Sfatul zilei de 26 iunie
Să ne rugăm oriunde și oricând
„Și a fost că după ce am auzit eu aceste cuvinte, am șezut și am plâns și multe zile m-am jelit, și am postit și m-am rugat în fața Dumnezeului cerului. (Neemia 1, 4)
Aș vrea să deslușesc încă o dată această împrejuarare din viața lui Neemia. În fața noastră stă sufletul unui om aflat într-o sinceră, neașteptată comunicare cu Dumnezeu. Neemia se adresează Creatorului cu rugămintea de ai da un semn într-un moment decisiv al vieții sale. În această cerință putem găsi multe învățăminte pentru propria noastră viață. Neemia înalță această rugăciune în ambianța luxoasă a palatului imperial, în prezența mareului împărat persan și a împărătesei, în cadrul unei adunări numeroase și al unui ospăț copios. Nici că se putea gândi un loc mai nepotrivit pentru rugăciune!
Totuși, Neemia, „ca și cum L-ar fi văzut pe Cel-Nevăzut, a rămas neclintit” (Evrei 11, 27).
Dintr-o dată i-a dispărut de dinaintea ochilor orice grandoare pământească, a dispărut și despotul absolut al împărăției persane și toată ambianța solemnă din jur, nimic nu i-a putut împidica accesul la Cel nevăzut, a intrat liber și nestingherit în relație cu Dumnezeul său.
Fiecare dintre noi va fi simțit vreodată imposibilitatea, aproape fizică, de a se adresa lui Dumnezeu cu o rugăciune de taină, în condiții în care ni se întâmplă să ne aflăm adesea. Fie că este vorba de o mulțime pestriță sau de o adunare gălăgioasă, sau de o anumită stare de vid și nimicnicie morală, când ieșim de acolo suntem constrânși să recunoaștem că am fost foarte departe de Dumnezeu, ca și când ne-am fi învârtit într-o altă lume.
Așa ceva nu trebuie să se întâmple. Domnul nu este doar „Dumnezeul colinelor”, ci și „Dumnezeul văilor”, și, dacă suntem „ai Lui”, gândurile ni se vor îndrepta spre El tot atât de liber din mijlocul unei mulțimi gălăgioase ca și din singurătatea cămării noastre, la ceas de seară, când natura adoarme în liniște absolută.
Din primul capitol al cărții lui Neemia reținem că el „a șezut și a plâns mai multe zile, s-a jelit și a postit și s-a rugat în fața Dumnezeului cerului”. În această sinceră rugăciune, făcută în singurătate, se va fi „încărcat” probabil cu puterea de a-L chema pe Dumnezeu în orice timp și în orice condiții. Sufletul său, ca într-un elan involuntar, s-a putut înălța către Dumnezeu în cele mai grele clipe, știind unde să ceară sprijin și ajutor.
Astfel, convinși că rugăciunea făcută în taină este posibilă oricând și oriunde, trebuie să ne obișnuim a-L căuta pe Dumnezeu în fiecare clipă, în rugăciune necontenită, folosindu-ne de orice clipă de singurătate. Atunci când vom fi în situația de a schimba singurătatea cu societatea oamenilor, umblând „înaintea fiilor oamenilor” (Psalmi 30, 19), vom ști cum să facem „cunoscute lui Dumnezeu cererile noastre” (Filipeni 4, 6).
Niciun fel de „condiții obiective” nu vor fi în stare să ne împiedice comunicarea cu Dumnezeu.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia