Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...
Sf.Antonie Cel Mare       
Arhiva Catehetica
Decembrie 2017 [2] Noiembrie 2017 [2] Octombrie 2017 [2] Septembrie 2017 [2] August 2017 [5] Iulie 2017 [2] Iunie 2017 [3] Mai 2017 [2] Aprilie 2017 [2] Martie 2017 [3] Februarie 2017 [2] Ianuarie 2017 [2] Decembrie 2016 [3] Noiembrie 2016 [3] Octombrie 2016 [4] Septembrie 2016 [2] August 2016 [3] Iulie 2016 [5] Iunie 2016 [4] Mai 2016 [4] Aprilie 2016 [5] Martie 2016 [7] Februarie 2016 [6] Ianuarie 2016 [4] Decembrie 2015 [4] Noiembrie 2015 [3] Octombrie 2015 [4] Septembrie 2015 [4] August 2015 [6] Iulie 2015 [5] Iunie 2015 [3] Mai 2015 [2] Aprilie 2015 [3] Martie 2015 [5] Februarie 2015 [2] Ianuarie 2015 [2] Decembrie 2014 [3] Noiembrie 2014 [4] Octombrie 2014 [2] Septembrie 2014 [6] August 2014 [1] Decembrie 2013 [3] Noiembrie 2013 [3] Octombrie 2013 [3] August 2013 [17] Iulie 2013 [53] Iunie 2013 [48] Mai 2013 [52] Aprilie 2013 [42] Martie 2013 [54] Februarie 2013 [69] Ianuarie 2013 [47] Decembrie 2012 [2] Noiembrie 2012 [37] Octombrie 2012 [48] Septembrie 2012 [7] August 2012 [2] Iulie 2012 [25] Iunie 2012 [9] Mai 2012 [49] Aprilie 2012 [16] Februarie 2012 [30] Ianuarie 2012 [54] Decembrie 2011 [53] Noiembrie 2011 [81] Octombrie 2011 [47] Septembrie 2011 [5] August 2011 [34] Iulie 2011 [12] Iunie 2011 [20] Mai 2011 [78] Aprilie 2011 [128] Martie 2011 [23] Februarie 2011 [2] Ianuarie 2011 [5] Decembrie 2010 [4] Noiembrie 2010 [4] Octombrie 2010 [2] Septembrie 2010 [1] Iulie 2010 [2] Martie 2010 [2] Februarie 2010 [6] Ianuarie 2010 [1] Decembrie 2009 [1] Noiembrie 2009 [6] Octombrie 2009 [5] Septembrie 2009 [4] August 2009 [3]
CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa (vineri, 1 decembrie 2017) - O provocare pentru tineri, pentru generația tânără în mod deosebit dar și pentru cei care încă mai au spirit de învingători. [...]
Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 - Pr. Cristin Stavriu Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 - Pr. Cristin Stavriu (duminică, 3 decembrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXXI-a după Rusalii / Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu [...]
Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 19 noiembrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt Pilda botatului căruia i-a rodit țarina 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 5 noiembrie 2017) - Parohia Afumași I / Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Bogatul Nemilostiv și săracul Lazăr 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Studiu despre cinstirea sfintilor si al moastelor în ortodoxie - sectologie

Invierea lui HristosMai jos avem un studiu teologic despre cinstirea sfintilor si a moastelor în Biserica Adevărată și Unică a lui Hristos. Aceasta este mărturisirea ortodoxă despre sensul cinstirii lor și-l propunem spre studiu tuturor acelora care din neștiință sau chiar răutate hulesc aceste adevăruri. Îi invităm pe protestanti si neoprotestanți dimpreună cu tot soborul lor de secte și eretici să citească cu smerenie aceste cuvinte și să cugete la ele.
In evlavia crestina din Rasarit, cinstirea sfintelor moaste are un loc deosebit de insemnat. Toti sfintii, adunati in jurul lui Dumnezeu, alcatuiesc impreuna desavirsirea vie a Bisericii, scara intre pamint si cer, intarita pentru totdeauna ca dovada de mintuire. Prezenta binecuvintata a sfintilor se manifesta in Biserica nu numai prin imaginile lor sacre, cunoscuta din icoane, ci si prin sfintele lor moaste, ramasitele pamintesti ale petrecerii lor duhovnicesti in aceasta lume. Dumnezeu acorda sfintilor, care au devenit hristosi in Hristos, dupa ce ei au trecut la cele vesnice, puterea de a transmite si a implini voia Sa, printr-un ajutor activ, vazut sau nevazut, pe care ei il incredinteaza tuturor drept credinciosilor crestini. Se poate spune, fara exagerare, ca sfintii traiesc in Biserica, manifestindu-se prin acte de ordin religios, prin care se intretine si se extinde lucrarea tainca a indumnezeirii si prin care lantul de aur al desavirsirii in Hristos nu se rupe pina la <<sfirsitul veacului>> (Matei XXVIII, 20). In cazul sfintelor moaste, accentul se pune mai ales pe un anumit fel al manifestarii puterii divine, prin care se releva, sub forma unor semne dumnezeiesti, pastrarea in nestricaciune a osemintelor alesilor Domnului, constituind o marturie evidenta a dumnezeirii Mintuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru evlavie ortodoxa, in aratarea puterii lui Dumnezeu, prin sfintele moaste se cuprinde un sens particular, pe care se cuvine sa-l cunoastem, pentru a ne pregati cu vrednicie in ce priveste cinstirea dupa cuviinta a sfintilor si a urmelor pe care ei le-au lasat pe pamint.

1. Iisus Hristos, izvorul sfinteniei de care se invrednicesc sfintele moaste.

Cultul sfintilor, privit in general, e un omagiu adus lui Dumnezeu prin alesii Lui, lui Dumnezeu care este <<minunat intru sfintii Sai>> (Psalmul LXVII, 36). Acest cult consta in cinstirea, invocarea si imitarea sfintilor. El nu este un cult de adorare, ci de venerare. El nu inlatura si nici nu micsoreaza cu nimic cultul lui Dumnezeu, ci dimpotriva, in impodobeste, il ilustreza si il intareste, socotind mai bine in evidenta rolul Mintuitorului de unic mijlocitor si unic sfintitor al fapturii zidite. Sfintenia de care se bucura alesii Domnului nu poate sa fie inteleasa facindu-se abstractie de sfintenia lui Hristos insusi, ci numai prin participare la aceasta demnitate, privita deci ca revarsare a sfinteniei celei una a lui Hristos in sfintii cei multi ai Bisericii. Sfintii sint madularele lui Hristos indumnezeite, ajungind, in cursul vietii lor pamintesti, camari si locasuri curate ale lui Dumnezeu. Crestinii cinstesc in sfinti pe prietenii lui Hristos, pe fiii si mostenitorii lui Dumnezeu: <<Toti citi l-au primit le-a dat putere sa ajunga copii ai lui Dumnezeu>> (Ioan I, 12) <<Incit nu mai sint robi ci fii>> (Gal. IV, 7) <<Dar daca sint fii sint si mostenitori, mostenitori al lui Dumnezeu, si impreuna-mostenitori ai lui Hristos>> (Tom. VIII, 17). Salasluirea lui Hristos in sfinti nu priveste numai sufletul acestora, ci si trupul lor. E adevarat ca nu trupul, ci duhul nostru are capacitatea de a cunoaste pe Dumnezeu in descoperirea Sa. De aceea zice Sfintul Pavel: <<Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca sintem fii ai lui Dumnezeu>> (Rom. VIII, 16). Se cuvine insa a preciza faptul ca <<locul>> specific al receptarii prezentei divine in om nu este sufletul sau duhul in independenta lui in raport cu trupul, ci duhul legat de trup, adica inima. <<Iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfint, cel daruit noua>> (Rom. V, 5), ne spune Sfintul Apostol Pavel. Inima fiind locul in care umanul primeste harul divin trupul insusi devine un locas al Sfintului Duh: <<Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfint care este in voi si pe care il aveti de la Dumnezeu?>> (I Cor, VI, 19). Avind pe Duhul Sfint lucrator in trup sfintii devin cu adevarat <<temple ale lui Dumnezeu>> (I Cor. III, 16), camari si lacasuri ale lui Hristos, pentru ca Dumnezeu salasluieste in ei si ramine in ei vesnic. Sint tocmai ceea ce spune Sfintul Apostol Pavel, definind templul lui Dumnezeu din om: <<Noi sintem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis ca : Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor>> (II Cor. VI, 16)

Iisus Hristos Mintuitorul, care-si afla locas in trupurile sfintilor, nu le paraseste pe acestea nici dupa moarte. Printr-o iconomie dumnezeiasca, puterile sufletului care au cunoscut pe Domnul in actul maritei Sale invieri, precum si harul mintuitor isi prelungesc lucrarea lor in trup, trecind peste hotarele mortii. Osemintele sfintilor ramin, cum zice Sfintul Ioan Damaschinul, <<temple insufletite ale lui Dumnezeu>> (Dogmatica, trad. rom. Bucuresti, 1943, p. 327). E vorba despre un aspect deosebit al iconomiei divine, pe care il constituie coborirea Domnului cu sufletul in iad dupa ingroparea cu trupul, in imparatia mortii, cu scopul de a-i nimici temeliile si de a impartasi duhurilor ce se gasesc in intuneric taria si lumina vietii noi. Astfel se explica faptul ca, in vremea acestei lucrari dumnezeiesti, <<mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat. (Matei XXVII, 52). In Iisus Hristos, biruitorul mortii, vasele care au purtat, in viata, slava sfinteniei nu sint nimicite. Dimpotriva, Dumnezeu, pregateste, pentru orice sfint darurirea unei recompense anuntata de profetul Isaia cu aceste cuvinte: <<El (Domnul) va ingrasa oasele tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu seaca niciodata>> (LVIII, 11). Referirea la <<oase>> priveste trecerea sfintilor, intru adormire, la cele vesnice, potrivit unui verset explicit: <<Oasele celor doisprezece profeti infloresc in mormintele lor>>, cum se spune in intelepciunea lui, Sirah (XLIX, 11). Astfel, pastrarea oaselor in mormint are si o semnificatie spirituala, exprimind ideea unei supravietuiri personale dupa moarte. In acest sens scrie si psalmistul cu privire la cei drepti: <<Domnul pazeste oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi>> (Psalmul XXXIII, 19). O putere nevazuta se manifesta in osemintele sfintilor pe care Domnul le are in pavaza Sa. Dupa trecerea din aceasta viata, trupurile sfintilor ramin ca niste boabe de griu, in vremea iernii in pamint, traind o viata ascunsa, necunoscuta de simturile noastre. Ele ne arata ca intruparea Fiului lui Dumnezeu a deschis fapturii noastre paminstesti, insasi, o cale pentru a se ridica, umplindu-se si de puterea invierii, la nestricaciune si marire. Asadar, Iisus isi imprima chipul in sfinti (Galateni IV, 19), traind in ei (Galateni II, 20), si, intrucit <<in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii>> (Coloseni II, 9), printr-o oarecare imitatie a acestui mister divin, tot El salasluieste chiar <<trupeste>> in alesii Sai, nedespartindu-se de osemnitele lor dupa moarte. In acest sens, moastele sfintilor sint, cum zice de asemenea Ioan Damaschinul, <<izvoare mintuitoare>> (Dogmatica, p. 328).

2. Sfintele moaste, dovezi ale nemuririi sufletului si ale invierii de obste.

Cind Iisus Hristos salasluieste, prin credinta, in inima noastra. El revarsa in trupul nostru omenesc, curatit si sfintit printr-o noua legatura cu Dumnezeu, puterea invierii Sale, care biruie si ne patrunde fiinta intreaga <<Cititi in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat>> (Gal.III, 27), ne invata Sfintul Apostol Pavel. Marturii in lume ale prezentei lui Hristos, care si-a inscris cu marire numele in sfintii sai, moastele sint, deopotriva, dovezi ale nemuririi sufletului si prefiguratii ale vietii vesnice. Puterea lui Hristos e incoruptibila, iar acolo unde <<locuieste puterea lui Hristos ((II Cor. XII, 9) sau in cei <<care sint ai lui Hristos Iisus>> (Gal. V, 24) ea impartaseste incoruptibilitatea chiar si trupurilor <<adormite>>. E vorba de o interventie divina care se savirseste cu scopul de a ne convinge de adevarul pastrarii sufletului intre nemurire si al invierii aduse in lume de catre Hristos. Din faptul ca nu toate trupurile sfintilor care au murit savirsesc minuni, caci nu toate se bucura de aceasta <<prima inviere>> (Apoc. XX, 6), putem deduce ca incoruptibilitatea nu constituie o rasplata pentru vrednicia alesilor lui Hristos, care la <<<a doua inviere>> se vor incarca toti de slava vesnica. Este insa, mai presus de orice, un indiciu dumnezeiesc care ne aprinde si ne sustine credinta in continuarea vietii noastre spirituale de pe pamint in existenta vesnica. Sfinta Evanghelie in relatarea invierii lui Hristos, noteaza, printre altele, aceste imprejurari: ca piatra mormintului a fost ridicata de un inger, a carui coborire din cer a fost insotita de un cutremur, ca femeile mironosite au gasit mormintul gol, ca Petru si apoi Ioan, privind in mormint <<au vazut giulgiurile singure zacind>> (Luca XXIV, 12). Mahrama insa, care fusese pe capul Mintuitorului, se gasea si ea infasurata la o parte intr-un loc (Ioan XX, 6-7). Giulgiul si mahrame, deci sint marturii ale invierii lui Hristos (Cf. Ioan XX, 8). Noi le mai avem astazi. In concret, ca dovezi ale invierii dar, in schimbul lor, avem sfintele moaste. Asa cum giulgiu si mahrama au ramas intacte si impaturite cu rinduiala, tot la fel si osemintele sfintilor, vesminte ale sufletelor nemuritoare, in urma desfacerii tainice dintre suflet si trup, au ramas incoruptibile, fara sa fie supuse destramarii materiale. Dupa cum giulgiurile Mintuitorului vestesc invierea, tot la fel si sfintele moaste ne garanteaza invierea noastra viitoare. Natura trupului explica ea insasi mortalitatea sa, prin numeroasele acte de disolutie vizibila la care trupul se supune in viata aceasta si carora le urmeza o necontenita refacere. Sufletul insa e dinamism, e principiul personal, e unitate concreta a actelor internationale, fara sa prezinte nici un semn de descompunere sau de disolutie, oferind, prin facultatile sale, o imagine de ceea ce inseamna reunirea partilor intr-un intreg armonic, cunoscut sub denumirea de persoana. <<Persoana, este forma de exisitenta unica si necesara a spiritului>>. Incoruptibilitatea sfintelor moaste vine astfel sa sustina credinta ca exista o legatura speciala intre sufletul sfintului si osemintele sale, pe care moartea nu o poate distruge, in sensul ca spiritul acestuia nu paraseste cu desavirsire trupul, mentinind totodata in moaste o putere dumnezeiasca, care tot prin suflet lucreaza.

Nemurirea sufletului este supravietuirea lui dupa despartirea de trup. Aceasta supravietuire consta in continuarea vietii sale proprii, spirituale, in pastrarea facultatilor superioare, precum si a sentimentului de raspundere. Giulgiurile Mintuitorului sau moastele sfintilor, care ramin intacte prin moarte, ne demostreaza, in mod analogic ca sufletul nu se descompune, in urma desfacerii de trup, dar nici nu se nimiceste. O forta simpla si spirituala cum e sufletul nostru, nu poate fi nici divizata si nici descompusa, decit printr-o actiune divina nimicitoare. Dumnezeu, insa, ne arata incoruptibilitatea sfintelor moaste, nu vrea ca sufletul sa fie nimicit, ci il mentine in existenta in care a fost creat. Sufletul e duhul pe care Dumnezeu l-a intiparit in materia trupului, cu ocazia zidirii omului (cf. Facere I, 26), avind astfel in sine, prin impartasire, trasaturile exacte ale bunatatii divine. Numai o putere infinita, egala cu aceea de la creatie, ar putea trece faptura de la existenta la neexistenta. Dumnezeu insa ne descopera condescenta Sa, incredintindu-ne ca nu vrea nimicirea sufletului omenesc.

Incoruptibilitatea sfintelor moaste este, deasemena, o descoperire a nestricaciunii pe care sfintii o cistiga prin restaurarea lor in frumusetea dintii, odata cu dobindirea unei arvunea a invierii. Motivul pentru care omul si-a pierdut nemurirea, iar trupul sau a devenit coruptibil, este pacatul, care a patruns in suflet si astfel a infectat corpul cu veninul mortii. <<Precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, tot asa moartea, din cauza careia toti am pacatuit, a trecut la toti oamenii>> (Rom. V, 12). Unde stapineste pacatul, e prezenta si moartea, caci pacatul nu este in mod simplu un rau moral, ci este revolta fapturii impotriva Creatorului ei. In aceste conditii, intorcerea la nestricaciune, nu sete posibila decit prin inlaturarea pacatului. Omul nu a fost creatorul lui insusi, de aceea nu poate fi nici mintuitorul sau. In vederea dobindirii nemuririi, <<Cuvintul trup s-a facut>>, iar izvorul puterii divine se revarsa din nou in profunzimea naturii umane.

Mentinerea osemintelor sfintilor in stare de nestricaciune este o fagaduinta si o garanti privitoare la marirea de care se vor bucura trupurile credinciosilor dupa inviere. Manifestarea acestei puteri a invierii e cunoscuta credinciosilor mai ales dupa pogorirea Sfintului Duh, cultul sfintelor moaste avind origine in Biserica primara. Cu anticipatie, insa, aceasta putere apartinut si unei <<biserici>> a Vechiului Testament si a fost data in mod proportional cu revelatia graduala a Cuvintului intrupat al lui Dumnezeu. In urma caderii in pacat, Adam este exclus din paradis, iar ingerii cu sabii de flacari sint pusi sa-I pazeasca intrarea (Facere III, 24). Faptul pazirii <<pomului>> semnifica ideea ca moartea il separa pe om de Dumnezeu. Odata insa cu fagaduinta primita in protoevanghelie, in care este cuprinsa intreaga taina a lui Hristos, primii oameni primesc si incredintarea adevarului ca nemurirea le apartine cu anticipatie, intrucit Domnul <<va zdrobi capul sarpelui>>. De aceasta putere s-a bucurat mai intii, Enoh (Facere V, 24), apoi Ilie si Elisei, pentru a fi primita de catre Lazar, pe care il inviaza Hristos. Prin moartea si invierea Sa, insa, Mintuitorul inaugureaza o era noua, in care apar sfintele moaste ca prefiguratii ale invierii.

