Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...
Sf.Antonie Cel Mare       
Arhiva Catehetica
Noiembrie 2017 [1] Octombrie 2017 [2] Septembrie 2017 [2] August 2017 [5] Iulie 2017 [2] Iunie 2017 [3] Mai 2017 [2] Aprilie 2017 [2] Martie 2017 [3] Februarie 2017 [2] Ianuarie 2017 [2] Decembrie 2016 [3] Noiembrie 2016 [3] Octombrie 2016 [4] Septembrie 2016 [2] August 2016 [3] Iulie 2016 [5] Iunie 2016 [4] Mai 2016 [4] Aprilie 2016 [5] Martie 2016 [7] Februarie 2016 [6] Ianuarie 2016 [4] Decembrie 2015 [4] Noiembrie 2015 [3] Octombrie 2015 [4] Septembrie 2015 [4] August 2015 [6] Iulie 2015 [5] Iunie 2015 [3] Mai 2015 [2] Aprilie 2015 [3] Martie 2015 [5] Februarie 2015 [2] Ianuarie 2015 [2] Decembrie 2014 [3] Noiembrie 2014 [4] Octombrie 2014 [2] Septembrie 2014 [6] August 2014 [1] Decembrie 2013 [3] Noiembrie 2013 [3] Octombrie 2013 [3] August 2013 [17] Iulie 2013 [53] Iunie 2013 [48] Mai 2013 [52] Aprilie 2013 [42] Martie 2013 [54] Februarie 2013 [69] Ianuarie 2013 [47] Decembrie 2012 [2] Noiembrie 2012 [37] Octombrie 2012 [48] Septembrie 2012 [7] August 2012 [2] Iulie 2012 [25] Iunie 2012 [9] Mai 2012 [49] Aprilie 2012 [16] Februarie 2012 [30] Ianuarie 2012 [54] Decembrie 2011 [53] Noiembrie 2011 [81] Octombrie 2011 [47] Septembrie 2011 [5] August 2011 [34] Iulie 2011 [12] Iunie 2011 [20] Mai 2011 [78] Aprilie 2011 [128] Martie 2011 [23] Februarie 2011 [2] Ianuarie 2011 [5] Decembrie 2010 [4] Noiembrie 2010 [4] Octombrie 2010 [2] Septembrie 2010 [1] Iulie 2010 [2] Martie 2010 [2] Februarie 2010 [6] Ianuarie 2010 [1] Decembrie 2009 [1] Noiembrie 2009 [6] Octombrie 2009 [5] Septembrie 2009 [4] August 2009 [3]
Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 5 noiembrie 2017) - Parohia Afumași I / Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Bogatul Nemilostiv și săracul Lazăr 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 octombrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Vindecarea Demonizatului din ținutul Gherghesenilor 2017 [...]
Cuvioasa Parascheva 2017 - Pr. Cristian Stavriu Cuvioasa Parascheva 2017 - Pr. Cristian Stavriu (sâmbătă, 14 octombrie 2017) - Predică OrtodoxăSfânta Cuvioasa ParaschevaSâmbata a 19-a după Rusalii 2017Pr. Cristian StavriuParohia Afumați I SFÂNTA CUVIOASĂ [...]
SENSUL UMILINTEI

UmilintaNici că poate exista un cuvânt mai frumos despre umilință și sensul ei în buna înțelegere a lucrurilor, în profunzimea trăirii creștine, decât cel al filosofului creștin Ernest Bernea. De prisos fiind deci orice comentariu vă lăsăm în compania acestei extraordinare cugetări:
Oamenii, oamenii bogați în cunoștințe, se cred în genere centrul lumii, se cred în stare de a stăpâni până în sferele cele mai îndepărtate. O lipsă de măsură caracterizează omul modern.
Omul simplu, mai just situat în lume, este cu mult mai prudent; el și de nu știe, simte că e mic, că e singur, că e slab, își dă seama de cuceririle sale și de limitele impuse de natură. Umilința e sentimentul profund al orizontului său.
Umilința față de cosmos și de soartă este starea de recunoaștere a slăbiciunii noastre, adică începutul tăriei noastre.
Umilința trebuie să fie întreagă, adică sinceră; izvoarele ei trebuie să fie lăuntrice. Umilința înseamnă eliberare și ascultare, înseamnă limpezirea cugetului apropiat de cântecele cerești; ea este o floare a darurilor.
Umilința este o stare de cumințenie și deplină supunere în fața lucrurilor neschimbătoare; ea naște odată cu conștința propriei noastre valori și situații în fața existenței.
Această virtute, apărută în istoria vieții morale odată cu creștinismul, are două întemeieri: cunoașterea situației noastre în lume și tratarea conformă acestei cunoașteri.
Umilința înțeleasă în această dimensiune cosmică și metafizică a vieții nu alungă frumusețea și puterea spirituală cu care suntem dăruiți; ne dă doar o justă poziție față de tot ceea ce avem și ceea ce ne lipesește.
Umilința alungă egoismul, evită dilatarea bolnăvicioasă a eului (stare atât de frecventă azi) și deschide porți noi către experiențe pozitive și înălțătoare.
Omul nu a avut întodeauna conștiința locului pe care îl ocupă în lume și rostul desprins din această așezare. Omul nu a avut întotdeauna simțul dimensiunilor existenței sale și al raportului dintre aceste dimensiuni. Epoca modernă și contemporană stă în această privință drept mărturie. Pe măsură ce a crescut mândria sa de „ființă rațională și liberă”, pe aceeași măsură și-a pierdut înțelegerea și libertatea.
Determinismul și materialismul veacului sunt o consecință a falsei așezări a omului față de lumea înconjurătoare și de transcendență.
Puterea crescândă asupra lumii fizice l-a făcut să se socotească creatorul și stăpânul a tot ce este. Știința și tehnica modernă, incontestabile cuceriri ale epocii moderne, au schimbat întreaga viziune de viață a omului.
Trufia este una din cele mai de seamă consecințe morale ale acestui viziuni.

Toată educația noastră, tot exemplul ce l-am avut ne-au îndemnat să mergem pe calea acestei încrederi fără măsură în însușirile noastre individuale.
Căci ce este altceva trufia decât o supraviețuire a puterilor noastre și o trăire în orizontul ei.

Trufia este o atrofiere a măsurii și a bunului simț, este sentimentul prețuirii fără limită a ființei noastre.
De aceea fiece ins în parte se simte deținătorul adevărului și se crede centrul lumii. Individul a ajuns un univers închis.

Omul trufaș, necunoscând alt adevăr decât pe sine, nu a putut cunoaște nici mila, nici dragostea, nu l-a cunoscut nici pe Dumnezeu.

Încrederea în atotputernicia rațiunii, a științei și a tehnicii au mers mână în mână cu îndumnezeierea omului. S-a crezut că, înălțându-se neîntemeiat până dincolo de puterile sale, până dincolo de firea și sensul existenței sale, omul se poate mântui. Roadele acestei atitudini au început a fi culese.
Individualismul și egoismul vieții moderne au închis omului porțile de ieșire. Omul nu a mai putut vedea nimic din cele ce cădeau dincolo de el, iar îndreptarea omului vine tocmai de aici; din puterea înțelegerii sale că este parte dintr-o relitate care-l depășește și din orientarea faptei sale către o viață organică și firească.
Această așezare înseamnă însă o recunoaștere sinceră a micimii și a slăbiciunii noastre.
Ce om, care mai are în el o fărâmă de omenie, nu și-a dat seama, cel puțin o dată, de povara ce-i apasă umerii prin soarta ce i-a fost dată?
Cine nu a trăit, sentimentul mirării și al minunilor care îl înconjoară?
Cine nu s-a înspăimântat că poate fi singur în ceața acestor lumi pe care mintea nu le poate cuprinde și inima le bănuie că există cumva?
Cine nu a trăit în fața fenomenelor neprevăzute și nestăpânite, cosmice și istorice, un sentiment de teamă și slăbiciune? De unde atunci trufia?
De unde gândul de stăpân al lumii, când picioarele omului se clatină atât de ușor?
Desigur dintr-o orbire, dintr-o deformare interioară, din falsa și nefirească așezare a omului, din îngustarea orizontului său spiritual.
OMUL ESTE MARE ABIA CÂND SE RECUNOAȘTE MIC, CÂND ÎȘI RECUNOAȘTE SLĂBICIUNILE.
Pascal spune într-un capitol din cugetările sale: „La grandeur de l'homme est grande en ce qu'il se connaît misérable”.
Astăzi avem nevoie de o fierbere nouă a conștiinței. O adâncire a simțirii este necesară pentru îndreptarea omului. Una din căile care îl pot pune în stăpânirea luminii și îl pot face mai bun și mai pur cale a mântuirii, este umilința. Lumea care îl înconjoră și însușirile sale interioare îl creează, dar îl duc totodată la pierzanie pe om. Totul ține de conștiința noastră, de felul cum știm să ne rânduim gândul și fapta. Umilința, opusă trufiei, este virtutea care naște din sentimentul fragilității noastre, a slăbiciunii naturii omenești, ea este legată de firea omului încărcat de păcatul originar.
Se crede de aci că umilința este ceva decadent, că exprimă o anumită lipsă, o slăbiciune interioară. Acei care văd lucrurile în acest fel - și se găsesc și filosofi reputați printre ei – judecă umilința în constrigent și în temporal, o judecă exterior. De aceea, o socotesc ca pe o stare interioară specifică sclavilor.
O deosebire trebuie să facem încă de la început. Umilința nu trebuie văzută în latura ei socială, în aparițiile degradante ale lipsei de personalitate, - pe care această virtute o presupune dimpotrivă cu tărie, - ci trebuie văzută în înțelesul ei adevărat, în sens existențial, așa cum am încercat să-i desprindem noi înșine sensul în rândurile de mai sus.
Umilința nu înseamnă și nu naște din servilism, pentru că ea este forță interioară, expresie a trăirii noastre pe treptele superioare ale lumii acesteia. Umilința este una din căile prin care omul ia cunoștință de starea sa și de sensul existenței sale. Prin umilință, omul nu se înjosește, nu se năruie pe sine, ci se înalță, se zidește. Recunoașterea slăbicunii noastre înseamnă dovada unei adevărate forțe. Pentru ca cineva să meargă pe calea umilinței, concepută în sens ontologic, trebuie să dispună de o mare forță interioară.
Această virtute reprezintă o forță morală unică, pe calea căreia omul se dovedește puternic, nu în lumea aceasta a contingențelor, în lumea noastră înconjurătoare.
Umilința ca forță morală trebuie judecată în spiritual, nu în temporal.
De aci înșelegem natura ei, în acest fel străbatem adevăratul său cuprins.
Ceea ce socotesc obișnuit oamenii drept putere sunt numai lucruri efemere și sentimente degradante.
Forța omului nu este în raport direct cu întinderea stăpânirii sale lumești, sociale sau materiale, nu înseamnă nici ambiție, vrăjmășie sau acte de dominație, ci cu mai multă dreptate, poate fi găsită alături de cumpătare și sărăcie, poate fi găsită alături de bunătate, de dragoste și de milă.
Este mai puternic omul care se înfrânează decât acela care, cu toată tăria sa aparentă, se lasă purtat de elementele inferioare ale ființei sale morale. Este mai puternic omul care se stăpânește pe sine, decât acela care stăpânește pe alții.
Omul care rezistă tendințelor de mărire, acela care e corect situat în existență și deplin stăpân pe însușirile sale spirituale, omul care își împlinește legea scrisă în firea și destinul său și care nu tremură în fața morții, ci doar în fața lui Dumnezeu, nu mai poate fi socotit un om slab. Umilința este o cale a renunțării pe care numai „individual” poate fi distrus , dar omul, omul ființă spirituală, poate fi mântuit.
Umilința înseamnă depășire, înseamnă creștere prin ceea ce este dincolo de existența noastră aparentă. De aceea, ea nu înseamnă depresiune, decădere, moarte, ci dimpotrivă întărire, înălțare și înviere.
Judecată în roadele ei materiale și formale, umilința poate însemna slăbiciune, poate să însemne retragere.
Văzută însă în roadele ei spirituale, ea este o cale ce duce către birunița luminii nestinse. De aceea poate fi socotită drept una din marile forțe de care dispune omul pentru formarea personalității sale și câștigarea adevărului.
În viața noastră de astăzi, umilința vine ca o reparație a omului descompus în întunericul egoismului și autodivinizării. Umilința nu numai că întărește, dar și luminează; ea ne poartă în sferele superioare ale existenței și ne pune în legătură cu marile izvoare de frumusețe și înțelepciune. Omul care străbate această cale nu numai că nu-și îngustează orizontul vieții, așa cum ar putea să pară, dar se situează pe un plan din care lumea și viața, existența întreagă, ia o înfățișare sublimă, poartă deschisă mântuirii. A fi umil în înțeles ontologic înseamnă a fi un iluminat.
O altă consecință ce se desprinde de aici este câștigarea deplinei libertăți. Omul ascultă și înfăptuiește numai după impertativele sale morale. Nimic nu-l atinge și nimic nu-l forțează să acționeze altfel decât în sensul voinței și legilor omeniei. Ieșiți de sub domnia sentimentelor egoiste, decadente și vrăjmașe, calea umilinței ne eliberează, ne liberează nu în înțeles formal, ci în înțeles spiritual, în înțeles interior.
Bunătatea și dragostea inudă întreaga noastră ființă. Sufletul este atunci ca o fereastră deschisă către luminile binefăcătoare ale soarelui.

Îndemn la simplitate – Ernest Bernea – Editura Vremea București 2006

 

Subiecte de interes: smerenie , Ernest Bernea , simplitate
Nume *
Email *
Pagina web
Comentariu *
Răspunsuri
Nu au fost trimise răspunsuri.
Top vizionări
Cele mai noi comentarii
Cristian Stavriu pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (luni, 30 octombrie 2017 19:08:33)
Cristian Stavriu pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 30 octombrie 2017 18:51:41)
Delia Farcaș pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (vineri, 27 octombrie 2017 13:09:37)
RODICA pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 octombrie 2017 15:36:15)
Dona pe Versuri de Toamna (duminică, 15 octombrie 2017 10:30:03)
Tabara de iconografie
Tabara de iconografie - Intre 26 iulie si 2 august 2012 (8 zile/ 7 nopti) debuteaza intr-un cadru mirific la Complexul Turistic Plaiul Lisei, la doar 3 km de Sambata de Sus, tabara de iconografie sub indrumarea [...]
Expozitie de icoane pictate pe lemn
Expozitie de icoane pictate pe lemn - O noua expozitie de icoane pictate pe lemn a artistei Ruxandra Lacatus se tine in perioada 29 Martie - 30 Aprilie 2012         [...]
Cursuri gratuite
Cursuri gratuite - In spiritul crestin al acestui portal ortodox, promitem sa angajam parteneriate pentru promovarea initiativelor valoroase duhovniceste si deopotriva cele utile cititorilor nostri, cum ar fi:- cursuri gratuite de creativitate in organizarea de evenimente, cursuri de creativitate in marketing [...]
Orthograffiti
Orthograffiti - OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora. Are o apariţie lunară (pe timpul anului şcolar deocamdată), 24 pagini, format A4, full color, glossy, un conţinut atractiv, cu materiale diverse, de interes pentru tineri. OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor. Revista OrthoGraffiti a apărut în luna noiembrie 2008, în ziua de prăznuire a Sf. Martin de Tours, despre care şi aveam (întâmplător!?) şi un articol în numărul 1 (pilot). De-a lungul timpului în revista OrthoGraffiti au scris nume cunoscute din publicistica ortodoxă de azi, precum Ieromonahul Savatie Baştovoi, Ierod. Grigorie Benea, Monahia Siluana Vlad, dl. Ciprian Voicilă, dl. Danion Vasile, dl. Octavian Darmanescu, d-na Elena Dulgheru, dl. Costion Nicolescu, dl. Laurenţiu Dumitru – editor-coordonator al publicaţiei. Însă lista colaboratorilor rămâne deschisă.
Optimum Communication
Optimum Communication - Agentie de publicitate specializata in branding, comunicare de marketing si PR. Ofera saptamanal o ora de consultanta gratuita ONG-urilor si asociatiilor non-profit ortodoxe, in vederea imbunatatirii imaginii si randamentului comunicarii.
Blogroll