de Cristian Stavriu | Vizionări: 2572
Sfatul zilei de 26 ianuarie
Când va veni Mesia!
„Știm că vine Mesia Care se cheamă Hristos; când va veni El, pe toate ni le va spune”. (Ioan 4, 25).
Am vrea să cunoaștem mult și totuși știm atât de puțin!
Câte probleme rămân nerezolvate, câte lucruri din propria noastră viață nu le putem înțelege, încât mai că ne vine să ne alăturăm înfriguratei așteptări a samarinencii care spunea: „Știm că vine Mesia și pe toate ni le va spune”.
Zadarnic căutăm așa ceva aici, pe pământ, unde nu vom putea găsi nici măcar niște simple aluzii, care să arunce lumină asupra evenimentelor enigmatice de care ne este plină viața. Taina vieții noastre, tâlcul ei, rămâne pentru noi ascunsă. Toate se vor schimba odată cu venirea Mântuitorului!
Când va veni, tăcerea care ne apasă se va curma, toate vor căpăta explicație, „pe toate ni le va spune”!
Ne va dezvălui necunoscutele firii omenști, vom înțelege sensul suferinței care ne întunecă existența, cauza nedreptăților și a inegalității în „destinul” omului. Vom înțelege multe dintre cele ce ne par acum neînțelese sau inutile, cele de care nu încetăm a ne plânge, cele cu care nu ne putem împăca nicicum.
Când va veni Mesia, ni se vor deschide ochii!
Câte taine nedeslușite se duc în mormânt, câte lucruri inexplicabile există în existența fiecăruia dintre noi, câte neînțelegeri care fac să se destrame cele mai strânse relații dintre oameni; toate acesta vor căpăta răspuns, „când va veni Mesia”.
Atunci vom vedea „cine a lucrat spre bine”” (cf. Romani 8, 28), dar atâta timp cât încă suntem în așteptare nu trebuie să ne pierdem vremea cu întrebări fără rost. Să ne preocupe cele ce se află la vedere și care nu se vor epuiza cât timp vom trăi și care ne pot da puterea să trăim și să murim întru Hristos. Și să ținem minte aceste cuvinte care ne privesc pe toți: „Lucrurile ascunse sunt la Domnul Dumnezeul nostru, dar cele descoperite sunt la noi și-n veac la fiii noștri” (Deuteronom 29, 29).
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia