Nu este suficient să vedem corect radiografia lumii acesteia și felul în care se poartă ea ci avem nevoie și de a afla modalitatea prin care putem schimba schimonosita față a acestei realități. Din păcate sfaturile acestea se lovesc de împietrirea inimii noastre și nu-și regăsesc rezonanța care trebuie pentru a putea naște fapta bună și plăcută lui Dumnezeu. Iată cum răspunde acestei provocări Starețul Tadei de la Vitovnița:
Părinte drag, credeți că este lesne și cu putință de împlinit într-un mediu urban iubirea față de semeni, față de cei cu care ne aflăm în conflict?
Multe se pot face, numai că puține sânt sufletele smerite și blânde, care vor să ierte totul din inimă și care se roagă la Dumnezeu să pună stavilă răului! Puține sânt astfel de suflete... Dacă ar fi îndeajuns de multe suflete smerite și blânde, răul nu ar birui.
Acum se vrea ca neamul omenesc să se unească în „(noua) ordine mondială.” Dar nici măcar Europa nu se poate uni! Iar ei se miră cum de nu este cu putință, deși slujesc cu atâta credincioșie diavolului. Diavolul însuși se plânge că nu poate împlini planul și dorințele lor drăcești - și asta, din pricina ortodocșilor! ...deși noi, ortodocșii, ne-am îndepărtat foarte mult de la bine și adeseori suntem mai nelegiuți decât politheiștii și necredincioșii, deși ne numim creștini. Așadar, noi sântem așa, dar totuși sânt printre noi suflete smerite și blânde, care se roagă necurmat lui Dumnezeu, ca Domnul să stăvilească răul. Și, pentru astfel de suflete dreptslăvitoare (ortodoxe), nu numai din punct de vedere fizic, ci și rațional-cugetător, nu se îngăduie împlinitea acestui plan. Aceste suflete sânt smerite și blânde; neîntrerupt se roagă lui Dumnezeu; nu știu să se mânie; nu se jignesc; pe toate le iartă. Noi îi ocărâm, ne supărăm pe ei, îi lovim, iar ei nu se mânie. Iată, din pricina unora ca aceștia și a copiiilor nevinovați, Soarele strălucește și Domnul ne binecuvântează!
Și dacă în fiecare instuție, în fiecare gospădărie ar fi măcar o persoană care să slujească cu credincioșie lui Dumnezeu, ce înțelegere ar fi atunci în lume!
Adeseori, dau pilda surorii I. Ea dorea să-și părsească locul de muncă. Încă pe când eram la mănăstirea de maici din Tuman, ea venise cu un grup și mi se plângea: „Nu se mai poate! Oamenii se rănesc cumplit unii pe alții! Nu se mai poate, trebuie să-mi caut un alt loc de muncă!”
„Să nu faci asta,” i-am zis eu, „să nu cauți un alt loc, toate locurile sunt ocupate, puțini sunt cei ce ies la pensie, mulți așteaptă un loc de muncă.
Mai bine încetează să te mai războiești, nu te mai lupta cu ei!” „Dar eu nu mă războiesc cu nimeni!”
„Da”, i-am răspuns, „nu te războiești fizic, ci în cuget - și acesta este același război. Nu ești mulțumită cu situația în care te afli.” „Dar nimeni nu poate să rabde asta!,” spunea ea. „Da, de unul singur nu se poate - dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei putea. Nimeni nu știe dacă tu te rogi sau nu - acesta este lucrul lăuntric al fiecărui suflet. Când te jignesc, tu să nu-i jignești, să nu le întorci jignirea - nu numai cu cuvinte, ci să te ostenești ca nici în gânduri să nu vatămi! Roagă-te la Domnul să le dea înger bun și ca nici pe tine să nu te uite Domnul. Nu vei putea să câștigi asta degrabă, dar, dacă te vei ruga astfel neîncetat înlăuntrul tău, vei vedea cu timpul cum gândurile de la locul de muncă se schimbă, vei băga de seamă că oamenii se schimbă, că tu însăți te vei schimba.” Aceasta se întâmpla în 1980, pe când mă aflam la mănăstirea Tuman.
Nu am știut dacă ea va pune în lucrare cele spuse în viața ei. În 1981, am fost mutat aici, la Vitovnița. Aveam aici o căsuță, cu o bucătărie, și ea a venit, s-a așezat înaintea mea - eu ședeam aici, lângă acest gutui bătrân. Grupul de oameni sosise înaintea bisericii, iar din rândul lor iese sora I. și vine direct la mine:
„Blagosloviți, părinte!” „Domnul să te blagoslovească!” „Vai, părinte, nu am știut că toți sânt buni.” „S-a întâmplat asta la locul de muncă?,” i-am zis eu. „Da, s-au schimbat - o minune, s-au schimbat cu toții!
Acum nu mă mai jignesc, și bag de seamă că și eu m-am schimbat.” „Te-ai împăcat cu toți?” „Cu o persoană nu am putut multă vreme să mă împac - m-a jignit mult, și eu pe ea.” „Dar ai pus început bun relațiilor cu ea?” „Da!”, mi-a zis. „Cum ai izbutit?” am întrebat eu. „Am citit Sfânta Scriptură și am văzut că Domnul ne poruncește să-i iubim pe vrăjmașii noștri; mi-am spus în sine-mi: -Trebuie să o iubești cum știi și cum poți, căci Domnul așa poruncește! - Și acum sântem cele mai bune prietene” mi-a spus ea.
Vedeți? Din cei mai înverșunați dușmani, acum sânt cele mai bune prietene!
Dacă în fiecare întreprindere ar fi câte un astfel de suflet care să se roage așa... Iată, vedeți cum se făurește pacea?
Este nevoie de o persoană care să fie neîntrerupt în legătură cu Domnul, și atunci, din acea persoană izvorăște o așa pace! - și în familie, și în întreprindere, și în stat, și pretutindeni.
Din suflete blânde și smerite, care pe toate le iartă și care pe toți îi iubesc, răzbate pacea; și noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, în tovărășia lor, ne lepădăm gândurile apăsătoare și depresive.

Starețul Tadei de la Mânăstirea Vitovnița - Pace și Bucurie în Duhul Sfânt - Editura Predania