3. Sfintenia moastelor dovedita prin minuni.

Pastrarea in nestricaciune a osemintelor pe care le avem de la sfinti nu este singura minune pe care ni-o transmit aceste odoare. <<Stapinul Hristos, scrie Sfintul Ioan Damaschin, ne-a dat ca izvoare mintuitoare moastele sfintilor, care izvorasc in multe chipuri faceri de bine si dau la iveala mir cu bun miros. Nimeni sa nu fie necredincios! Daca prin vointa lui Dumnezeu a izvorit in pustie apa din piatra tare (Iesire XVII, 5-6) si din falca magarului apa pentru Samson caruia ii era sete (Judecatori XV, 19), este de necrezut ca sa izvorasca mir bine mirosit din moastele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu si cinstea pe care o au sfintii de la Dumnezeu>> (Dogmatica, p. 328). Cunoasterea puterii cu care sint inzestrate sfintele moaste o aflam inca din Vechiul Testament. In cartea a patra a Regilor citim ca, in mormintul proorocului Elisei, a fost aruncat trupul unui om mort, dar la atingerea cu osemintele proorocului, acest mort a capatat viata si a inviat (IV Regi XIII, 21). Cele mai multe si mai mari minuni in legatura cu osemintele sfintilor ne sint descoperite insa in legea harului. Asterie al Amaslei zice intr-un panegiric: <<Foca, dupa moarte, hraneste cu mai multa imbelsugare decit hranea odinioara Iosif Egiptul. Iosif impartea griul pe argint; Foca il da in dar celor lipsiti>>. Ramine insa o intrebare, formulata, de asemenea, de Sfintul Ioan Damaschin: <<Cum poate sa faca minuni un om mort? Cum dar prin ei (prin sfinti) demonii sint pusi pe fuga, bolile sint alungate, bolnavii se vindeca, orbii vad, leprosii se curata, ispitele si supararile se risipesc, si se pogoara toata darea cea buna de la Tatal luminilor (Iacob I, 17) peste cei care cer pin ei cu credinta neindoielnica? (Dogmatica, p. 329).

Lucrarile proprii ale lui Dumnezeu se numesc minuni. <<Tu este Dumnezeu care faci minuni>> (Ps. LXXVI, 15) zice profetul David. In cazul sfintelor moaste, minunile sint semne ale salasluirii lui Dumnezeu in ele, dovezi ale unei prezente divine, deosebite de aceea a lucrarii creatoare si pronietoare. Scopul minunilor savirsite prin osemintele sfintilor este religios-moral. In vremea petrecerii Sale pe pamint, Mintuitorul urmarea sa arate, prin minuni, ca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. <<Credeti Mie ca Eu sint in Tatal si Tatal este in Mine; credeti cel putin pentru lucrarile acestea>> (Ioan XIV, 11), a zis Mintuitorul, adresindu-se iudeilor care nu credeau in divinitatea persoanei Lui. Chiar si Sfintii Apostoli s-au convins de faptul divinitatii Mintuitorului tot prin minuni, cum a fost aceea a prefacerii apei in vin la nunta din Cana. Scopul minunilor a fost, zice Sfintul Evanghelist Ioan, ca oamenii sa se convinga tocmai de acest lucru: <<Si a facut Iisus si alte semne multe inaintea ucenicilor Sai, care nu s-au scris in cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos Fiul lui Dumnezeu (Ioan XX, 30-31). Dar Mintuitorul, in vederea dovedirii dumnezeirii Sale, nu limiteza savirsirea minunilor la vremea si la persoana Sa: <<Adevarat, adevarat va spun, ca cine crede in Mine, va face si el lucrurile pe care le fac Eu>> (Ioan XIV, 12). Scopul minunilor ramine insa acelasi: <<Orice veti cere in numele Meu, voi face, pentru ca Tatal sa fie preamarit in Fiul>> (Ioan XIV, 13).

Infaptuirea unor lucruri minunate prin mijlocirea Sfintelor moaste trebuie vazuta prin credinta ca exista o legatura speciala intre sufletul unui sfint si osemintele lui, pe care moartea nu o poate distruge, in sensul ca spiritul acestuia nu paraseste cu desavirsire trupul, mentinind astfel in moaste o putere dumnezeiasca. Credinta ca sfintii ramin prin aceasta harisma in osemintele lor, prelungind in ele o prezenta a lor in duh, ii face pe credinciosi sa se simta in legatura personala cu ei si prin ei cu Hristos. Cinstirea moastelor trece de la ele la persoana sfintilor, ca si in cazul icoane, iar de la persoana unui sfint trece la Hristos, care savirseste prin moaste minuni. Astfel, sfintele moaste se dovedesc a fi un loc in care Hristos este prezent in har intr-un fel deosebit de <<aparitia>> Lui in icoane care il reprezinta pe El. In moaste nu exista chipul lui Hristos, ci Hristos este in mod minunat prezent in materia ramasitelor pamintesti ale sfintilor. Multi oameni s-au vindecat numai prin atingerea de stergarele si de trpul Sfintului Apostol Pavel (Fapte XIX, 11-12), sau prin trecerea umbrei Sfintului Apostol petru peste ei (Fapte V, 15), dar mai multi prin atingerea de moastele martirilor si ale sfintilor, in curgerea vremii, de la Hristos si pina astazi.

4. Sensul cinstirii sfintelor moaste.

Mijlocitori si protectori ai nostri in ceruri, sfintii sint madulare vii si active ale Bisericii lui Hristos, care cuprinde in sinul ei deopotriva pe cei ce sint in viata si pe cei ce au adormit. E vorba despre un adevar pe care Sfintul Apostol Pavel ii exprima prin ideea ca Biserica este <<trupul lui Hristos>>, iar cei care se mintuiesc in ea dobindesc puterea si viata lui Hristos. Sintem madulare ale lui Hristos Iisus (I Cor. VI. 15), nu numai cu sufletul, ci si cu trupul (I Cor. VI, 19). <<Voi sinteti trupul lui Hristos si madulare in parte>> (I Cor. XII, 27; Efes. V, 30). Aceste madulare sint unite, solidare impreuna-traitoare in una si aceeasi realitate spirituala. Prezenta nemijlocita a lui Hristos face din Biserica o comunitate religioasa, intrucit ea devine, prin dumnezeirea Capului ei, ca si prin calitatea si chemarea membrilor ei, o comuniune a sfintilor. Prin invierea lui Hristos, moartea si-a pierdut suprematia sa asupra celor ce sint incorporati <<in El>>.

Ea nu-I poate separa de Dumnezeu, dupa cum nu-I poate separa unii fata de altii. Sfintii sint madularele lui Hristos invesnicite. Legatura lor cu Biserica luptatoare poarta uneori pecetea unei consacrari divine: incoruptibilitatea sfintelor lor oseminte.

Intreaga cinstire acordata sfintelor moaste se indreapta spre Dumnezeu, prin al carui har sfintii s-au ostenit si s-au jertfit, s-au aratat biruitori asupra pacatului si s-au impodobit viata cu virtuti alese. Venerarea adusa sfintilor, cinstind osemintele lor, precum si indreptarea rugaciunilor pe care credinciosii le fac catre sfinti ca spre unii care au putere sa mijloceasca pentru lume, devin simboluri ale cinstirii insasi pe care Biserica o depune in fata lui Dumnezeu. Astfel, in Apocalipsa avem imaginea cununilor pe care cite 24 de batrini le aruncau inaintea tronului dumnezeiesc: <<Atunci cei 24 de batrini cadeau inaintea Ceului ce sade pe scaun si inchinau Celui ce este viu in vecii vecilor, aruncind cununile lor, ianintea tronului si zicind: Vrednic este Doamne si Dumnezeul nostru sa primesti slava si cinstea si puterea>> (Apoc. IV, 10-11). In acest fel, cinstirea sfintilor, in Biserica, arata cum, prin minunea incoruptibilitatii moastelor. Dumnezeu insusi se proslaveste intru ei.

Cinstirea adusa sfintilor, in raport cu inchinarea adusa lui Dumnezeu, este numai relativa si plina de evlavie. Biserica nu aduce pentru sfinti jertfa si nici nu le acorda inchinare dumnezeiasca, ci un cult de iubire si respect ca unora ce sint daruiti de Dumnezeu cu fericirea de a fi slujitori si casnici ai Sai. In schimb, insa, considera osemintele lor un altar de jertfa. Nu fara o profunda semnificatie, in Biserica primara, Sfinta Liturghie era savirsita pe mormintele martirilor, iar in continuare, aceasta dumnezeiasca slujba nu se poate oficia fara antimisul in care se gasesc parti din sfintele moaste. <<Daca Hristos intr-adevar se poate vedea si pipai undeva in lumea aceasta in carne si oase, apoi aceasta se poate in sfintele moaste>>, zice Nicolae Cabasila. <<La urma urmei, aceste moaste sint biserica adevarata si altarul cel adevarat, zidirea nu-I decit o imitare>> (Despre viata in Hristos, Sibiu, 1940, p. 131).

In cinstirea sfintelor moaste, la altar avem cea mai evidenta si sigura dovada ca Biserica Ortodoxa nu a confundat niciodata slujirea si adorarea cuvenita lui Dumnezeu, cu cinstirea pe care ea o acorda sfintilor, tocmai pentru ca le-a trait pe amindoua intr-o legatura organica. Cinstirea sfintilor este expresia graitoare a unitatii de traire a Bisericii luptatoare cu ce triumfatoare, care impreuna formeaza un singur <<trup>> al carui cap este Hristos si a carei viata este Sfintul Duh. Prezenta si lucrarea Duhului se descopera in bogatia de minuni care izvorasc din viata tainica a sfintelor moaste si constituie temeiul inchinarii noastre inaintea lor.

Pr. Conf. Ilie Moldovan

"Indrumator pastoral", Arhiepiscopia Bucurestilor, 1981, pag. 87-93.

 

 

 

 

Subiecte de interes: Dumnezeu , eretici , secte , sfintii parinti , sectologie , erezii
Nume *
Email *
Pagina web
Comentariu *
Răspunsuri
luni, 5 august 2013 15:38:35
Dragul meu Frunza Ionel!
Parintele Timotei are dreptate si ti-a dat mai jos o seama de articole care arata cum cred credinciosii crestini ortodocsi. Din pacate voi va legati de aceia pe care-i vedeti prin baruri cu tigara in gura si cu cercei in urechi dar aceasta este o mare neghiobie.
Spuneti ca noi nu citim Scripturile si ca nu suntem indemnati sa citim Scripturile. Iata va aflati pe un portal crestin ortodox care indeamna la fiecare articol citirea Scripturii, adancirea intelsurilor Scripturii. Avem categorii destinate intelsurilor Scripturii. Avem articole scrise de Sfantul Teofan Zavoratul cu talcuiri la Sfintele Scripturi, in comentarii si articole se vorbeste despre dreapta intelegere a Scripturii astfel incat sa existe unitatea Duhului.
Spuneam in toate comentariile mele ca exista mii, sezi de mii de secte care au aceeasi Scriptura dar nu aceeasi invatatura. Cum este posibil? Aceasta este o intrebare la care se vrea raspuns!!!!
Zeci de mii de secte cu conceptii diferite de mantuire. Cum este posibil sa fie acelasi Hristos Domnul in fiecare invatatura diferita. Si am mai comentat noi teoriile adventiste cu sabatul, cu mancare carnii de porc, cu duminca, la penticostali cu vorbirea in limbi, cu datul cu capul de pereti, cu rasul / plansul acela la pogorarea „duhului” samd.
Eu am asistat personal la disputele dintre secte si la felul in care pastorii propovaduiau nemantuirea celor din alta secta daca nu au invatatura lor. Este odios acest lucru.
Straniu si infricosator insa este faptul ca toti acesti rataciti fac front comun impotriva dreptei credinte si se declara intre ei frati si aspiranti la mantuire in disputa cu ortodocsii. In afara disputei nu mai au front comun si se razboiesc intre ei pe principii de-a dreptul bolnave.
Ceea ce trebuie sa intelegi tu Ionel, este ca Scriptura se talmaceste in Biserica cea Vie, se argumenteaza si se explica. Cuvantul lui Dumnezeu lucreaza in Biserica nu ptr ca ar fi conditionat Duhul sa bata unde voim noi ci ptr ca Insusi Domnul a staotrnicit asa. Biserica este soborniceasca, are lucrarea Duhului Sfant in sanul ei si astfel suntel mladite in vita.
Diavolul a lucrat maiestru dezbinand Biserica cea Una si ce a reusit sa desparta de ea a faramitat mai tarziu in mii si zeci de mii de grupari.
Daca n-ar fi lasat Biserica cea vazuta, n-ar mai fi zis „Ceea ce veti lega, va fi legat, si ceea ce veti dezlega....” N-ar mai trimis pe apostoli la propovaduire si la formarea comunitatilor crestine in duh de unire precum este Sfanta Treime.
Scriptura este lucrarea lui Dumnezeu in sanul Bisericii. Biserica este condusa de Hristos si va fi cu ea pana la capat si portile iadului nu o vor birui.
Deci Dumnezeu nu lipseste din BisericaLui si bineinteles ca Dumnezeu nu este conditionat de cineva anume.
Dumnezeu Tatal este principiu neprincipiat, Fiul este nascut, iar Duhul Sfant este purces - Treimea ce deofiinta si nedespartita ce nu poate fi conditionata de ceva sau cineva. Aceasta este invatatura ortodoxa!
Voi comentati fara sa stiti cum cred cu adevarat ortodocsii.
Acesta este ultimul comentariu in afara subiectului articolului.
Daca vrei sa discutam mai departe o vom face pe marginea acestui subiect.
Daca vreti sa vorbim despre Biserica vom merge la articolele care vorbesc despre Biserica si vom comenta acolo.

Cristian Stavriu

PS ai scris „Gasesc destul de interesanta postarea Pr. Timotei A.
Citind-o m-am intrebat cati ortodocsi se adancesc in astfel de explicatii, dar mai ales cati sunt cei care inteleg si greselile?”
Despre care greseli faci referire in textul postat de parintele Timotei????
luni, 5 august 2013 15:17:33
Tot aici gasesti Frio si raspunsuri la cpmemntariile tale:
www.catehetica.ro/despre-sfanta-scriptura-sau-biblia
Unde se găseşte Descoperirea dumnezeiască cea mai presus de fire?
Descoperirea dumnezeiască cea mai presus de fire se găseşte în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie.

Ce este Sfânta Scriptură?
Sfânta Scriptură sau Biblia este colecţia cărţilor numite ale Vechiului şi ale Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (cca. 1400 înainte de Hr.) până la autorul Apocalipsei (cca. 100 după Hr.). Aceste cărţi sunt comoara cea mai preţioasă de lumină si mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare pret şi le foloseşte ca pe un izvor de apă vie din care soarbe învăţătura cea dumnezeiască.

De ce Sfânta Scriptură se mai numeşte şi Biblie?
Cuvântul „Biblie” este de obârşie grecească şi înseamnă „cărţi” sau „carte”. „Cărţile” sau „cartea” Sfintei Scripturi şi-au păstrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atât pentru ca Sfânta Scriptură a fost scrisă o bună parte în limba greacă, cât şi pentru că, la început, în primele veacuri ale creştinismului, învăţătura cuprinsă în ea a fost propovăduită mai ales în graiul grecesc, aşa cum arată documentele timpului, îndeosebi Sfânta Tradiţie.

Acest cuvânt, Biblie, care e cel mai întrebuinţat, atât de creştini cât şi de necreştini, înfăţişează deci Sfânta Scriptură ca pe o carte în sine, singura care de-a lungul istoriei şi-a păstrat acest nume fără alt adaos şi pe care noi credincioşii o socotim cartea mai presus de toate celelalte cărţi, cartea cărţilor, cartea pe care, dacă n-o putem numi cea mai mare ca întindere, o putem numi cea mai preţioasă, pentru cuprinsul şi roadele ei în sufletele noastre.

a) Sfânta Scriptura se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: învăţat sau neînvăţat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde învăţături mântuitoare şi folositoare, căci ne vorbeşte despre Dumnezeu şi despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. «Iar scopul şi rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfântul Atanasie cel Mare, acea vestire îndoită despre Mântuitorul: ca El a fost pururea Dumnezeu şi Fiu, fiind Cuvântul şi strălucirea şi înţelepciunea Tatălui; şi ca pe urmă, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om. Iar această îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toată Scriptura de Dumnezeu insuflată» cum Însuşi Domnul a spus:

„Cercetaţi Scripturile, ca ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39). Ea ne învaţă apoi cum să trăim după voia lui Dumnezeu, adică bine, în înţelesul cel mai deplin al acestui cuvânt.

Sfânta Scriptură spune numai adevărul, căci Duhul Sfânt n-a înşelat pe slujitorii Săi, proorocii. Oamenii nu puteau cunoaşte prin firea şi prin mintea lor lucruri aşa de mari şi de dumnezeieşti, ci numai printr-un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinţi.

b) Sfânta Scriptură are o unitate desăvârşita. Acelaşi suflu dumnezeiesc se simte lacitirea tuturor cărţilor ei, deşi acestea sunt deosebite între ele din punct de vedere al conţinutului şi al formei de exprimare. Fiind dată prin Sfântul Duh, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefăcut nu se află într-însă. Sfânta Scriptură nu se contrazice, cum se contrazic învăţătorii şi scrierile păgâne. Daca scrierile Proorocilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru că toţi au vorbit însuflaţi de un singur Duh, al lui Dumnezeu.

c) Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare, prin care a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în sfinţi. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sf. Scripturi:

„Cvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tâişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, dintre încheieturi şi mâduvă, şi este judecător cugetelor şi gândurilor inimii)” (Evr. 4, 12).
Fericitul Ieronim, mare traducător şi tâlcuitor al Sf. Scripturi, se pronunţă astfel: «Te rog spune-mi ce e mai sfânt ca acest cuvânt (al lui Dumnezeu)? Ce e mai plăcut ca această plăcere? Ce mâncări, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoaşterea înţelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile Sale ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului şi la cuvintele Stăpânului tău..., decât ca aceste cuvinte ale Stapânului, pline de înţelepciune duhovnicească, să înveţe pe oameni! Aibă ceilalţi averile lor, beie din cupe împodobite cu pietre preţioase, strălucească în stofe de mătase..., fie neputincioşi în a-şi răpune bogăţiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră să stea în a medita la legea Domnului ziua şi noaptea, a bate la uşa care ni-i deschisă, a primi pâinile Sf. Treimi şi a merge pe valurile vieţii, având pe Domnul calauză»
si poti urmari continuarea in articolele urmatoare:
www.catehetica.ro/sfanta-scriptura-biblia-poate-fi-singura-calauza-pe-calea-mantuirii
www.catehetica.ro/ce-intelegem-prin-canonul-cartilor-sf-scripturi
www.catehetica.ro/ce-inseamna-vechiul-testament-si-noul-testament
www.catehetica.ro/ce-inseamna-evanghelie-si-ce-inseamna-apostol
www.catehetica.ro/dovezi-din-sf--scriptura-despre-insuflarea-dumnezeiasca-a-cartilor-vechiului-si-noului-testament
www.catehetica.ro/cum-intelegem-sfanta-scriptura-biblia
www.catehetica.ro/dreapta-talcuire-din-sfanta-scriptura

si sirul acestor articole argumentate teologic, istoric, eclesiasitic, scripturistic ar putea continua foarte mult.
Deci Scriptura s-a nascut in Biserica, prin madularele vii ale Bisericii caci nu avea cum sa se nasca in afara ei.

Pr. Timotei
luni, 5 august 2013 14:29:02
Din unele articole care mi-au fost recomandate se intelege ca Scriptura este un produs al Bisericii.
Eu inteleg lucrurile total diferit.
Eu spun ca noi ne-am nascut si avem viata prin Cuvantul lui Dumnezeu si nu invers (Matei 4.4; 1Petru 1.23).
Cuvantul ne-a fost incredintat ca noi sa-l primim, sa-l implinim, sa-l pastram, sa-l vestim, sa nu-l stricam...
Dumnezeu este cel care vegheaza ca sa se implineasca Cuvantul Sau si sa aduca rod.
Biserica Domnului nu este in dependenta de un om, o comunitate, o organizatie pamanteasca, o tara... lucrarea lui Dumnezeu se va duce la implinire si fara oricare dintre noi.
Deci sa nu credem ca fara noi sau fara organizatia din care facem noi parte s-ar sfarsi lucrarea lui Dumnezeu.
luni, 5 august 2013 14:15:18
Gasesc destul de interesanta postarea Pr. Timotei A.
Citind-o m-am intrebat cati ortodocsi se adancesc in astfel de explicatii, dar mai ales cati sunt cei care inteleg si greselile?
luni, 5 august 2013 12:28:19
Ptr Dan Lucinescu
Da aveti dreptate foarte multi cititori fideli ai portalului mi-au cerut sa nu mai aprob comentarii care nu au legatura cu sibiectul ptr ca se cauta eschivarea de la propunerea unor argumente temeinice si se duce in deizoriu scopul articolului.
Promit ca voi incerca sa tin seama de aceste recomandari!

Cristian S.
luni, 5 august 2013 12:25:41
Pt. Calin
Nu cred ca are vreo importanta cum se intoarce cineva la Dumnezeu ci daca este cu adevarat copil al lui Dumnezeu.
Eu de cand m-a facut mama mea am fost credincios lui Dumnezeu si credintei in Sfanta Treime. De fiecare data cand gresesc in vreun fel fata de poruncile evanghelice ma pocaiesc si cer iertare lui Dumnezeu.
Ma straduiesc sa pastrez unitatea Duhului de care vorbea fratele Cristian in multe dintre comentarii, staruind in rugaciuni, in frangerea painii si in partasiei cu fratii crestini.
Din toate comentariile postate se vede foarte clar ca protestantii / neoprotestantii incearca sa induca idei gresite celor care citesc aici.
Tot acuzati Biserica Ortodoxa si pe crestinii ortodocsi de tot nepocainta samd. Oare ati cunoscut vreodata un crestin ortodox autentic?
altcineva spunea aici ca-l apreciaza pe parintele Cleopa! Pai cum il poti aprecia daca nu impartasesti cu el aceeasi nadejde de mantuire.
Altul a avut o bunica ortodoxa care vietuia cu Scriptura in mana si s-a mantuit.
Dragii mei hai sa discutam punctual la acest articol!
Divagati de la subiect tocmai ptr a induce in derizoriu pe cititori si ai deturna de la scopul articolului.
Propun fratelui Cristian sa nu mai aprobe articole ce nu fac obiectul articolului!

Dan Lucinescu
luni, 5 august 2013 12:13:34
Da! Asa se pare! Sunt prea putini aceia care stiu ce este Biserica cu adevarat!
Iata ce este Biserica:
Ce este Biserica dupa invatatura ortodoxa?

Este intrebarea fireasca pe care si-o pune omul mai putin familiarizat sau deloc familiarizat cu adevarurile credintei noastre ortodoxe. Dar este si intrebarea care i se pune credinciosului nostru de catre un semen al sau care nu impartaseste aceeasi credinta religioasa. Dar nu numai atat. Aceasta intrebare i se pune deopotriva crestinului dreptcredincios, teologului de adancime si preotului ca slujitor al lui Hristos si al Bisericii Sale, iar raspunsul plenar dat acesteia inseamna o marturisire si o traire concreta a lui Hristos insusi in tot locul si cu toata fiinta, inseamna realitatea si continutul mantuirii, insesi a aceluia care a inteles intrebarea si a raspuns la ea.

Prin urmare, ce este Biserica? Pentru unii este o intrebare, pentru altii o intrebare ce asteapta un raspuns si o atitudine, iar pentru altii o marturisire a lui Hristos si o certitudine a mantuirii lor, ca madulare al Trupului lui Hristos, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant in cei care apartin obiectiv si dinamic lui Hristos.

Termenul si notiunea de Biserica indica, fireste, doua lucruri sau realitati: Biserica-locas de comuniune si inchinare si Biserica-comunitate de credinciosi ai lui Hristos si impreuna cu Hristos, in biserica lacas. intre aceste doua intelesuri fundamentale exista o legatura foarte stransa, in sensul ca Biserica-comunitate determina si explica biserica-lacas de inchinare.

1. Biserica este viata de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsa in umanitate si comuniunea de iubire si viata a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant

Ca o comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica incepe de la intrupare, fiind deci o prelungire a intruparii si este intemeiata obiectiv de Hristos pe Cruce si in invierea Sa din morti, iar ca o comunitate concreta, vazuta, a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica intra in istorie la Cincizecime.

Prin urmare, Biserica apare ca un rezultat al lucrarii rascumparatoare a lui Hristos si ca o prelungire fireasca a acesteia, mai exact a lui Hristos Cel intrupat, rastignit si inviat si inaltat la ceruri intru slava, stand de-a dreapta Tatalui, in relatie cu Dumnezeu-Tatal, ca Dumnezeu-Omul slavit pentru noi, dar si cu noi prin Duhul Sfant care ne mentine si ne da putere sa crestem in comuniunea de viata cu El. Prin Hristos, viata de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi coboara in umanitate, si anume in Biserica, si constituie Biserica, iar Biserica, datorita Capului ei, Hristos, tinde desavarsindu-se spre Sfanta Treime, prin Duhul Sfant.

Ca comuniune si comunitate a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica tine, deci, de Hristos si de Duhul Sfant in acelasi timp. Caci acolo unde este Duhul Sfant, acolo este si Fiul, si unde este Fiul, este si Duhul Sfant. Mantuitorul insusi, inainte de inaltarea Sa la ceruri, trimitand pe Apostoli la propovaduirea Evangheliei, ii asigura pe ei si pe urmasii lor: "Si Eu voi fi cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Mt. 28, 20). Si El este cu noi toti prin Duhul Sau cel Sfant, dupa cum El insusi ne-a spus: "Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (In. 14, 26).

Duhul Sfant nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi va vorbi si cele viitoare va vesti, El ne va face parte de tot ceea ce este in Hristos (In. 16, 13) si, deci, de ceea ce are Tatal: "Toate cate are Tatal ale Mele sunt; de aceea am zis ca din al Meu ia si va vesteste" (In. 16, 15). Duhul Sfant va da o marturisire despre Hristos (In. 15, 26). Dar tot Duhul Sfant este Acela care il face prezent pe Hristos si in care Hristos lucreaza mantuirea noastra. Dar unde? in Biserica, cea care Ieste Trupul lui Hristos si plenitudinea Duhului Sfant (Efes. 1, 23).

2. Biserica, plenitudine de viata dumnezeiasca si lucrare a Duhului Sfant prin Hristos in umanitate

Prin intrupare, Rastignire, inviere si inaltare, Mantuitorul Hristos pune temelie Bisericii Sale. Prin acestea toate si indeosebi prin Cruce si inviere, Biserica ia fiinta in mod obiectiv, dar virtual. Fiul lui Dumnezeu nu s-a facut om pentru Sine, ci ca din trupul Sau sa extinda mantuirea ca viata dumnezeiasca in noi. Or aceasta viata dumnezeiasca extinsa din trupul Sau in umanitate, mai exact in cei care se incorporeaza dinamic in Hristos, constituie Biserica insasi.

Pogorarea Duhului Sfant sau Cinicizecimea este actul de trecere de la lucrarea mantuitoare a lui Hristos insusi in umanitatea Sa personala la extinderea acestei lucrari in oameni. Duhul Sfant, care este Duhul lui Hristos, ca unul ce odihneste deplin peste El (In. 1, 33) si straluceste din Hristos tuturor, coboara in chipul limbilor de foc peste Apostoli, peste fiecare in parte in mod distinct, umplandu-i (Fapte 2, 1, 3, 4), precum si peste cei care, ascultand predica Apostolilor, s-au botezat (Fapte 2, 37, 38, 41), dand nastere Bisericii ca o comunitate vazuta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu, intrata in istorie.

Prin lucrarea Duhului Sfant, coborat in chip de limbi de foc peste Apostoli, distinct peste fiecare, dar toti gasindu-se impreuna, in acelasi loc, si prin primirea Duhului Sfant de catre cei care fiind patrunsi la inima s-au pocait si s-au botezat, adaugindu-se Apostolilor si celor impreuna cu ei, in mijlocul lor fiind Maica Domnului (Fapte 1, 14; 2, 1-4), Hristos se prelungeste in toti acestia facandu-i Siesi Biserica vie.

Caci Biserica este alcatuita din oameni (barbati si femei) si ingeri, adica din "pietre vii", cum spune Sfantul Apostol Petru (I Petru 2, 5), formand o casa duhovniceasca si un "popor agonisit de Dumnezeu" (I Petru 2, 5, 9) care sa aduca jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos si sa vesteasca in lume bunatatile Lui. Si "pietre vii" ale Bisericii sunt toti aceia care marturisesc dumnezeirea lui Hristos, adica pe Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu intrupat, ca odinioara Simon din Cezareea lui Filip, invrednicindu-se sa fie "piatra vie" (Mt. 16, 16, 18), si care "impreuna sa se zideasca pe temelia Apostolilor si a proorocilor, piatra din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos" ca sa fie lacas si comunitate a lui Dumnezeu in Duhul Sfant si plina de Duhul Sfant, care este Duhul lui Hristos (Efes. 2, 20-22).

Cel care ii zideste pe oameni in Hristos, ca Biserica vie, vazuta, adica comunitate concreta a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, este Duhul Sfant, odata cu venirea lui personala in lume la Cincizecime, de la Tatal, trimis de Fiul (In. 15, 26). Prin Sfantul Duh, in ziua Cincizecimii, adunarea Apostolilor si ucenicilor la care s-au adaugat, chiar din prima zi, cei care au primit cuvantul Evangheliei lui Hristos si s-au botezat, ca la trei mii de suflete, a levenit loc si lacas al prezentei Cuvantului, adica al prezentei lui Hristos insusi, a devenit Biserica. Aceasta poarta Cuvantul si il propovaduieste, asa cum Fecioara Maria L-a purtat si L-a crescut. Iar icest Cuvant este Logosul Tatalui, adica Fiul lui Dumnezeu intrupat, prezent in Biserica, asa cum a fost prezent in sanul Fecioarei.

Biserica este, deci, prin Duhul Sfant, venit in lume in chip personal, a Cincizecime, loc al prezentei lui Hristos cel mort si inviat pentru mantuirea noastra a tuturor Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Duhului Sfant in lume, de la Tatal prin Hristos sau de catre Tatal (In. 14, 26) si Fiul Sau intrupat (In. 15, 26) ca despre un act prin care Duhul Sfant trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos insusi, deci nu trebuie conceput sau vazut in niciun fel despartit de Hristos.

Este total falsa imaginea unui Hristos in cer si a Duhului Sfant in Biserica, fiindca nu ia in serios unitatea si comuniunea Persoanelor treimice care se inconjoara, ce cuprind si se oglindesc reciproc. La Dumnezeu cele trei Persoane nu sunt despartite. De aceea nici nu se poate vorbi in sens propriu de numarul trei: "In fiecare sunt si ceilalti Doi, avand aceeasi fiinta si aceeasi lucrare. Intr-un fel sunt in acelasi timp Unul. Dar nu sunt nici simplu unul, pentru ca fiecare are aceeasi fiinta si aceeasi lucrare intr-un mod propriu. "Ei sunt o Tri-Unitate?. Nu se poate deci disocia intre lucrarea si iconomia Fiului pe de o parte si lucrarea si iconomia Duhului Sfant pe de alta parte, ca sa se poata spune ca Biserica tine numai de Hristos si este lucrarea lui Hristos sau ca ea tine si este lucrarea exclusiva a Duhului Sfant, incepand din ziua Cincizecimii.

Aceasta disociere "duce sau la rationalism sau la sentimentalism sau la amandoua ca atitudini paralele, ducand fie la instituirea unui loctiitor al lui Hristos, ca in catolicism, fie la afirmarea unui individualism, inspirat de capriciile sentimentale, considerate ca impulsuri ale Duhului Sfant si netinute in frau de prezenta unui Hristos care ne infatiseaza o umanitate de model bine conturata si ne ofera prin Duhul Sfant puterea de a ne dezvolta dupa chipul ei.?

Fiul si Duhul sunt cele doua Persoane divine care efectueaza Revelatia in mod solidar. Amandoua reveleaza pe Tatal si se reveleaza una pe alta ca si in viata interna dumnezeiasca. Dar Cuvantul si Duhul Sfant sunt prezenti si lucratori impreuna in iconomia mantuirii noastre. Caci Duhul Sfant si Cuvantul lui Dumnezeu nu erau despartiti in perioada in care Duhul Sfant pregatea intruparea Cuvantului si in cea in care Cuvantul intrupat pregatea venirea personala a Duhului in lume, precum nu sunt despartiti nici in acea prezenta in care Duhul Sfant ne deschide accesul la Cuvantul inaltat cu trupul la cer.

Subliniind ideea, Paul Evdokimov spune: "Cincizecimea restituie lumii prezenta interiorizata a lui Hristos si il reveleaza acum nu inaintea, ci inauntrul ucenicilor." "Eu voi veni la voi.. Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor"; "in aceasta zi (ziua Cincizecimii) voi veti cunoaste ca Eu sunt in voi".

Prin Duhul Sfant, Hristos patrunde in interiorul omului, in umanitatea pe care El a rascumparat-o prin Jertfa Sa si a innoit-o prin lucrarea Sa, intrucat Trupul Lui a fost total umplut si strabatut de Duhul. Aceasta idee o subliniaza Sfantul Apostol Pavel prin cuvintele: "Iubirea lui Dumnezeu a fost raspandita in inimile voastre prin Duhul Sfant" (Rom. 5, 5). Prin Duhul strigam: "Avva! Parinte!" (Rom. 8, 15) si numim pe Iisus Domn (I Cor. 21, 3).

Cincizecimea deschide Istoria Bisericii, inaugureaza Parusia si anticipeaza imparatia. Duhul Sfant incorporeaza in Trupul lui Hristos, Biserica, ca "impreuna mostenitori cu Hristos ai lui Dumnezeu" (Rom. 8, 17), ne face "fii in Fiul"" si in Fiul noi aflam pe Tatal. Duhul Sfant lucreaza infierea noastra divina, dupa har, si ne ridica si mentine in comuniune cu Tatal, datorita Fiului Sau intrupat.

3. Biserica, comunitate teandrica, sacramentala

Biserica este viata de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, manifestata concret prin acte de credinta, prin participarea la aceleasi Sfinte Taine si slujbe savarsite de cei investiti cu puterea Duhului Sfant in acest sens de catre Hristos insusi, episcopii, preotii carora le revine, tot datorita puterii Duhului Sfant cu care au fost imbracati de Hristos, conducerea credinciosilor pe calea mantuirii, odata cu propovaduirea Evangheliei si sfintirea lor (Mt. 28, 18-20). Constitutia Bisericii este, deci, teandrica, pastrand ca existente distincte pe cei uniti, pe Dumnezeu si pe oameni, dupa cum si comuniunea din sanul Sfintei Treimi pastreaza distincte Persoanele divine.

Cel ce coboara viata de comuniune a lui Dumnezeu in umanitate si o extinde in comunitatea oamenilor, pe de o parte, si care ridica pe oameni la comuniunea cu Dumnezeu, este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat: "Si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, Ma rog ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una", si "Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime" (In. 17, 21 si 23).

Fiul se uneste dupa har atat de mult cu oamenii, precum este unit dupa fiinta cu Tatal, avand fata de ei aceeasi iubire. Fiul adunand in Sine pe oameni, Tatal iubindu-L pe El, ii iubeste si pe ei cu aceeasi dragoste. "Iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei" (In. 17, 26). Comentand aceste locuri scripturistice, Sfantul Simeon Noul Teolog exclama: "O, adanc al Tainelor! O coborare negraita a iubirii lui Dumnezeu fata de noi. Caci ne fagaduieste ca de voim, va avea cu noi dupa har aceeasi unire, pe care o are El cu Tatal Sau dupa fire. Dar si noi vom avea aceeasi unire cu El, daca vom implini poruncile Lui. O fagaduinta infricosata! Caci aceeasi slava pe care Tatal a dat-o Fiului, ne-o da Fiul si noua dupa har. Si ceea ce este si mai mult este ca precum este Fiul in Tatal si Tatal in Fiul, asa si Fiul lui Dumnezeu este in noi, si noi in El dupa har, daca vrem."

Toate acestea arata clar de ce Sfintii Parinti indica temeiul divin al Bisericii nu numai in Sfanta Treime, adica in viata de comuniune a Sfintei Treimi, in mod general, ci in mod special in Fiul lui Dumnezeu intrupat. De aceea, Biserica este Hristos unit cu umanitatea rascumparata si innoita prin Cruce si inviere, sau, altfel spus, Hristos extins in umanitate si umanitatea incorporata personal si dinamic in Hristos cel mort si inviat, plin de tot Duhul.

a. Biserica - Trupul lui Hristos extins in umanitate

Biserica uneste in sine tot ceea ce exista sau este destinata sa cuprinda tot ceea ce exista: Dumnezeu si creatia. Sfantul Apostol Pavel arata ca Biserica este insusi Trupul lui Hristos (Efes. 1, 23; 5, 23), care are multe madulare: "Caci precum trupul unul este si are multe madulare, iar toate madularele trupului multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos. Pentru ca intr-un Duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, si toti la un Duh ne-am adapat. Caci si trupul nu este un madular, ci multe" (I Cor. 12, 12-14). Dar fiecare madular isi are cinstea si locul sau in trup, fara sa se substituie trupului intreg (I Cor. 12, 18) si nici altui madular (I Cor. 12, 21), dupa cum nici trupul nu poate fi conceput fara madulare (I Cor. 12, 19).

Madularele isi au identitatea lor, dar nu in afara trupului, ci intrucat sunt madularele trupului. De aceea intre ele nu trebuie sa fie dezbinare pe motiv ca unele ar fi mai de cinste decat altele, ci "sa se ingrijeasca deopotriva unele de altele. Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna, si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna" (I Cor. 12, 25, 26).

Biserica este trupul sobornicesc, comunitar sau social al lui Hristos in care El se prelungeste si lucreaza sau care este alcatuit din toti aceia care s-au incorporat in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant in Taine, dupa ce au auzit si primit Cuvantul lui Dumnezeu, intocmai ca aceia "ca la trei mii de suflete care s-au adaugat" Apostolilor, ucenicilor si fratilor in ziua Cincizecimii (Fapte 1, 13, 14; 2, 1-4, 9-12, 37-38, 41). Biserica este un trup, un tot, care nu anuleaza madularele ci dimpotriva le afirma si ele se afirma reciproc: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte" (I Cor. 12, 27).

Ca trup al lui Hristos, Biserica nu este suma numerida a membrelor sau madularelor, ci ea este uniunea catolica cu Hristos a ipostasurilor create pe care ea le zamisleste intr-o noua nastere (Botezul), le intareste si pecetluieste cu Duhul lui Hristos (Mirungerea) si le uneste cu Trupul si Sangele Lui pline de Duhul Sfant (Euharistia). Biserica nu face numar cu madularele sale.

Parintii vad in Mireasa din Cantarea Cantarilor atat Biserica intreaga, cat si pe fiecare dintre persoanele unite cu Cuvantul intrupat. Explicatia acestui fapt, precum si constitutia teandrica a Bisericii, o avem in Hristos insusi, care dupa firea dumnezeiasca este unit cu Tatal si cu Duhul, iar dupa firea omeneasca cu toti oamenii laolalta si cu fiecare in parte. Fiind cuprinsa in ipostasul intrupat al Fiului, Biserica este Hristos extins in umanitate.

Hristos si umanitatea sunt asa de uniti in Biserica incat nici Hristos si nici umanitatea nu pot fi vazuti sau conceputi unul fara celalalt, sau altfel spus, unul cheama si implica pe celalalt. De aceea Hristos este capul Bisericii, iar umanitatea, adica cei incorporati personal in Hristos, Biserica, ca trup al lui Hristos, extins peste veacuri ".

Pozitia speciala a lui Hristos in Biserica consta esential in aceea de cap al Bisericii (Col. 1 18), de factor care uneste pe credinciosi cu Sine ca pe un trup al Sau si in calitatea de izvor de putere si model dupa care se orienteaza si de care se umplu si se imprima cei incorporati in El, facandu-se tot mai mult dupa chipul Lui.

Hristos a devenit capul Bisericii prin faptul ca ipostasul divin al Fiului si-a asumat chipul uman, adica parga firii noastre, intrand deci in relatie cu toti insii umani care ipostaziaza aceeasi fire umana, si fiind pentru toti un Om central care ii implica si care ii sustine. Iar aceasta calitate devine eficienta intrucat Hristos ne comunica in forma omeneasca puterea Sa dumnezeiasca prin Duhul Sfant si ne daltuieste dupa chipul Sau.

Dar Hristos a devenit cap al Bisericii si prin faptul ca "El a ridicat aceasta parga la stare de jertfa superioara oricarei preocupari egoiste de Sine, si la starea de inviere, purtand prin aceasta cele doua stari imprimate in mod imbinat in trupul Sau ca sa ne comunice si noua puterea de a ni le insusi sau de a ne ridica umanitatea noastra la ele. Iar aceasta inseamna a ridica umanitatea noastra la unirea cu infinitatea lui Dumnezeu cel personal, caci numai prin jertfa, predandu-ne lui Dumnezeu, daramam zidurile care ne inchid in marginirea noastra si intram in comuniune deplina cu Dumnezeu si cu semenii" .

Sfantul Apostol Pavel numeste in mod propriu si direct pe Hristos Cap al Bisericii: "Hristos este capul trupului, al Bisericii" (Col. 1, 18, 24). "Si pe toate le-a supus sub picioarele Lui si mai presus de toate intru toti" (Efes. 1, 22-23). De Hristos, in calitatea Lui de cap, depinde si cresterea trupului precum si lucrarea fiecarui madular in parte al acestuia: "Si marturisind adevarul in iubire, sa crestem intru toate spre El care este capul, Hristos. Si din El tot trupul bine alcatuit si bine incheiat, prin toate legaturile care ii dau tarie, isi savarseste cresterea, potrivit lucrarii masurate fiecaruia dintre madulare si se zideste intru iubire" (Efes. 4, 15-16).

"Barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui si Mantuitor este" (Efes. 5, 23), de aceea, crestinii, dupa indemnul Sfantului Apostol Pavel, nu trebuie sa se lase amagiti de cei "care ii trag spre intelesurile cele slabe ale lumii" (Col. 2, 20), ci "sa se tina strans de Capul de la care Trupul intreg - prin incheieturi si legaturi indestulandu-se si intocmindu-se - sporeste in cresterea pe care I-o da Dumnezeu" (Col. 2, 19).

Hristos este cap al Bisericii si in sensul ca in acest trup, Biserica, se traieste viata Capului, adica viata cea noua dupa Hristos in Duhul Sfant, ca Hristos insusi traieste in Biserica si lucreaza in ea, prin Duhul Sau, precum si in fiecare madular al ei si ca El ne ofera aici, prin Duhul Sfant, harul dumnezeiesc si, deci, mantuirea. Viata lui Dumnezeu se revarsa si pulseaza in tot trupul, prin Capul acestuia, adica prin Hristos care S-a facut prin Duhul viata noastra a tuturor (Col. 2, 4).

Prin Hristos, Capul ei, Biserica se structureaza ca un intreg armonios, ca un organism sobornicesc in care fiecare madular isi implineste lucrarea corespunzatoare lui (Efes. 4, 15-16) si se simte legat de celelalte madulare cu care se bucura de plenitudinea vietii dumnezeiesti facuta accesibila omului de catre Hristos si impartasita de El prin Duhul Sfant intregului trup si fiecarui madular in parte, prin Sfintele Taine care sunt incheieturile si legaturile Trupului insusi, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel (Efes. 4, 16; Col. 2, 19).

b. Biserica - comunitate sacramentala in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant

Umanitatea rascumparata si innoita, prin Crucea si invierea lui Hristos, nu se constituie in trup al lui Hristos, adica Biserica, decat prin incorporarea ei activa in Hristos. Dar aceasta incorporare nu poate fi conceputa decat ca personala si aceasta de ambele parti. Caci Hristos se prelungeste sau extinde personal numai in cei care vin la El, raspunzand chemarii Lui la comuniune cu Dumnezeu, adresata lor prin Apostolii Sai si urmasii acestora: episcopii si preotii: "Mergeti in toata lumea sfpropovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Mc. 16, 15-16).

Toti oamenii sunt chemati sa devina madulare ale Trupului lui Hristos, caci: "El voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Tim. 2, 4), deoarece "El s-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti" (I Tim. 2, 6). Dar Hristos nu sileste pe nimeni sa fie urmator si madular al Trupului Sau: "Iata, Eu stau la usa si bat, de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. 3, 20).

Prin aceasta se adevereste cuvantul Mantuitorului din parabola cu lucratorii trimisi sa lucreze in vie: "ca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi" (Mt. 20, 16), precum si din parabola nuntii fiului de imparat la care, in locul celor poftiti la nunta si care n-au raspuns, au fost chemati cei de la raspantiile drumurilor, dar dintre care a fost dat afara cel gasit fara haina de nunta caci "multi sunt chemati, dar putini sunt alesi" (Mt. 22, 22, 1-14). Haina de nunta este vesmantul luminos pe care il dobandeste cel incorporat in Hristos.

Hristos se prelungeste si se extinde personal in oameni, si anume in cei care sunt strapunsi la inima de Cuvantul Sau (Fapte 2, 37), facandu-i madulare ale Trupului Sau, prin Botez, Mirungere si Euharistie. Prin aceste Taine au acces oamenii la Hristos, se incorporeaza in El ca madulare ale Trupului Sau, devin Biserica lui Hristos plina de Duhul Lui.

Prin Botez, Hristos incorporeaza pe om in Sine, extinzandu-se si salasluind in el. Botezul realizeaza, deci, o incorporare personala si fiintiala a omului in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant in Biserica si in oameni. "Cand iesim din apa Botezului, arata Nicolae Cabasila, noi avem in suflete pe insusi Mantuitorul nostru, si inca nu numai in suflet, ci si pe frunte, in ochi, ba si in madulare si in cel mai ascuns ungher al fiintei noastre si anume Il avem plin de marire, curat de orice pacat si lipsit de orice stricaciune, asa precum a inviat, asa cum S-a aratat Apostolilor, precum era cand S-a inaltat la cer si, in sfarsit, cum va veni iarasi sa ne ceara comoara pe care ne-a incredintat-o.?

Ca incorporare in Hristos, Capul Bisericii, Botezul este, in invatatura Bisericii noastre Ortodoxe, inceputul relatiei comuniunii noastre personale cu Hristos, care se adanceste si creste prin celelalte Taine, Mirungerea si Euharistia. Botezul apare nu numai ca un dat, sau rezultat, ci si ca o misiune si drum spre intreaga viata a Duhului Sfant care ne vine prin Hristos, Capul Bisericii.

Prin Hristos, cel botezat intra in relatie personala cu toate persoanele Sfintei Treimi. Formula trinitara a Botezului, indicata chiar de Mantuitorul Hristos odata cu trimiterea Apostolilor la propovaduirea Evangheliei si instituirea Tainei insesi dupa inviere (Mt. 28, 19-20), subliniaza tocmai acest lucru. Cel botezat intra in relatie personala cu Hristos cel interiorizat de Duhul Sau inauntrul nostru, bucurandu-se de dragostea Tatalui al carui fiu dupa har a devenit prin Botez.

Ca, prin Hristos, cel botezat intra in relatie personala cu fiecare persoana a Sfintei Treimi, ni se arata si prin pronuntarea distincta a numelui fiecarei persoane a Sfintei Treimi, odata cu cele trei cufundari in apa si inaltari ale primitorului Tainei. Hristos insusi se naste in noi, in Botez si odata cu El ne nastem si noi la o noua viata, la viata lui Hristos, prin Duhul Sfant pe care ni-L impartaseste El in adancul fiintei noastre prin Botez. Neofitul primeste in fiinta sa pe insusi principiul vietii.

Relatia personala cu Hristos in Duhul Sfant realizata de Botez are drept consecinta eliberarea omului din robia pacatului si, deci, a mortii, renasterea lui la o viata noua, salasluirea lui Hristos inlauntrul fiintei noastre innoite, precum si cresterea noastra in Hristos prin Duhul Lui. Este ceea ce Sf. Ap. Pavel subliniaza cat se poate de concis prin cuvintele: "In Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat" (Gal. 3, 27).

Cei ce sunt impreuna ziditi cu Hristos prin Duhul Sfant, in Trupul tainic sau sacramental al lui Hristos, Biserica (Col. 2, 7; Efes. 2, 22), nu sunt numai botezati, ci poarta si pecetea Duhului Sfant primita prin Taina Ungerii cu Sfantul Mir. Celor botezati de diaconul Gilip in Samaria a trebuit sa li se impartaseasca de indata harul Mirungerii de catre Sfintii Apostoli Petru si Ioan, care s-au coborat din Ierusalim la ei ca sa-si puna mainile peste ei (Fapte 8, 14-17), spre a ajunge si ei partasi cu Hristos, prin ungerea imparateasca a Duhului la indumnezeire. Cel botezat este ca o planta tanara care are nevoie de hrana si de sustinere pentru a creste drept. De aici si necesitatea Tainei Sfantului Mir, caci cresterea celui botezat in Hristos nu poate fi decat in Duhul Lui, care ne impartaseste bogatia darurilor Sale in Taina Mirungerii.

Taina Mirungerii realizeaza o prezenta mai intensa a lui Hristos prin Duhul Sfant in cel nou botezat, prin darurile dumnezeiesti necreate impartasite acestuia. Prin aceasta Taina, omul inainteaza in incorporarea sa in Hristos ca madular al Bisericii realizata de Botez. Prin ea se realizeaza, de asemenea, o intalnire si mai intima a credinciosilor cu Hristos si o mai stransa inchegare a lor in Trupul lui Hristos, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant.

Mirungerea este, deopotriva, lucrarea lui Hristos in Duhul Sfant, precum si cea a Duhului Sfant datorita lui Hristos, in cel botezat. Caci "ar fi gresit sa credem, cum se spune uneori, ca la Botez credinciosii se unesc numai in Hristos, iar in Taina Ungerii cu Sfantul Mir primesc numai darurile Duhului Sfant care-i diversifica ca persoane. Duhul care ii pecetluieste in Taina Mirului este persoana de relatie intre Tatal si Fiu, deci El ne face pe noi cei deveniti la Botez fii ai Tatalui prin incorporarea noastra in Hristos, sa simtim iubirea Tatalui fata de noi si iubirea noastra fata de Tatal, asa cum la Botezul Sau Hristos primeste indata ce iese din apa, din cerurile deschise, pe Duhul, ca adeverire a iubirii Tatalui, ca relatie iubitoare a Tatalui fata de El nu numai dupa Dumnezeirea Sa, ci si dupa omenitatea Sa" .

Botezul si Mirungerea sunt atat de strans legate incat s-ar putea spune ca formeaza impreuna un singur tot cu doua parti distincte, Mirungerea fiind un fel de continuitate a Botezului. Aceasta idee ar putea fi sustinuta si de faptul ca in slujba Bisericii, Taina Mirungerii nu incepe cu o introducere deosebita ca celelalte Taine, ci direct dupa botezarea si imbracarea celui ce a primit botezul, bineinteles dupa ce preotul citeste o rugaciune prin care cere lui Dumnezeu sa-i daruiasca "celui nou luminat prin apa si prin Duh" si "pecetea darului Sfantului si intru tot puternicului si inchinatului Duh", precum si "cuminecarea Sfantului Trup si a scumpului Sange al Hristosului Sau". in realitate, ele sunt doua Taine distincte, dar legate prin lucrarea lor de incorporare a omului in Hristos, ca madular al Bisericii.

In Botez, Fiul isi imprima calitatea Sa de Fiu in noi prin lucrarea Duhului Sfant, iar Tatal binevoieste sa ne infieze. In Taina Mirungerii insa apare pe primul plan simtirea noastra de fii revarsata in noi de la Tatal prin Fiul de catre Duhul Sfant. Dar ambele lucrari si stari au devenit posibile prin Fiul lui Dumnezeu care S-a facut om adevarat. Dumnezeu Omul Iisus Hristos a patimit, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri, ramanand si pe Scaunul Slavei, de-a dreapta Tatalui, in relatie cu noi si fiind Unul dintre noi, Dumnezeu Omul, in Treime, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant.

Mirungerea este Cincizecimea personala a omului, intrarea lui in viata Duhului Sfant, adica in viata adevarata a Bisericii, ca madular al acesteia. Caci prin aceasta Taina primitorul este consacrat ca om deplin, deschis lucrarii Duhului Sfant in el si prin aceasta, vrednic sa se uneasca cat mai deplin cu Hristos plin de tot Duhul, in Sfanta Euharistie. Prin Mirungere, deci. incepe aratarea lui Hristos in comportarea omului botezat, si lumina si lucrarea Duhului Sfant in fiinta omului. Prin aceasta Taina omul devine un chip activ al lui Hristos si un lacas viu al Duhului Sfant.

Incorporarea omului in Hristos inceputa prin lucrarea Botezului, adancita si intarita prin Taina Mirungerii, se realizeaza deplin prin Sfanta Euharistie. Daca Mirungerea da puterea dezvoltarii vietii celei noi in Hristos primita prin Botez, prin Euharistie se desavarseste aceasta viata ca unire deplina cu Hristos si cu Biserica.

"Desigur, noul membru al Bisericii, desi primeste indata dupa Botez si dupa Ungerea cu Sfantul Mir, Euharistia, nu se poate socoti ajuns la starea de desavarsire, din punct de vedere al contributiei pe care trebuie sa o dea si el. Dar el are concentrat in sine tot drumul sau in Hristos, care, pornind de la Botez, are sa inainteze prin contributia adusa de el sau prin folosirea puterii date pentru acest drum intreg, pana la starea care incoroneaza straduintele sale de a dezvolta viata cea noua primita in cele trei Taine".

Adevarata unificare dintre noi si Hristos si extensiunea comunitar-soborniceasca a lui Hristos in oameni care constituie Biserica, se realizeaza in Euharistie. Numai prin Euharistie Hristos este deplin in comunitatea ecleziala si in fiecare membru al acestei comunitati, iar comunitatea si fiecare membru al acesteia cresc in Hristos care s-a situat in centrul ei si in adancul de taina al fiecarui madular al ei.

Unitatea si comunitatea oamenilor cu Hristos si intreolalta in Hristos, realizata de Euharistie, este semnificata in Traditia primara a Bisericii prin speciile euharistice insesi, de paine si de vin. Painea este formata din numeroase boabe de grau care macinate dau o singura framantatura. Tot asa si multiplicitatea subiectelor crestine trebuie sa se zideasca intr-o unitate. Si aceasta o realizeaza Euharistia. Constiinta de sine a unitatii ecleziale a tuturor in Hristos euharistie strabate ca un fir rosu intreaga Traditie si gandire patristica, incepand cu Didahia, in care se afirma: "Cum aceasta paine este raspandita pe munti si adunata a devenit una, astfel sa fie adunata si Biserica Ta, de la marginile pamantului in imparatia Ta... Adu-ti amine, Doamne, de Biserica Ta... si adun-o din cele patru vanturi, sfintita in imparatia Ta..."

Euharistia este Taina unirii si comuniunii depline a omului cu Hristos, ca madular al Bisericii, precum si Taina constituirii insesi a Bisericii. Caci nimeni nu se impartaseste de Hristos in mod izolat, ci impreuna cu toti care marturisesc aceeasi credinta una si deplina in Hristos. Prin Euharistie se realizeaza, deci, si o comuniune a credinciosilor intre ei in acelasi Hristos. Toti se intalnesc la acelasi Trup al lui Hristos, toti formeaza impreuna extinderea Trupului-Hristos. in acest sens, Euharistia este prin excelenta Taina unitatii si comunitatii ecleziale.

"Prin faptul ca acum credinciosii nu se impartasesc numai de o energie a lui Hristos, corespunzatoare unei anumite stari din viata Lui, ci din insusi Trupul Lui care devine in ei izvor al tuturor energiilor divine, in calitate de trup inviat, prin Euharistie se realizeaza si se mentine Biserica in sensul deplin al cuvantului, ca Trup al Domnului ca unitate potential completa a credinciosilor cu El si intreolalta."

Trupul si Sangele lui Hristos din Euharistie nu raman statice in Biserica, ci sunt hrana si bautura adevarata a Bisericii lui Hristos, iar prin impartasire nu Biserica le preface pe ele in trup omenesc, ca pe oricare alta hrana, ci Biserica se preface in ele insile, cum spune Nicolae Cabasila, deoarece cele mai tari biruiesc; precum fierul inrosit in foc ni se arata ca foc, nu ca fier, tot asa si cu Biserica lui Hristos: daca cineva ar putea s-o cuprinda cu privirea, n-ar vedea in ea decat insusi Trupul lui Hristos prin aceea ca este unita cu El si ca se impartaseste din Trupul Lui47, dar un Trup cu multe madulare, cum spune si Sf. Ap. Pavel: "Iar voi sunteti Trupul lui Hristos si fiecare in parte madulare ale acestuia" (I Cor. 12, 27).

Euharistia este, deci, acea Taina care constituie comunitatea celor botezati si pecetluiti de Hristos cu Duhul Lui, Duhul Sfant, ca Trup si Biserica a lui Hristos. Desigur, Biserica este numai Trup al lui Hristos, si anume un Trup comunitar, sobornicesc, avand Cap pe Hristos. Ea nu este una cu Capul. De aceea, este gresit sa se identifice in general Biserica cu Hristos sau sa se substituie lui Hristos ca loctiitor al Sau o persoana.

In relatia ei cu Hristos, Biserica ramane totdeauna ca Trup al Lui, si deci deosebita de El, intr-o tensiune si atitudine de rugaciune continua catre Capul ei: "inca ne rugam Tie, pomeneste, Doamne, Sfanta Ta soborniceasca si apostoleasca Biserica cea de la o margine pana la cealalta a lumii, pe care ai castigat-o cu scump Sangele Hristosului Tau, si o impaca pe dansa, si sfant lacasul acesta intareste-1 pana la sfarsitul veacului."

Intre Euharistie si Biserica este o legatura foarte stransa, atat in sensul ca de Euharistie nu se pot impartasi decat cei botezati si unsi cu Sfantul Mir, si prin aceasta deveniti madulare ale Bisericii, cat si in acela ca Euharistia este aceea care constituie si realizeaza Biserica. In afara ei nu exista Biserica.

Trebuie spus aici ca este tot atat de adevarat ca nu orice Euharistie face Biserica, ci numai aceea in care avem prezent cu adevarat pe Hristos Cel mort si inviat, cu insusi Trupul si Sangele Lui, prin prefacerea cinstitelor daruri de paine si vin in acestea cu puterea Duhului Sfant invocata de episcopul sau preotul Bisericii, conditia obiectiva a acestei prefaceri si prezente a lui Hristos insusi in Euharistie fiind credinta Bisericii.

Dar aceasta inseamna ca Euharistia este a Bisericii care pastreaza fara schimbare sau micsorare plenitudinea adevarului dumnezeiesc de la Apostoli, Tainele instituite de Hristos despre care dau marturie cartile Noului Testament si Traditia apostolica, si preotia sacramentala de succesiune apostolica. Deci, conditionarea Bisericii de catre Euharistie se tine in cumpana cu conditionarea Euharistiei de catre Biserica.

La Euharistia Bisericii n-au acces decat aceia care impartasesc aceiasi credinta una si plenara a Bisericii insesi. Iata aici si pricina pentru care Biserica Ortodoxa este impotriva intercomuniunii cu cei din afara ei, fiind numai pentru comuniunea euharistica plenara care implica in prealabil unitatea de credinta a celor ce se apropie de acelasi sfant potir si ramanerea in aceasta.

Toate Tainele Bisericii sunt in relatie cu starea de jertfa si inviere a lui Hristos si o exprima in masuri diferite. Dar nu numai atat. Prin ele Biserica se imprima de Jertfa si invierea lui Hristos si odata cu ea madularele ei. Prin Euharistie insa, mai mult decat prin Botez, Biserica intreaga, luand putere din Jertfea lui Hristos, traieste sentimentul predarii vietii sale lui Dumnezeu, spre a o primi umpluta de viata Lui vesnica, asemenea lui Hristos prin inviere. Dar aceasta se intampla nu numai cu ea, ci si cu fiecare madular al ei care se impartaseste cu Hristos euharistie.

Ca lucrari ale Duhului Sfant in Biserica sau ale lui Hristos insusi in Duhul Sfant, Tainele sunt respiratia continua a Bisericii, prin care ea inspira si expira neincetat pe Duhul Sfant care ne face prezent pe Hristos si in care lucreaza Hristos in Biserica si in fiecare madular al Trupului Sau. Prin Taine, deci, Biserica, cea care are pe Duhul Sfant in ea de la Cincizecime prin Capul ei, Hristos, se umple cu viata dumnezeiasca a Duhului care vine acum de sus in ea, "reaprinzand" sau "innoind" "legaturile" si "intalnirile" Bisericii si credinciosilor cu Hristos.

Iata aici si ratiunea pentru care unele Taine se repeta, in timp ce altele nu se repeta. Astfel, pe de o parte, pe Hristos il avem deplin in Biserica si in madularele ei prin Euharistie, iar pe de alta parte simtim nevoia sa-L avem si mai mult si de aceea dorim sa ne impartasim si de mai multe ori. Dar pentru aceasta trebuie sa ne cercetam si mai des, despovarandu-ne de greutatea pacatelor prin cainta, pocainta si Taina Spovedaniei.

In fiecare Taina are loc o intalnire sau reintalnire proaspata, innoita a omului cu Hristos, precum si a Bisericii insasi cu Hristos in Duhul Lui. in aceasta intalnire sau reaprindere a intalnirii cu Hristos sta necesitatea insasi si lucrarea tuturor Tainelor in Biserica si in viata credinciosilor, deci nu numai a Botezului, Mirungerii, Euharistiei si Pocaintei sau Spovedaniei, ci si a Nuntii, Maslului si a Hirotoniei. Fiecare Taina insa, pe langa articularea generala, are si o articulare si lucrare specifica in viata Bisericii.

Ca rezultat al Tainelor si conditie a propriilor sale Taine, Biserica, asa cum am spus, este o comunitate sacramentala. Temeiul si izvorul acesteia este Hristos insusi care isi prelungeste in Biserica intreita Lui chemare sau slujire prin care ne-a rascumparat sau mantuit obiectiv prin organele vizibile ale Preotiei Sale nevazute.

4. Preotia lui Hristos in Biserica

Biserica se mentine si inainteaza in planul vietii dumnezeiesti si in umanitatea rascumparata, hranindu-se din Jertfa si invierea lui Hristos, si avand in ea plenitudinea vietii si lucrarii Duhului Sfant, prin Capul ei Hristos, din ziua Cincizecimii cand a luat fiinta ca comunitate concreta, sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu. Dar Biserica se mentine si creste in umanitatea rascumparata nu numai pentru ca are in ea pe Hristos ca ipostas divin intrupat, care S-a jertfit si inviat pentru rascumpararea intregului neam omenesc din robia pacatului si a mortii si care are pe Duhul si ca om, indumnezeindu-si propria umanitate si prin aceasta pe noi toti, ci pentru ca Hristos continua sa ramana in ea.

Si anume: El este Arhiereul care Se aduce pe Sine jertfa Tatalui in Euharistie pentru noi, pentru Biserica si impreuna cu Biserica, Trupul Sau; invatatorul sau Profetul care isi propovaduieste invatatura despre Sine si despre mantuirea noastra in Sine; si imparatul care conduce spre Tatal pe cei rascumparati prin Sangele Sau, fiind Capul Bisericii, Trupul Sau sobornicesc extins peste veacuri si spatii, prin care viata de comuniune a lui Dumnezeu si puterea Lui salasluiesc in Biserica si in lume.

Hristos este Capul Bisericii, nu numai intrucat e ipostasul divin, ipostas al umanitatii si intrucat se mentine in oameni cu Trupul Lui jertfit, inviat si inaltat, ci si pentru faptul ca El continua sa exercite si sa sustina cele trei slujiri mantuitoare ale Sale in Biserica.

Dar Hristos nu se adreseaza Bisericii ca unui obiect, exercitand in ea cele trei slujiri, ci ca unei comunitati de persoane chemate la comuniune libera cu Sine. Caci Biserica este formata din persoane inzestrate cu libertate si chemate la libertate si iubire netrecatoare. Aceasta primeste, pe de o parte, invatatura, jertfa si conducerea lui Hristos, iar pe de alta raspunde la ele in mod liber si pozitiv ca la o chemare, invatand ea insasi, jertfindu-se si conducand ea insasi sau participand la slujirile Lui de invatator, Arhiereu si imparat.

Continuand cele trei slujiri in Biserica, Hristos intretine cu Biserica si cu fiecare madular al ei un dialog progresiv in care nici El, nici Biserica si nici madularele acesteia nu sunt intr-o stare pasiva . Acesta este, de astfel, si sensul preotiei imparatesti a credinciosilor chemati sa vesteasca si ei, alaturi de episcopi si preoti, bunatatile lui Hristos si sa se fereasca de poftele trupesti (I Ptr. 2, 8-11; 1 In. 2, 20).

Ca invatator suprem, Hristos invata Biserica in continuare, luminand-o, in intelegerea cuvintelor Lui si a lucrarii ei mantuitoare in lume, in contextul fiecarui timp. In activitatea ei de invatator spre mantuire, vorbind despre desavarsirea indumnezeirii omului care va ajunge la statura barbatului desavarsit Hristos (Efes. 4, 13), in imparatia cerurilor, iese in evidenta calitatea profetica a Bisericii.

Hristos Arhiereul isi infatiseaza necontenit, in Biserica, Trupul Sau jertfit Tatalui si odata cu aceasta ne aduce si pe noi impreuna cu El jertfa de buna mireasma Tatalui, prin puterea Trupului Sau jertfit continuu. In Euharistie, Hristos ne atrage si pe noi. Aceasta o arata, de altfel, si asezarea miridelor pe Sfantul Disc in jurul Agnetului. El nu ne jertfeste ca obiecte, ci ne atrage la o autojertfire ca subiecte, la o autodaruire activa, impartasindu-ne de starea Lui de jertfa, El insusi autodaruindu-Se Tatalui. Dar prin Hristos Jertfa si Jertfitor, devenim si noi nu numai jertfe, ci si jertfitori, sau preoti ai jertfei noastre in acest sens restrans.

Mantuitorul Hristos este Arhiereul continuu, pentru ca El mijloceste continuu intrarea noastra la Dumnezeu si Tatal prin starea Lui de predare fata de El, chiar si pe Scaunul slavei de-a dreapta Tatalui (Evr. 4, 14, 16; 8, 1, 2; 9, 24, 25), infatisandu-Se inaintea lui Dumnezeu pentru noi (Evr. 9, 24-25). Intrarea noastra la Tatal este si un act al nostru, adica o predare a noastra din puterea predarii lui Hristos insusi Tatalui, cum zice Sf. Ap. Pavel: "Intru El avem apropiere in Duh catre Tatal" (Efes. 2, 18; Rom. 5, 2).

Prin incorporarea noastra deplina in Hristos prin Botez, irungere si Euharistie, noi toti devenim preoti si jertfe in Biserica, invatatori si calauzitori spre mantuire ai nostri si ai altor credinciosi apropiati sau ai altor oameni, fara o raspundere formala pentru comunitatea bisericeasca. Exista deci o preotie generala, universala sau imparateasca careia apartin toti cei incorporati in Hristos prin Botez, Mirungere si Euharistie ca madulare ale Bisericii. Aceasta isi ia puterea din aducerea continua a Jertfei lui Hristos si din impartasirea de ea.

Exista insa o deosebire neta intre preotia generala aducatoare de daruri lui Dumnezeu, din puterea aducerii continue a jertfei lui Hristos si preotia prin care ni se comunica, in mod obiectiv si verificat, Hristos ca jertfa sub chipuri vazute ca sa putem lua din aceasta puterea de aduce darurile noastre, adica intre preotia generala, obsteasca ca aducatoare de daruri lui Dumnezeu care apartine tuturor crestinilor, ca fapturi noi in Hristos si popor agonisit lui Dumnezeu (I Ptr. 2, 5, 9-11) si preotia sacramentala cu cele trei trepte ale ei: episcop, preot si diacon.

Hristos are nevoie, pentru comunicarea Sa ca jertfa catre noi, si de niste organe umane vazute, sau altfel spus de preotii slujitori ai jertfei Lui in chip vazut, randuiti in mod vizibil din imputernicirea Lui. Prin aceste organe vazute, deosebite de noi, El trebuie sa ne arate ca este deosebit de noi ca Arhiereu aducator de iertfe, ca invatator si ca imparat.

Aceste organe vazute ale Preotului nevazut Hristos, sau mai exact ale Arhiereului, invatatorului si imparatului nevazut Hristos in Biserica, sunt episcopul si preotii, si ca ajutatori ai acestora, diaconi toti investiti cu puterea preotiei treptei respective de catre Hristos insusi in Taina Hirotoniei, instituita de El indata dupa invierea Sa cand a dat Apostolilor pe Duhul Sau (In. 20, 21-23) si I-a trimis la propovaduirea Evangheliei la toata faptura (Mt. 28, 18-20; Mc. 16, 15-16; Lc. 24, 47-48).

Si imbracandu-se cu toata puterea de sus, asa cum le fagaduise (Le. 24, 49) in ziua Cincizecimii, odata cu venirea personala a Duhului in lume cand li s-au aratat, in casa unde se gaseau toti impreuna, impartite limbi ca de foc sezand pe fiecare dintre ei si umplandu-i (Fapte 2, 1-4), Apostolii au inceput sa vorbeasca multimilor "in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" (Fapte 2, 4).

Si cei strapunsi la inima de cuvantul Evangheliei propovaduit de Apostoli, care s-au convertit si s-au botezat, primind pe Duhul, s-au adaugat Apostolilor si fratilor, fiind ca la trei mii de suflete in prima zi a Cincizecimii (Fapte 2, 37, 38, 41), cu totii "staruind in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni" (Fapte 2, 42). Cei ca la trei mii de suflete s-au adaugat comunitatii Apostolilor si fratilor chiar din prima zi, datorita predicarii cuvantului lui Dumnezeu de catre Apostoli si s-au incorporat in Hristos ca madulare ale Bisericii si au staruit in comuniune cu Hristos, Capul Bisericii, prin invatatura Apostolilor si prin Tainele administrate lor de catre acestia (Fapte 2, 42).

Episcopul, preotul si diaconul sunt deci organele de instituire divina de la Hristos insusi ale Bisericii ca comunitate vazuta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, in Duhul Sfant, inca din perioada apostolica a acesteia (In. 20, 21-23; Fapte 20, 28; Fii. 1, 1; I Tim. 4, 14; I Tim 5, 22; II Tim. 1, 6; Tit 1, 7; Fapte 14, 23; I Tim. 5, 17-22; Tit. 1, 5; I Ptr. 5, 1-2, 5; Iac. 5, 14; Fapte 6, 3, 5-6; Fii. 1, 1; I Tim. 3, 8-12).

Prin episcop si preot sunt primite Tainele Bisericii de catre credinciosi sau acestia din urma se alipesc simplu de Biserica si cresc ca madulare ale Bisericii prin propovaduirea Evangheliei lui Hristos si Tainele savarsite de preotii Bisericii (Mt. 28, 19-20; Mc. 16, 15-16; II Tim. 2, 15).

Hristos insusi este cel care imbraca cu puterea Duhului Sfant pe episcop, preot si diacon, in Taina Hirotoniei pentru a propovadui cu autoritate Cuvantul lui Dumnezeu (Mt. 28, 19; Mc. 16, 15; II Tim. 2, 15), pentru a sfinti, savarsind Sfintele Taine (Mt. 28, 19; Mc. 16, 16) si a conduce pe calea mantuirii pe cei incredintati spre pastorire (Mt. 28, 20; Fapte 20, .28; I Tim. 4, 16). Harul Preotiei isi are izvorul direct in insasi Preotia sau Arhieria nevazuta a lui Hristos, exercitand, in numele si cu puterea lui Hristos, adica cu puterea Duhului data lor de Hristos, intreita chemare sau slujire a Lui in Biserica.

Toate Tainele Bisericii implica preotia sacramentala, adica pe episcop si preot, dar in mod plenar si direct Sfanta Euharistie, lasata ca porunca Apostolilor si prin ei episcopilor, urmasii lor si preotilor (Lc. 22, 19). Euharistia si Hirotonia merg impreuna, se implica si se explica reciproc, datorita lui Hristos care ramane in veac Arhiereul nostru la Tatal.

Hirotonia este conditia celorlalte Taine, desi ea nu-si poate indeplini menirea fara acelea, dar este si conditia ei insesi, caci pe preot si pe diacon ii hirotoneste episcopul (I Tit 1, 5; Fapte 14, 23), iar pe episcop trei sau cel putin doi episcopi, reprezentand episcopatul Bisericii autocefale respective si intregul episcopat al Bisericii.

Biserica cuprinde insa si pe episcop si pe preot si tot ce se savarseste in Biserica este savarsit de intreaga Biserica, pentru ea, dar si pentru fiecare madular in parte al ei. Dar nu exista Biserica fara episcop si preoti, ca organe vazute ale Preotiei nevazute a lui Hristos, investite cu putere de catre Hristos insusi in Taina Hirotoniei pentru Biserica si in Biserica.

Asa-zisul ministeriu comun al tuturor crestinilor ca madulare ale Bisericii, sau preotia obsteasca, implica cu necesitate ministeriul sacramental al episcopatului, sursa a celorlalte trepte harice ale Preotiei, ca unul ce tine de fiinta Bisericii si este pentru Biserica, fara sa-si aiba obarsia in cel al credinciosilor, ci izvorand direct din Arhieria lui Hristos, Capul Bisericii. intre masa credinciosilor si preotia sacramentala (episcop, preot si diacon) exista o interconditionare sau, mai exact, o impreuna-lucrare si rugaciune, insa trebuie pastrate proportiile. Laicii n-au acces la savarsirea Tainelor, insa sfera vietii lor este viata harului, penetrarea lor si a lumii de lucrarea harului dumnezeiesc, care este in Biserica si de care se si impartasesc prin Sfintele Taine.

5. Insusirile Bisericii

Acestea sunt consecinta fireasca a constitutiei ei teandrice, ca trup al lui Hristos cel Unul si Sfant, extins peste veacuri, si notele distinctive al adevaratei Biserici a lui Hristos. Simbolul Niceo-constantinopolitan infatiseaza Biserica drept una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca. Fiecare dintre acestea este strans legata de celelalte si le presupune pe celelalte.

a. Unitatea Bisericii tine de constitutia Bisericii ca Trup extins al Cuvantului intrupat. Hristos se extinde in oameni incorporandu-i in Sine, ca sa-i faca asemenea Lui si sa-i uneasca intr-un singur trup, umplandu-i de aceeasi iubire a Lui fata de Dumnezeu Tatal si de a lui Dumnezeu Tatal fata de El.

Sfintii Parinti vad temeiul unitatii Bisericii in prezenta aceluiasi trup jertfit si inviat strabatut de plenitudinea Duhului Sfant, in toate madularele Bisericii. Euharistia cea una implica Biserica cea una.

Unitatea Bisericii consta, de asemenea, in pastrarea aceleiasi credinte dogmatice ca expresie a prezentei si lucrarii plenare a lui Hristos in Biserica. Credinta dogmatica si totalitatea Tainelor formeaza un tot (Efes. 4, 4-6).

Biserica este una si in sens de unitara, pentru ca avand pe Hristos lucrator in ea, prin Duhul Sfant, ea este cu adevarat Trupul Lui extins in umanitate, adica este unita deplin cu Capul ei, Hristos, si deplin unita in ea insasi prin "intocmirile" si "legaturile" date ei de Hristos (Efes. 4, 16) . In temeiul acestei unitati de viata, Biserica este unitara si in organizarea ei. Bisericii Ortodoxe ii este specifica unitatea simfonica, adica unitatea de comunitate care se impaca cu libertatea si imprejurarile variate din diferite locuri.

b. Sfintenia Bisericii este strans legata de unitatea ei, provenind din relatia nemijlocita a Bisericii cu Hristos, Capul ei. Nu se poate dobandi mantuirea fara participarea la sfintenia lui Hristos lucratoare in Biserica prin Sfintele Taine ca lucrari ale Duhului Sfant, savarsite cu puterea aceluiasi Duh Sfant de catre preotii Bisericii. Hristos este sfant mai intai pentru ca este Dumnezeu, sfintenia fiind o insusire a lui Dumnezeu. La aceasta sfintenie nu se ajunge decat prin participare, care se realizeaza prin Sfintele Taine.

Sfintenia Bisericii nu exclude prezenta pacatosilor in ea aici pe pamant, cum ni se arata prin pildele imparatiei (a neghinei, Mt. 13, 24-30; 37-40; a navodului, Mt. 13, 47-50), caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut. Hristos se sfinteste pe Sine si ca om, ca si noi sa fim sfintiti intru adevar (In. 17, 19).

Biserica este laboratorul in care Duhul lui Hristos ne face sfinti sau chipuri tot mai depline ale lui Hristos insusi. Ea este Cincizecimea Duhului extinsa in umanitate. Sfintenia are un caracter dinamic, nu static, antrenand si pe om in propria lui desavarsire si sfintire. Credinciosii sunt sfinti in mod tainic din momentul Botezului, dar ei trebuie sa arate aceasta sfintenie prin fapte si sa creasca in sfintenie.

Cum zice Paul Evdokimov: "Biserica este sfintita cu sfintenia lui Hristos (Efes. 5, 25-27) si in virtutea faptului ca este sursa Tainelor si a sfinteniei, ea aduce la existenta comuniunea sfintilor. Biserica, chiar pe pamant, traieste nu o viata pamanteasca, ci una dumnezeiasca, in chip uman.

c. Sobornicitatea Bisericii indica atat destinatia Bisericii de a cuprinde in sine intreaga umanitate rascumparata de Hristos (Mt. 28, 18-20; Mc. 16, 15-16), cat si trairea intregului de catre fiecare madular in parte, dat fiind faptul ca Biserica este un trup cu multe madulare care exprima viata Trupului si participa la viata intregului.

Dupa definitia data Bisericii de Sf. Ap. Pavel, ca Trup al lui Hristos si plinire a Duhului Sfant (Efes. 1, 23), urmeaza ca Biserica intreaga are pe Hristos intreg cu toate darurile Lui mantuitoare si indumnezeitoare, precum si fiecare Biserica locala si fiecare credincios il are daca ramane in intregul acestui Trup, dupa cum si intregul traieste in partile lui, dar cu o conditie: sa fie sanatoase si depline si mereu in comunitate cu intregul, Biserica universala, adica cea una, traieste si se manifesta in fiecare Biserica locala care are si traieste plenar pe Hristos al credintei si al Euharistiei si prin aceasta al tuturor Tainelor. Sobornicitatea mai indica si faptul ca Biserica adevarata sta pe temelia soboarelor ecumenice.

d. Apostolicitatea este insusirea care arata ca Biserica Ortodoxa a pastrat intreaga si neschimbata invatatura lui Hristos asa cum au comunicat-o Sfintii Apostoli, ca ea sta pe temelia Apostolilor si este expresia plenara a Traditiei apostolice.

Apostolicitatea implica pentru Biserica succesiunea apostolica a ierarhiei, in sensul transmiterii neintrerupte a harului episcopiei si a intregii credinte de la Apostoli prin episcopii hirotoniti de ei si prin aceasta prin episcopii tuturor timpurilor pana la ultimul de astazi.

Credinta apostolica "o primim de la preotii si de la crestinii existenti, deci care au crezut inaintea noastra, iar ei de la cei dinaintea lor si asa pana la Apostoli, primii care au stiut despre Hristos si au crezut in El?.

Biserica ne transmite pe Hristos din ea si prilejuieste salasluirea lui Hristos Cel din Cer in noi toti care am devenit si am crescut ca madulare ale Trupului Sau. Adevarata imagine a ei ne-o da Hristos insusi in cuvintele: "Eu sunt vita cea adevarata si Tatal Meu este lucratorul. Orice mladita care nu aduce roada intru Mine, El o taie; si orice mladita care aduce roada, El o curata, ca mai multa roada sa aduca.. Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa si voi daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el acela aduce roada multa caci fara de Mine nu puteti face nimic." (In. 15, 1-2, 4-5). Biserica este cuprinsa in butucul vitei, Hristos, care ne cuprinde pe toti, si in care trebuie sa ramanem daca vrem sa aducem roada, caci seva in mladite vine din butucul vitei, de la Tatal.

Cel ce ne da puterea sa ramanem in acest butuc este Duhul Sfant, care este Duhul Fiului, venit in noi prin umanitatea lui Hristos, indumnezeita prin intrupare, Cruce si inviere. Prin El Hristos ne incorporeaza in Trupul Sau si tot prin El noi strigam pe Tatal zicand: "Avva! Parinte!" (Rom. 12, 15), numim pe Iisus Hristos Domn (I Cor. 12, 3) si inaintam spre statura barbatului desavarsit Hristos (Efes. 4,13).

Ramanerea in Hristos si rodirea in El este conditionata de pazirea poruncilor (Mt. 19, 17) si a tot adevarul, fara nicio stirbire, marturisindu-L si traindu-L ca madulare ale Bisericii. Iar aceasta inseamna a trai in Hristos, cu Hristos si viata lui Hristos in Sfintele Taine. Iar in aceasta marturisire si traire plenara a lui Hristos este exprimat, in modul cel mai concis, insusi continutul mantuirii care nu se poate obtine decat in Biserica (In. 15, 5).Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu

PR Timotei A.
luni, 5 august 2013 11:54:34
Pt. Dan Lucinescu
Sunt sigur ca nu ai scris din rautate, ci acestea iti sunt convingerile.
Nu ma joc cu Dumnezeu, nu ma joc cu mantuirea si caut sa fiu tare atent la "drumul" vietii mele - avand ca "dreptar" Sfanta Scriptura.
Sigur ca am auzit de inselare, inselatori, inselati...cel mai rau e cand singur te inseli... De aceea "calatoresc" cu teama, veghind. Totusi nadejdea imi e in mila Domnului. El e totdeauna cu mine: ma sfatuieste, ma intareste, ma mangaie, ma fereste, ma ocroteste, ma binecuvinteaza, ma conduce, imi da bucurii sfinte... Cu El sunt fericit, sunt implinit.
E usor de insirat cuvinte, dar adevarul este ca am intalnit destul de putini oameni care stiu cum se ajunge la mantuire si ce inseamna sa fii "nascut din Dumnezeu" (Ioan 1.12,13).
Majoritatea oamenilor nici nu sunt preocupati de mantuirea lor si se multumesc sa "mearga" ca "toata lumea".
Iar o parte din cei preocupati de mantuire isi pun nadejdea in oameni si nu in Dumnezeu, intrand astfel sub blestem (Ier.17.5). Scriptura ne invata sa ne incredem in Domnul (Ier.17.7), ba inca ne confirma insusi Domnul Hristos ca "toti vor fi invatati de Dumnezeu" (Ioan 6.45).
Majoritatea oamenilor nu concep pe Dumnezeu ca o persoana reala cu care sa poti comunica, care sa te invete si sa te conduca (Ps.73.23-28, trad. Cornilescu), cu care sa fii "impreuna lucrator" (1Cor.3.9).
Credinciosul are "marturisirea lui Dumnezeu" in el (1Ioan 5.9,12), are "ungerea din partea Celui sfant" (1Ioan 2.20).
Stiu ca sunt multe "partide" si lucrul acesta e normal, deoarece avem un vrajmas care nu doarme. Daca ar fi doar una singura, inseamna ca ar fi doar o mare amagire (1Imp.22.12).
Trebuie sa stim ca exista si "lumina" si "intuneric", iar acestea nu se pot impaca.
Iar Scriptura ne invata ca "toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus, vor fi prigoniti".
Tu esti prigonit?
Sunt multe de vorbit despre fidelitatea care ar trebui sa o avem fata de o organizatie de pe pamant.
Toate organizatiile de pe pamant pretind fidelitate membrilor, dar adevarul e ca doar lui Dumnezeu i se cuvine fidelitatea noastra. Oamenii sunt schimbatori si organizatiile lor se "sucesc" mereu. De cest adevar ne convingem usor citind "istoria" poporului iudeu (din Scriptura), citind istoria bisericilor (a oricarei organizatii religioase).
Putini oameni isi bat capul sa inteleaga daca ei chiar fac parte din Biserica Domnului Hristos.
Din intrebarea ta ("Cum poti sa crezi ca o credinta aparuta de cativa ani poate invoca apartenenta la Hristos ca si Cap al Bisericii???") vad cu usurinta ca nu stii care e Biserica.
Daca privim in Scriptura vedem pe credinciosii din Ierusalim suparati pe apostolul Petru ca a intrat in casa sutasului Corneliu (F.Ap.11.2,3). Adevarul e ca chiar Petru si cei 6 insotitori au fost luati prin surprindere de lucrarea lui Dumnezeu (F.Ap.10.45; 11.17). Dupa ani de zile apostolul a invatat voia lui Dumnezeu, pe cei din jurul lui, aducandu-le aminte de aceasta lucrare (F.Ap.15.7-10). Biserica lui Dumnezeu nu e un produs al oamenilor ci e lucrarea Domnului Hristos (Matei 16.18), prin Duhul Sfant (Matei 3.11; 1Cor.12.13). Credinciosii sunt chemati sa fie "impreuna lucratori" (Rom.15.2; 1Cor.3.9-11; Efes.4.16).
Doresc ca Domnul sa te binecuvinteze!
sâmbătă, 3 august 2013 10:50:55
Am citit articolele recomandate,afara de introducerile la cartile Bibliei. Am facut doar un singur comentariu: nu mi-au adus nimic nou. Adica nu am gasit nici o informatie noua.
Banuiesc ca temelia credintei dumneavoastra nu este youtube, eu n-as sfatui pe nimeni dandu-i trimitere pe youtube.
Cred ca psihologul american are dreptate, asta era si concluzia mea.
Probabil romii seamana mai mult cu efesenii de odinioara (F.Ap.19.18,19), dar nu e deloc de neglijat nici numarul ortodocsilor cu numele care se ocupa cu vrajitoria sau care merg la acestia (cred ca v-ati speria daca ati sti).
sâmbătă, 3 august 2013 10:34:30
Pt. Dan Lucinescu
Nu am intentionat sa dramatizez ceva,nici sa va ofer o telenovela. Acestea sunt aprecierile dumnevoastra. Eu am facut o simpla povestire prin care am aratat cum Domnul a avut mila si de mine. Slava Lui!
Am citit toate cartile de care vorbeam, ba inca mi-am permis uneori sa citesc cate putin din unele si in adunarile pe care le frecventez.
Nu ma mir ca nu pricepi ca un credincios de la evanghelisti, baptisti...este acceptat, prin transfer, la penticostali.
vineri, 2 august 2013 23:02:08
Pentru Dan Lucinescu, cateva versete din NT Faptele Apostolilor cap.19:
"Pe când era Apolo în Corint,Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”, le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.
Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi."
vineri, 2 august 2013 18:55:00
Dan Lucinescu,te rugam povesteste si dumneata cum te-ai intors la Dumnezeu.
Stim ca numai cine s-a intors la Dumnezeu poate sa faca "Marturia" asta,ceilalti NU!!!
vineri, 2 august 2013 14:57:52
Multimim ptr comentarii!
Ma tem ca Frunza Ionel nu a citit articolele recomandate caci cu singuranta ar fi trebuit sa aiba ceva de spus cu privire la ele si nu ar fi venit cu povestea vietii lui si cu inselarea in care se afla acum ca membru al sectei penticostale pe care o consider una dintre cele mai periculoase.
Eu am ramas stupefiat vazand cum se manifesta penticostalii la asa zisele coborari ale Duhului SFant peste ei cand incep sa dea din cap ca indracitii, cand se tavalesc pe jos, scot zgomote dracesti spunand ca este vorbire in limbi.
Este de-a dreptul halucinant cu poti adera la o asemenea organizatie demonica.
www.youtube.com/watch?v=q0mQeV-TrO0
www.youtube.com/watch?v=1tdg7kl2F8A
www.youtube.com/watch?v=hnpd_5__VpU
www.youtube.com/watch?v=U3edhst5wXI
Exemplele ar putea continua mult dar nu-si are rostul.
Un psiholog american spunea ca secta penticostala are mare prindere la tigani deoarece vrajitoria este o caracteristica de baza a vietuirii lor din mosi stramosi.
Si tind sa cred ca are dreptate deoarece la romani majoritatea penticostalilor sunt tigani.
Nu avem nimic cu tiganii. Eu am o gramada de prieteni de etnie roma/ tigani care sunt ortodocsi si practicanti, curati la suflet, atenti cu viata lor duhovniceasca, caindu-se in toata vremea si urmarind mantuirea prin dobandirea Harului cu blandete si smerenie.
Deci Ionel!
Citeste te rugam frumos materialele recomandate si roaga-te sincer la Dumnezeu sa-ti descopere adevarul!

Cristian S.
vineri, 2 august 2013 14:34:46
Draga frio!
Ne povestesti drama vietii tale dar nu raspunzi la problemele ridicate de acest articol!
Cristian fratele ti-a ridicat mingia la fileu si acum ca sa astupi comentariul lui postezi o telenovela a familiei tale.
Ne doare faptul ca ai fost crescut intr-un orfelinat si ne doare si faptul ca ai ajuns si pe mana sectantilor care te-au imbrobodit cu ereziile lor dar nu putem accepta acum sa ne vrajesti si cititorii nostri!
„Bunica mea era evlavioasa, bisericoasa si in fiecare zi de sarbatoare se ocupa doar cu cititul Noului Testament (din care ii lipseau copertile si cateva pagini).”
„Privitor la bunica mea, Domnul mi-a facut o mare bucurie. Mi se iflacara duhul si varsam multe lacrimi cand ma rugam pentru ea: "Doamne nu e pacat ca o asemenea femeie sa mearga in Iad?..."
„a avut 11 copii, a fost tare ascultatoare de barbat, n-am vazut-o niciodata certandu-se cu cineva (ci lasa de la ea), totdeauna sfatuia de bine, iubea mult Scriptura (unele rude o batjocoreau spunandu-i "sfanta"), era buna, evlavioasa....Cand ea avea 85 de ani am vizitat-o (era pentru prima data dupa ce m-am pocait si de data asta eram si impreuna cu sotia) cu dorinta de a-i vorbi despre Domnul. Am fost uimit sa descopar ca stia Biblia pe de rost si tare i-ar fi placut ca toate practicile omului sa fie exact cum "este scris".
A fost dornica sa se pocaiasca si m-a impresionat cu hotararea ei. Am intrebat-o: Ce va spune lumea ca tu te-ai pocait? Iar ea mi-a raspuns: Ce ma intereseaza pe mine ce zice lumea, eu de acuma trebuie sa mor si vreau sa ajung in Cer.”
„Dupa un an de la vizita mea (an in care in fiecare zi statea cu Biblia in brate citind-o cu nesat) a plecat "acasa" si preotul, in biserica, a facut o frumoasa marturisire despre ea: "Cu adevarat acesta a fost un suflet pregatit, care s-a dus in Raiul lui Dumnezeu!"
Din cate inteleg bunica ta era ortodoxa caci participa la sarbatori, avea preot si mergea la biserica din sat.
Iata o ortodoxa mantuita. a oprit-o credinta ortodoxa sa citeasca Scriptura, sa se roage, sa fie vie in Domnul Iisus Hristos, sa se impartaseasca si sa faca poruncile evanghelice?
Ai scris ca ai cumparat multe carti ortodoxe dar se vede ca nu ai citit nici una pana la capat deoarece ai fi vazut ca toate acele carti nu faceau decat sa confirme Scriptura, sa o completeze si sa-ti aduca intelegerea cea buna despre Dumnezeu, mantuire, har, fapte, credinta, fidelitate, autenticitate.
Deci hai sa vorbim pe marginea articolului si sa lasam telenovelele de proasta calitate.
Ai auzit despre inselare?
Ai auzit de faptul ca la vremea din urma vor fi multi inselatori si multi inselati?
Ai auzit de miile de secte care desfigureaza lumea pe zi ce trece ducand in drizoriu cuvantul Scripturii si Scriptura insasi?
Aceasta faci si tu aici cu libertatea care ti-a dat-o Cristian Stavriu caci arunci praf in ochi celor nestiutori si-i faci sa creada ca mantuirea se obtine pe caile acestea perverse propovaduite de tot felul de naimiti ai occidentului care vin sa invete pe fraierii de romani o credinta falsa si periculoasa.
Nu vezi cate diferenta poate fi intre voi ca secte? Ce diferente mari sunt intre penticostali si evanghelisti, intre penticostali si adventisti, intre evanghelisti si adventisti!!!
Sotia ta a lepadat pe evanghelisti si a venit la penticostali. Mare minunatie s-a petrecut in acest act de transfer de la o erezie la alta si mai periculoasa.
Iti spun adevarul!
Ce, vrei sa te lingusesc si sa-ti spun ca ai sanse?
N-ai sanse de mantuire cata vreme esti eretic? „Pun pariu” ca peste cativa ani vei fi pe la baptisti, apoi pe la martori, apoi pe la cine stie ce alta nebunie de secta.
Ia aminte cu sinceritate, cu trezvie si seriozitate la ceea ce ti-am spus si nu te gandi ca o fac din rautate.
Pune mana si invata si citeste cu amanuntul toate articolele de pe acest portal si vei intelege la vreme potrivita ceea este adevarat.
Roaga-te cu sinceritate ca Dumnezeu sa-ti arate adevarul si nu te crampona pe imaginile si fanteziile create in mintea ta dupa programele de manipulare ale acestor secte care te-au fraierit pana acum!
Cum poti sa crezi ca o credinta aparuta de cativa ani poate invoca apartenenta la Hristos ca si Cap al Bisericii???
Hai sa fim seriosi si sa nu ne jucam cu mantuirea noastra!!!
vineri, 2 august 2013 12:16:11
Apreciez faptul ca va faceti timp sa-mi raspundeti. Am citit toate materialele indicate, afara de introducerile la cartile Bibliei. Nu mi-au adus informatii noi.
Eu am fost crescut (la orfelinat) in spiritul "ateismului stiintific", deci eram impotriva oricarei religii (bineinteles ca si a crestinismului). In vacante mergeam la bunicii dinspre mama. Bunica mea era evlavioasa, bisericoasa si in fiecare zi de sarbatoare se ocupa doar cu cititul Noului Testament (din care ii lipseau copertile si cateva pagini). Ea a fost intristata de totala mea necredinta (de fapt eram hotarat impotriva) si a cautat sa ma asigure ca se va ruga pentru mine ca nicidecum sa nu raman asa.
La scoala eram comandantul unitatii de pionieri si conducatorul cercului de ateism si citeam uneori din Biblie pentru a-i putea contrazice pe cei "cazuti in conceptii retrograde, mistice". Aveam angajati care erau "crestini dupa Evanghelie" si copii din sat (ei invatau in scoala noastra) care erau adventisti. Am mers de cateva ori in adunarile lor si am cautat sa cunosc pe unii din ei, ca sa vad ce fac "dusmanii".
Dar dupa multi ani am avut 2 evenimente care m-au facut ca chiar sa devin interesat de Scriptura.
In vacanta de dupa anul 4 de facultate eram la un coleg din orasul Bistrita si intorcandu-ne din oras spre casa lui, am vazut de la distanta o tanara care venea spre noi. Mi-a atras atentia "stralucirea" (bucuria care o avea pe chip, seninatatea, lipsa de ingrijorare - aveam sa le "citesc" privind-o mai de aproape). M-am intrebat de ce ii straluceste fata asa si spre surprinderea mea, am primit un raspuns (la nivelul mintii): "Este pocaita!"
I-am atras atentia colegului meu, dar el nu vedea nimic deosebit.
Cand ne-am mai apropiat el mi-a spus ca o cunoaste, au fost la acelasi liceu dar in clase paralele. Intalnindu-ne, el a salutat-o, a schimbat cateva cuvinte cu ea si a fost curios s-o intrebe: "nu te supara, vreau sa te intreb ceva: te-ai pocait?". Raspunsul a fost "Da!"
Am plecat mai departe mirandu-ne de intamplare. Dupa cateva minute scena s-a repetat, dar de data aceasta era chiar o fosta colega de clasa din liceu. S-au bucurat de intalnire, au stat mai mult de vorba, la sfarsit l-am auzit intreband-o si am auzit raspunsul ei (afirmativ).
Ne-am mirat mult de aceasta "capacitate" a mea de a-i recunoste pe pocaiti si dupa cateva clipe i-am aratat un tanar pocait si el se mira ca el nu vede nimic deosebit.
Am uitat cu totul de intalnirile acestea (niciodata nu mi-au mai venit in minte si nu m-am mai gandit la ele) pana in primul an de serviciu, in Targoviste, cand am intalnit o pereche de tineri. Era dumineca dimineata, mergeam spre casa si dupa o curba, i-am vazut de la distanta. M-am oprit (sa ma bucur mai mult de scena), i-am privit cu atentie (nu stiu ce si-or fi inchipuit), timpul parca s-a oprit, am avut timp suficient sa-i observ si sa "citesc": bucuria, pacea, fericirea, faptul ca erau si indragostiti.
M-am mirat, de unde vine raspunsul: "Sunt pocaiti!"; m-am intrebat: cum poate cineva sa creada prostiile scrise in Biblie - iar asta sa-l faca fericit?
In ultimul an de facultate (in 1990) ii cumparasem bunicii mele o Biblie si ce bucuroasa a fost!
Am hotarat sa cumpar o biblie si sa citesc mai atent "prostiile" scrise in ea.
Lectura Bibliei a inceput sa ma "prinda" si am cumparat diferite carti: catehism ortodox, carti de invatatura, convorbiri duhovnicesti, carti despre rugaciune,o parte din volumele din Filocalie, unele carti ale parintilor bisericesti, unele carti ale lui Dumitru Staniloaie, carti despre viata monahala... Mi-a placut in mod deosebit Simeon Stalpnicul, iar dintre calugarii nostri (romani) parintele Cleopa.
Insa am vazut ca unele invataturi nu sunt in conformitate cu Scriptura, iar unele sunt chiar impotriva poruncilor ei. Am cautat sa inteleg ce se intampla si ce trebuie sa cred. M-am vazut silit sa aleg intre ce "este scris" si invataturile Sfintei traditii. Am ales Biblia, caci ea ma convinsese de existenta lui Dumnezeu si realitatea persoanei Domnului Hristos.
Cand eram pionier si vizitam "dusmanii" ideologici (pocaitii) am fost invidios pe viata lor de familie. In neamul meu, afara de bunicii dinspre mama, toate rudeniile erau rau incurcate cu alcoolul. De aici curgeau certurile, scandalurile, nemultumirile, bataile...Asa a fost si in familia mea, pana la moartea mamei.
Cand am vazut dragostea si armonia din familia de pocaiti pe care o vizitam, mi-am propus ca atunci cand ma voi face mare voi cauta sa ma insor cu o pocaita (bineinteles ca eu urma sa nu am nici o treaba cu "pocaiala"). La serviciu am intalnit o fata care mergea la pocaiti si i-am spus ca as vrea sa merg si eu. M-a invitat chiar cand a fost ea botezata (la penticostali). Mi-a placut sa vad ca botezurile erau asa cum "era sris": oameni care marturiseau cu gura lor credinta din inima lor (Rom.10.9,10).
Ea frecventa o adunare de crestini dupa Evanghelie (adunarea de penticostali era prea departe) si eu mergeam uneori cu ea, apoi am ajuns sa merg regulat. Dupa un timp ne-am casatorit (eu fiind tot nepocait). Int-o zi m-a dus intr-o adunare de penticostali care aveau cladirea in constructie dar se adunau le demisol si acolo mi-a placut mai mult (desi erau multi romi)- mi se pareau mai deschisi, mai sinceri. Dumineca plecam de acasa si la un moment dat ne desparteam: sotia mergea la evanghelisti iar eu la penticostali. M-am imprietenit cu un frate rom deoarece eram vecini in cartier si ne intorceam impreuna de la adunare. La adunare stateam langa el si-l auzeam cum se ruga: uneori nu intelegeam ce spune caci nu se mai ruga romaneste si credeam ca se roaga in tiganeste. Discutand cu el, l-am intrebat daca ii e mai la indemana sa se roage in limba materna decat in romaneste. El mi-a spus ca nu stie deloc tiganeste si a cautat sa-mi explice despre vorbirea in alte limbi ("glasolalie"), dar eu m-am gandit ca-si bate joc de mine. A intervenit o intamplare in care am vazut ca intr-adevar el nu stie deloc tiganeste si asta m-a pus pe ganduri. Apoi am auzit mai multe marturii de vindecare si despre darurile Duhului Sfant.
Voiam sa ma pocaiesc dar eram tare tinut de viciul fumatului si nu aveam vointa suficienta sa ma las de tigari. In toate incercarile eram biruit fara drept de apel.
Intr-o sambata seara am cautat sa ma cercetez inaintea Domnului: am cativa ani de cand stiu ca trebuie sa ma pocaiesc, dar nu m-am hotarat si nu pot scapa de tigara. Am hotarat ca a 2-a zi sa ma ridic la adunare si sa spun ca vreau sa ma pocaiesc dar nu pot scapa de tigara, sa se roage ei pentru mine...
A 2-a zi cand am vazut ca adunarea se inchie i-am spus prietenului meu ca eu vreau "sa ma predau Domnului", el a facut semn pastorului...m-am hotarat!
A fost numit un frate (nu era din adunare, era in trecere prin oras) sa se roage pentru mine si am auzit ca zicea: "Tata Ceresc, daca pana acum a fost tinut de vreo patima - te rog in numele Domnului Hristos sa fie eliberat si sa-I dai libertatea sa-Ti slujeasca..."
Cand am iesit afara am intalnit pe strada un om care avea tigara in mana si am fost surprins sa constat ca nu-mi mai trebuie tigari. Tare m-am mirat: nu sunt tot eu, nu am acelasi nume, ce s-a intamplat? Cand venea ispita era suficient sa gandesc sau sa spun "Nu" si se topea toata puterea vrajmasului. Aveam sa inteleg mai tarziu ca aceasta se numeste "nasterea din apa" (Ioan 3.5) sau "curatirea prin Cuvant" (Efes.5.26) sau "curatirea inimii prin credinta" (F.Ap.15.9) sau "spalarea nasterii din nou" (Tit 3.5).
Din pacate au trecut cativa ani pana sa inteleg, sa cred si sa primesc Botezul cu Duhul Sfant (Matei 3.11; F.Ap.2.4,16,39). Dar multumesc lui Dumnezeu ca "am fost nascut din Duhul" (Ioan 3.5), am fost "sfintit" (Efes,5.26), am primit "marturia lui Dumnezeu" (F.Ap.15.8), am fost "inoit de Duhul Sfant" (Tit 3.5).
Privitor la bunica mea, Domnul mi-a facut o mare bucurie. Mi se iflacara duhul si varsam multe lacrimi cand ma rugam pentru ea: "Doamne nu e pacat ca o asemenea femeie sa mearga in Iad?..."
Aveam multe argumente inaintea Domnului: a avut 11 copii, a fost tare ascultatoare de barbat, n-am vazut-o niciodata certandu-se cu cineva (ci lasa de la ea), totdeauna sfatuia de bine, iubea mult Scriptura (unele rude o batjocoreau spunandu-i "sfanta"), era buna, evlavioasa....Cand ea avea 85 de ani am vizitat-o (era pentru prima data dupa ce m-am pocait si de data asta eram si impreuna cu sotia) cu dorinta de a-i vorbi despre Domnul. Am fost uimit sa descopar ca stia Biblia pe de rost si tare i-ar fi placut ca toate practicile omului sa fie exact cum "este scris".
A fost dornica sa se pocaiasca si m-a impresionat cu hotararea ei. Am intrebat-o: Ce va spune lumea ca tu te-ai pocait? Iar ea mi-a raspuns: Ce ma intereseaza pe mine ce zice lumea, eu de acuma trebuie sa mor si vreau sa ajung in Cer. Desi era bolnava a zis ca nu vrea sa stea in pat cand eu si sotia ne-am plecat la rugaciune, a coborat si s-a asezat intre noi. Imi amintesc cu drag ca atunci cand (in putina mea stiinta) ma rugam Domnului sa-i scrie numele in Cartea Vietii, ea a inceput sa strige: Melania, Doamne, Melania!
Am invatat-o cum sa se roage si sa staruiasca ca sa primeasca Duhul Sfant.
Am invatat-o sa se roage ca Domnul s-o intareasca si sa-i pregateasca "plecarea".
Vizita a durat doar cateva ore, dar a adus roada pentru vesnicie.
Ea m-a intrebat: Acum ca m-am pocait, eu mai stau de vorba cu parintele cand mai trece pe aici? Iar eu i-am raspuns: el e singurul cu care mai ai ce vorbi; ca aici nu exista pocaiti si nimeni nu stie de Dumnezeu.
Cu 2 saptamani inainte de moartea ei, trecand preotul pe acolo a stat de vorba cu ea (deja cazuse la pat) si ea i-a povestit lucruri pe care i le-a aratat Domnul. Ii aratase si in Iad si in Rai, ii aratase si locul pregatit pentru ea.
Dupa un an de la vizita mea (an in care in fiecare zi statea cu Biblia in brate citind-o cu nesat) a plecat "acasa" si preotul, in biserica, a facut o frumoasa marturisire despre ea: "Cu adevarat acesta a fost un suflet pregatit, care s-a dus in Raiul lui Dumnezeu!"
Cand m-am hotarat pentru pocainta, sotia mea s-a transferat ca membra in adunarea frecventata de mine. De atunci au trecut mai bine de 18 ani si sunt tare multumitor inaintea lui Dumnezeu, de mila si harul Sau.
miercuri, 31 iulie 2013 16:50:06
Dragul meu, Frunza Ionel!
Sfanta Scriptura este cartea de capatai a Bisericii Ortodoxe si a credinciosilor sai dar nu acceptam teoria sola scriptura
www.catehetica.ro/este-sola-scriptura-o-erezie care este o erezie.
Gandeste-te logic la faptul ca crestinul de rand a avut aceasta carte la indemana in forma pe care o citim noi astazi abia dupa secolul 5.
Pe de alta parte un crestin de rand avea Scriptura (vechiul si Noul Testament) la indemana doar in Biserica.
Gandeste-te cand a aparut tiparnita, cand au invatat oamenii sa citeasca si cand au avut posibilitatea fizica sa o detina acasa ca bun propriu!!?!?!
Daca ai sa urmaresti credinta ortodoxa ai sa vezi ca in Biserica se citeste zilnic (in manastiri unde se savarsesc slujbe zilnice) cate o pericopa evanghelica diferita si cate un pasaj din epistolele Noului Testament. In 365 de zile se acopera aproape tot continutul Noului Testament. In slujbele de zi cu zi vei gasi pasaje importante din Vechiul Testament.
Astfel Biserica punea la dispozitie parcurgerea Scripturii tuturor credinciosilor sai alaturi de talcuirea autorizata.
Doar oamenii bogati puteau avea Scriptura personal.
Pe de alta parte Domnul Iisus nu a poruncit ca cineva sa scrie ceva. Credinta a venit prin „auzirea Cuvantului” si nicidecum prin citire. Scriptura nu a fost singura cale de catehizare a poporului crestin.
Citeste si vezi ce inseamna Sfanta Traditie si nu confunda cu obiceiurile babesti caci nu este acelasi lucru.
www.catehetica.ro/cum-poate-fi-inteleasa-sfanta-scriptura-biblia
www.catehetica.ro/cum-intelegem-sfanta-scriptura-biblia
www.catehetica.ro/dreapta-talcuire-din-sfanta-scriptura
www.catehetica.ro/sfanta-traditie-si-sfanta-scriptura
www.catehetica.ro/legatura-dintre-traditia-apostolica-sfanta-scriptura-si-traditia-bisericeasca
www.catehetica.ro/cui-apartine-traditia
www.catehetica.ro/rolul-bisericii-in-descoperirea-dumnezeiasca-si-in-sfanta-traditie
www.catehetica.ro/unde-se-afla-cuprinsa-sfanta-traditie
www.catehetica.ro/sfanta-traditie-credinta-adevar-schimbare-progres
www.catehetica.ro/care-este-datoria-noastra-principala-fata-de-sf-traditie
www.catehetica.ro/care-sunt-conditiile-si-semnele-adevaratei-traditii
www.catehetica.ro/sola-scriptura-si-sfanta-traditie-in-dezbatere-cu-protestantii
Daca vei citi aceste articole scurte in ordinea pe care ti-am pus-o vei intelege cum stau lucrurile in adevarata lor valoare.
Tie iti lipsesc dupa cum ti-am mai spus mii de elemente din acest puzzle ca sa poti intelege cu adevarat lucrurile.
In ceea ce priveste invocarea mortilor din partea lui Saul trebuie sa vezi foarte bine care a fost contextul acelui fapt.
Saul era pierdut din cauza mandriei si a orgoliilor. A refuzat mijlocirea lui Saul pe cand era in viata, nu a ascultat cuvantul profetului ca fiind de la Dumnezeu. Profetul era mijlocitorul dintre Dumnezeu si omul Saul si poporul sau.
Saul a simtit aceasta pierdere si a incercat prin intermediul unei vrajitoare sa ajunga la Samuel.
Pe de alta parte el invoca sufletul unui om aflat in seol deoarece pana la venirea lui Iisus Hristos toti au mers in iad, chiar si dreptii vechiului Testament. Deci nu putem compara rugaciunea pe care o inaltam noi spre Sfantul Apostol Pavel - de exemplu - rugandu-l sa ne ajute in cautarea noastra, in lupta noastra duhovniceasca. Viu fiind Pavel poate sa se roage impreuna cu noi lui Dumnezeu cel viu in Sfanta Treime facand impreuna o dovada de impreuna lucrare, impreuna slavire, impreuna adorare lui Dumnezeu caci noi toti suntem in fata lui Dumnezeu un singur Adam.
In acest fel s-a manifestat Biserica de 2000 de ani si nimeni nu poate tagadui acest lucru.
Biserica Catolica s-a rupt din Biserica Mama urmarind un om, pe papa, si nu pe Hristos, apoi a facut din turma sa o turma de schismatici rupti de Biserica si de Dumnezeu Insusi. Au inventat cruciade, inchizitie, bule papale, infailibilitate, imaculata conceptie, indulgente, filioque - erezie anti trinitara si multe altele. Nu a mai preferat sobornicitatea ortodoxiei si a preferat sa schimbe pe Hristos Capul Bisericii cu papa. Din aceasta turma au aparut acei nemultumiti, protestantii, avandu-l promotor pe Luther la 1520 si de atunci „crestinatatea” aceasta este mintita de miile de secte ce au rasarit din ea. Nu se doreste cunoasterea istoriei, nu se doreste cunoasterea Sfintei Traditii, nu se doreste cunoasterea Bibliei in talcuirea Sfintilor Parinti ai Bisericii din vechime. De ce nu vrea un protestant sa citeasca talcuirile Scripturii dupa Sf. Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul, etc, etc, etc - oameni ce au trait vremurile cele mai apropiate ale Bisericii primare? Ptr ca in cuvintele lor se regaseste adevarul!
Sunteti mintiti in legatura cu vietile acestor mari Sfinti ai Bisericii fara ca vreunul dintre voi sa incerce sa afle adevarul bazat pe logica, pe argumente, pe studiu comparativ.
Ca sa intelegi ce spune un astfel de Sfant trebuie sa patrunzi in duhul acelor vremuri, sa le intelegi contextul vietii, sa le intelegi mentalitatea, intelesul cuvintelor, arhaismelor, etimologia cuvintelor lor samd.
Citeste de curiozitate cuvantul inainte al Scripturii diortosite de vesnicul de pomenire Bartolomeu Anania
www.catehetica.ro/despre-sfanta-scriptura-sau-biblia-cu-ips-bartolomeu-anania
si toate articolele de la aceasta categorie www.catehetica.ro/sfanta-scriptura-biblia pentru a putea intelege mai bine fiecare carte a Bibliei.
Biblia nu trebuie sa fie idolul nostru ci trebuie sa o tratam la justa sa valoare in concordanta cu Sfanta Traditie pentru a avea spectrul complet. ele sunt complementare si nu pot exista una fara alta.
Nu te intrebi cum poate Biserica Ortodoxa sa aiba aceasta continuitate de invidiat de 2000 de ani in talcuirea ei si sa nu apara atatea diferente.
Nu vezi ca toate sectele au talcuire proprie si diferita a Bibliei?!?!?! Unde mai este unitatea duhului????
Nu vezi cata lume inselata cu Biblia in mana. Zeci de mii de secte, fiecare cu „biserica” ei cu pastorul ei, cu erezia ei.
Daca ar fi manati de acelasi Duh Sfant ar avea aceeasi talcuire, aceleasi obiceiuri, aceleasi nazuinte, aceeasi teorie de mantuire. Eu am cunoscut prin intermediul acestui portal zeci de neoprotestanti care in cursul vietii lor au calatorit pe la cateva „biserici” si care intr-un final manati de dorinta de a afla adevarul au inceput pe cont propriu un studiu sincer. Au citit si-au luat carti, s-au documentat la fata locului, au stat de vorba cu preoti ortodocsi cu sinceritate, cu dorinta fierbinte de a afla adevarul si nu din mandrie si trufie. Acestia au aflat adevarul pentru ca la-u cautat. S-au rugat mult, au cerut sincer de la Dumnezeu sa le arate adevarul. Toti marturisesc ca au primit in dar cuvantuol adevarului abia atunci cand au inceput sa se gandeasca serios la smerenie, la ce este aceea smerenie autentica, s-au smerit pe ei insisi intr-un chip autentic si au aflat adevarul.
Asa iti doresc si tie din tot sufletul.
Nu vreau sa te conving cu orice pret, nu vreau sa triumfe adevarul meu ci al Bisericii.
Daca Biserica este doar una, hai sa vedem care este aceea care nu s-a abatut in drumul ei de la Hristos Capul Sau.

Dumnezeu dimpreuna cu Maica Sa cea Sfanta si cu toti Sfintiim Sai sa-ti lumineze calea, sa-ti mangaie sufletul si sa te indrume pe drumul cel bun si adevarat spre mantuirea sufletului! Amin

Cu multa dragoste si rabdare,
Cristian Stavriu
miercuri, 31 iulie 2013 10:13:21
Daca nu vreti sa considerati Biblia ca si cartea de capatai, e problema dumneavoastra.
Eu o iubesc si prin ea am ajuns copil al lui Dumnezeu.
Ne e greu sa discutam despre realitatile duhovnicesti avand temelii diferite.
Pentru mine Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu si ma incred cu totul in ea.
Stiu ce este "o Biserica" (si ma doare), dar stiu si ce este "Biserica" caci sunt un madular viu al Domnului Hristos.
Nu vorbisem nimic despre rugaciunea de mijlocire, dar stiu ce inseamna si m-am bucurat de multe ori de raspunsul minunat al Domnului.
Am dat exemplul cu invocarea sfantului Samuel pentru ca avem de invatat din el (Dumnezeu ni l-a pus inainte).
Samuel este si el dintre "cei vii" - asa cum ai aratat din Matei 22.32. Saul a dorit sa ceara sfatul lui Samuel. Care credeti ca a fost greseala lui Saul?
Dumnezeu ne interzice sa chemam in ajutor pe cei decedati! Cititi Lev.20.23,26,27:
" Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri şi-Mi este scârbă de ele....Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei.
Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletniceşte cu ghicirea să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.”
Acestea sunt cuvinte ale lui Dumnezeu, din Scriptura. Daca nu vrei sa le crezi si spui ca in felul acesta l-ai margini pe Dumnezeu, e treaba ta.
Dumnezeu ne pune inainte viata si moartea, alegerea este a noastra. Cei ce-L asculta vor avea parte cu "cei vii".
Deut.30.19,20: "Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov.”
marți, 30 iulie 2013 17:16:32
Dragul meu Frunza Ionel!
Nu ne deranjezeaxa faptul ca nu socotesti acest material studiu teologic. E dreptul tau sa-l consideri cum doresti, insa ptr ca ai comentat sunt dator cu cateva remarci argumentate concret ca sa desfiintez ratacirea pe care o propui cititorilor nostri.
In primul rand vreau sa spun ca a margini pe Dumnezeu la o carte fie ea chiar Biblia este o blasfemie. Nu-L poti reduce pe Dumnezeu la o carte caci insasi Scriptura spune ca n-au putut incapea in ea toate faptele savarsite de Iisus Hristos- una dintre persoanele Sfintei Treimi. Duhul Sfant este lucrator si astazi in Biserica si am putea scrie la nesfarsit Scriptura caci nu are sfarsit.
Voi protestantii (ca sa nu mai vorbim de cei neoprotestanti cu miile lor de secte si sectulite) n-ati stiut niciodata ce este aceea o BISERICA - TRUPUL LUI HRISTOS.
Dumnezeu nostru este un Dumnezeu al viilor si nu al mortilor si asta o putem vedea cu usurinta in cuvintele Sf. Ap. Ev. Matei capt 22:
„23 În ziua aceea s'au apropiat de El saducheii, cei ce spun că nu este înviere, şi L-au întrebat,
24 zicând: „Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare fără să fi avut copii, fratele său s'o ia de soţie pe femeia lui şi să-i ridice urmaş fratelui său........samd
„29 Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Rătăciţi neştiind Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu.
30 Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31 Iar despre învierea morţilor, oare n'aţi citit ce vi s'a spus vouă de Dumnezeu când zice:
32 Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor“.
BISERICA - TRUPUL LUI HRISTOS este formata din toate sufletele botezate in numele Sfintei Treimi dintotdeauna.
A existat dintotdeauna o legatura de nedezlegat intre fii Bisericii si ca atare ne putem ruga unii ptr altii asa cum o faceau si Apostolii Petru si Pavel. Stim foarte bine ca rugau comunitatile crestine sa se roage ptr ei sau ptr altii.
„5 Aşadar, Petru era păzit în temniţă; iar de către Biserică se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el.” Faptele Apostolilor capt 12
Faptul ca aduci ca argument ruga lui Saul ptr a-l vedea pe Samuel prin intermediul unei vrajitoare invocand spiritele mortilor este o mare prostie. Cum poti face o astfel de comparatie?
In ceea ce priveste trupurile sfintilor putem spune cu multa seninatate ca Dumnezeu este acela care le proslaveste si ne imbie si pe noi sa facem acest lucru.
Voi (cei din secte) nu aveti cum sa intelegeti aceste lucruri deoarece aveti un handicap de 2000 de ani deoarece ati aparut (multi dintre voi) abia de 50 de ani.
Iata sa stii si aceasta, ca Biserica a cinstit din primele veacuri osemintele mucenicilor, adunandu-le cu mare evlavie si grija si zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai tarziu, ingrijindu-se ca in altarul fiecarei biserici, ca si in sfantul antimis de pe altar, sa puna o particica din sfintele moaste, ceea ce se face pana azi.
Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul sfantului Policarp (ucenic al Sfantului Ignatie Teoforul - ucenic direct al Sf. Apostol Ioan), episcopul acelei cetati (+ 166), spune : "Noi am strans oasele lui ca pe un odor mai scump decat aurul si decat pietrele scumpe si le-am asezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie si Domnul ne va da noua sa sarbatorim ziua nasterii sale celei mucenicesti, prin cinstirea biruintei si spre intarirea altor luptatori" (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, IV, 15).
Se intelege ca cinstirea sfintelor moaste se indreapta tot spre Dumnezeu, a Carui putere salasluieste in ele. "Cinstim moastele mucenicilor ca sa adoram dumnezeieste pe Acela, ai Carui ucenici sunt, si cinstim pe slujitori in asa fel, ca cinstea lor sa treaca asupra Stapanului care a zis: "Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste" (Fer. Ieronim, Epistola catre Prezbiterul Ruperiu, 37, I)
Biserica la vremea aceea nici nu avea Scriptura Noului Testament in forma pe care o avem noi acum si iata cum se manifesta. Deci aveti nevoie de putintica istorie: Eusebiu de Cezareea, Fericitul Ieronim, Didahia, Pastorul lui Herma, etc.
Ca să înţelegem mai repede şi mai limpede această chestiune o vom lămuri printr-o pildă şi vom verifica acest adevăr prin cuvântul Domnului. Ca pildă:
Un elev se ducea la un învăţător ca să ia lecţii pentru a dobândi ştiinţa de carte. în calea lui de propăşire în învăţătură, ucenicul întâmpină piedici din pricina slabei lui înzestrări şi, nu mai puţin, din cauza trândăviei şi risipirii, ceea ce îl aşeză în rândul celor leneşi, nesilitori. Intristat de acest lucru, el nu ştia ce să facă şi cum să se lupte cu neajunsurile sale. Odată, întâlnindu-se cu un alt elev, cu un coleg de clasă mult mai deştept, îşi spuse amarul. Plin de compătimire, acesta l-a poftit la el acasă, ca să înveţe împreună: „Vom învăţa împreună, spuse el, ne va fi mai plăcut, mai vesel şi vom avea mai mulţi sorţi de reuşită”. In acest chip ei începură să înveţe laolaltă, împărtăşindu-şi unul altuia părerile. Şi ce credeţi că a urmat peste câteva zile ? Elevul delăsător deveni silitor, îndrăgi învăţătura, nepăsarea lui se prefăcu în osârdie şi în înţelegere, lucru care a avut o înrâurire binefăcătoare atât asupra firii, cât şi asupra stării lui morale. Iar înţelegătorul lui coleg deveni mai priceput şi mai iubitor de muncă. Din înrâurirea pe care au avut-o unul asupra altuia, ei au dobândit un folos comun…
Şi este foarte firesc să fie aşa, căci omul se naşte într-o obşte de oameni, de la care primeşte obiceiurile vieţii, stările sufleteşti, pornirea dorinţelor, într-un cuvânt, toate însuşirile bune sau rele, după chipul semenului său. Şi pentru că viaţa oamenilor stă în cea mai strânsă legătură şi există o puternică înrâurire între semeni, atunci obiceiurile, lucrările şi năravurile unui om nu sunt decât rezultatul unei deprinderi căpătate de la oamenii în mijlocul cărora trăieşte.
Ca urmare, cel rece se poate încălzi, cel neştiutor poate căpăta o minte ascuţită, cel leneş se poate trezi spre o lucrare de părtăşie vie la munca semenului lui. Un duh are puterea să-şi treacă însuşirile altui duh, poate lucra în chip binefăcător unul asupra altuia, poate să-l atragă spre rugăciune, luarea-aminte, să-l îmbărbăteze în deznădejde, să-l abată de la o patimă şi să-l îndemne spre o sfântă lucrare, iar în acest fel unul, ajutat de altul, se poate face mai cucernic, mai nevoitor şi mai plăcut lui Dumnezeu…
Iată care este taina rugăciunii făcute pentru alţii şi care lămureşte piosul obicei al creştinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere rugăciunile fraţilor !… Iar din aceasta se poate vedea nu numai că Dumnezeu este mulţumit atunci când i se fac multe cereri şi mijlociri (cum se întâmplă şi cu puternicii pământului), ci că însuşi duhul şi puterea rugăciunii curăţesc şi trezesc sufletul pentru care se roagă alţii şi îl aduc în starea de a fi vrednic să se unească cu Dumnezeu…
Dacă rugăciunea făcută unul pentru altul de către vieţuitorii de pe pământ este atât de rodnică, atunci se înţelege de la sine că rugăciunea pentru răposaţi este tot atât de binefăcătoare, căci între cele de sus şi între cele de jos este cea mai strânsă legătură. în felul acesta, rugăciunea poate pune în legătură sufletele din Biserica luptătoare cu sufletele din Biserica biruitoare, alcătuită din sufletele plecate dintre noi.
Deoarece tot ce am spus poate părea doar o judecată omenească, vom deschide Sfânta Scriptură şi ne vom încredinţa de adevărul celor spuse:
1. Aşa vorbeşte Iisus Hristos Apostolului Petru: „Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta.” Iată că puterea rugăciunii lui Hristos întăreşte duhul lui Petru şi îl îmbărbătează în vremea ispitei ridicate împotriva credinţei.
2. Când Apostolul Petru era ţinut în temniţă, în biserică se înălţau rugăciuni cu multă stăruinţă pentru slobozirea lui. Aici iese la iveală ajutorul rugăciunii frăţeşti în împrejurările amare ale vieţii
Dar cea mai limpede poruncă despre rugăciunea care trebuie făcută pentru aproapele este rostită de către Apostolul lacob astfel:
„Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare dreptului”.
Aici se întăreşte hotărât convingerea despre cele spuse mai sus…
Dar ce să zicem despre pilda Apostolului Pavel, care ni s-a dat ca model de rugăciune făcută pentru altul ? Un scriitor arată că această pildă a Sfântului Apostol Pavel trebuie să ne înveţe şi să ne arate cât este de trebuincioasă rugăciunea făcută pentru altul, când însuşi acest mare sfânt şi puternic nevoitor duhovnicesc recunoaşte că are nevoie de ajutor duhovnicesc. In Epistola către Evrei, el îşi rosteşte rugămintea astfel:
„Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim” (Evr. 13,18).
Ţinând seama de toate acestea, vom cunoaşte mai bine ce faptă necugetată am face dacă ne-am sprijini numai pe propriile noastre rugăciuni şi izbânzi, în vreme ce acest sfânt bărbat, condus de atâta smerenie şi dăruit cu atâtea fapte bune, cere să se unească rugăciunile fraţilor evrei cu propria lui rugăciune. Şi, de aceea, cu smerenie, simplitate şi unire în duhul dragostei se cuvine să nu înlăturăm, să nu dispreţuim ajutorul pe care ni-l dă chiar rugăciunea celui mai neputincios dintre credincioşi, ştiind că duhul plin de pătrundere al Apostolui Pavel nu s-a folosit în acest caz de o amănunţită cercetare, ci a cerut rugăciunea obştească, de la toţi, cunoscând că puterea lui Dumnezeu în cei neputincioşi se desăvârşeşte, iar, ca urmare, poate să se săvârşească chiar în fraţii care se roagă şi care par neputincioşi.
După ce ne-am încredinţat prin această pildă, vom mai lua în seamă că rugăciunea făcută unul pentru altul întreţine unirea de dragoste creştină poruncită de Dumnezeu şi adevereşte smerenia şi duhul umilit al celui ce se roagă, iar prin aceasta se înflăcărează rugăciunea care se face pentru aproapele…
… In ce priveşte însă mijlocul de a ne ruga pentru aproapele, trebuie să băgăm de seamă că puterea acestei rugăciuni stă într-o sinceră părtăşie creştină la necazurile aproapelui şi, pe măsura acesteia, are o înrâurire asupra sufletului lui. De aceea, în timpul când ne amintim de aproapele, sau în vremea hotărâtă de noi, trebuie ca, ridicând ochii minţii spre Dumnezeu, să facem rugăciunea în chipul următor:
„Milostive Doamne ! Facă-se voia Ta, care vrea ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să ajungă; mântuieşte şi miluieşte pe robul Tău (cutare). Primeşte această dorinţă a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncită de Tine.” De obicei se repetă aceste cuvinte în momentele în care suntem mişcaţi sufleteşte sau când se întâmplă să facem rugăciunea cu metaniile…

Deci dragul meu, ai nevoie de cateheza autentica.

Cu multa dragoste si rabdare,
Cristian Stavriu
marți, 30 iulie 2013 12:13:50
Am raspuns invitatiei (nu prea politicoase) de a citi materialul.
Denumirea de "studiu" mi se pare cam prea pretentioasa, iar cea de "teologic" este chiar o exagerare.
Viata noastra trebuie sa aiba temelia sigura a cuvintelor Scripturii (Deut.18.13).
Insa multe practici si obiceiuri ortodoxe nu se gasesc in Scripturi, iar unele din cele poruncite de Dumnezeu nu sunt primite de ortodocsi.
Invocarea persoanelor decedate, chiar daca au fost sfinti plini de har(vezi invocarea lui Samuel - 1Sam.28), se numeste spiritism - si este o "uraciune" inaintea lui Dumnezeu.
Cultul mortilor este numitorul comun al tuturor popoarelor pagane - dovezile istorice sunt incontestabile.
Poporul lui Dumnezeu, Mantuitorul intrupat, apostolii, biserica primara (atat cat "este scris") - nu practicau inchinarea la "moastele" sfintilor si invocarea acestora.
In nici un caz nu se poate dovedi cu Scriptura ca Dumnezeu ar fi poruncit acesteb practici intalnite in ortodoxie (ba dimpotriva).
Temelia acestor obiceiuri nu este Cuvantul lui Dumnezeu (de aceea studiul acesta nici nu ar avea cum sa fie "teologic").
Top vizionări
Cele mai noi comentarii
Aristita pe O Rugaciune pentru pace si liniste sufleteasca - staretii de la Optina (sâmbătă, 2 decembrie 2017 06:09:36)
rodica pe Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 19 noiembrie 2017 19:57:49)
Rodica Nicoleta pe Pr. Cristian Stavriu - Samarineanul Milostiv 2015 - Manastirea Brebu (duminică, 12 noiembrie 2017 16:13:17)
Cristian Stavriu pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (luni, 30 octombrie 2017 19:08:33)
Cristian Stavriu pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 30 octombrie 2017 18:51:41)
Tabara de iconografie
Tabara de iconografie - Intre 26 iulie si 2 august 2012 (8 zile/ 7 nopti) debuteaza intr-un cadru mirific la Complexul Turistic Plaiul Lisei, la doar 3 km de Sambata de Sus, tabara de iconografie sub indrumarea [...]
Expozitie de icoane pictate pe lemn
Expozitie de icoane pictate pe lemn - O noua expozitie de icoane pictate pe lemn a artistei Ruxandra Lacatus se tine in perioada 29 Martie - 30 Aprilie 2012         [...]
Cursuri gratuite
Cursuri gratuite - In spiritul crestin al acestui portal ortodox, promitem sa angajam parteneriate pentru promovarea initiativelor valoroase duhovniceste si deopotriva cele utile cititorilor nostri, cum ar fi:- cursuri gratuite de creativitate in organizarea de evenimente, cursuri de creativitate in marketing [...]
Orthograffiti
Orthograffiti - OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora. Are o apariţie lunară (pe timpul anului şcolar deocamdată), 24 pagini, format A4, full color, glossy, un conţinut atractiv, cu materiale diverse, de interes pentru tineri. OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor. Revista OrthoGraffiti a apărut în luna noiembrie 2008, în ziua de prăznuire a Sf. Martin de Tours, despre care şi aveam (întâmplător!?) şi un articol în numărul 1 (pilot). De-a lungul timpului în revista OrthoGraffiti au scris nume cunoscute din publicistica ortodoxă de azi, precum Ieromonahul Savatie Baştovoi, Ierod. Grigorie Benea, Monahia Siluana Vlad, dl. Ciprian Voicilă, dl. Danion Vasile, dl. Octavian Darmanescu, d-na Elena Dulgheru, dl. Costion Nicolescu, dl. Laurenţiu Dumitru – editor-coordonator al publicaţiei. Însă lista colaboratorilor rămâne deschisă.
Optimum Communication
Optimum Communication - Agentie de publicitate specializata in branding, comunicare de marketing si PR. Ofera saptamanal o ora de consultanta gratuita ONG-urilor si asociatiilor non-profit ortodoxe, in vederea imbunatatirii imaginii si randamentului comunicarii.
Blogroll