de Cristian Stavriu | Vizionări: 2326
Sfatul zilei de 3 ianuarie
Izvor de mângâiere și bucurie
Să nu vă întristați precum ceilalți care nu au nădejde. (I Tesaloniceni 4, 13)
În ce chip ne poate aduce mângâiere cuvântul lui Dumnezeu? Cum ar putea să ne tămăduiască rănile? De bună seamă că în alt fel decât ne-ar putea mângâia cuvintele omenești! Cuvântul lui Dumnezeu nu ne propune nici o distracție, nu ne ține departe de necazuri, nu ne oblojește rănile aducând peste ele uitarea. Nu!
Mântuitorul nu ne dă porunca să ne uităm suferințele ne dă însă îngăduința de a plânge. El însuși a lăcrimat la mormântul lui Lazăr. Dar nu ne îngăduie să ne întristăm, ca unii cărora nu le-a rămas nici o speranță. Tocmai această speranță este El, Mântuitorul, Care ne-a fost trimis nouă de sus, pentru a ne face să ne îndepărtăm de cele pământești și să ne îndreptăm privirea spre Domnul, acolo unde este comoara noastră și unde trebuie să căutăm mângâiere și bucurie.
Pritenii noștri care s-au mutat într-o lume mai bună nu se vor mai întoarce niciodată la noi, nu ne va mai fi dat să le vedem chipul drag aici pe pământ, să le auzim glasul, dar știm că încheierea unei vieți aici pe pământ nu înseamnă sfârșitul.
Moartea nu este decât o trecere la o viață desăvârșită și în aceasta ne găsim mângîiere și nădejde. Deși ei nu se vor mai întoarce la noi, vom merge noi la ei, atunci când Domnul ne va chema la Sine.
Avem de străbătut un drum lung, suntem chemați să ne ducem truda până la capăt, încâ nu ne-am învrednicit de marea liniște, i-am mai rămas datori Domnului cu câte ceva. Suntem obligați să ne îndeplinim menirea ce ni s-a dat aici, pe pământ. De-abia după aceea vom putea să ne bucurăm în ceruri de fericita sărbătoare care nu va avea sfârșit. Să ne acceptăm cu bucurie povara, să ne-o ducem conștiincios până la capăt, chiar și cu prețul lacrimilor și al unui chin istovitor: „cu stăruință să alergăm la întrecerea ce ne stă înainte” (Evrei 12, 1); să așteptăm cu răbdare chemarea pe care Dumnezeu ne-o va face la patria cea veșnică. Ce fericire va fi atunci, când ne vom afla în lumina iubirii Sale și vom fi mereu împreună cu Domnul!
Voi, fraților, cei ce suferiți acum, chiar nu găsiți alinarea în acestă nădejde vie? Lacrimile să vă împăienjenească ochii într-o asemenea măsură, încât să nu mai fiți în stare să vedeți această luminoasă zare?
Mergeți la El și veți găsi mângâiere și pace! Cunocându-vă slăbiciunea vă va liniști cu privirea Lui iubitoare.
Brațele Sale rămân mereu deschise înaintea voastră, grăbiți-vă să vă apropiați de ele și veți găsi apărare de toate strâmtorile și de toată frica.
Puneți-vă nădejdea în Dumnezeul mângâierilor care vă cheamă la El și care este gata să reverse asupra voastră, a nevrednicilor și neputincioșilor, pacea și bucuria, al căror Izvor este.
Primiți cu smerenie și dragoste crucea care v-a fost dată, purtați-o cu răbdare. Nu mai este mult până la fericita clipă când Mântuitorul vă va chema la liniște, acolo unde nu vor mai fi nici lacrimi, nici boală, nici suspinare.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu – Editura Sofia - 2008