Un extraordinar articol despre dobândirea înțelepciunii și al dreptei socotințe în raport cu modul nostru de viețuire și arvunire a Harului Duhului Sfânt necesar mântuirii. Părintele Simeon Kraiopoulos încearcă să ne înțelepțească cu privire la suferință, să ne facă să înțelegem că a doua colimvitră, al doilea botez al nostru este suflerința îngemănată cu pocăința. Adesea suferim fără a gândi la pocăință și de aceea suferința zăbovește împrejurul nostru, ne împresoară ca o forță titanică și nu se slobozește decât la apariția pocăinței. Este și aceasta un fel de a spune „TE IUBESC” din partea lui Dumnezeu, omului căzut și debusolat, de negura prostiei veacului acestuia, în care se scaldă resemnat și fără de vlagă. Dar iată ce ne spune părintele Simeon mai departe:

Ca o altă cristelniță.
Ce înțelegem din toate aceste istorisiri? Ne învoim asupra acestui lucru: fie că cineva a trăit în primele veacuri în care au fost prigoanele, fie că a viețuit în veacurile de după aceea când au fost sfinții, pustnicii, anahoreții, eremiții, fie că a trăit mai târziu, sau trăiește în zilelele noastre, martiriul este inevitabil.
Dumnezeu va îngădui un fel sau altul de martiriu, iar mântuirea nu constă în faptul de a-l scăpa pe om de toate acestea. Mântuirea este posibilă doar când vor fi depășite toate acestea,care pot fi sălbăticite, necurate, ceea ce este mai rău.
Sufletul trebuie să învețe lecția aceasta : să creadă, să-L iubească pe Dumnezeu, să se dedice Lui fără interes personal, ca să se mântuiască de păcat, de moartea păcatului, să învieze, și să trăiască veșnic.

În acest duh, martiriul nu numai că este prețios, dar nu se poate nimic fără el. Că cineva cugetă că este bine să mărturisească că-i va folosi martiriul, dar și-l închipuie în mintea lui cine știe cum, nu-i folosește.

În epoca noastră, fiecare dintre noi, în societatea și în contextul în care viețuim, dacă luăm seama, vom pricepe care este martiriul. Să nu-l luăm ca pe un chin, pentru că mintea noastră merge cu gândul că vom trece prin suferințe, prin greutăți, prin temeri înspăimântătoare. Și, mai mult, vom simți și vom grăi oarecum așa : ,,Ce să facem ? Vom trece și prin martiriu !” Nu așa stau lucrurile, ci pe toate le vom vedea ca fiind inevitabile. Și voi explica acest lucru.

Toată răutatea diavolească care se găsește în oameni toată îndrăcirea care se află în societățile omenești, în oricare dintre acestea, există acum pentru că au păcătuit chiar îngerii, cei care au căzut și s-au făcut demoni. Dar și pentru că oamenii toți, prin faptul că se trag din Adam și din Eva, sunt împreună înlăuntrul păcatului și vor săvârși fapte păcătoase. Acestea sunt cauzele pentru care se va întâmpla în continuare tot răul pe care-l vedem că se înfățișează înaintea ochilor noștri.

Pe de altă parte, toate acestea sunt ca o scăldătoare în care omul se spală, se curățește, învață ceea ce n-a învățat în Paradis și se sfințește.
Desigur, omul putea să nu cadă. Nu știm exact ce ar fi făcut Dumnezeu, dacă protopărinții noștri nu ar fi căzut. Este un mister pe care Dumnezeu l-a lăsat, astfel încât să nu știm exact ce s-ar fi întămplat. Oare ar fi creat mereu noi oameni ? Nu știm, însă omul a căzut, și de aici încolo le cunoaștem pe toate cele de după cădere. Dacă n-ar fi căzut ar fi câștigat raiul fără să simtă durerea și zădărnicia fără să înseteze, fără să fie în primejdie, fără să experimenteze nimic din toate câte pătimește acum.
Însă, omul a căzut, și este ca și cum Dumnezeu i-a zis : ,,N-ai vrut așa cum am rânduit Eu ? Bine, vom face altfel !”
Acum omul se mântuiește prin suferință. Nu este suficient să pătimească prin firea lucrurilor, pentru că sunt foarte mulți cei care suferă în această lume, dar nu se folosesc, nu se mântuiesc. Oamenii pot să întâmpine multe rele în această lume dar nu este deajuns doar să pătimească, pentru că deja am spus că tot răul există din cauza păcatului, și întrebarea este ce se va întâmpla cu păcatul.

Dacă în cele din urmă rămâi în păcat, și nu-L găsești pe Hristos, nu crezi în El, nu-L urmezi, nu te lași în mâinile Lui, ca să te sfințească în toate cele pe care le vei pătimi, te vei pierde.
Deci, nu este deajuns să pătimești. Când vei crede, însă, în Hristos, toate câte ți se vor întâmpla, le vei primi cu mulțumire, pentru iubirea lui Hristos, și Hristos te va mântui.

Domnul S-a răstignit fără să aibă nevoie de răstignire, dar a făcut-o pentru noi. În cazul nostru, însă, noi acceptăm să pătimim împreună cu El, să primim ceea ce ne trimite și ne rânduiește Acela, pentru că trebuie să suferim.

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007