Aici avem continuarea articolului: Sola Fide o erezie imbratisata de protestanti si neoprotestanti și care ne arată marea eroare în care se află adventistii și membrii altor secte. Citind mai jos ne este lesne să înțelegem că acești oameni propovăduiesc o înțelegere greșită a creștinismului, o tâlcuire proprie a Sfinteti Scripturi / Biblia.
„Apostolul Pavel este poate cel care în epistolele sale s-a ocupat cel mai mult de problema legii, adică de relația dintre credință și fapte, subliniind ideea că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele legii (Rom.3, 28) astfel intenționa să convingă pe toți că neprihănirea, adică acea stare de nevinovăție pe care Domnul o dă celor credincioși (Iov 33, 26) este darul fără plată al lui Dumnezeu (Rom. 5, 16), și nu poate fi dobândită prin eforturile omului de a păzi Legea, ci este un dar nemeritat primit de omul credincios în virtutea meritelor jertfei Domnului Iisus Hristos.” Totuși (se grăbesc să spună adventiștii) prin aceasta el nu sugerează nicidecum desființarea legii, ci, dimpotrivă, caută să elimine orice posibilitate a unei greșite interpretări a spuselor lui, declarând: Deci prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum, noi întărim Legea (Rom. 3, 31)”.
Oare așa să fie? Nici vorbă!
Cuvintele de mai sus ridică probleme mari oamenilor neîntăriți în cele ale teologiei, prin erorile fundamentale de interpretare a Bibliei pe care le introduc. Trebuie subliniat că ideile preconcepute ale adventiștilor- și ale altora asemenea lor – sunt cele care determină aceste greșite interpretări. (2).
Să remarcăm în primul rând că adventiștii – dar și ceilalți protestanți și neoprotestanți – sunt puși în mare dificultate de ideea sola fide. Căci dacă este de ajuns credința, atunci numai e nevoie de fapte, și toate principiile morale și rituale ale sectei sunt egale cu zero. Crezi în Hristos? Da? „Haliluia” și la revedere. Nu mai ai nevoie de altceva. (După ideologia păgânească sola fide).
Și pentru adventiști aceasta este o mare problemă. Dacă omul primește neprihănirea în dar, de ce ar mai păzi ,,Legea” (adventistă)?
Desigur, cum am mai spus, problema nu există petru ortodocși, care cunosc drumul pe care trebuie să meargă omul, împreună lucrând cu harul dumnezeiesc întru credința cea adevărată, pentru ca lucrând faptele credinței să se curățească și să se sfințească. Adventiștii nu au însă un răspuns la întrebarea aceasta (Dacă omul primește neprihănirea în dar, de ce ar păzi Legea?). Și atunci vin cu o scamatorie! Și pornesc adventiștii, după cum vom vedea imediat, de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Așa că Legea negreșit este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună. (...) Știm în adevăr că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob al păcatului (Rom. 7, 12; 14).
Prin aceste cuvinte apostolul Pavel arată că motivele neascultării nu trebuie căutate în Lege, ci în omul care este „pământesc, vândut rob păcatului” care nu ascultă de Lege.
Pentru oamenii duhovnicești, care au în inimile poruncile, fac din fire lucrurile Legii (...) și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor (Romani 2, 14; 15), păzirea acestora nu mai constituie o problemă., Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile lui nu sunt grele (I Ioan 5, 2). De fapt aceasta este lucrarea pe care Domnul a promis s-o facă pentru cei credincioși în noul legământ: nu să desființeze Legea, ci s-o întipărească în inimile lor, așa cum ei să înțeleagă că cerințele ei sunt raționale, „sfinte, drepte și bune” și s-o păzească nu pentru că în caz contrar ar urma să fie pedepsiți, ci pentru că acestea au devenit un principiu al caracterului lor și nici nu pot concepe să acționeze altfel (și urmează și un citat din Ieremia 31, 31-33).
Această „scamatorie”, așa cum am văzut, sare peste întrebarea „Dacă omul primește neprihănirea în dar, de ce ar păzi Legea? și trece direct la posibilitatea de a respecta Legea, ceea ce este cu totul altceva. Mai mult, se face acest lucru cu o afirmație atât de ridicolă, încât orice om cu discernământ – sau cu destule cunoștințe – ar rămâne uimit de prostia ei.
Se spune că Noul Legământ se limitează la ce? La întipărirea Legii lui Moise – revizuită de Hellen White și asociații ei – în inimile oamenilor, astfel încât oamenii să devină un fel de roboței programați pentru a o urma întru totul. „Nu pentru că în caz contrar ar urma să fie pedepsiți, ci pentru că acestea au devenit un principiu al caracterului lor și nu pot să acționeze altfel”.
Nu pot să acționeze altfel?! Ce enormitate!
Mai este nevoie să spunem că niciodată nu a existat așa ceva? Sfântul apostol Petru, cel restaurat în vrednicia apostolească de Mântuitorul (Ioan 21, 15-19) și dovedit ca STĂLP AL BISERICII (Galateni 2, 9), a greșit totuși, chiar și după Pogorârea Sfântului Duh! Cum a greșit? Din neștință? Nu! Fățărnicindu-se (Galateni2, 11-16).
Iată deci că nu există, chiar la sfinți, acest automatism în respectarea Legii lui Dumnezeu, născocit de adventiști (și alții asemenea). Pilda aceasta este clară. De ce o neglijează adventiștii? Pentru că, prin mila lui Dumnezeu, această întâmplare conține și un răspuns clar la bâiguielile privind „păstrarea Legii” după venirea lui Iisus.

Ce spune Duhul Sfânt prin Sfântul Apostol Pavel? Iar când Chefa (adică Petru) a venit în Antiohia, pe față i-a stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacob, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Și, împreună cu el, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să trăiască ca iudeii? Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoși dintre neamuri. Știind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta. ( Galateni 2, 11-16).Iată cum se dovedește că Legea nu este de folos spre îndreptare și că nu se cuvine a fi ținut de creștin. Și, totodată, se arată că și sfinții pot cădea în greșeală. În acest fel se vădesc a fi mincinoase și cuvintele adventiste despre ,,ținerea Legii! De către creștini, și cele despre „mântuirea din credință, fără fapte”.
Care este, de fapt, adevărul?
Se arată de multe ori în Sfânta Scriptură că faptele cele bune ale omului nu sunt meritul (exclusiv) al acestuia, ci se fac prin colaborarea cu harul lui Dumnezeu. De asemenea, ne arată că prin propriile puteri nimeni nu se poate mântui. Și este de înțeles. De vreme ce diavolul umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8) înseamnă că orice om îl are ca potrivnic. Și diavolul, fiind înger întunecat, deci cu puterea unui duh, este mult mai puternic decât un om oarecare. Mai mult, diavolul nu lucrează neapărat singur, folosindu-se, dacă e nevoie, și de alții asemenea lui (Luca 11, 24-26). De aceea, cu atât mai mult omul nu poate sta împotriva ispitelor diavolești. Astfel încât respectarea oricărei legi este cu neputință pentru om, dacă diavolul îi stă împotrivă. Cu o singură excepție. Dacă omul este unit cu Dumnezeu, atunci este mai puternic decât toată oștirea satanei. Căci dacă Dumnezeu este cu cineva, cine poate sta împotriva lui?
Aceasta o spune și Sfântul Apostol Pavel – așa cum am mai arătat – atunci când ridică problema balanței dintre neputința omului de a face binele și voința omului de a face răul. Această balanță nu se poate înclina în favoarea omului decât dacă intervine HARUL, care dă putința de a FACE binele pe care, prin CREDINȚĂ, omul vrea să îl facă.
Vedem prin urmare că ne întoarcem la aceeași treime necesară pentru mântuire – CREDINȚĂ, HAR și FAPTE BUNE. Și înțelegem că nu se poate obține mântuirea făcând vreuna dintre ele.
De altfel, dincolo de toate nebuneștile răstălmăciri adventiste, și mai presus de orice cuvânt omenesc luminează pururea cuvântul lui Dumnezeu: Toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor, că aceasta este Legea și Proorocii. Intrați pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care o află. Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află. Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roade bune se taie și se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor., ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Mate 7, 12-21).
Mai e ceva de adăugat la aceste limpezi și dumnezeiești cuvinte?
Dumnezeu ne arată luminat că cel care face voia Sa se mântuiește, iar cel care nu o face se aruncă în iad. Aceasta pentru că, așa cum cei ai Bisericii lui Hristos știu, credința adevărată se arată în faptele credinței. Sau – cum ne vorbește Dumnezeu – pomul se cunoaște după roade. Credința cea adevărată este cea care rodește faptele strălucitoare ale mântuirii.
Iar bâiguielile sectante – întuneric sunt.

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007

(2) – Pentru lipsa de corectitudine a interpretărilor, aducem în discuție și „amănuntul” că atunci când se neagă în vreun fel importanța Legii pentru mântuire, adventiștii scriu „lege”, pentru ca apoi, când îi apără importanța, să scrie „Lege”, ca și când ar fi vorba de două lucruri diferite. Acest lucru îi duce pe cei nepricepuți în eroare, făcându-i mai receptivi la răstălmăcirile „în favoarea” Legii. De fapt, așa cum am arătat și mai sus, adventiștii nu apără Legea lui Moise, ci un „mutant” grotesc, creat (era să spunem „clonat”) de Hellen White și alții asemenea ei.