Sfatul zilei de 2 februarie
Glasul lui Dumnezeu in toate!
„Simone, am să-ți spun ceva!” (Luca7, 40)
Parabola datornicului poate fi aplicată întregii umanități. Mântuitorul a rostit-o ca să dea răspuns gândului tăinuit al lui Simon fariseul, pe care îl „citise”, fără ca acesta să și-l fi dat pe față. Același lucru ni se întâmplă și nouă, deseori în viață. Poate că nu ne-am adresat niciodată Domnului; în schimb El știe ce să ne spună. Preocupați de griji ascunse, ni se întâmplă uneori să auzim direct sau indirect glasul lui Dumnezeu. Iată, de pildă, mă chinuiesc îndoilelile. O voce tainică îmi șoptește: „Crezi că este posibil să faci asta sau asta?” Și, dintr-odată, îmi apar în minte minunile atotputerniciei dumnezeiești: pietre prefăcute în pâini, păcătoși care se îndreaptă. Noaptea cufundată în beznă mi se luminează de cerească lumină care îmi pătrunde până în străfundul sufletului și simt că Domnul „are ceva să-mi spună”.
Oricât de mare mi-ar fi suferința, oricât de amare și de nesfârșite mi-ar fi lacrimile și cât de cumplită durerea pentru pierderea unei ființe iubite, simt că Mântuitorul se apropie de mine, mă privește și Îl aud din nou zicându-mi: „Am să-ți spun ceva!”
Da, Domnul stă de vorbă cu fiecare dintre noi și ne spune fiecăruia cuvântul de care avem nevoie; noi, nu altcineva, Mă cunoaște și după nume. Îmi cunoaște păcatul pe care mi-l țin ascuns, suferința, necredința mea tăinuită.
S-a adresat lui Simon al lui Iona, altfel decât lui Simon fariseul, iar atunci când a vorbit cu samarineanca i-a dat în vileag păcatul personal.
Domnul ne vorbește în felurite chipuri. Prin oameni, prin împrejurări sau direct în inimă, prin acea inexplicabilă voce interioară pe care Sfânta Scriptură o aseamănă cu o bătaie prietenoasă în ușă: „Iată, Eu stau la ușă și bat” (Apocalipsă 3, 20).
O cheamă pe Maria prin Marta: „Învățătorul este aici și te cheamă1” (Marcu 10, 49).
Iisus a vrut să-i aducă mângâiere Mariei, Iisus a vrut să-l vindece pe orb, Iisus vrea să mă mângâie și să-mi aducă vindecare și mie. Domnul mă cheamă, mi-ar vrea sufletul, fiindcă știe că fără el mi se va usca și va pieri. Mă face să mă trezesc, prin tot ce mă înconjoară. Îmi spune ceva de la sine care să-mi rămână în suflet.
Dacă îmi voi astupa urechile, sau voi căuta să înăbuș acel glas ceresc, s-ar putea ca El să amuțească pentru mine definitiv. „Astăzi dacă veți auzi glasul Său, nu vă învârtoșați inimile” (Evrei 4, 7).

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia