de Cristian Stavriu | Vizionări: 2357
Sfatul Zilei de 8 iulie
Domnul ne conduce
„Și voi aduce orbii pe o cale pe care știau și-i voi face să umble pe cărări pe care nu le-au cunoscut; întunericul lor îl voi face lumină și pe cele colțuroase le voi face netede. Acestea-s lururile pe care le voi face și pe ei nu-i voi părăsi. (Isaia 42, 16)
Cât de des cârtim împotriva destinului nostru, când ni se pare că am ajuns să orebcăim prin întuneric, că ne-am rătăcit, că pribegim printr-o lume necunoscută! Dar și acolo, în beznă, în necunoscut, cine conduce? Domnul! De ce și către ce? Nu știm, dar ne este de ajuns faptul că El ne conduce și că nimic nu ne mai poate înspăimânta.
Iată ce făgăduință face Domnul poporului său: „Întunericul lor îl voi face lumină, pe cele colțuroase le voi face netede”. Să nu deznădăjduim, fraților! Tatăl nostru ceresc nu ne va părăsi. El se îngrijește de noi, El ne va duce unde trebuie.
Dacă El trimite asupra noastră întuneric, dacă ne trece prin încercări, acestea ne sunt spre folosul și binele nostru. El știe mai bine decât noi pe ce cale trebuie să mergem:
„Ceea ce fac eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta” (Ioan 13, 7).
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia