Cele trei straturi ale sufletului! Psihologii spun că sufletul nostru este ca o construcție care are conținut mult și necunoscut și se împarte în trei straturi.

Deasupra este conștientul, adică ceea ce înțelegem cu toții despre sinele nostru. Gândurile noastre, sentimentele noastre, întreaga noastră stare pe care o conștientizăm, pe care o controlăm, pe care o știm. Mai jos de conștient este subconștientul. Conținutul subconștientului nostru ne este necunoscut, dar pentru că se află aproape de conștient, din când în când ne lasă puțin să bănuim ce poate să existe în el. Adeseori câte ceva țâșnește din subconștient și iese în conștient.

Mai jos, în adânc, în subsolul sufletului nostru, se află inconștientul. Conținutul inconștientului este terra incognita, pământ necunoscut și ne este complet necunoscut. Așadar, trăirile noastre, stările noastre sunt în inconștient, în acest beci întunecat în care nu știm ce există precis și nici nu-i putem controla conținutul. În limbaj psihologic se spune că acest conținut al inconștientului dobândește o autonomie, face ce vrea, nu ține cont de noi, nu ne întreabă niciodată.

Părinții, și mai ales Părinții neptici, cunoșteau acest lucru. De aceea au preferat ca mai întâi ei, - și după aceea i-au sfătuit pe alții – să stea în pustie, în liniște și să încerce spunând rugăciunea, să pătrundă adânc înlăuntrul lor, până în străfundul sufletului, pentru a încerca să cunoască acest conținut al subconștientului, al inconștientului, să-l controleze și să nu-l lase să facă orice vrea.

Faptul că acest conținut este autonom o știm cu toții. În clipa în care vrei să faci ceva bun, o altă putere iese dinlăuntrul tău și te obligă să faci altceva, ceva pe care nu vrei să-l faci și totuși îl faci. Aceste trăiri, în limbajul psihologiei sunt trăiri înăbușite, adică împinse în străfundurile inconștientului.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009