Sfatul Zilei de 8 mai
Privirea care dă în vileag
„Și întorcându-Se Domnul, a privit spre Petru.” (Luca 22, 61)
Ce putea să fie în acea privire a Mântuitorului? Ce-ar fi trebuit să simtă Petru întâlnind această privire plină de un reproș blajin, iubitor? Nu-i de mirare că, dintr-odată, în sufletul său s-a trezit căința, că în clipa aceea a înțeles că a pricinuit durere Învățătorului și Domnului său, iar din ochi au început să-i picure lacrimi fierbinți. El, care până atunci se bizuise atât de mult pe forța și tăria sa, și care cu puțin timp în urmă spusese că toți îl vor urma pe Hristos, putea, oare într-o clipă, să uite totul, să se lepede de Cel pentru Care fusese gata să-și dea viața? De aceea îi înțelegem în toată profunizimea căința lui Petru, când a simțit privirea Domnului ca pe un reproș la adresa lașității lui.
Fie ca această privire, plină de iubire, dar și de un aspru reproș, să se oprească și asupra noastră, atunci când suntem pe punctul de a ne uita făgăduințele, bunele intenții, când, din cele mai neînsemnate motive, ne abatem de la adevăr.
Să ne arătăm iubirea față de Mântuitorul nostru, prin devotamentul și slujirea ce Se cuvin Celui căruia ne-am hotărât să-I rămânem fideli pentru totdeauna.
Să nu ne bizuim pe fermitatea noastră, atât de fragilă, ci să ne punem nădejdea în Domnul, să ne ținem de El, să ne bizuim pe cuvântul Lui ca pe un nesecat izvor de apă vie. Și, aducându-ne aminte de lepădarea lui Petru, să căutăm neîncetat dumnezeieasca privire a Mântuitorului nostru. Lui trebuie să ne I ne adresăm în primul rând, când simțim că ni se clatină pământul de sub picioare, când se apropie primejdia. Sprijinindu-ne numai pe El, Îi vom rămâne credincioși până la moarte.
Iar atunci când ne va întreba: „Mă iubești?” să-I răspundem fără să stăm pe gânduri: „Doamne, Tu pe toate le știi, Tu știi că Te iubesc” (Ioan 21, 17)

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia