Sfatul zilei de 21 iulie
Să descoperim plinătatea vieții
„Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel viu. „Mort am fost și iată, sunt viu în vecii vecilor.” (Apocalipsa 1, 18)
Vă dați seama cât de măruntă, de imperfectă, de nesatisfăcătoare este viața noastră pământească! Tindem către un țel care se vădește a fi de neatins. Visăm la ceea ce am vrea să facem, dar, când ne apucăm de treabă, neîndemânaticele noastre mâini se lasă în jos, neputincioase. Ne apar înaintea ochilor sclipirile acelei infinite iubiri, care uită de sine, care nu cunoaște răul, „pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduiește, pe toate le rabdă”. Găsim aceată iubire absolută în Persoana Mântuitorului Hristos, iar vocea noastră cea din lăuntru ne soptește: „Vreau să învăț să am această iubire”. Dar strădaniile ne sunt zadarnice, se prăbușesc la primul obstacol. Încercăm să ne păstrăm liniștea sufletească, să fim blânzi, să ne procupe ajutorarea aproapelui, dar câtre sfârșitul zilei, recapitulându-ne faptele, ajungem să plângem de diperare, dându-ne seama cât de departe suntem de scopul pe care ni l-am propus.
Suntem animați mereu de o infinită aspirație spre pacea care o covârsește toată mintea, tânjim după ea, o căutăm, dar nu o găsim nicăieri! Pe pământ, toate se petrec așa: căutăm cele de negăsit, vrem să cuprindem cele de necuprins, mereu și în tot locul nimic nu ne mulțumește, fiindcă tot ce avem, sau reușim să obținem este imperfect și parțial. Dar aceste părți separte între ele, aceste sclipiri care ne atrag dar nu ne dau satisfacție, toate se contopesc într-o deplină armonie în Persoana Mântuitorului cel înviat din morți. El este Izvorul desăvârșirii, Izvorul vieții veșnice, numai prin El putem dobândi plentitudinea vieții, după care tânjim.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia