Sfatul zilei de 9 februarie
Ajutorul lui Dumnezeu
„Rugăciunea ți-am auzit-o, lacrimile ți le-a văzut.” (Isaia 38, 5)
Domnul, în marea Sa milostivire, i-a spus aceste cuvinte regelui Iezechia, care era bolnav, ținând seamă că suferința sa era de natură pur pământească, având chiar și o tentă egoistă. Lacrimiile lui Iezechia se datorau spaimei de moarte și dorinței de a trăi. Și totuși, Domnul a vorbit cu el: „lacrimile ți le-am văzut”.
S-ar părea că între neputința omenească și grandoarea Dumnezeirii se cască o prăpastie uriașă. Când sufăr și vărs lacrimi sub apăsarea unei suferințe acute, dar de o natură pur „pământească”, ar putea oare Domnul să-mi privească plânsul cu compătimire?
Înțelepciunea lumească îmi dă un răspuns negativ, dar Domnul, în neistovita Sa milostivire, îmi dă semn că mi-a văzut și mi-a înțeles lacrimile. Și știu că cuvântul Său este adevăr. Ajutorul primit de la oameni este întotdeauna imitat; oamenii nu ajung să înțeleagă și să pătrundă în profunzime suferințele și nevoile neputincioșilor lor frați. Și chiar dacă le-ar putea înțelege n-ar avea mijloace și nici timp pentru a oferi un ajutor veritabil.
Domnul însă, văzându-mi lacrimile și cunoscând pricina lor, Se arată sensibil față de nevoile mele și prin marea mila Sa este gata să mă ajute și să-mi dea mângâiere.
Mângâierile Domnului au o valoare și o putere fără seamăn. Poate că nu au darul să răspundă dorințelor inimii mai mult: aduc sufletul în starea de a se împăca cu toți și cu toate și să fac față oricărei împrejurări. Îl fac capabil să renunțe, de bunăvoie, la toate cele pe care le-ar putea avea, dar nu le are. Mai mult decât atât, „în valea plângerii în locul ce i s-a orânduit”, „suișuri în inima sa și-a făcut”, iar sufletul merge „din putere în putere” (Psalmi 83, 5-7), preaslăvindu-l pe Dumnezeu, chiar și atunci când se află în suferință, văzând în toate dragostea Sa.
Apostolul Pavel ne cheamă să fim întru totul deschiși înaintea lui Dumnezeu, să-I arătăm dorințele și nevoile noastre, nu numai pentru a-I cere cu tot dinadinsul obținera acestora, ci pentru a ne învrednici de „pacea lui Dumnezeu”, după care tânjește sufetul, și care ne este dată ori de câte ori este cerută cu sinceritate și care ne umple întreaga ființă.
„Pacea lui Dumnezeu care covârșește toată mintea”, pacea cea de nepătruns și de neclintit, care vine numai de la Dumnezeu, nu doar pentru o clipă, ci pentru a ne păzi și apăra inimile noastre în suferință de tulburarea cugetului, pacea cea „întru Hristos Iisus” (cf. Filipeni 4, 6-7).

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia