de Cristian Stavriu | Vizionări: 2477
Sfatul zilei de 17 aprilie
Martorul Învierii
„Și marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci învăluită într-un loc deoparte.” (Ioan 20, 7)
De ce i se va fi dat atâta atenție unui obiect, pare-se, lipsit de importanță? Marama care se afla pe capul lui Iisus fusese strânsă cu grijă de mâinile îngerului și pusă deoparte! Această maramă își îndeplinise menirea, acoperind fața moartă a Mântuitorului, iar acum, după învierea Lui, părea să fi devenit un lucru de care nimeni nu mai avea nevoie.
Și totuși, îngerul a avut grijă de ea! De ce? Fiindcă voința Domnului era ca nimic din cele ale Lui să nu se piardă. Să fie păstrate toate câte au purtat semnul morții, din dorința de a se arăta prin ele biruința asupra morții.
Dintr-un simbol al lacrimilor această maramă s-a prefăcut într-un stindard al biruinței. Începuse prin a însemna eșecul, distrugerea, moartea, dar de acum înainte avea să vestească slava veșnică și viața veșnică.
Astfel, multe din cele trăite cu durere pe pământ vor apărea în veșnicie într-o lumină nouă, ne vor învăța să binevestim și să preaslăvim ceea ce am plătit cândva cu lacrimi. Un obiect menit să rămână în mormânt, ca aparținând morții, avea dă devină martor al învierii lui Hristos, dovadă a faptului că cel ce stătuse întins, cu acea maramă pe față, s-a ridicat din moarte.
Există și în viața noastră multe lucruri care păreau moarte, lipsite de viață și care au înviat sub suflarea acelei forțe „plăpânde care nu se stinge” (cf. Matei 12, 20), cea care rezidește ceea ce a fost dărâmat sau nedus până la capăt, sau rostit numai jumătate, care pe cele nedesăvârșite la aduce la desăvârșire!
Atunci înțelegem că au existat clipe care ni s-au părut irosite fără rost, dar de la care ne-am ales, de fapt, cu un imens folos. În timpul când viața noastră părea că bate pasul pe loc, fără scop și fără folos, Domnul ne-a purtat pașii, fără să ne dăm seama, în timp ce ni se pregătea marea, cruciala cotitură a vieții noastre sufletești.
Pe solul unui pustiu aparent, avea să răsară o dumbravă minunată; în timp ce eram cuprinși de disperare și orbecăim prin beznă, ne slujeau îngerii, scoțându-ne din întuneric la lumină, lumina cea fără de seamăn a iubirii dumnezeiești, în care toate ale noastre, schimbându-se la față, vor stăluci într-o nouă, netrecătoare frumusețe.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia