de Cristian Stavriu | Vizionări: 2573
Sfatul zilei de 24 martie
Sufletul care cântă
„Cântați-I Domnului Celui ce locuiește în Sion, faptele Lui Vestiți-le între neamuri.” (Psalmi 9, 12)
”Iată, servii Mei cu bucurie se vor bucura.” (Is 65, 14)
Undeva într-un vechi castel, spune o legendă de demult, stătea atârnat într-un cui, pe perete, un instrument muzical prăfuit, uitat de lume, de nu se mai știa de când. NImeni nu se pricepea să cânte cu el, deși încercaseră mulți, fără să izbutească să scoată un sunet! S-a întâmplat odată ca un călător să ajungă la castel și, văzând acel instrument atârnat în cui, l-a luat, l-a șters cu grijă de praf, încercând să-i acordeze strunele, care au prins glas din nou, sub degetele străinului, după ce tăcuseră amar de ani, scoțând sunete minunate care pătrundeau în adâncul sufeltului. Străinul era de de fapt stăpânul castelului, care se întorsese acasă după o lungă absență.
Cum trebuie înțeles tâlcul acestei legende? Sufletul omului este asemenea acelei harpe. El rămâne „dezacordat”, prăfuit, mut, atâta timp cât nu se atinge de el mâna Creatorului.
Primește-l la tine, iar El îți va curăța cu mâna iubitoare strunele sufletului de rugina păcatului, va drege tot ce a fost „dezacordat” în inima. ta.
Sunetele altădată false, stridente, se vor uni atunci într-o singură, minunată armonie, iar din sufletul tău primenit va răsuna mereu cântec de bucurie, de biruință, de laudă.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sa