În viața noastră se petrec adesea lucruri pe care nu le înțelegem, nu le percepem scopul și lucrarea iar neavând o perspectivă intuitivă în duh ortodox ne frământăm, cârtim, tulburăm fără noimă neînțelegând Taina Suferinței. Uneori această înțelegere vine mai târziu când mintea și duhul din noi se „coace” și începe să vadă mai limpede „nu ca în oglindă și ghicitură” ci din perspectiva inspirației divine. Părintele Simeon Kraiopoulos ne pune în atenție un episod evanghelic în tandem cu ceea ce se petrece în viața noastră de zi cu zi spunându-ne că:
Domnul se milostivește de noi căci Suferința vine nechemată.
Pericopa evanghelică - Învierea fiului văduvei din Nain: ,,a mers Iisus într-o cetate ce se numea Nain. Împreună cu El erau destui ucenici și mulțime multă. La ceasul când se apropiau de poarta cetății, scoteau un mort, singurul fiu al unei mame, care era văduvă. Mulțime multă din cetate îl însoțea. Când Domnul a văzut-o pe văduvă, i s-a făcut milă și a zis: ,,Nu mai plânge!” După aceea a înaintat și după ce, între timp, cei care țineau sicriul s-au oprit, a zis: ”tinere, îți poruncesc să te scoli!”Mortul s-a ridicat și a început să vorbească, și atunci Iisus l-a dat mamei lui. Și pe toți i-a stăpânit frica și Îl premăreau pe Dumnezeu zicând: ,,Profet mare a apărut între noi” ,,Și Dumnezeu a venit să mântuiască pe poporul său”. Și s-a răspândit faima aceasta despre Iisus în toată Iudeea și în toate ținuturile.
Aceasta (...) pericopa evanghelică (...) vorbește clar despre un singur eveniment. Oamenii pot să facă multe, dar în nici un caz nu pot să învieze un mort, și această întâmplare este descrisă foarte limpede. Autorul nu face nici un efort ca să întărească evenimentul într-un fel sau altul, să-l înflorească, să-l amplifice, nu depune nici o osteneală să ne impresioneze. Desigur, cunoașteți faptul că unul dintre argumentele pe care le folosesc specialiștii ca să autentifice veridicitatea minunilor descrise în Sfânta Scriptură este și acesta: scriitorul, fie că este vorba despre Evanghelistul Luca, Marcu, Matei sau Ioan, niciodată nu se ostenește să-l convingă pe cititor că cele pe care le scrie sunt adevărate, așa cum face de obicei cel care spune ceva neautentic, fabricat, imaginar, accentuând aspectele într-un fel sau altul, ca să fie pe cât posibil vrednic de crezare. Când un lucru este adevărat, nu este deloc nevoie să fie accentuat, să se depună efort, ca să-l impresioneze pe cititor. Deci, cu multă simplitate și limpezime, Evanghelistul ne prezintă această minune pe care a făcut-o Domnul, adică faptul că a înviat un mort.
Aș vrea, vă rog, să ne oprim puțin la această frază a evanghelistului: „Și văzând-o pe ea Domnul, s-a milostivit de ea și i-a zis: Nu plânge!” I s-a făcut milă și i-a grăit: „Nu plânge!” Și dacă-mi îngăduiți să spun, a trecut de la cuvânt la faptă: „Apropiindu-se, l-a atins pe mort...și i-a zis: Tinere, ție-ți zic: scoală-te! Și mortul s-a sculat și a început să vorbească”. Domnul S-a milostivit de mama copilului, care era și văduvă și plângea pentru unicul ei fiu. Și foarte simplu și practic, atunci când i-a zis: Nu plânge, n-a început să grăiască filozofii, ci i-a înviat copilul.

Suferința vine nechemată
În general, toți care vin în lume, toți câți trec pe acest pământ – acum este rândul nostru – toți oamenii fără excepție, în decursul vieții lor, unii mai mult, alții mai puțin simt tristețe, mâhnire, suferință până la lacrimi, ca și în cazul acestei femei.
Toți oamenii știu acest lucru, mai mult sau mai puțin, din experiență. Și să nu vrea cineva să plângă, va plânge și să nu dorească să sufere, va suferi și să nu voiască să se întristeze, se va întrista.
Sunt multe împrejurări în care omul trece prin suferință, se cutremură. Nu doar se întristează, ci pătimește, interiorul lui se schimbă.
Adică există situații în care răul – moartea, o altă suferință, chiar și bolile noastre – vine pe nepusă masă, fără ca cineva să săvârșască vreun păcat. Ce a făcut această văduvă? Să spunem că a făcut o greșeală, un păcat și de aceea suferă? Nimic din toate acestea n-a săvârșit, dar a venit această suferință mare, pe care acum nu poate s-o evite, ci vrând-nevrând, o rabdă. Nu se întâmplă aceasta doar în situațiile în care este vorba despre o moarte, ci despre alte împrejurări în care suferința, tristețea, strâmtorarea nesuferită, vin nechemate, fără ca omul să fi făcut ceva. Desigur, există și situații de suferință create, despre care știi clar că se datorează unei greșeli dintre ale tale, unei neatenții, unei purtări nu tocmai bune, unei lucrări rele, unui păcat de-al tău. Și după aceea vine suferința, mâhnirea, care te zdrobesc. Uneori zici: „bine că sufăr, fiindcă n-am luat aminte, m-am purtat rău, am arătat răutate și acum plătesc!” Dar există și situații, așa cum am spus, când cineva simte că nu greșește, că nu există nici o pricină din partea lui, însă suferința adâncă vine nechemată! Va urma.....

Taina Suferinței – Arhim. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină – București 2007