de Cristian Stavriu | Vizionări: 1884
Sfatul Zilei de 4 mai
Slava cea veșnică
„Căci o clipă ușoară de necaz trecător ne aduce nouă din prisosință, veșnică plinătate de slavă. ( II Corinteni 4, 17)
O clipă ușoară de necaz trecător poate aduce veșnică slavă. Fiecare cuvânt din acest verset este plin de tâlc. Opoziția dintre cele văzute și cele nevăzute îl uimește din ce în ce mai mult pe Apostolul Pavel și, pe măsură ce această idee i se confirmă, toate cele pământești dispar din ochii lui, rămânând numai slava cerească, care copleșește tot restul și pe care el o numește „plinătate de slavă”.
Concepția noastră despre slavă cu greu ar putea accepta o „plinătate de slavă”, expresie care pare să exprime un prisos, o povară în plus, care ar putea fi considerată mai degrabă ca aducătoare de grijă și împovărătoare.
Prisosință sau plinătate de slavă! Nu cumva este ceva ilogic, de neînțeles? Totuși aici se ascunde un adevăr. Tot ceea ce a însemnat apăsarea, greutatea unei supărări se va preface, cu siguranță, pentru noi într-o slavă prisositoare. Pentru aceasta ne trebuie doar o nouă lumină, pentru ca să putem vedea ziua ce n-am fost în stare să vedem în bezna nopții.
Aceeași idee o exprimă și cuvintele psalmistului: „Trimtie-Ți Tu lumina și adevărul; acestea m-au călăuzit și m-au adus la muntele Tău cel sfânt” (Psalmul 42, 3). David nu cere să i se schimbe condițiile în care se află, ci să se arate o nouă lumină, pentru ca aceste condiții să se lumineze.
Și tu, cel copleșit de apăsare suferințelor, grăbește-te să ceri ușurare printr-o nouă lumină, pentru ca povara ta să se poată preface cândva în slavă prisositoare!
Încercările și suferințele prin care trecem trebuie să ne aducă, în cele din urmă această slavă.
După ce am parcurs cele șase zile de muncă ce ne-au fost date să luptăm și suferim, în cea de a șaptea zi, privind în urmă, vom vedea că întunericul acelui trecut apropiat s-a risipit, cuprins de o lumină nepământească, acel trecut acoperindu-se de slavă. Fiecare pas străbătut în acest trecut, oricât de greu ni se va fi părut, ne-a dus spre ziua a șaptea, Ziua Domnului, ziua odihnei, când tot acest prisos de suferință pământească se preface într-un prisos de slavă veșnică.
Fiecare un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia
