Sfatul zilei de 8 martie
Spre vindecarea sufletului
„Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele...(din Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)”
Iarăși și iarăși suntem chemați să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Domnul nu încetează a lucra în tot chipul. Nu-l „lasă în pace” pe om, fiindcă, în pacea care se complace, omul se abrutizează, iar huma inimii sale întărindu-se și uscându-se, în cele din urmă nu poate primi cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul va rămâne la suprafață ca în parabola semănătorului și se va pierde, fiindcă nu va ajunge în pământ.Să mulțumim Domnului pentru toate, pentru că preface acest pământ, îl afânează, îi dă umiditate, făcând să încolțească în el cuvântul Său.
Nevoile, bolile, supărările, necazurile fără ieșire, care ne fac să ne simțim neputincioși și săraci, sunt, în felul lor, plugul cu care Dumnezeu taie și întoarce brazda pe ogorul inimii noastre, semnul că El ne cercetează, vrea să are adânc în acest pământ nespus și lipsit de viață, pentru a-l face bun să primească sămânța cea vie.
Brazdele adânci, obținute prin zdrobirea inimii și recunoașterea păcatelor, fac solul inimii prielnic pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu. Iată însemnătatea și roadele postului în care intrăm, în amintirea postului de patruzeci de zile pe care l-a ținut Hristos pentru păcatele noastre.
Există și în Vechiul Testament multe exemple care arată că postul a fost pus pentru ca oamenii să-și aducă aminte de Dumnezeu, să se smerească și să-și recunoască păcatele, să și le mărturisească și să se lepede de ele.
Pentru aceasta ne rugăm și noi acum: „dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele”.
Repetăm de mai multe ori aceasta cu metanii și îngenuncheri. De ce, oare? Nu cumva doar pentru a spune că vrem să ne vedem păcatele, fără ca sufletului să-i pese în vreun fel de ele, sau pentru a le vedea doar printre gene, pentru ca mai apoi să le ținem cât mai aproape de inimă și să nu ne despărțim de ele nicicând?
Să ne oblojim în grabă rănile, după care le ascundem de ochii noștri și ai altora, să le lăsăm acoperite ca să continue să putrezească și să miroasă urât în inimă!
De ce „să-mi văd greșalele mele”? Oare, numai pentru a le ascunde din nou în suflet și pentru a viețui pe mai departe în liniște, cu rănile mele aducătoare de moarte? Satana se arată foarte, grijuliu în a ni le ascunde, le ascunde sub cârpe murdare, sub care continuă să se descompună, infectându-ne mai mult sufletul. Dumnezeu descoperă rănile, fiindcă este Doctor de suflete, le descoperă sfâșiind pansamentele infectate, ca să se vindece!
Pe El îl rugăm, zicând: „dăruiește-mi să-mi văd greșalele mele”. Dar trebuie să rostim aceasta cu sinceritate și să nu ne privim păcatele cu ușurință, fiindcă pentru ele Fiul lui Dumnezeu a fost pironit pe cruce. Dăruiește-mi, Doamne, „să-mi văd greșalele mele”, să mi le recunosc, să le urăsc și să mă lepăd de ele pentru totdeauna!

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia