Sfânta Cruce, este altarul de jertfă al Domnului Iisus Hristos, pe ea și-a vărsat sângele și a sfințit-o ca semn de biruință asupra diavolului. Crucea este simbolul biruinței, semnul care în vedenie împăratul Constantin l-a văzut și a crezut cuvintelor: “en touto nika – cu acest semn vei birui, sau prin acest semn vei învinge”.
Crucea a fost sfintitã prin sângele dumnezeiesc scurs pe dânsa si a devenit instrument de mântuire, obiect de cinstire, semn distinctiv si pricinã de mândrie si de laudã pentru crestini. ''Cuvântul de cruce este smintealã pentru iudei, nebunie pentru pãgâni, dar pentru noi (crestinii) mântuire,'' spune Sf. Apostol Pavel (1 Cor. I, 18, 23). De aceea, spune el în altã parte, ''mie sã nu-mi fie a mã lãuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos ...'' (Gal. VI, 14. Comp. si Col. I, 20 si II, 14; Efeseni II, 16 s.a.). Dar iată ce spun părinții despre Sfânta Cruce:

Mântuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârsit îmbratisându-ne. (Sfântul Atanasie cel Mare)

Crucea este poarta tainelor. (Sfântul Isaac Sirul)

Crucea are multe întelesuri (…) trebuie sa numim latime divina emanatia infinit de larga a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepatrunsa de nimic din cele existente. (Sfântul Dionisie Areopagitul)

Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, (…) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând alt suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea. (pr.Nicolae Steinhardt)

Crucea, (…) mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori. (Acatistul Sfintei Cruci)

Orice fapta buna este o cruce. (Sfântul Marcu Ascetul)

Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea în paradis. (pr.Dumitru Staniloae)

Crucea, geometric si simbolic vorbind, e semnul întretaierii celor doua planuri, e unirea dintre spiritual si material, e metafora dublei noastre naturi: duhovniceasca si pamânteana. Ea ne rezuma, ne recapituleaza, ne reprezinta grafic si cardinal, ne expune în dubla – paradoxala, perpendiculara, fundamentala – noastra solemna si derizorie situatie de faptura care tine deopotriva de lume si de cer. (pr.Nicolae Steinhardt)

Singurul raspuns, mereu acelasi si, totusi, radical nou pentru fiecare fiinta umana, ne este oferit de taina care constituie fondul însusi, inima revelatiei crestine – Taina Crucii. (pr.Alexander Schmemann)

Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate. (Sfântul Isaac Sirul)

Crucea, (…) izvor de tamaduire, (…) usa Tainelor, (…) arma pacii, (…) veselia sufletului meu. (Acatistul Sfintei Cruci)

În acest semn, vei învinge ! (Constantin cel Mare a vazut pe cer o cruce cu aceasta inscriptie)

Încã de la început s-a acordat deci un cult religios Sfintei Cruci, ca oricãrora dintre sfintele relicve care aduceau aminte de jertfa mântuitoare a Domnului. Crucea este, într-adevãr, cel dintâi obiect sfânt al religiei noastre, pe care istoria ni-l înfãtiseazã clar ca bucurându-se de un cult relativ.
Dar nu lupsesc nici dovezile directe despre încrederea, cinstea si respectul cu care crestinii înconjurau Sfânta Cruce în primele trei secole. Pe la sfârsitul secolului II si începutul secolului III, Tertulian numeste pe crestini cinstitori ai Crucii (Crucis religiosi).
Cele mai vechi acte martirice aratã pe martiri pecetluindu-se cu semnul Sfintei Cruci în clipele dureroase ale judecãtii si pãtimirii lor sau închinându-se spre locul în care le apare Sfânta Cruce în viziunile lor. Un mod de a exprima pretuirea fatã de Sfânta Cruce era întrebuintarea deasã a semnului ei în numeroase împrejurãri si momente din viata crestinilor (la desteptarea din somn, la culcare, la masã, la muncã etc.),
Trecând de la textele literare la monumente, arheologia ne aratã cât de des era reprezentat semnul Sfintei Cruci în inscriptii, picturi, sculpturi, gravura obiectelor portative (pe relicvarii, bijuterii, lãmpi, inele, monezi, sigilii etc.), dintre care multe s-au pãstrat pânã azi. Din pricina situatici speciale a crestinismului în primele trei secole, semnul Sfintei Cruci e reprezentat însã, de obicei, pe cele mai vechi monumente, în forme deghizate sau în simboluri, ca de ex., ancora, tridentul, litera greceascã T (Crux commissa) sau monogramul, în diferitele lui variante (Crux decussata, C sau CI etc.), care se întâlnesc pe numeroase monumente funerare din epoca persecutiilor. Prima reprezentare sigurã datatã a Crucii pe un monument crestin apare incizatã pe peretele unei case din Herculanum, înainte de anul 79; alta o gãsim mai târziu în inscriptia de pe un altar din Palmiria, din anul 134. În inscriptiile si epitafele din picturile catacombelor gãsim de vreo 20 de ori semnul Crucii, iar ultimele descoperiri arheologice din Palestina ne-au adus noi mãrturii cã semnul crucii era folosit ca simbol crestin pe osuarele din necropolele apartinând chiar membrilor primei comunitãti crestine din Ierusalim.