de Cristian Stavriu | Vizionări: 2399
Sfatul zilei de 21 iunie
Vasul de lut al vieții de toate zilele
„Comoara aceasta însă o avem în vase de lut, pentru ca această covârșitoare putere să fie aceea a lui Dumnezeu, și nu de la noi.” (II Corinteni 4, 7)
Despre ce comoară este vorba? Apostolul Pavel ne explică în versetul precedent: „cunoștința slavei lui Dumnezeu, întru fața lui Hristos Iisus” (II Corinteni 4, 6).
De ce oare această cunoștință ar trebui păstrată în vase de lut? Apostolul ne dă de înțeles prin aceste cuvinte că cele mai mari și mai alese daruri ale lui Dumnezeu își pot găsi aplicare în cea mai simplă și mai neînsemnată viață, în realitățile de fiecare zi dintre oameni, în împrejurările cele mai firești și mai banale.
Deseori ni se pare că această comoară trebuie căutată undeva sus, departe de pământ; am vrea să plecăm în lume, cu gândul de a ne potoli setea spirituală undeva, departe de deșertăciunile lumești. Dar, căutând să ne ferim de greutăți și de lupta inevitabilă la care suntem supuși trăind printre oameni, ne îndepărtăm și de harul pe care Dumnezeu este gata să ni-l dea pentru a purta această luptă în mijlocul tuturor adversităților vieții, în raporturile cu oamenii, luptă în care se iscă adesea și certuri mărunte.
Să ne aducem aminte că „cunoașterea slavei lui Dumnezeu” se află cuprinsă în vase de lut și că ea ne poate fi descoperită în viața de toate zilele. Dacă vom căuta să pătrundem seminificația Crucii lui Hristos, ne vom purta propria noastră cruce cu deplină credință și fără cârtire, crucea care ne revine fiecăruia și care deseori ia aspectul unor mărunte preocupări zilnice sau alunor conflicte care ne pot enerva, când se repetă prea des. Poate că chiar această cruce, pe care am vrea să o schimbăm bucuroși cu alta ne va duce către acea comoară: „cunoașterea slavei lui Dumnezeu întru fața lui Hristos Iisus”.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia
Important este sa punem in practica tot ceea ce citm si ne misca.
Cristian Stavriu
D-le Stavriu va doresc sa aveti suficienta putere si dedicare sa va materializati harul acesta al vorbirii care curge prin dvs catre noi.