de Cistian Stavriu | Vizionări: 2248
Sfatul Zilei de 7 mai
În ce constă viața creștinului!
„Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. (Matei 16, 17)
Cuvântul lui Dumnezeu este o revelație și întreaga viață creștină constă în acceptarea, în primirea acestei Revelații. Ea nu poate fi pătrunsă pe calea rațională, nu poate fi măsurată, studiată, aprobată sau neaprobată, utilizând în ceea ce o privește unitățile de măsură ale acestei lumi. Ea nu poate pătrunde în inimă sub influență sau prin intermediul trupului și sângelui, care, de cele mai multe ori se răzvrătesc împotriva ei, ci numai prin mijlocirea Sfântului Duh.
Domnul S-a bucurat de apariția harului dumnezeiesc în sufletul ucenicului Său, numindu-l pe acesta fericit pentru că el nu primise această credință „de la trup și de la sânge”, ci de la Duhul Tatălui Său.
Ceea ce provine de la trup și de la sânge este fragil, superficial, schimbător, nerodnic.
Credințele care vin de la oameni nu rezistă încercărilor, nu pătrund până în adâncul inimii, nu o fac să renască pentru o nouă viață, nu-i dau forța de a trăi și muri creștinește.
Adevărat, durabil și etern este numai ceea ce a fost descoperit de Dumnezeu însuși. Și astăzi se bucură Hristos de orice suflet care încearcă și simte ceea ce a încercat și simțit Simon, fiul lui Iona, în ziua când, sfidând neîncrederea și uimirea, L-a numit pe Iisus Fiul Dumnezeului Celui Viu.
Fericiți sunt și astăzi cei ce, neținând seama de sfatul „trupului și sângelui”, se îndreaptă, nemijlocit, spre Dumnezeu și „cărora El li-L arată pe Fiul Său, Iisus Hristos”
Fericiți sunt cei ce sunt ancorați pe piatra de neclintit, Care este Hristos (I Corinteni 10, 4).
Ei rămân neclintiți nu fiindcă ar fi tari și puternici, ci pentru că El este puternic și de neînvins, El îi ține și, aflându-se cu El, ei stau și vor sta în veci.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia