de Cristian Stavriu | Vizionări: 2281
Sfatul Zilei de 3 mai
A fi creștin cu fapta
„Că am flămânzit și nu Mi-ați dat să mănânc... bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat”. (Matei 25, 42-43)
Mântuitorul nu-i osândește aici pe oameni pentru ce au făcut, ci pentru ceea ce n-au făcut. Nu este vorba de vreo faptă rea în raport cu frații care flămânzeau sau erau bolnavi, sau temință, în singurătate. Este vorba de o nepăsare față de ei.
Cei care au greșit i-au văzut pe acești „mai mici dintre noi” în lipsuri, înfometați, însetați, goi, în închisoare și nu i-au ajutat cu nimic. Au „trecut pe lângă ei”, pe lângă suferința omenească, pe lângă sărăcie, fără să le treacă prin minte să-i ajute în vreun fel. N-au luat în seamă gemăntul omenirii și, chiar dacă acel va fi ajuns la urechile lor, s-au făcut al nu-l auzi. Și iată că acele „scăpări”, atitudini nepăsătoare față de semeni, trec înaintea lui Dumnezeu drept păcatele grele.
Mulți dintre noi trăiesc fără grijă, ratează prilejurile în care ar putea să-și ajute semenii, să le ușureze suferințele; nu vor să înțeleagă că prin aceasta păcătuiesc față de Hristos, rămân fără El, care este prezent în persoana bieților noștri semeni, se lipsesc de ajutor, de compătimire, de mângâiere.
Pe noi nu ne preocupă asemenea lucruri. Considerăm că nu trebuie să ne oprim asupra lor, să le luăm în seamă.
Și totuși, trebuie să ne întrebăm dacă suntem creștini cu fapta sau numai cu vorba.
Dacă ne numim în mod conștient ucenici ai lui Hristos, nu putem să trăim, fără a-l da ascultare.
Cum putem să-l lăsăm nemâncat și însetat, cum îi putem să-I refuzăm tocmai ceea ne cere cu osebire: o inimă devotată?
Fiecare un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia