de Cristian Stavriu | Vizionări: 3389
Sfatul Zilei de 30 aprilie
Rugăciunea de taină
„Tu însă când te rogi, intră în cămara ta și, închinzând ușa, roagă-te Tatălui tău Care este întru ascuns; și Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îți va răsplăti la arătare”. (Matei 6, 6)
La temelia fiecărei vieți trăite întru sfințenie trebuie să se afle o convorbire vie, statornică, a sufletului cu Dumnezeu, în tainița inimii omului, departe de oameni, față către față cu Dumnezeu dacă se poate spune așa. Întreaga semnificație a rugăciunii constă în această directă, intimă, personală relație a omului cu Dumnezeu, prin care omul are acces la tronul Celui Preaînalt.
Nu încape îndioală că mereu și oriunde ne-am afla suntem în prezența lui Dumnezeu, dar Însuși Hristos ne-a arătat cât de necesar este să ne retragem în singurătatea „cămării” noastre, pentru a ne ruga, iar experiența ne arată cât de folositoare este o asemenea retragere atunci când devine obișnuință.
Acolo, în sanctuarul nostru, departe de cele pământești și de cele omenești, vom găsi izvor de apă vie, ne vom potoli setea sufletească, ni se va aprinde cu o ardoare nouă flacăra credinței; acolo vom primi aripi, avântându-ne într-un zbor fără primejdii, peste abisul îndoielilor și păcatului.
Să căutăm singurătatea și Îl vom găsi în ea pe Tatăl nostru ceresc; în lumina feței Sale, având vie conștiința iubirii Sale părintești, vom învăța să ne rugăm.
Deși Domnul nu așteaptă de la noi rugăciuni lungi și nu consideră a fi un merit rostirea de vorbe multe, trebuie totuși ca, începând ziua în care ne așteaptă poate nu puține griji și greutăți, să ne întărim, ca la un început de cale, să prindem forțe noi în singurătatea „cămării” noastre.
Acolo Îi vom destăinui și teama că s-ar putea să nu ne meargă din plin în timpul zilei, vom implora binecuvântarea Sa pentru tot lucrul nostru, pentru ca, luminați de lumina Sa, plini de Duhul Său, înarmați cu rugăciuni, să ne avântăm fără frică în întâmpinarea încercărilor la care am putea fi supuși.
Să fim convinși că, de fiecare dată când ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă pentru câteva clipe, vom primi binecuvântare de Sus, iar „Tatăl nostru care vede în ascuns, ne va răsplăti la arătare”.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia