de Cristian Stavriu | Vizionări: 7194
Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.
Ascultarea să fie mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
Să cultivăm energia voinţei.
Cuvintele noastre sunt fiinţe vii şi ne însoţesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.
Să ne preocupe tăcerea. Pălmuirile întinăciunilor să ne menţină în stare de umilinţă şi smerenie.
Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.
Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.
Prin supărări, tulburări, ceartă, iuţeală, se pierde o energie bună din noi.
Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti, pe care omul trebuie să le îndeplinească.
Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îţi ia mâna toată.
Aţi văzut ultima minune a părintelui Arsenie Boca?
Marian Dârţă, celebrul frizer (hairstilist) al vedetelor, a fost vindecat de părintele Arsenie, acest sfânt care nu este încă recunoscut...
Regret nespus că, deşi a trăit până în 1989, n-am ajuns la el niciodată. Aş fi vrut să-l cunosc, aş fi vrut să-mi spună şi mie care este rostul meu pe acest pământ, aş fi vrut să mă îndrepte, să-mi arate paşii pe care trebuie să-i urmez...
Mare om, mare sfânt!