Catehismul Ortodox pune în fața credincioșilor săi învățătura Bisericii din totdeauna despre Sfânta Treime astfel încât să nu se ajungă la vreo erezie sau o înțelegere greșită așa cum s-a întâmplat în vechime cu unii eretici. Și astăzi anumite culte care se autodenumesc creștine mărturisesc strâmb despre Sfânta Treime și persoanele Sfintei Treimi. Pentru a putea sta fermi în fața sectelor și a ereticilor avem nevoie să învățăm și să înțelegem conform revelației dumnezeiești ce și cum este Dumnezeul pe care-L numim „Tatăl nostru cel din ceruri”.
Pentru ce numim, în articolul I din Simbolul Credinţei, pe Dumnezeu, „Tatăl”?
Dumnezeu este unul după fiinţa Lui. Descoperirea dumnezeiască ne învaţă însă că acest Dumnezeu, unul după fiinţă, este în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeieşti alcătuiesc Sfânta Treime, taina de nepătruns de mintea omenească şi împărtăşită nouă prin Descoperirea dumnezeiască. Cuvântul „Tatăl” din Simbolul Credinţei ne arată prima persoană a Sfintei Treimi. El arată însă şi legătura fiască pe care noi, credincioşii, o avem cu El, căci El este „Tatăl nostru”, aşa cum spunem la începutul Rugăciunii Domneşti.

Se vorbeşte în Sfânta Scriptură despre aceste trei persoane sau ipostasuri ale singurului Dumnezeu?
În Sfânta Scriptură se vorbeşte în multe locuri despre cele trei persoane sau ipostasuri ale Dumnezeirii. Amintim numai câteva: În Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează celorlalte persoane ale Sf. Treimi: „Să facem om după chipul Noastru şi după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26).
În vedenia lui Isaia, îngerii „strigau unul către altul şi ziceau: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia 6, 3).
În Noul Testament, cu prilejul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, s-au arătat toate cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, aratând lumii pe Fiul şi binecuvântându-L, Fiul primind botezul de la Ioan, iar Sf. Duh coborând asupra Fiului, în chip de porumbel (Matei 3, 16-19 ; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32; 15, 26). Trimitând pe Sfintii Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le spune: „Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh” (Matei 28,19).

Sfânta Tradiţie mărturiseşte existenţe Sfintei Treimi?
Tradiţia primelor trei veacuri mărturiseşte fără şovăială credinţa în existenţa Sfintei Treimi. Au mărturisit cu căldură despre Sfânta Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Aristide, Sf. Iustin, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Novatian. Sf. Părinţi ai veacurilor IV şi V s-au întemeiat neîntrerupt pe această tradiţie, în toiul luptelor lor contra arianismului. Se pot cita în această privinţă mai ales Sf. Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Ilarie şi Fer. Augustin. «În unitatea firii sunt trei persoane» zice Tertulian 93. «O singură Dumnezeire şi un singur Dumnezeu în trei ipostasuri», declară Sf. Atanasie 94.

Cele trei persoane sau trei ipostasuri pot fi înţelese ca trei dumnezei?
Cele trei persoane dumnezeieşti nu se înteleg ca persoanele omeneşti, ci în felul în care ne arată Mântuitorul în Evanghelia după Ioan când zice: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30).
«Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Mângâietorul (Sf. Duh) uneşte pe cei trei unul cu altul. Aceştia trei sunt una, nu unul, după cuvântul: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”, una după unitatea fiinţei, nu după unitatea numărului» 95.
Cele trei ipostasuri, zice Sf. Grigorie Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi «o singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire» 96.
Acelaşi Sfânt Părinte explică felul unirii ipostasurilor astfel: «Se deosebesc fără să se împartă, ca să zic aşa, şi se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea şi trei fac una» 97. Nu sunt, deci, trei dumnezei.

Care e legătura ipostasurilor între ele?
Deşi mare taina, lucrul acesta a fost lămurit pe larg de Sfinții Părinţi. Sf. Chiril al Alexandriei ne spune că Firea dumnezeiască, simplă şi necompusă, e lărgită de însuşirile ipostasurilor şi de deosebirile de persoană şi de nume.
În fiecare persoană se înţelege întreaga Fire împreună cu însuşirea ei, adică cu ipostasul. Rămâne fiecare ceea ce este, având în sine şi pe celelalte, prin unirea firească cu ele.
Tatăl este în Fiul şi în Sfântul Duh. De semenea şi Fiul şi Sfântul Duh Se află în Tatăl, iar Tatăl, în ceilalţi doi. 98

Cele trei ipostasuri voiesc şi lucrează separat sau la un loc?
Sfântul Ioan Damaschin spune că fiecare din cele trei ipostasuri nu voiesc şi nu lucrează aparte, separat şi deosebit, ci împreună 99.
Sfânta Treime e o singură fire, o singură voinţă, o singură lucrare, o singură putere, o singură autoritate, pentru că e o singură Dumnezeire. 100

Ce au împreună şi ce au deosebit persoanele Sf. Treimi?
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea.
Fiul şi Sfântul Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl.
Tatăl este nenăscut
Fiul este născut
Sfântul Duh este purces. (de la Tatăl)

Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Tatăl?
Tatăl este nenăscut. (n.r. principiu neprincipiat) El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauză. El e izvorul celorlalte două persoane. Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă Tată în felul omenesc.
El n-a început să fie Tată în timp, după împlinirea vârstei, odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor şi celorlalte vieţuitoare. Dumnezeu e Tată deodată cu veşnicia. El e, deci, totdeauna Tată 101.

Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Fiul?
Fiul este născut, este Unul-Născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi deofiinţă cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna.
El nu Şi-a început cândva existenţa, ci de când e Tatăl e şi Fiul. Şi când gândim la Tatăl, gândim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e născut din Tatăl, dar nu printr-o naştere omenească, nici constrânsă, ci printr-una voită şi firească. E o naştere necuprinsă de mintea omenească.
Fiul şi Tatăl sunt una ca Dumnezeire, ca fire, ca veşnicie, ca voinţă, ca lucrare, ca bunătate etc., dar  Se deosebesc ca ipostasuri: unul e născut, pe când celălalt e nenăscut; în această privinţă, Tatăl este izvorul şi cauza Fiului. Fiul Se deosebeşte, apoi, şi de Tatăl şi de Sfântul Duh, prin aceea că El Şi-a luat asupra-Şi lucrarea mântuirii. Numele propriu al Fiului este «Cuvântul». El Se numeşte şi «Înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvântul, Strălucirea şi Chipul Tatălui» 102.

Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt purcede din Tatăl, cum spune Însuşi Mântuitorul: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă, de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26).
Însuşirea Lui personală este de a fi purces din Tatăl de a Se face cunoscut după Fiul şi împreună cu Acesta 103. El e sfinţenia însăşi şi prin aceasta izvorul Sfântului Har, Care desăvârşeşte opera Mântuitorului, după înălţarea Sa la cer: „Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul... Acela Pe Mine Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi va vesti vouă” (Ioan 16, 13-14).

Învățătura de Credință Ortodoxă - Catehismul Ortodox
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române - București

88 Teodoret, Comentar la Romani, 8, 30, Migne, P. G., LXXXII, col. 141.
89 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 9-5, Migne, P. G., XXXIII, col. 460.
90 Sf. Irineu, Contra ereziilor, 4, 11, 2, Migne, P. G., VII, col. 1002.
91 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5, Migne, P. G., XXXIII, col. 460; Sf. loan Damaschin, Dogmatica, 1,
5, Migne, P. G., XCIV, col. 801.
92 Sf. Efrem Sirul, Cântece nisibiene, 3, 1, BK 78 şi Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Dr. D. Fecioru,
Bucureşti, 1938, pp. 38-40.
93 Tertulian, Contra lui Praxeas, 2, 9, 25, Migne, P. L., II, col. 156.
94 Sf. Atanasie, Despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu şi contra Arienilor, 10, Migne P. G., XXVI, col.
1000.
95 Tertulian, Contra 1ui Praxeas, 25, Migne, P. L., II, col. 188.
96 Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor şi despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI, col. 236 A.
97 Idem, La Sfintele lumini (Boboteaza), 11, Migne, P. G., XXXVI, col. 345 C. D..
98 Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta şi cea de o fiinţă Treime, 7, Migne, P.G., LXXV, col. 1092.
99 Sf. Ioan Damaschin, Despre două voinţe în Hristos, 8, Migne, P. G., XCV, col. 136. Vezi şi Pr. Dr. Olimp N.
Căciulă, Hristologia Sf. Ioan Damaschin după Tratatul despre cele două voinţe în Hristos, Bucureşti, 1938, p.
106.
100 Sf. Ioan Damaschin, Despre Sf. Treime, 1, Migne, P. G., XCV, col. 9.
101 Sf. Grigorie de Nissa, Contra lui Eunomiu, 1, Migne, P. G., XLV, col. 369.
102 Sf. Atanasie, Vasilie cel Mare şi alţii.