Sfatul zilei de 6 aprilie
Aripile noastre!
„Își vor împrospăta puterea, cu vulturii se vor  întraripa. Își vor împrospăta puterea, ca vulturii se vor întraripa”. (Isaia  40, 31)
Există o legendă plină de poezie despre cum au fost create păsările. Micile creaturi fuseseră împodobite cu un penaj frumos, înzestrate cu o voce minunată, și umpleau văzduhului cu sunete armonioase, dar - vai! - nu se puteau avânta în văzduh fiindcă nu aveau aripi.
Atunci Domnul le-a făcut aripi, pe care, arătându-le, le-a spus: „Vă dau această povară; luați-o și purtați-o”. Păsările se uitau cu uimire și spaimă la acea povară necunoscută, apoi, ascultătoare, au luat-o în cioc, și-au pus-o în spate și li s-a părut foarte greu de purtat. Dar cu timpul s-au obișnuit cu aripile și, pe măsură ce le purtau, ele s-au făcut una cu trupul lor, și păsările s-au învățat să le folosească. Desfăcându-și-le s-au avântat sus de tot deasupra pământului. Povara care le stârnise uimirea le-a dat posibilitatea să zboare, devenind pentru ele o nouă obișnuință.
Această legendă are două înțelesuri. Noi toți suntem asemenea unor păsări fără aripi, iar încercările și obligațiile pe care ni le trimite Domnul trebuie să ne învețe să ne ridicăm deasupra a tot ce este pământesc.
Ne considerăm grijile ca niște poveri greu de sus, dar, dându-ne sema că Domnul ni le trimite ca să învățăm ceva de la ele, să ne ridicăm mai sus, să le primim fără murmur. Fiindcă, atunci când se prefac în aripi, ne pot ridica pănâ la cer, iar fără ele poate că am rămâne lipiți de acest jalnic pământ. Și tot ele, înălțându-ne sufletește, se prefac într-o binecuvântare. Dacă ne ferim de la îndeplinirea unei datorii, dacă încercăm să scăpăm de sarcina care ni s-a dat  de purtat, pierdem posibilitatea de a ne dezvolta sufletește. Să ne purtăm sarcinile fără șovăire, cu speranța în Dumnezeu, și să nu uităm că El vrea să ni le prefacă în aripi. Aripi care ne vor purta tot mai sus, până când ne vom urca acolo unde „până și vrabia și-a aflat o casă și turtureaua cuib unde-și va pune puii: în chiar altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu”(Psalmi 83, 3).
Să nu uităm că în timpul zborului prin această viață pământească, aripile pe care ni le-a dat Dumnezeu, de multe ori plăpânde, au nevoie de protecție, de întărire și mai ales de curățire de colbul de pe pământ care le îngreunează.
Aici ne vine în ajutor dragostea lui Dumnezeu, desfășurată asemnea unor aripi largi asupra noastră, bieți călători pe acest pământ. Să alergăm iară și iară sub acoperământul Celui Preaînalt, ca să ne întărească pentru noi zboruri și, desfășurându-ne aripile, să nu uităm că nu putem zbura cu ele decât cu ajutorul lui Dumnezeu.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia