de Cristian Stavriu | Vizionări: 2655
Sfatul zilei de 12 martie
Iubirea caută binele
„Iubirea acoperă o mulțime de păcate” (I Petru 4, 8)
Iată ce poate face iubirea! Forța și esența creștinismului își găsesec expresia în aceste cuvinte ale apostolului Petru.
Dragostea creștină nu insistă asupra neîmplinirilor altuia, ci caută să le acopere. Fiecare avem lipsuri, fiecare putem deveni dezagreabili pentru unii dintre semenii noștri, prin anumite particularități ale noastre, fiecare ne putem întâlni în viață cu asemenea situații.
Viața ar deveni insuportabilă, dacă am sta să luăm în seamă orice răbufnire de nemulțumire și orice criză de irascibilitate, dacă am cere explicații și scuze pentru orice ofensă.
Până și relațiile noastre de familie ar deveni imposibile. Întreaga „artă” a viețuirii în comun constă în aceea delicatețe, în acea amabilitate care știe să atenueze defectele altora.
Iubirea acoperă păcatele, căutându-le și găsindu-le scuze. În sufletul fiecăruia, chiar și a celui mai mare păcătos, există o sămânță de bine, răul însuși fiind, uneori, o consecință a denaturii acelui bine aflat în germen.
Iubirea este înțelegătoare și compătimitoare. Iubirii îi place să găsească oriunde și oricând binele, crede în el, îl caută peste tot. Este un dar de la Dumnezeu care ne îndeamnă să ne purtăm cu blândețe față de lipsurile altora, rămânând mereu exigenți și severi față de noi înșine. Nu este o formă de lașitate, ci acea iubire cerească, superioară, care, în loc să se cunfunde în beznă, caută fața luminoasă a omului.
Iubirea îi iartă și pe cei cu inima împietrită, le găsește scuze celor ce îi osândesc pe alții.
Cea mai grea situație în care se poate găsi cel ce iubește este să scuze lipsa de iubire a altora, să scuze intoleranța, să-l ierte pe cel care nu șie să ierte.
Nu există pe lume o privilește mai minunată și mai plină de umilință decât aceea a iubirii care se smerește pe sine până la a acoperi lipsa de iubirea a celuilalt.
Iubirea lui Hristos a fost așa: „fiind vorbit de rău, El nu a vorbit de rău”. Nimic nu putea să-I zdruncine sau să slăbească în El, fie și pentru o clipă, acea putere de a iubi, vădită prin faptul că putea să-Și dea viața pentru ea.
Să nu uităm că iubirea adevărată, care rămâne mereu neclintită, nu vine de la noi, ci de la El. Cu cât vom trăi mai aproape de izvor, cu atât mai mult și mai statornic vom putea sorbi din apele lui.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia
