de Cristian Stavriu | Vizionări: 2409
Sfatul zilei de 23 iulie
A sluji aproapelui
„Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos.” (Galateni 6, 2)
Nu ne aflăm pe pământ pentru a trăi doar pentru noi și a căuta fericirea personală. Lumea întreagă este o imensă familie și toți suntem frați și datori să ne ajutăm unii pe alții, să ne iertăm unii pe alții, să ne ușurăm unii altora greutățile vieții.
Nu există nimic mai trist decât o viață trăită în singurătate, în care nu ai pe cine să iubești și nici pe cine să ajuți. Un creștin nu poate duce o asemenea viață. Chiar și cei care trăiesc singuri, care nu au familie, sunt înconjurați de oameni care au nevoie de ei. Căutând să demonstrăm că mai putem fi utili, străduindu-ne să câștigăm încrederea semenilor, vom îndeplini cu certitudine „legea lui Hristos”.
Această lege iradiază iubire - la aceasta se și rezumă, în cele din urmă, iar cel ce-și iubește fratele va fi în stare să-i poarte și sarcina și prin aceasta va ușura greutatea propriei sale cruci. Să nu uităm că tot ce avem nu ne aparține, de fapt. Puterea, posibilitățile de care dispunem, calitățile cu care suntem înzestrați, toate le-am primit de la Dumnezeu și trebuie să ne slujim prin ele aproapele.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia