de Cristian Stavriu | Vizionări: 1964
Sfatul zilei de 14 februarie
Să nu-l lăsăm flămând pe aproapele nostru
„Milă îmi este de mulțime, că trei zile sunt de când așteaptă lângă mine și n-au ce să mânânce.” (Marcu 8, 2)
Câtă grijă pentru poporul neputincios și flămând! Să fim atenți la amănunte.
Oamenii erau istoviți de foame, unii dintre ei locuiau departe, puteau cădea pe drum la întoarcere acasă. Acestea le vedea și le lua în calcul Domnul. Nu era vorba de o facere de bine oarecare, care nu merge la concret și care aproape nu ia seamă suferința celor pe care pretinde că-i ajută. Domnul se arată mai mult decât compătimitor față de acei oameni istoviți de foame, vede dincolo de ceea ce sare în ochi.
Nu acceptă ideea ca oamenii să cadă pe drum, dacă vor merge mai departe, sau să sufere, fiindcă s-au hotărât să rămână peste noapte acolo. El îi va hrăni cu mâinile acelorași oameni care, cu puțin timp în urmă, fuseseră asaltați de mulțimea care cerea să fie lăsată să plece, fiindcă n-avea ce mânca.
Atunci ucenicii erau doborâți de oboseală și cam mirați, dar, când Domnul le-a pus în mână pâinea, spunându-le să o împartă. L-au ascultat și au început să împartă. Luând putere de la El, s-au înviorat, au ieșit din starea de uimire, au devenit părtași și împărțitori ai dărniciei dumnezeiești.
Domnul să ne învețe să putem arăta sinceră și adâncă compasiune semenilor noștri aflați în suferință și să nu uităm că, dacă noi nu avem ce le da ca să nutrească trupul sau sufletul, îi va nutri în locul nostru Domnul.
Să-I încredințăm modestele noastre rezerve, știind că El le va înmulți cu prisosință.
Să-I mulțimim pentru aceste cuvinte: „Dați-le voi să mânânce” (Marcu 6, 37).
El, Dătătorul a toate, apelează la noi ca la niște instrumente ale Sale, prin care să se aducă mângâiere și îndestulare în toate.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia