Sfatul zilei de 4 februarie
Să mergem la El
„Veniți cu Mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni!” (Matei 11, 28)
Aceste cuvinte le-au adus multora mângâiere și întărire. Ele ne sunt adresate nouă, tuturor, încât nu se va găsi nici-un om care să nu aibă nevoie de ele, mai devreme sau mai târziu. Dar există cazuri, există vremuri când ele capătă o importanță deosebită. Fericirea pământească, visurile avântate, înflăcăratele speranțe ale anilor tineri cedează mult prea repede locul deziluzilor și urâtului, când ni se pare că împărtășim cu lumea întreagă o imensă suferință universală.
Oare nu ne găsim și noi, astăzi, într-o asemenea situație?
Nu ni se pare uneori că, după nenumărate emoții și alarme, a dat peste un fel de acalmie morală, o nepăsare față de tot și de toate?
O asemenea stare sufletească este explicabilă în cazul unor necredincioși, noi însă, mai fericiți în privința cunoașterii adevărului și luminii și cărora cerurile ne sunt deschise, nu putem și nu trebuie să cădem în deznădejde și să tot spunem că nu mai avem nimic de așteptat de la viață. Ne facem oare că n-am auzit aceste cuvinte: „Veniți la Mine toți cei osteniți...?”
Veți spune, poate, că unuia care a obosit și se simte împovărat îi lipsește hotărârea, nu are puteea de a se urni din loc și de a merge către Iisus. Dar dacă Iisus îmi cere acest efort, dacă mă cheamă, dacă așteaptă răspunsul meu, înseamnă că prin însuși cuvântul Său îmi dă putere. Când spune: „Veniți la Mine...” El parcă a și început să ne atragă spre sine și cuvântul Său, care emană atâta iubire, atâta milă iubitoare, ne dă tăria să pornim pe cale, oricât de grea ar fi ea. Când spune „cei osteniți și împovărați” simțim în cuvintele Lui o compătimire adâncă față de neputințele noastre și o dorință de a ne ajuta, de a ne face să ne trezim din somnul sufletului, de a ne ridica și de a porni spre El, pentru a ne găsi în el veșnica odihnă sufletească.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia