşezată de Hristos în Biserica Sa, ci se referă la preoţia obştească sau universală, iar nicidecum la preoţia instituită de Mântuitorul, ca preoţie canonică şi conducătoare în Biserică.

Voi, sectarilor, v-aţi făcut asemenea idolilor din Vechiul şi Noul Testament care, după mărturia Sfintei Scripturi, ochi au şi nu vor vedea, urechi au şi nu vor auzi (Ps. 134, 16-17; Isaia 40, 18–20; 44, 9–20; Ier. 10, 2–6 ş.a.).
Voi, blestemaţilor sectari, care sunteţi neghinele ţarinii lui Hristos (lumii creştine), v-aţi făcut asemenea lui Ianis şi Iambres şi staţi împotriva adevărului, fiind oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă (II Tim. 3, 8). Asemenea v-aţi făcut lui Datan, lui Core şi lui Aviron, care s-au împotrivit lui Moise şi lui Aaron preotul, zicându-le: Destul este vouă! Că toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi. Domnul este între ei; pentru ce vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnului? (Num. 16, 1–4). Dar cum a încetat Moise de a vorbi …s-a deschis pământul şi i-a înghiţit pe ei cu casele lor şi pe toţi oamenii lui Core şi toată averea lor (Num. 16, 31–32). Încă şi foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbaţi care au tămâiat (v. 35). După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să adune cădelniţele cele de aramă din mijlocul celor arşi, iar focul străin să-l arunce afară (v. 37).
Dar pentru ce aceste pedepse groaznice?
Pentru că şi aceia – ca şi voi sectarii de azi – ziceau: …toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi, şi prin urmare, socoteau că nu mai au nevoie de preoţia lui Aaron, cea pusă de Dumnezeu lor.

Apoi, dacă voi sectarii ziceţi că preoţia nu este o Taină, atunci pentru ce se spune în Sfânta Scriptură că ea constă în împărtăşirea de la Duhul Sfânt a unui dar deosebit?
Iată ce scrie Sfântul Apostol Pavel lui Timotei, pe care îl aşezase ca înlocuitor al său (episcop) în părţile Efesului:
„Nu fii nebăgător de seamă faţă de darul ce este întru tine, care ţi s-a dat ţie prin proorocire şi punerea mâinilor preoţiei” (I Tim. 4, 14). Şi altă dată:
„Te îndemn să ţii aprins darul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele” (II Tim. 1, 6).
De aici se vede că preoţia este un dar deosebit, împărtăşit prin lucrarea de sfinţire în această formă văzută; deci preoţia este o Taină.

Iar dacă preoţia nu este o taină, pentru ce sectarii zic asemenea nouă că cel ce a primit la ei preoţia („ordinaţiunea”) nu o poate pierde?
Şi iarăşi, dacă preoţia nu este taină – adică nu este un dar deosebit al Sfântului Duh – atunci ce nu poate pierde cel ce are la ei preoţia? Căci dacă preoţia nu ar fi nimic, cel ce o are nu ar avea ce pierde…
Câtă viclenie se vede şi aici: când este vorba de preoţia noastră ortodoxă, aşezată de Mântuitorul şi de Sfinţii Apostoli, ea nu este nimic, iar „ordinaţiunea” (preoţia sectarilor) nu mai poate fi pierdută de cel ce o are, căci o deţine ca pe un dar veşnic.

Iarăşi vedem că sectanţii, în baza citatului de la I Petru 2, 5, se socotesc a fi preoţi sfinţi şi a aduce lui Dumnezeu prin Iisus Hristos „jertfe duhovniceşti”. Pe temeiul acesta, ei caută să demonstreze că şi fără persoane ierarhice, credincioşii – ca pietre vii – pot să zidească templu duhovnicesc sau biserică prin „jertfe duhovniceşti”. Dar cuvintele din acest citat nicidecum nu confirmă ideea lor.

Jertfele duhovniceşti pe care le poate aduce fiecare creştin ortodox sunt deosebite – după cum se vede din Sfânta Scriptură –, constând în dispoziţia sufletului către pocăinţă, în părerea de rău pentru păcate: jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18); în laudă şi rugăciune (Ps. 49, 15); în milă: Milă voiesc, iar nu jertfă (Matei 9, 13); de asemenea, facerea de bine şi dărnicia să nu le uitaţi; căci cu jertfe ca acestea se îmblânzeşte Dumnezeu (Evrei 13, 16).
Ele mai constau în aducerea de bună voie a trupurilor noastre ca jertfă:
„Rogu-vă dar pe voi, fraţilor,… să înfăţişaţi trupurile voastre jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească… ”(Rom. 12, 1); jertfele cer ca, creştinii să nu-şi facă mădularele lor arme ale nedreptăţii şi ale păcatului, ci să se înfăţişeze pe ei înaintea lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele lor să fie arme ale dreptăţii înaintea lui Dumnezeu (Rom. 6, 13).

În sfârşit, jertfa supremă creştină sau adevărata ardere de tot, este mucenicia pentru credinţa cea întru Hristos, despre care apostolul a scris lui Timotei: că eu, iată, mă jertfesc (II Tim. 4, 6). Astfel de jertfe duhovniceşti sfinte se pot aduce lui Dumnezeu în Biserica lui Hristos, căci zice apostolul: Şi de se va lupta cineva… nu se încununează dacă nu se va lupta după lege (II Tim. 2, 5).

Apoi, aceste jertfe duhovniceşti nu pot înlocui darurile harului divin, primite de credincioşi în Tainele săvârşite de păstori, fără de care Taine – cum este de pildă Taina Botezului sau a Împărtăşaniei –, după cuvântul lui Dumnezeu, nimeni nu poate moşteni viaţa de veci.

Sectarul:
Cei ce săvârşesc slujba preoţească (predicatorii) nu trebuie să fie oameni învăţaţi, pentru că nici apostolii n-au fost învăţaţi la şcoli înalte. Mântuitorul a spus chiar că Dumnezeu ascunde celor învăţaţi şi ştiutori tainele împărăţiei cerurilor şi le descoperă numai celor neştiutori (Matei 11, 25).
Sfântul Apostol Pavel citează cuvintele lui Dumnezeu: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi isteţimea celor isteţi o voi nimici” (Isaia 29, 14), şi apoi adaugă:
„Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii?” (I Cor. 1, 19–20). Unui predicator, Dumnezeu îi descoperă ceea ce trebuie să ştie şi nu are deci trebuinţă de ştiinţă (învăţătură) omenească şi de şcoli înalte (Matei 10, 19–20; Ioan 14, 26; 16, 13; I Ioan 2, 20–27).

Preotul:
Într-adevăr, apostolii n-au fost oameni învăţaţi în şcoli, ba chiar dintre cei mai simpli şi neştiutori pescari galileeni. Dar Dumnezeu le-a descoperit lor – fie direct, prin gura Mântuitorului, fie prin inspiraţie de la Duhul Sfânt – învăţătura sfântă şi adevărurile de credinţă (I Cor. 2, 10; 11, 23; II Cor. 12, 1; Gal. 1, 12 ş.a.), dându-le şi priceperea necesară. Deci ei nu aveau nevoie de şcoală şi de învăţătura omenească de la oameni.
Nu tot aşa stau lucrurile cu ceilalţi oameni, adică cu credincioşii de rând, căci iată ce a zis Mântuitorul către apostoli: Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat (Matei 13, 11).

Ar fi de neînţeles ca prin textele de mai sus aduse de dumneata, să fie osândită adevărata ştiinţă şi înţelepciune, când ştim, de pildă, că Apostolul neamurilor a fost un om cu şcoală înaltă, după cum el însuşi ne mărturiseşte (Fapte 22, 3; 25–29) şi cum rezultă din scrierile sale, care vădesc un autor cultivat, cu un stil superior, cu cunoştinţe temeinice, având o logică şi o dialectică de fier. Cu toate acestea, a fost chemat la apostolat chiar de Mântuitorul, şi cine nu ştie cât de mare folos ne este nouă – celor de azi – ştiinţa şi înţelepciunea lui?

Deci cum ar fi putut să osândească chiar el însuşi ştiinţa cea adevărată pe care o avea şi el? Sutaşul Cornelie (Fapte 10, 1), Iosif din Arimateea (Luca 23, 50), Nicodim (Ioan 3, 1) ş.a. sunt cazuri care arată luminat ca ştiinţa cea adevărată (autentică) nu este osândită şi nici măcar dispreţuită, aşa cum vi se pare vouă sectarilor.
Însă există «ştiinţă şi înţelepciune» care depărtează pe om de Dumnezeu şi acestea sunt false şi sunt osândite, iar nu adevărata ştiinţă şi învăţătură – mai ales teologică –, care ne învaţă cunoştinţa amănunţită a Sfintei Scripturi şi a lui Dumnezeu.
Oare nu Însuşi Mântuitorul ne-a poruncit să ne îndeletnicim cu această învăţătură când a zis:
„Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (I Ioan 5, 39)?
Dacă este un păcat a învăţa, apoi ar însemna că este păcat a cerceta şi Sfintele Scripturi, prin care învăţăm noi cele spre mântuire (Luca 16, 29-31).

Sectarul:
Preoţii trebuie să fie fără prihană, nebeţivi, blânzi, nelacomi ş.a. (I Tim. 3, 3–6; Tit 1, 7–9). Or, mulţi dintre preoţii voştri sunt tocmai dimpotrivă, asemenea cu păcătoşii de rând: beţivi, lacomi, zgârciţi etc. Pentru acestea ei nu merită nici o ascultare şi nici o cinste.

Preotul:
Într-adevăr, mulţi preoţi nu sunt aşa cum ar trebui să fie şi nici noi nu zicem că sunt sfinţi. Totuşi, nu toţi sunt aşa de vinovaţi şi de păcătoşi cum sunt acuzaţi de voi sectarii.
Dar voi puteţi afirma că predicatorii voştri sunt toţi sfinţi şi fără de prihană? Numai Dumnezeu ştie şi cunoaşte desăvârşit aşezarea fiecărui suflet. De ce vă faceţi voi judecători înainte de vreme? (Matei 7, 1–2; Luca 6, 37; Rom. 14, 10–13; Iacov 3, 1; 5, 9).

În al doilea rând, lucrarea liturgică a preoţilor nu este în legătură cu viaţa lor morală, ci cu darul Sfântului Duh pe care l-au primit ei în Taina Hirotoniei (a preoţiei) (I Tim. 4, 14; II Tim. 1, 6 ş.a.).
Fariseii erau şi ei păcătoşi, ba chiar dintre cei mai mari, numai că încercau să se ascundă de faţa oamenilor, aşa cum faceţi şi voi sectarii, care în faţa oamenilor vreţi să vă arătaţi sfinţi, dar pe ascuns sunteţi mai păcătoşi decât toţi oamenii. Mântuitorul, ca un adevărat Dumnezeu, văzând cele ascunse ale fariseilor, după dreptate i-a mustrat, dar n-a dat acest drept şi oamenilor de rând, cărora le-a zis:
„Toate câte vă vor zice vouă (fariseii), faceţi-le şi păziţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 3).
Faceţi ce zic ei, dar nu faceţi ce fac ei. Acest răspuns să vă fie şi vouă sectarilor, care învinuiţi pe preoţii noştri de imoralitate şi nu vreţi să vă vedeţi bârna din ochii voştri (Matei 7, 3–4).

Sectarul:
În dar aţi luat, în dar să daţi! Aşa le-a spus Mântuitorul apostolilor Săi, când i-a trimis să predice Evanghelia şi să vindece pe cei bolnavi prin puterile şi darurile minunate cu care i-a înzestrat (Matei 10, 8). Preoţii însă nu fac nimic în dar, ci iau plată pentru orice slujbă a lor. Deci ei calcă porunca Mântuitorului şi de aceea nu pot fi recunoscuţi ca trimişi ai Lui.

Preotul:
Preoţii nu iau plata aceasta pentru darul pe care îl au sau pe care îl împărtăşesc, ci pentru munca lor, căci vrednic este lucrătorul de plata sa (Luca 10, 4–7; Matei 10, 9–14).
Şi marele Apostol Pavel zice în această privinţă: „Cine slujeşte vreodată în oaste pe cheltuiala lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte turmă şi nu bea din laptele turmei? Nu după om spun eu acestea. Nu şi legea zice aşa? Căci în Legea lui Moise este scris: «să nu legi gura boului care treieră» (Deut. 25, 4).
Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau într-adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră trebuie să treiere cu nădejdea că la treieriş va avea parte de roade…»
Au nu ştiţi că cei ce lucrează cele sfinte mănâncă din prinoasele templului şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa a rânduit şi Domnul pentru cei ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie (I Cor. 9, 7–14). Iată, deci, că întreţinerea preoţilor este un drept al acestora, care este în conformitate cu Vechiul Testament şi cu porunca Mântuitorului.

Sectarul:
Preoţii nu trebuie să poarte îmbrăcăminte specială, cum purtau din mândrie fariseii şi cărturarii, fapt pentru care Mântuitorul i-a osândit (Matei 23, 5).
De asemenea, nu li se cere nicăieri în Biblie să poarte barbă şi să-şi lase părul lung, aşa cum îşi mai lasă şi azi unii dintre preoţi. Căci Sfântul Apostol Pavel spune: Nu vă învaţă însăşi firea, că bărbatul dacă îşi lasă părul lung este de ocară? (I Cor. 11, 14).
Astfel preoţii, chiar şi prin portul lor, se poartă împotriva cuvintelor Domnului şi a firii înseşi.

Preotul:
Mântuitorul n-a osândit îmbrăcămintea şi portul fariseilor şi cărturarilor, căci acestea fuseseră rânduite în Vechiul Testament (Num. 15, 38; Deut. 22, 12), ci a osândit trufia acestora, deoarece nu purtau cele prescrise dintr-un sentiment de evlavie, ci numai din mândrie.
De altfel, pe atunci încă nu existau preoţi ai Noului Testament şi deci cuvintele de mustrare adresate de către Mântuitorul fariseilor şi cărturarilor nu pot fi nicidecum considerate ca adresate preoţilor Noului Testament.

În ce priveşte citatul din Sfântul Apostol Pavel, el are, de asemenea, alt înţeles, nereferindu-se la preoţi. Din el, dar mai ales din context (I Cor. 11, 1–16) se arată următoarele: capul descoperit – după credinţa de atunci – simbolizează indepen-denţa, iar capul acoperit arată supunerea sub stăpânirea cuiva.
Bărbatul nu are un stăpân peste el, şi de aceea el trebuie să-şi ţină capul descoperit.
Femeia, având ca stăpân pe bărbat, nu poate sta cu capul descoperit.
În caz că ar sta astfel, ar dovedi nesupunere, cum făceau numai cele văduve şi cele stricate.
Prin aceasta ele şi-ar necinsti capul – adică pe bărbatul lor – sau s-ar necinsti pe ele însele, arătându-se ca având o purtare uşuratică, de desfrânate.
Părul lor e o podoabă, dar fiindcă ele au aici de stăpân pe bărbat, nu au voie să-l lase descoperit.
Iar faptul că preoţii poartă haina lungă şi îmbrăcăminte specială acest lucru este cu totul altceva; îmbrăcămintea lor este un semn distinctiv şi simbolic, amintind haina lungă a Mântuitorului numită «hiton» (Ioan 19, 23; Ieş. 28, 4). Iar dacă preoţii poartă uneori culioane (episcopii au mitre), o fac după exemplul preoţilor din Testamentul Vechi (vezi Ieş. 28, 4–40; Lev. 8, 9–13).

Ei poartă barbă şi păr lung după modelul nazireilor din Testamentul Vechi (Num. 6; Jud. 13, 5).
Hristos Însuşi a fost şi nazireu, nu numai nazarinean (Matei 2, 23), iar Sfântul Apostol Pavel a avut şi el asupra sa această făgăduinţă de nazireu (Fapte 18, 18; 21, 20–24).
Câtă vreme ţineau această juruinţă, nazireii nu-şi tundeau părul şi barba.
Preoţii Noului Testament au şi ei juruinţă asupră-le, pe care – ca şi nazireii Vechiului Testament – o exprimă şi prin această formă exterioară a părului lung al capului şi prin barbă.
Vezi şi la Levitic că Dumnezeu porunceşte preotului să nu-şi radă (tundă) capul şi să nu-şi reteze barba (Lev. 21, 5).

Iată, aşadar, pentru ce preoţii poartă îmbrăcăminte specială, barbă şi părul lung. Aşa au purtat proorocii, patriarhii, apostolii şi Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi aşa trebuie să purtăm şi noi, preoţii Legii Darului.

Sfântul Ignatie Teoforul în trimiterea sa către Antioh; vezi şi Tâlcuirea celor şapte Taine de Gavriil, Mitropolitul Filadelfiei din Monemvasia, trad. Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei, Iaşi, 1807, cap. 3. p. 38.

Sectarii obiectând contra preoţiei, caută să slăbească însemnătatea acestei profeţii despre preoţie, raportând-o la timpul de după înfricoşata judecată şi sfârşitul lumii de acum.
Pentru a justifica această părere a lor, sectanţii se referă la versetul 22 din acelaşi capitol al Proorocului Isaia, în care se spune că:
„Precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămânea înaintea Mea, aşa va dăinui totdeauna seminţia voastră şi numele vostru”.
Dar această părere este respinsă de versetul 23 al aceluiaşi capitol, unde zice:
„din lună nou în lună nouă şi din zi de odihnă în zi de odihnă vor veni toţi şi se vor închina înaintea Mea… Evident că această închinare va avea loc înainte de judecata viitoare, fiindcă după aceasta nu va mai fi nici zi şi nici noapte, nici săptămână şi nici lună (Apoc. 21, 23–25; 22, 5).

Arhimandrit CLEOPA ILIE

Nume *
Email *
Pagina web
Comentariu *
Răspunsuri
marți, 17 iulie 2012 13:26:41
Doamne ajuta!
Exista o confuzie majoră pentru unii oameni in ceea ce priveste preotia, denumirea de preot, preotia universala, preotia sacerdotala. Protestantii/neoprotestantii incercand sa-si justifice existenta fara preotia sacerdotala traduc si impun termenul de batran în locul celui de preot. Dar aceasta este o contradictie fatisa. Nu poti vorbi despre preotia imparateasca, generala, universala a crestinilor gandindu-te la termenul de batran ci la insemnatatea preotiei levitice a Vechiului Testament!
O preotie sfanta si sfintitoare, in felul ei, este preotia Vechiului Testament. Aceasta preotie iudaica, randuita de Dumnezeu prin Moise se numeste levitica, dupa semintia lui Levi, aleasa ca semintie preoteasca, al carei prim arhiereu a fost Aaron, fratele lui Moise. Inaintea acesteia, Vechiul Testament aminteste de un alt Mare Preot, numit Melchisedec, regele Salemului, caruia Avraam i-a adus jertfa, paine si vin, ca celui ce era "preotul Dumnezeului Celui Preainalt, atunci a primit de la el binecuvantarea" (Facere 14, 17-20), dupa biruinta lui (Avraam) asupra imparatilor Kedarlaomer, a regilor uniti cu el si a regelui Sodomei. Despre acest "Melchisedec" rege al dreptatii si rege al Salemului, adica al pacii", se spune ca este: "fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii, ci, asemanat fiind Fiului lui Dumnezeu, el ramane pururea" (Evr. 7, 1- 3). El e prototipul lui Hristos, Care (Hristos) ca Dumnezeu e fara mama; iar ca Om este fara tata.
Preotia levitica, incepand cu Aaron, era o preotie ierarhica cu: arhierei, preoti care slujeau la altar si cu levitii, ajutoarele lor. Slujirea preoteasca consta in aducerea de jertfe de animale, spre ispasire, sau curatire si alte feluri de jertfe de multumire etc., ei faceau rugaciuni, citeau si explicau Legea, catre popor, savarseau taierea imprejur a copiilor de parte barbateasca, supravegheau pazirea Legii si conduceau poporul, dupa randuielile mozaice. Ei cunosteau proorociile, rostite si scrise de prooroci despre venirea lui Mesia Hristos, despre care Isaia le spunea ca se va naste dintr-o Fecioara (Isaia 7, 114). El va fi vandut de Iuda pe 30 de arginti (Zaharia 11, 12; Matei 26, 15; 27, 3) ; apoi rastignit pe cruce intre doi talhari precum citisera ei in proorocul Isaia 53, 1-12). Totusi ei asteptau un Mesia razboinic cu un Imparat puternic care sa cucereasca, pentru ei, toata lumea.
Noul Testament vorbeste si el de o preotie deosebita, de origine divina. Mai intai de Preotia lui Hristos, Dumnezeu-Omul, Care este numit: "Preot in veac, dupa randuiala lui Melhisedec". Asa il numeste Psalmistul: "Tu esti Preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec" (Ps. 109, 4; Evr. 5, 6; 7, 17). In aceasta calitate sau slujire "El a fost uns de Tatal, din vesnicie spre Arhieria supraomeneasca", dovada ca El a fost hirotonisit de Dumnezeu". Acest adevar il marturisesc si alti sfinti Parinti, a caror cugetare o concentreaza Sfantul Ioan Damaschin. El afirma chiar ca Dumnezeirea Lui L-a uns pe Hristos care inseamna Uns: "Caci El insusi S-a uns pe Sine: Ca Dumnezeu a uns corpul cu Dumnezeirea Lui, iar ca Om a fost uns. Dumnezeirea e ungerea umanitatii (Lui), caci El e si Dumnezeu si Om".
Ca Dumnezeu, Fiul este si imparat din vesnicie, dupa cum este si invatator, sau Prooroc, dupa intrupare, cand a devenit si Arhiereu (Preot). Ca si slujirea Lui de invatator, Domnul a indeplinit si slujirea Sa preoteasca, in timpul activitatii Sale, cand vindeca bolnavi si scotea demoni, dar indeosebi cand a instituit Sfanta Euharistie, la Cina cea de Taina, dand porunca apostolilor: "Aceasta sa faceti" spre pomenirea Mea" (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24-25). Apoi, cand ii trimite la propovaduire, inainte de inaltarea Sa la cer, si cand le porunceste : "Mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua; si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 19-20). Era acum imputernicirea lor cu intreita slujire. Tot dupa inviere, aratandu-Se lui Luca si Cleopa, la Emaus, savarseste cu ei Cina cea de Taina, cand prin binecuvantarea painii (si vinului) cu care ei se impartasesc, li se deschid ochii si-L cunosc, iar El s-a facut nevazut de ei (Luca 24, 13-32). Despre slujirea Domnului ca imparat si Arhiereu, Sfantul Ioan Hrisostom scrie: "imparat, Hristos este de-pururea, pe cand Arhiereu a devenit cand a luat trup, cand S-a produs Jertfa".
Preotia lui Hristos avea sa inaugureze si sa instituie o noua preotie, care conditiona si o Noua Lege (Ieremia 31, 31-33; Evr. 7, 11- 12, 18, 28). Legea Veche s-a dat pe temeiul preotiei levitice, adica a lui Aaron, din semintia lui Levi, pe cand Legea Noua este data de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care dupa trup se trage din "semintia imparateasca a lui Iuda, dintru care se pogora Domnul, Preotul cel dupa randuiala lui Melchisedec. Si vezi taina: precum semintia lui Iuda mai inainte, era imparateasca si apoi prin Hristos s-a facut si preoteasca, asa si Hristos mai inainte era imparat, ca Dumnezeu totdeauna si mai inainte de a Se face Om, iar apoi in vremile cele mai de pe urma, S-a facut si Arhiereu, cand a luat asupra Sa trup omenesc si cand a produs lui Dumnezeu jertfa in vremile tainelor si asupra Crucii".
Dupa cum s-a spus, mai sus, orice preotie isi are Legea ei, care o conditioneaza, preotia fiind temeiul Legii (cf. Evr. 7, 11-12). In Legea Veche intai s-a randuit preotia lui Marcu (Iesire 29, 5-10), apoi s-a dat Legea mozaica a sa (Iesirea 30, 31, 34-40) ; adica preotia cea dupa randuiala lui Aaron. "Domnul Hristos", Preot dupa randuiala lui Melchisedec, initiaza o noua Preotie, divina, temei al Noii Legi (Matei 26, 26-28) ; pe care El o aduce. "Deci daca s-a introdus o alta Preotie, trebuia si un alt Testament (asezamant) (Evrei 7, 11-12, 18 ; 8, 6-8), fiindca nici preot nu poate fi fara asezamant, fara legi si ordinatiuni (preotie), si nici ca luand alta preotie, a intrebuintat-o tot pe cea dinainte" (adica pe cea levitica a Vechiului Testament). "Preotia s-a mutat" din semintie in semintie, din cea ierarhica, adica din cea sacerdotala, in preotie imparateasca, ca astfel sa fie aceeasi si imparateasca si sacerdotala. Si priveste taina cea mare : intai este cea imparateasca, si numai dupa aceea s-a facut sacerdotala, dupa cum s-a facut si cu Hristos, ca imparat-este de-a pururea, pe cand Arhiereu a devenit, in timp...
Cum nu exista jertfa fara preot si preot fara jertfa, conditionandu-se una pe alta, Mantuitorul Hristos a fost si Mielul de Jertfa si Preotul propriei Lui jertfe. Miel, despre care Apostolul iubit scrie, reproducand cuvintele proorocului Ioan Botezatorul, cand Il descopera lumii: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29) ; El insusi S-a facut Preotul propriei Sale jertfe". Dar cum S-a facut El Insusi si Jertfitor, si Mielul jertfit, ne-o lamureste Marele Dascal al Ortodoxiei astfel : "El insusi a fost si Preotul jertfitor si victima (Mieul) de jertfa, Mielul adevarat al lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii (jertfit) pe Cruce, noul altar. Acelasi a fost si Jertfa si Preotul jertfitor. Fireste, Jertfa dupa trup si Preot dupa Duh. Acelasi a adus si l-a si adus (jertfa), insa dupa trup".
Din Preotia Lui divina, Domnul lasa Bisericii cele doua feluri de preotie crestina ale Noului Testament, si anume: preotia harica, speciala si sfintitoare,- apoi, "preotia imparateasca", generala, sau de obste, sau duhovniceasca. Prima, Preotia sacramentala a fost transmisa de Domnul Hristos, Arhiereul cel Mare, numit "Apostolul si Arhiereul marturiei noastre" (Evr. 3, 2). "Pastorul si Episcopul (Pazitorul) sufletelor noastre", sau mai marele pastorilor (I Petru 22, 25 5, 4) Care a strabatut cerurile si a sezut de-a dreapta tronului slavei in ceruri" (Evr. i, 1), dupa ce a transmis Apostolilor harul preotiei Sale, prin suflarea Sfantului Duh, asupra lor, in Ziua Invierii - Despre acest moment important, Sfantul Ioan apostolul, reproducand cuvintele Domnului, scrie : "Si Iisus (aratandu-li-se) le-a zis iarasi : "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 21-23).
Aceasta Preotie ierarhica, primita de Apostoli - in ziua Invierii - prin suflarea Duhului Sfant asupra lor, ei au transmis-o apoi ierarhiei bisericesti, prin hirotonie, sau prin punerea mainilor. Din textul amintit se intelege clar ca Preotia implica si duhovnicia, adica puterea de a ierta si pacatele marturisite, in Taina Spovedaniei, sau a Marturisirii. Cand Mantuitorul trimite - inainte de Inaltare - pe apostoli la propovaduire si la intreita slujire, pe care o implica Preotia harica, le porunceste: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le (sfintindu-le prin Sfintele Taine) in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 19-20).
Credinta si primirea Sfintelor Taine sunt conditia imperioasa a mantuirii. De aceea precizeaza Domnul, la trimiterea Apostolilor in lume: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura, Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede (si nu se va boteza) se va osandi" (Marcu 16, 15-16). Din aceste doua texte - ca si din altele (ex., cel al instituirii Sfintei Euharistii, Matei 28, 26-28 ; Luca 22, 19-20 ; Fapte 2, 42 ; 20, 7 ; I Cor. 10, 16 ; 11, 24-25) se intelege intreita slujire preoteasca, prin care ei (slujitorii Bisericii) trebuie sa continue opera Lui de: a pastori (conduce), a invata si a sfinti, prin savarsirea Sfintelor Taine.
Explicind textul din Ioan (20, 21- 23), Sfantul Chiril al Alexandriei spune, clar : "Acum (in ziua Invierii) Domnul a sfintit pe Apostoli (prin suflarea Duhului Sfant asupra lor) si pastori si invatatori ai lumii si (Arhierei) savarsitori ai dumnezeiestilor Lui Taine". La acelasi text, Sfantul Ioan Hrisostom explica: "Acum ucenicii au primit puterea spirituala si harul apostolesc (incluzind preotia); dar nu ca sa invie morti si sa faca minuni (care-s harisme extraordinare si temporale), ci, ca sa ierte pacatele (har special, apostolesc al Preotiei, permanent). Caci deosebite sunt harismele Domnului. De aceea a adaugat: "Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate..., aratand ce fel de putere le-a dat".
In pofida acestui adevar biblic, evident, recunoscut, de aproape doua mii de ani, de intreaga Biserica, pana la marea Reforma din sec. XVI, protestantismul, aparut la acea data - cu toate ramurile si cu sectele lui, contesta aceasta preotie sfintitoare, de succesiune apostolica- Iata explicatia pe care o da acestui text o personalitate marcanta, protestanta : "Diferenta intre interpretarile acestui verset nu duce atat la natura puterii acordata ucenicilor prin cuvintele lui Iisus (Matei 16, 19 ; 18, 18), cat la determinarea celor care o exercita. Traditia Catolica si traditia Ortodoxa cred ca este vorba de (preotime) membrii tagmei preotesti (cum afirma Conciliul Vatican). Traditia protestanta crede insa ca este vorba de "cel care este adevaratul organ al Duhului (Sfant)".
Harul preotesc - cu intreita-i slujire - transmis de Domnul Apostolilor prin punerea mainilor, ei l-au transmis, prin hirotonie ierarhiei Bisericii: diaconi (Fapte 6,5), preoti (Fapte 14,23; II Tim. 1,6 ; Tit. 1, 5); si episcopi (Fapte 20, 28; I Tim. 5, 1-2; Iac. 5, 14 ; I Tim. 4, 14; Tit. 1, 5). La inceput, slujitorii Bisericii purtau si alte nume, deosebit de cele ale treptelor ierarhice, ba uneori incluzandu-le. Aceste numiri erau ale harismelor pe care le primeau slujitorii, si uneori chiar si credinciosii. Astfel ei se numeau si: prooroci (Fapte 13, 1), evanghelisti (I Cor. 12, 28-31), precum si "pastori si invatatori" (Efes. 4, 11); dar si "igumeni", sau "capetenii cu vaza" (Fapte 14, 22, 23 ; Evr. 13, - 7, 17) etc.
Toate aceste denumiri erau purtate si de apostoli, episcopi preoti si diaconi (ex. diac. Filip, Fapte 8, 5, 13-40) ; dar si de unii credinciosi (I Cor. 12, 7-11, 28; 13, 1-8; 14, 1-13). De aceea Apostolul recomanda crestinilor sa asculte de ele si sa se supuna pastorilor lor. "Ascultati pe (igumenii) mai marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand a da seama de ele, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos" (Evr. 13, 17). Sfantul Ioan Gura de Aur vede in acesti "igumeni", sau "mai-marii" pastoritilor pe "pastorii", care pastoresc "turma". El nu-i numeste episcopi", ci "mai marii pastoritilor", ceea ce echivaleaza cu episcopi, dar si cu preotii; caci pastoratia este si a unuia si a celorlalti, unul peste Eparhie, ceilalti peste parohiile lor. De aceea indemnul Apostolului priveste deopotriva si pe unii si pe ceilalti". "Cel ce cinsteste pe episcop, sau preot, ca slujitorul lui Dumnezeu si pe Dumnezeu va cinsti ; iar cel ce se invata a dispretui pe preot, cu timpul va dispretui si pe Dumnezeu. Cand cineva se poarta cu evlavie fata de preot, cu atat mai mult se va purta fata de Dumnezeu. Chiar de ar fi preotul rau, totusi Dumnezeu vazand ca pentru cinstea Sa tu te porti cu cuviinta catre cel ce nu este vrednic de cinste, iti va rasplati tie dupa dreptate. Ca daca cel ce primeste prooroc in nume de prooroc, plata proorocului va lua; apoi si cel ce se pleaca si este supus preotului".
Un alt comentator, vorbind de supunerea pastoritilor catre pastorii lor, talcuieste asa : "Aici Apostolul Pavel intelege prin "povatuitorii (mai-marii) vostri pe episcopi si arhierei". Ca zice : "Supuneti-va unor arhierei si episcopi ca acestora ai vostri, fratii mei crestini". Trebuie sa precizam aici daca credinciosii trebuie sa se supuna si sa asculte si de pastorii cei rai : si de care anume pastori rai nu trebuie a asculta si a-i urma ?
Pastorii rai pot fi intelesi in doua feluri: cei care nu se abat de la dreapta invatatura a Bisericii, ci o propovaduiesc, pastrand-o nestirbita, dar au o viata compromitatoare (betie, imoralitate si lacomie, etc), pe care Biserica si credinciosii ii tolereaza, desi dauneaza, scandalizand pe multi credinciosi. Biserica ii sanctioneaza, prin diferite pedepse canonice, spre indreptare. Exista, insa o alta categorie de "pastori rai", cei care se abat de la dreapta credinta a Bisericii, cazand in erezii, sau schisme, pe care Biserica, dupa diferite incercari de a-i indrepta, iar ei refuzand, ii exclude, considerandu-i "pagani si vamesi" (Matei 18, 17), sau ii da "anatemei" (Gal. 1, 7. 9; I Cor- 5, 1--5) ; sau "satanei" (I Tim. 1, 19-20).
Pe toti acestia, care pretind ca propovaduiesc in numele lui Hristos, ca prooroci si facatori de minuni, Domnul insusi si apostolii ii numesc : "apostoli mincinosi". (II Cor. 11, 26; Apoc. 2, 2); "hristosi mincinosi" (Matei 24, 2 ; Marcu 13, 22), "prooroci mincinosi" (Mat. 7, 15 ; 24, 11 ; Marcu 13, 22 ; Luca 6, 26 ; Fapte 13, 6 ; II Petru 2, 1 ; I Ioan 4, 1 ; Apoc. 16, 13 ; 19, 20 ; 20, 10) , si "invatatori mincinosi" (II Petru 2, 1).
Relativ la acesti propovaduitori aroganti, iesiti de sub ascultarea Bisericii, Domnul spune, clar : "Multi imi vor zice in ziua aceea (a Dreptei Judecati) : Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni am tacut ? Si atunci voi marturisi lor : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine, cei ce lucrati faradelegea" (Matei 7, 21-23). Deci toti cei iesiti de sub ascultarea Bisericii, facandu-se ei singuri prooroci si invatatori, lucreaza "faradelegea".
Cat priveste pe cei "rai" ca imorali, dar care nu tradeaza credinta, despre asemenea pastori, de care trebuie sa asculte credinciosii, Hrisostom graieste, ca raspuns acestei obiectiuni : "Dar pe cine numesti rau? Cand e vorba de credinta (eretica), apoi fugi si te departeaza de dansul, de ar fi nu numai om, ci chiar inger din cer; iar daca e vorba de viata lui, nu, cerceta cu amanuntime". El da exemplu pe carturarii-si fariseii care stateau pe "scaunul lui Moise", care desi erau trufasi si imorali, respectau Legea. "Tu insa - zice Marele Dascal - nu te uita la vorbe, ci la faptele lor, fiindca din cauza moralului lor nimeni nu se va vatama"... Ai vazut, deci, ca nu e vorba de (caderea din) credinta, ci de viata si de fapte".
Teofilact combate si el pe cei ce confunda preotii imorali, cu ereticii. "Dupa ce zici crestine ca arhiereul si preotul (povatuitorul) tau este rau? De este rau dupa credinta, adica are dogme (invataturi) ereticesti si hulitoare, fugi de dansul, macar de ar fi si inger din cer; iar de este rau dupa viata si petrecere, supune-te lui; ca despre unii ca acestia vorbeste Mantuitorul: "Toate cate va vor zice voua faceti-le, si paziti-le, dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac" (Matei 23, 3).
Iar despre eretici: episcopii si propovaduitori si stricatii in credinta, zice mai sus Pavel (Evr. 13, 9) sa nu ne lasam influentati de invataturile lor (eretice)". Tot in legatura cu pacate de conduita morala, Sfantul Ioan Hrisostom vede in preot pe "Ingerul Domnului", avand in vedere slujirea lui., El zice : "Nu stii ce este preotul ? Nu stii ca este ingerul Domnului ? Nu cumva el poate spune ale sale? Daca il dispretuiesti, nu pe dansul il dispretuiesti, ci pe Dumnezeu, Care l-a hirotonit pe el".
Dar ce ? zici tu : Dumnezeu ii hirotoneste pe toti, chiar si pe cei nevrednici ?" "Nu pe toti - zice exegetul - ii hirotoneste Dumnezeu, insa prin toti lucreaza - chiar si prin cei nevrednici - pentru mantuirea poporului. Ca daca Dumnezeu a vorbit pentru popor printr-un magar si prin Balaam printr-un om spurcat, cu atat mai mult prin preot (care poarta harul). Deci, ce nu face Dumnezeu pentru mantuirea noastra? Ce nu graieste El? Prin cine nu lucreaza? Ca daca El a lucrat prin Iuda, si prin cei ce prooroceau (fals) proorocii mincinosi (Matei 7, 15, 22-24) carora le va zice: "Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea" (Matei 7, 23); si altii inca scoteau draci, cu atat mai mult va lucra (Domnul) prin preoti... Asadar, fiecare sa se ingrijeasca de ale sale. Daca preotul are o credinta stricata, chiar inger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar daca invata drept, nu te uita la viata, ci la cuvintele lui".
Am amintit, ceva mai inainte de "proorocii mincinosi", calificati ca "lupi rapitori" (Matei 7, 15) si de cei care au avut unele daruri, sau harisme cu care prooroceau, scoteau demoni si faceau multe minuni (Matei 7, 21-23), dar pe care Domnul la dreapta Judecata nu-i va recunoaste, indepartandu-i ca pe niste "blestemati", care au lucrat "faradelegea". Lucrul pare curios si paradoxal. Cum trebuiesc intelese aceste idei ? Sunt, desigur, si false minuni pe care le fac unii falsi crestini, cu ajutorul diavolului. "Unii ca acestia - zice Sfantul Pavel - sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este (insa) de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger de lumina. Nu este deci lucru care daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor" (II Cor. 11, 13-15). Despre astfel de credinciosi care se lasa amagiti de satana si de lucratorii lui, Apostolul graieste iara: "Lucrarea lui satan (va fi) insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca. Si de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciunii, ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarului (mantuitor), ci le-a placut nedreptatea" (II Tes. 2, 9-12). Asa au fost ereticii de tot felul. De la Arie preot din Alexandria Egiptului - care tagaduia Dumnezeirea lui Iisus Hristos, - condamnat la Sinodul I Ecumenic (325); Nestorie, patriarh al Constantinopolului, negand omenitatea perfecta a lui Iisus Hristos, dupa care sufletul rational a fost inlocuit cu divinitatea Lui, condamnat fiind de Sinodul III ecumenic, la 431 si altii; iar in cele din urma protestantismul si sectele. Intre preotii si credinciosii care au parasit Biserica Ortodoxa infiintand la noi secta lor, "Tudorista", sau "Crestini dupa Scriptura amintim pe fostul p-eot Tudor Popescu de la Biserica "Cuibul cu Barza", din Capitala, si pe fostul diacon Dumitru Cornilescu - traducatorul Bibliei lor, dupa Luther - si care au creat aceasta miscare in 1922, caterisiti, apoi, de Biserica.
Exista insa - dintru inceput - in "via Domnului" o alta categorie de lucratori, care au fost daruiti de sus; cu anumite daruri duhovnicesti - slujitori ai Bisericii, sau simpli credinciosi. Unii dintre acestia il marturiseau pe Domnul, doar cu gura, despre care se spune ca "nu vor intra in Imparatia cerurilor" (Matei 7, 21). Intre acestia unii au avut darul proorociei, altii pe cel al alungarii demonilor, sau pe al facerii de minuni, in numele Domnului (cf. Matei 7, 21-23). Se stie ca la inceputul Bisericii "multi barbati erau inzestrati, de sus, cu daruri extraordinare. Unii primisera darul de a patrunde mai adanc in tainele iconomiei divine si a cunoaste viitorul. Acestia erau proorocii Testamentului Nou. Altii aveau darul de a scoate in numele Domnului duhurile necurate (demonii) din oameni, iar altii aveau darul de a face diferite minuni. Aceste daruri sunt "daruri harismatice", sau "gratiale", pentru ca li s-au dat unora sau altora nu pentru vrednicia lor personala, ci in mod gratial din partea lui Dumnezeu. In I Corintem 12, 4-11, apostolul insira 9 daruri harismatice cu care a fost inzestrata Biserica din Corint (cp. sl Efes. 4, 11). Primirea si impartasirea acestor daruri nu era-insa totdeauna conditionata de o viata cu adevarat crestina si virtuoasa. Unora ca acestora Domnul le va da "in ziua aceea" "marturia, ca nu i-a cunoscut niciodata ca sunt ai Sai".
Daca si harismaticii trebuie sa asculte de Biserica si de pastorii ei (cf. I Cor. 12, 28 ,- 14, 1-5), care si ei sunt si harismatici (cf. Efes. 4, 11), cu atat mai mult ceilalti crestini, ba chiar si stapanirea de Stat. De aceea, dupa ce recomanda, mai intai supunere si ascultarea de Biserica si pastorii Ei, Domnul si apostolii dau acest sfat tuturor - pastori si pastoriti. "Dati, deci, Cezarului (Stapanirii de Stat) cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22, 21, Marcu 14, 17,- Luca 20, 25). Ordinea este, insa, intai Dumnezeu si Biserica Lui, apoi Statul. Caci : "Cine nu asculta de Biserica este "pagan si vames" (Matei, 18, 17) adica excomunicat din Biserica si "dat anatemei" (Gal. 1, 7-9) si "satanei" (I Tim 1, 20).
Sfintii Apostoli Pavel si Petru justifica fiecare in felul sau, supunerea catre stapanirea lumeasca. "Tot sufletul (omul) sa se supuna inaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu ; iar cele ce sunt de Dumnezeu sunt randuite... Caci ea (stapanirea) este slujitoarea lui Dumnezeu spre binele tau (crestine) ; iar daca faci rau, teme-te ; caci nu in zadar poarta sabia ; pentru ca ea este slujitoare a lui Dumnezeu si razbunatoarca maniei Lui asupra celui ce savarseste raul. De aceea trebuie sa va supuneti, nu numai pentru manie, ci si pentru, constiinta... Ca pentru aceasta platiti si dari. Caci (dregatorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, staruind in aceasta slujire neincetat" (Rom. 13, 1, 4-6).
Dupa Sf. Ioan Gura de Aur ,- "Dreptul principal al unei astfel de legiuiri este al lui Dumnezeu... adica aceasta este poruncita de Dumnezeu - ...Ca anarhia pretutindeni este un mare rau si cauza tuturor tulburarilor"
Deci ordinea este : Dumnezeu, Biserica si apoi stapanirea lumeasca. Asa recomanda si Sfantul apostol Petru. "Supuneti-va, pentru Domnul, oricarei oranduiri omenesti, fie imparatului, ca inalt stapanitor, fie dregatorilor, ca unora ce sunt trimisi de el, spre pedepsirea facatorilor de rele..., caci asa este voia lui Dumnezeu, cu voi, prin faptele voastre cele bune, sa inchideti gura oamenilor fara minte si fara cunostinta... Dati tuturor cinste, iubiti fratia, temeti-va de Dumnezeu, cinstiti pe imparat (stapanirea)" (I Petru 2, 13-17).
Din aceste texte clare, se intelege precis ca: Apostolul Pavel deduce de asemenea toata puterea statului de la Dumnezeu. Si ca fara stirea si invoirea lui Dumnezeu nici nu exista ceva in lume. Si atunci este clar ca nici autoritatile Statului nu pot sa existe si sa fiinteze fara stirea si invoirea lui Dumnezeu". Supunerea este poruncita de Dumnezeu, chiar cand stapanirea este pagana - cum a fost cea romana, primele secole, persecutand pe crestini, cum a fost mai apoi Iulian Apostatul etc. Numai cand se cere crestinilor renegarea credintei si adorarea stapanitorilor (romani) numai atunci crestinii adevarati au preferat martirajul. In asemenea situatie crestinii au refuzat supunerea (imparatilor si stapanirilor pagane), preferand moartea martirica, la care mergeau slavind pe Hristos.
Prin urmare, Preotia, fiind de origina divina, primeaza stapanirii lumesti, de aceea trebuie cinstita in chip deosebit. Dupa Marele "Dascal al Ortodoxiei", Preotia este slujire ingereasca. "Preotia - zice el - se savarseste pe pamant, dar are randuiala cetelor ceresti. Si pe foarte buna dreptate, ca slujba aceasta n-a randuit-o un om sau Inger, sau Arhanghel, sau alta putere creata de Dumnezeu, ci insusi Mantuitorul. Sfantul Duh a randuit ca preotii, inca pe cand sunt in trup, sa aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba pe care o aduc ingerii in ceruri. Pentru aceea preotul trebuie sa fie atat de curat, ca si cum ar sta chiar in cer, printre puterile cele ingeresti.
Mai socotesti, oare, ca mai esti printre oameni si ca mai stai pe pamant, cand vezi ca Domnul sta jertfa pe Sfanta Masa, iar pe preot stand langa jertfa, rugandu-se, cand vezi ca toti se inrosesc cu impartasirea, cu cinstitul Sange al lui Hristos? Mai socotesti, oare, ca mai esti printre oameni si ca stai pe pamant? Mai socotesti oare, ca te-ai mutat dintr-odata in cer, ca ai scos din suflet orice gand trupesc si ca priveste numai cu sufletul gol si cu mintea curata cele din ceruri. O, minune! O, iubire de oameni a lui Dumnezeu".
Preotia are si puterea data ei de Domnul, de a lega si a dezlega pacatele oamenilor, "putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici ingerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus ingerilor, ci oamenilor : "Oricile veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer ; si oricite veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18, 18)- Au si stapanitorii pamantului puterea de a lega ; dar leaga numai trupurile. Puterea de a lega a Preotilor insa, "leaga sufletele si strabate cerurile : Dumnezeu intareste sus, in ceruri, cele facute de preoti jos, pe pamant. Stapanul intareste hotararea data de rob. Ce altceva a dat Dumnezeu preotilor decat toata puterea cereasca. Domnul a spus : "Carora veti ierta pacatele, se vor ierta si carora le veti tine vor fi tinute" (Ioan 20, 23).
Preotia, precum s-a spus, este mare Taina si lucrarea ei este numai a lui Dumnezeu, preotul fiind numai persoana sfintita, purtatoare de har. "Totul este al harului (Domnului). Preotul este dator sa deschida gura, iar celelalte toate Dumnezeu le lucreaza. El (preotul) tine numai locul unui sfetnic. Dumnezeu lucreaza totul, Dumnezeu face toate... Proaducerea sau Jertfa (lui Hristos) aceeasi este, chiar de ar face-o Pavel, sau Petru, sau oricine altul - aceeasi este pe care Hristos a dat-o ucenicilor Sai, si pe care acum preotii o savarsesc".
Iata maretia si divinitatea Tainei celei mari a Preotiei, prin care se savarsesc toate celelalte Sfinte Taine si ierurgii, prin care lucreaza harul Sfintei Treimi, in numele Careia sunt ele savarsite. Deosebit de preotia harica, de hirotonie si de succesiune apostolica, ca singura care le savarseste pe toate celelalte Taine, Noul Testament ne vorbeste si de o alta preotie duhovniceasca, "imparateasca", sau generala a tuturor crestinilor, primita prin Taina Botezului, Mirungerii si Euharistiei. Aceasta "preotie imparateasca", nu este unica si nici independenta, ci ea deriva din Preotia harica, de hirotonie si de succesiune apostolica; iar amandoua decurgand din Preotia lui Hristos. El a transmis aceasta Preotie harica Apostolilor, prin suflarea Duhului Sfant asupra lor, in ziua invierii, cum s-a spus, iar Apostolii au transmis-o ierarhiei Bisericii, prin hirotonie. Succesiunea Preotiei este, deci : Hristos, Apostolii, cu ierarhia bisericeasca : episcop, preot, diacon si cea "imparateasca".
Protestantismul, insa, cu toate ramurile si sectele derivate din el, nu recunoaste decat preotia generala, in pofida tuturor textelor nou-testamentare, cunoscute si amintite, mai inainte. Sfantul apostol Petru vorbeste clar despre aceasta "preotie imparateasca", in doua texte, (preotie inferioara celei ierarhice, de hirotonie si de succesiune apostolica, din care deriva, si care este singura sfintitoare, prin harul Sfintelor Taine. Despre aceasta preotie sfintitoare, a ierarhiei bisericesti vorbeste si Sfantul Petru in I Petru 5, 2-35, ca si Apostolul Neamurilor in I Tim. 3, 1-10 ; 5, 17-22 ; Tit 1, 5-9.
Primul text, care vorbeste despre "preotia imparateasca", graieste astfel : "Si voi (crestinii) insiva ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca, preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, bine-placuta lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (I Petru 2, 5). Cum se vede din acest text are si aceasta "preotie imparateasca" rolul de a aduce: "jertfe duhovnicesti, bineplacute lui Dumnezeu". Din aceasta preotie imparateasca fac parte toti crestinii, care au primit cele trei Taine: Botezul, Mirungerea si Sfanta Euharistie, sau impartasania; adica si barbati si femei, din care unii pot fi si infirmi: orbi, schiopi, ologi etc. Preotia ca Taina, de succesiune apostolica, nu poate fi primita, insa decat de barbati, valizi si fara defecte corporale, sau psihice.
Preotia imparateasca are si ea o intreita "slujire", la nivelul ei, ca: imparat, prooroc, sau invatator, si preot. De aceste trei feluri de slujire a ei vorbeste Sfantul Ioan Gura de Aur astfel : "Dumnezeu ne-a uns si ne-a pecetluit pe noi intru Hristos si ne-a dat arvuna Duhului in inimi" (II Cor. 1, 21-22). Ungerea aceasta urmeaza si completeaza Botezul, cu harismele ei. Adica ne-a dat Duhul, care le-a facut pe amandoua (ungerea si pecetluirea), facandu-ne deodata si prooroci si preoti si imparati, fiindca acestia se ungeau in legea veche. Noi crestinii, insa, nu numai una din aceste demnitati avem, ci pe toate trei, si inca cu prisosinta ,- caci si de imparatie (a lui Dumnezeu) avem a ne bucura, si preoti devenim, proaducandu-I jertfa trupurile noastre, precum zice Apostolul: "Sa infatisam trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra duhovniceasca" (Rom. 12, 1) ; si, apoi, devenim si prooroci, fiindca noua ni s-au descoperit toate cele ce ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Cor. 2, 9).
"Jertfele spirituale" sunt nenumarate si de multe feluri. Ele se numesc spirituale, sau duhovnicesti, pentru ca sunt facute si aduse "in duh smerit. Intre acestea Sfantul apostol Petru aminteste de : binecuvantarea si slavirea lui Dumnezeu (I Petru, 1, 3; 4, 11),- de "omul tainic al inimii, cu "duh bland si linistit" (3, 4), de smerenie (3, 8 , 5, 5) ; de nerasplatirea raului cu rau, ci cu binecuvantare 3, 9); de inima infranta si smerita, ca altar pe care se aduc aceste jertfe, si in care este sfintit Hristos (3, 7-9 ; 15-16) ; de dragoste nefatarnica, ce "acopere multime de pacate" (4, 8) ; de dreptate (3, 14) ; de rugaciunea, milostenia si compasiunea, iertarea, curatenia sufleteasca, rabdarea in suferinta (1, 6-7; 3, 14; 4, 8-11) etc. De altfel, orice lucrare facuta spre binele aproapelui, dar facuta in numele Domnului, e tot o "jertfa duhovniceasca" (4, 9-11). Aceste "jertfe spirituale" trebuie sa fie aduse lui Dumnezeu, in general, tot prin Biserica, prin preotii slujitori, care le unesc cu jertfa euharistica. De la el, Hristos, "Preotul in veac", sau Arhiereul cel Mare, le primeste ca ale Sale, le asimileaza jertfei Sale si asa le aduce Tatalui; caci aceasta inseamna: "sa aduceti jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos". Orice lauda la adresa Lui, orice rugaciune, orice act de sfintenie, sau de slujire este o jertfa. Ele sunt aduse deopotriva lui Dumnezeu Tatal si lui Hristos insusi ca Dumnezeu intrupat". Prin urmare, astfel de jertfe sunt bineplacute lui Dumnezeu, nu atat, si nu numai pentru ca sunt "spirituale" sau "duhovnicesti", ci si mai ales, pentru ca ele sunt aduse "prin Iisus Hristos", si facute in numele Lui (I Petru 4, 9-11).
Sfantul Chiril Alexandrinul, vorbind si el despre "jertfele duhovnicesti", scrie : "Noi crestinii suntem si noi jertfelnic, adunati intr-o unitate spirituala, iradiind ca o buna mireasma credinta in Hristos si aducand prin El lui Dumnezeu Tatal, ca o tamaie binemirositoare ofrandele virtutilor noastre".
Sfantul Ioan Gura le Aur vorbeste si de altfel de jertfe, chiar trupesti, care sunt socotite ca jertfe supreme. "Sunt - zice el - si alte jertfe, si cu adevarat arderi de tot, adica trupurile mucenicilor. Acolo si sufletul si trupul, sunt jertfe, si acolo este miros de buna mireasma. Daca vrei, poti si tu singur sa proaduci o astfel de jertfa. Caci ce este daca nu-ti vei arde trupul in foc (ca martirii) de vreme ce poti a-l arde si cu altfel de foc, ca de pilda cu focul saraciei de bunavoie, cu acel al necazurilor... Omoara-ti dara si tu trupul, si rastigneste-l, si atunci vei lua si tu cununa acestei mucenicii... Jertfa aceasta este buna si nu are nevoie de preot, ci numai de cel ce o proaduce. Aceasta jertfa este buna, ca desi este savarsita jos pe pamant, totusi imediat se ridica sus".
Cele doua preotii (imparateasca-subiectiva, si cea obiectiva-slujitoare si sfintitoare a obstei crestine) nu pot lucra valabil una fara alta, fiindca ele se intregesc una pe alta in Hristos. "Credinciosul particular reflecta aspectul subiectiv al preotiei lui Hristos, aducand persoana sa (sau si darurile sale)" ,- dar intrucat aceasta nu e jertfa comuna, acum e Persoana lui Hristos (euharistic), aspectul acesta al preotiei comune a lui Hristos il reflecta preotul slujitor comun. Aceste doua preotii se intregesc, implinind impreuna pe plan bisericesc integritatea Preotiei lui Hristos. Nici una nu este intreaga fara cealalta" spune undeva P.C. Parinte prof. Staniloae.
Al doilea text care vorbeste despre "preotia imparateasca" graieste astfel: "Iar voi crestinii sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa cea minunata. Voi care odinioara nu erati popor, iar acum sunteti poporul lui Dumnezeu ; voi care n-aveti parte de mila, iar acum sunteti miluiti" (I Petru 2, 9-10).
Expresia "preotie imparateasca", exprima de fapt doua slujiri: preoteasca si imparateasca, subintelegandu-se si cea invatatoreasca sau prooroceasca. Aceasta expresie o aflam in Apocalipsa 1, 6 unde citim : "Si (Hristos) ne-a facut pe noi imparatie (sau imparati), (si) preoti ai lui Dumnezeu si Tatal Sau". Tot in aceasta scriere Domnul Hristos este numit si imparat, dar si crestinii: "Si i-ai facut pe ei (Hristoase) Dumnezeului nostru imparatie (imparati) si preoti si vor imparati (crestinii) pe pamant" (Apoc. 5, 10).
Interpretii acestor texte ( I Petru si Apoc. 1, 6 ; 5, 10), in acord cu cei de mai inainte spun si ei : "Fiecare crestin care se boteaza este adica si prooroc, pentru ca a vazut (prin credinta) cele ce omul trupesc nu le-a vazut, si a auzit cele ce urechea trupeasca nu le-a auzit; este preot, pentru ca este dator a se aduce pe sinesi jertfa vie sfinta si bine placuta lui Dumnezeu, precum zice insusi Pavel (Rom. 12, 1). Este (si) imparat (fiecare crestin), pentru ca s-a facut fiu dupa har al cerescului imparat, pentru ca are sa se faca in cealalta viata mostenitor al imparatiei, si ca, in viata aceasta, imparateste si stapaneste peste cugetele cele rele, si e mai presus de toata lumea si decat toate lucrurile lumii". In vechime se ungeau imparatii, proorocii si preotii cu untdelemn sfintit". Dar acum noi crestinii ne ungem cu Duhul Sfant, cu untdelemnul cel gandit, fiindca a dat Dumnezeu in inimile noastre arvuna si zalogul Sfantului Duh, iar de vreme ce ne-a dat noua arvuna, ne va da noua si partea si totul. Iar arvuna numeste toate darurile Sfantului Duh care se dau celor vrednici in viata aceasta, fiindca dupa acelasi Pavel: "Din parte cunoastem si in parte proorocim" (I Cor. 3, 9). Atunci insa vom lua darul cel desavarsit, cand se va arata Hristos intru slava Sa, in veacul viitor".
S-a vazut in textele din Apocalipsa ca crestinii sunt numiti si imparati si preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Iisus Hristos, imparatind cu El si aici, in viata pamanteasca, in duh, si in viata viitoare, cu ingerii si cu sfintii. Crestinii sunt "imparati" pentru ca poarta pe cap o cununa imparateasca, semnul biruintei asupra patimilor; si sunt "preoti" pentru ca s-au adus pe ei insisi lui Dumnezeu jertfa vie (bine) placuta".
Imparatia si preotia de care se vorbeste in textele amintite trebuie inteleasa - cum s-a amintit, mai intai, ca viata traita aici si apoi in viata vesnica, in cer, cu ingerii si sfintii. De aceea : "Am fost chemati la lumina credintei din orice popor si limba (ca crestini), pentru ca eliberati (de jugul pacatului, prin botez) sa fim invatati a prooroci. Si asa suntem pusi a imparati (stapani) pamantul ; dar nu acest pamant creat si intunecos, ci acel pamant nou pe care l-a fagaduit Domnul celor buni, blanzi si placuti Lui" (aluzie la II Petru 3, 13).
Am amintit de felul cum o anumita Biblie (sectara) falsifica si unele texte biblice si chiar termenii ierarhiei : episcop, preot si diacon, prin : supraveghetor, batran si slujitor. Intre textele care falsifica termenii ierarhiei este si cel din Epistola lui Iacob, care vorbeste de doua Taine a Preotiei si a Sfantului Maslu. Textul graieste astfel : "Este cineva bolnav intre voi ? Sa cheme preotii (Bisericii) si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn (sfintit), in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va il facut pacate se vor ierta lui" (Iacob 5, 14-15)
La acest text, "Noul Testament Ecumenic (protestant), in explicatia de la subsol, scrie : "Acest verset reia cele trei teme din versetul precedent: iertarea pacatelor, rugaciunea si vindecarea. Acest Testament explica astfel : "Pentru ca Ungerea este facuta in numele Domnului, ca si Botezul, ea manifesta credinta Evangheliei in puterea Domnului inviat si vizeaza un caracter ritual. Traditia Catolica (ca si cea Ortodoxa) leaga, de acest text, Taina Mirungerii bolnavilor, sau a Sfantului Maslu. Aceasta identitate este contestata de traditia Reformei in mod general".
Iar la v. 15 aceeasi traducere "Oecumenique" explica : "Verbele a mantui si a ridica, pot sa insemne fie insanatosirea bolnavului, fie mantuirea eshatologica care nu ar implica in chip necesar tamaduire. Totusi unele afinitati cu istorisirile evanghelice despre minuni, ca : "Credinta ta te-a mantuit" (Marcu 5,. 34, 41), sau: "Ridica-te,.., credinta ta te-a mantuit" (Luca 17, 19) fac mai degraba a ne gandi la puterea Domnului de a vindeca bolnavul si de a mantui pe pacatos. Legatura intre boala si pacat este adanc inscrisa in mentalitatea biblica, ceea ce explica pentru ce Noul Testament leaga iertarea pacatelor si vindecarea trupului, ca semn al invierii... Dupa unii, aceasta marturisire a pacatelor ar fi legata de Ungere. Pare mai degraba ca mentiunea iertarii pacatelor sa fi atras acest indemn la marturisirea greselilor".
Un alt text a carei traducere e falsificata si de amintita traducere "Oecumenique", ca si de traducerea Cornilescu, este cel din Epistola catre Evrei 7, 24. La acest text traducerea "Oecumenique" reda textul astfel.: "Dar El, pentru ca ramane vesnic, poseda o preotie exclusiva". Acelasi termen grec "aparayaton" este redat in Biblia Cornilescu, tradus dupa Luter, prin parafraza : "(preotie) care nu trece de la unul la altul" (Evr. 7, 24), expresie care denatureaza complet ideea textului. Dupa aceasta traducere in Noul Testament nu se poate vorbi decat de preotia levitica, "dupa randuiala lui Aaron", si "preotia exclusiva a lui Hristos". Aceasta, pentru ca dupa conceptia protestanta nu exista preotie ierarhica, de succesiune apostolica, ci numai preotia generala sau "imparateasca". De aceea, pentru a fi consecventi cu aceasta idee, au falsificat si inlocuit toti termenii ierarhici, cum s-a spus de "episcop", prin "supraveghetor"; cel de "preot", prin "presviter", sau "batran ; iar "diacon", prin "slujitor". Asa se falsifica Biblia.
Traducerea exacta a acestei expresii "aparabaton" este "preotie vesnica", sau "netrecatoare", iar nu : "care nu trece de la unul la altul". Din pacate, acest fel de traducere o aflam si in Noul Testament, tradus de Gala Galaction, in 1937, dupa care s-a trecut si in Biblia, sau Sfanta Scriptura a Bisericii Ortodoxe. In ambele citim : "Aici insa, Iisus, prin aceea ca ramane in veac are o preotie care nu mai trece la altul" (Evr. 7, 24). Aceasta traducere, cum se vede clar, in acest text, nu se deosebeste prea mult de cea luterana si de cea a lui Cornilescu. Ne mira cum a putut face raposatul in Domnul, Gala Galaction un astfel de imprumut, din traducerea sectara. De aceea gasind in manile crestinilor ortodocsi Testamentul Galaction si Biblia oficiala a Bisericii, zadarnic incercam sa-i convingem ca este traducerea gresita a acestui verset, caci ei dau raspunsul: aceasta e traducerea Bisericii Ortodoxe. Ba, si sectantii ne raspund la fel, ca traducerea lor, la acest text este identica cu cea a Bisericii Ortodoxe. Iata cum se perpetueaza zeci de ani, traducerile gresite ale diferitelor texte, sau numai cuvinte. Iar sectarii gasesc justificari si din Biblia, sau Noul Testament-Gala Gadaction.
O traducere corecta a acestui verset o aflam in Biblia sau Sfanta Scriptura, editia 1915 si in Noul Testament tradus de fostul patriarh Nicodim, editia 1941. Aci citim: "Iar Acesta (Hristos), ca unul ce ramane in veci, are si preotie netrecatoare" (Evr. 7, 24).
Am aratat textele clare si precise care vorbesc de Preotia lui Hristos, de preotia transmisa de El Apostolilor, in ziua invierii Sale, prin punerea mainilor Lui peste ei (Ioan 20, 23), transmisa de ei, apoi, episcopilor, preotilor si diaconilor, prin hirotonie, sau punerea mainilor, cum s-a vazut, explicit, iar din aceasta preotie, de hirotonie, decurge preotia imparateasca, sau generala, a tuturor crestinilor, care primesc Botezul, urmat indata de Mirungere si de Sfanta Euharistie, sau impartasire. Aceasta preotie imparateasca este in ascultare de preotia ierarhica si colaboreaza cu ea, in cultul liturgic, in activitatea samarineana a ingrijirii si vizitarii bolnavilor ca si in cea misionara etc. Ea nu lucreaza insa independent de preotimea Bisericii.
Pr. Vasile Gorun
marți, 17 iulie 2012 12:29:26
Doamne ajuta!
Episcopul (din greacă ἐπίσκοπος „episkopos”, epi = "tot", "peste" + scopein = "a vedea", în înțelesul "supraveghetor") este un membru consacrat al clerului creștin ortodox, ca păzitor/supraveghetor al dreptei credinte. Episcopul era părintele unei comunitati mai mari de crestini avand sub obladuirea sa mai multi preoti. Episcopul este garantul credintei celei adevarate.
Episcopul (gr. Επίσκοπος sau episkopos; lat. episcopus), sau episcopatul ori arhieria, este prima şi cea mai înaltă treaptă a clerului slujitor în Biserica Ortodoxă. El este următor / succesor Apostolilor în slujirea şi ocârmuirea Bisericii. Episcopii slujesc εις τόπον και τύπον Χριστού (gr.: în locul şi ca tip/imagine vie a lui Hristos) în Biserică.
Un episcop eparhiot este responsabil peste toate parohiile din eparhia sa. Întreaga autoritate sacramentală şi bisericească a clericilor dintr-o eparhie (preoţi, diaconi, ipodiaconi, citeţi etc.) vine de la episcopul lor. De aceea este este pomenit la fiecare slujbă şi niciuna din sfintele slujbe nu poate fi săvârşită în afara harului şi binecuvântării episcopului. Sfântul Ignatie Teoforul merge până acolo încât spune că "cine lucrează fără episcop, împlineşte lucrarea diavolului".
Din punct de vedere liturgic, toţi arhiereii sunt absolut egali ca putere harismatică sau sacramentală, indiferent de funcţiunile administrative sau onorifice pe care le pot avea, adică fie că sunt simpli arhierei (vicari sau locotenenţi), episcopi în funcţiune, arhiepiscopi sau mitropoliţi, patriarhi etc. Ei au moştenit drepturile şi puterile prin succesiunea neîntreruptă a hirotoniei de la Sfinţii Apostoli, ai căror urmaşi direcţi sunt. Episcopii au dreptul şi puterea de a săvârşi toate sfintele slujbe şi toate lucrările sfinte ale cultului, fără nici o excepţie, precum şi dreptul de a transmite, prin hirotonie, această putere, fie întreagă – ca la arhierei -, fie parţială, celorlalte două trepte subordonate lor, adică preoţilor şi diaconilor. Cele mai multe dintre funcţiunile liturgice ale episcopilor pot fi trecute, prin hirotonie, preoţilor; pe altele, care sunt fundamentale pentru viaţa liturgică a Bisericii, episcopii le-au păstrat exclusiv pentru ei înşişi, şi anume: sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, hirotonia clericilor şi sfinţirea bisericilor şi a antimiselor (sfinţirea bisericilor o pot face în vremurile mai noi şi anumiţi preoţi sau arhimandriţi, cu delegaţia expresă a episcopului, de la caz la caz).
Ca şi în trecut, arhiereul este şi astăzi, de drept, înainte-stătător sau protosul (cel dintâi în slujire) oricărei adunări de cult la care ia parte, indiferent dacă slujeşte sau nu. În această calitate îi sunt rezervate anumite acte şi formule liturgice, îndeosebi cele pentru binecuvântare (ca de exemplu: urarea "Pace tuturor"), pe care le rosteşte chiar atunci când nu slujeşte, ci doar asistă la serviciul divin.
În exerciţiul funcţiunii lui liturgice, adică în timpul slujirii, arhiereul reprezintă pe Mântuitorul Însuşi, ca mare preot sau arhiereu; de aceea, el slujeşte de obicei cu fast şi solemnitate, numai în sobor, adică însoţit şi ajutat de preoţi şi diaconi, precum şi de membri ai clerului inferior. Deţinând însă deplinătatea puterii slujitoare, arhiereul poate sluji şi singur, atunci când voieşte, când se află în situaţii excepţionale, sau când nu dispune de preoţi şi diaconi (ca de exemplu în călătorie, pe câmpul de război, când este singur în chilia sa etc).
El dă binecuvântarea asupra credincioşilor cu amândouă mâinile, după exemplul Mântuitorului (vezi Luca 14, 50) şi are dreptul de a fi pomenit la ectenii şi în diferite momente din sfintele slujbe, în cuprinsul eparhiei pe care o păstoreşte, iar în alte eparhii numai acolo unde slujeşte sau asistă la serviciul divin din biserică.
Tot arhiereilor – individual sau adunaţi în sinoade – le aparţine dreptul de a supraveghea săvârşirea corectă a cultului şi de a lua hotărâri privitoare la rânduiala serviciilor divine în eparhiile respective.
Arhiereul este hirotonit de mai mulţi arhierei (doi sau trei).
Atât practica ortodoxă, cât şi practica abuzivă a hirotonirii episcopilor, se sprijină pe Canonul 1 Apostolic, care spune că un episcop să fie hirotonit de doi sau trei episcopi [1]. Pornind de la acest canon, atât în Biserica Ortodoxă cât şi în cea catolică, s-au propagat multe schisme. Fiecare grupuscul schismatic a făcut eforturi să scoată ca din pământ doi sau trei episcopi ne-caterisiţi, care să le hirotonească un altul, şi astfel să obţină "continuitatea apostolică", într-o logică omenească, neteologică şi de cele mai multe ori perversă.
În fapt, practica ortodoxă de aproape 2000 de ani cu privire la hirotonirea unui nou episcop este aceasta:
Un episcop este hirotonit de doi sau trei dintre episcopii riverani (episcopii vecini scaunului pe care îl va ocupa), care sunt de fapt delegaţi ai Sinodului mitropolitan (al regiunii, care are în frunte un mitropolit sau un primat). Deci ceidoi sau trei episcopi nu participă la hirotonire de voia lor, ci reprezintă:
semnul că acea hirotonie este cu binecuvântarea Sinodului în care episcopul urmează să se integreze (căci nu există biserică şi preot şi episcop şi parohie ortodoxă dacă nu este integrat/ă unui Sinod ortodox);
episcopii vecini erau de multe ori "locum tenens" (înlocuitor al scaunului episcopal vecin vacant) şi cunosc situaţia locului şi adeseori erau implicaţi direct în alegerea noului episcop, deci ei sunt trimişi şi pentru aceste motive (la care se adaugă motive de bună-vecinătate şi iubire între episcopi, atât de importante pentru armonia lucrării ortodoxe).
Tocmai în virtutea acestei înţelegeri ortodoxe a lucrurilor, canonul 1 apostolic nu a dat o cifră exactă pentru numărul de episcopi necesari hirotonirii, ci a spus "doi sau trei" pentru că nu e în primul rând o chestiune de număr, ci una de împlinire a lucrului în rânduiala ortodoxă a tradiţiei Părinţilor, fundamentată pe iubire.
De aceea, practicile de hirotonire de genul celor pe care le vedem la toate grupările şi grupusculele schismatice sunt de fapt lovite de nulitate canonică şi sunt fără vreo valoare harică. Un act bisericesc trebuie să fie făcut cu binecuvântarea Bisericii lui Hristos (episcopul se referă la sinodul lui, preotul la episcopul lui, credinciosul la preotul şi la duhovnicul lui), altminteri nu e decât un soi de "magie albă ortodoxă", ceea ce este o aberaţie adesea întâlnită în ziua de azi în lumea creştină.
Liturgica teoretică – Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Arhim. Prof. Ghenadie Niţoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda – E.I.B.M.B.O.R., 2002
Raluca Stavriu
luni, 16 iulie 2012 21:11:58
Am citit din Epistola către Evrei a Sfantului Apostol Pavel cap.7 şi am comparat cu ideile din articolul recomandat. Le voi reda în paralel, acceptând orice sugestie ca fiind binecuvântată:
1."Noi învăţăm iarăşi că în Biserică sunt două feluri de membri, deosebiţi între ei: preoţii (sau păstorii) şi credincioşii (sau turma)."
Întrebare: preoţi sau păstori, fiindcă rolul preotului din Vechiul Testament este clar unul descris în amănunţime şi nu are corespondent în Noul Testament;slujba de la altar fiind încheiată prin jertfa Fiului lui Dumnezeu şi ruperea supranaturală şi publică a catapeteasmei de la Templu unde se aduceau animalele de jertfă.
2."După pogorârea Duhului Sfânt, înmulţindu-se numărul creştinilor, Sfinţii Apostoli – din îndemnul Duhului Sfânt – au rânduit, prin rugăciune către Dumnezeu şi prin punerea mâinilor pe capul celor aleşi – hirotonie – darul diaconiei, al preoţiei şi al episcopiei (arhieria), ei mai numindu-se prezbiteri sau bătrâni (Fapte 6, 1–6; 8, 14–17; 13, 1–3; 14, 3; 20, 17–28; I Petru 5, 1–4; Apoc. 1, 6; 5, 10; II Tim. 1, 6; I Tim. 4, 14)."
Întrebare:termenul de "episcop","prezbiter" sau "bătrân" este echivalent cu cel de "preot"?
Aceasta deoarece:
1. "Caci acest Melchisedec[...]se talcuieste mai intai: rege al dreptatii, apoi si rege al Salemului, adica rege al pacii,
3. Fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii, ci, asemanat fiind Fiului lui Dumnezeu, el ramane preot pururea;
15. Apoi este lucru si mai lamurit ca, daca se ridica un alt preot dupa asemanarea lui Melchisedec,
16. El s-a facut nu dupa legea unei porunci trupesti, ci cu puterea unei vieti nepieritoare,
17. Caci se marturiseste: "Tu esti Preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec".citat din Epistola Sf. Ap. Pavel către Evrei.
Preoţia după rânduiala lui Melchisedec nu este deci după legea unei porunci trupeşti. Şi fiindcă autorul atâtor gânduri inspirate argumentează,eu doar citez:
a)"...celelalte grade ierarhice nu sunt trepte harice, ci doar distincţii, grade administrative sau numai onorifice. Ele nu sunt de drept dumnezeiesc, ci de drept omenesc şi sunt acordate de episcopi, tot prin rugăciuni şi punerea mâinilor, dar nu prin Taina «hirotoniei», ci prin ierurgie.[...]"
b)"...numiţi episcopi şi preoţi, sunt lucrătorii cărora le-a încredinţat Domnul via – lumea creştină – să o lucreze în locul celor din Legea Veche."
Aplicarea prin manieră ierurgică şi însuşirea preoţiei după rânduiala lui Melchisedec, care se aplică după spusele Sf. Ap. Pavel numai Domnului nostru Iisus Hristos, Marele Preot,echivalează cu deţinerea dreptului sacerdotal exclusiv al Mântuitorului, fapt mustrat chiar în teologia ortodoxă cu privire la pretenţia papală.
Cu mulţumiri pentru răbdarea şi spiritul dvs. creştinesc!
luni, 30 ianuarie 2012 16:38:25
Doamne ajuta!
Cu adevarat articolul este foarte bine argumentat. Este raspunsul parintelui Cleopa la intrebarile unor eterodocsi cu privire la taina preotiei.
Cine cauta adevarul cu siguranta il va gasi. Cei care doar vor sa-si arate „muschii” filosofand pe seama Scripturii cu tot felul de pasaje invatate mecanic, nicicand nu vor putea ajunge la ADEVAR.
Toate argumentele sunt de netagaduit, de nezdruncinat sunt limpezi, logice si perfecte as putea spune. Numai cine sincer isi cauta mantuirea si-si doreste din suflet sa slujeasca adevarului atunci va intelege si se va impaca cu sine si cu Dumnezeu.
In rubrica : Despre Noi http://www.catehetica.ro/despre-noi gasiti toate datele mele de contact.
Va astept cu toata dragostea!

Cristian Stavriu
duminică, 29 ianuarie 2012 20:58:16
Multumesc ptr acest articol foarte argumentat! As vrea sa va contactez personal sa stam de vorba. Credeti ca este posbil? Am mari semne de intrebare in ceea ce priveste unele teorii cu care am fost invatat de mic. Acum simt ca totul apare altfel.
Va rog sa-mi confirmati domnule Stavriu daca va pot contacta personal ca sa avem o discutie pe acesta tema!???

Natan
Top vizionări
Cele mai noi comentarii
Aristita pe O Rugaciune pentru pace si liniste sufleteasca - staretii de la Optina (sâmbătă, 2 decembrie 2017 06:09:36)
rodica pe Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 19 noiembrie 2017 19:57:49)
Rodica Nicoleta pe Pr. Cristian Stavriu - Samarineanul Milostiv 2015 - Manastirea Brebu (duminică, 12 noiembrie 2017 16:13:17)
Cristian Stavriu pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (luni, 30 octombrie 2017 19:08:33)
Cristian Stavriu pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 30 octombrie 2017 18:51:41)
Tabara de iconografie
Tabara de iconografie - Intre 26 iulie si 2 august 2012 (8 zile/ 7 nopti) debuteaza intr-un cadru mirific la Complexul Turistic Plaiul Lisei, la doar 3 km de Sambata de Sus, tabara de iconografie sub indrumarea [...]
Expozitie de icoane pictate pe lemn
Expozitie de icoane pictate pe lemn - O noua expozitie de icoane pictate pe lemn a artistei Ruxandra Lacatus se tine in perioada 29 Martie - 30 Aprilie 2012         [...]
Cursuri gratuite
Cursuri gratuite - In spiritul crestin al acestui portal ortodox, promitem sa angajam parteneriate pentru promovarea initiativelor valoroase duhovniceste si deopotriva cele utile cititorilor nostri, cum ar fi:- cursuri gratuite de creativitate in organizarea de evenimente, cursuri de creativitate in marketing [...]
Orthograffiti
Orthograffiti - OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora. Are o apariţie lunară (pe timpul anului şcolar deocamdată), 24 pagini, format A4, full color, glossy, un conţinut atractiv, cu materiale diverse, de interes pentru tineri. OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor. Revista OrthoGraffiti a apărut în luna noiembrie 2008, în ziua de prăznuire a Sf. Martin de Tours, despre care şi aveam (întâmplător!?) şi un articol în numărul 1 (pilot). De-a lungul timpului în revista OrthoGraffiti au scris nume cunoscute din publicistica ortodoxă de azi, precum Ieromonahul Savatie Baştovoi, Ierod. Grigorie Benea, Monahia Siluana Vlad, dl. Ciprian Voicilă, dl. Danion Vasile, dl. Octavian Darmanescu, d-na Elena Dulgheru, dl. Costion Nicolescu, dl. Laurenţiu Dumitru – editor-coordonator al publicaţiei. Însă lista colaboratorilor rămâne deschisă.
Optimum Communication
Optimum Communication - Agentie de publicitate specializata in branding, comunicare de marketing si PR. Ofera saptamanal o ora de consultanta gratuita ONG-urilor si asociatiilor non-profit ortodoxe, in vederea imbunatatirii imaginii si randamentului comunicarii.
Blogroll