de Cristian Stavriu | Vizionări: 2737
Sfatul zilei de 20 Martie
Nădejdea este în harul lui Dumnezeu
„Harul nostru cu îmbelșugare a prisosit, împreun cu credința și cu iubirea cea întru Hristos Iisus”. (I Timotei 1, 14)
Să fim atenți la cât putem învăța din succesiunea acestor trei daruri: harul, credința, iubirea.
În primul rând, apare harul, situat în opoziție cu orice merit sau vrednicie personală și care poate împlini toate cererile și dorințele. Ne punem întreaga speranță în harul lui Dumnezeu, care ni se dă nouă, nevrednicilor, din dragostea și milostivirea lui Dumnezeu.
Însuși Hristos este întruchiparea vie, reprezentarea clară acestei iubiri.
Apostolul Pavel, amintind istoria convertirii sale, o atribuie în totalitate atotputernciei harului lui Dumnezeu. El spune că harul i s-a deschis din belșug, deși păcatul lui era mare, dar iubirea lui Dumnezeu l-a depășit și l-a acoperit cu prisosință cu harul Său. Apostolul Pavel nu va uita niciodată aceasta.
Conștiința acestui fapt avea să stea la baza marii sale smerenii. În sufletul său, credința a luat locul necredinței. Nu era doar un sentiment vag, semiconștient, de nădejde în Dumnezeu, ci o credință vie, nestrămutată, în Mântuitorul, în Domnul nostru Iisus Hristos. Odată cu această înflăcărată credință avea să aprindă și iubirea statornică pentru Mântuitorul cel viu.
Să ne rugăm și noi, fără răgaz, Domnului pentru aceste daruri, ca harul care se va deschide în noi să ne umple întreaga ființă. El ne va schimba pe de-a-ntregul, ne va alina durerea, ne va da forțe noi.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia