de Ernest Bernea | Vizionări: 3096
Rasul durerii.
Sunt oameni care râd în fața suferinței, suferința lor sau a altora. Râsul în fața suferinței exprimă două naturi, deși are o singură înfățișare. Între acei ce râd în fața încercărilor grele sunt deosebiri esențiale.
Unii oameni râd în fața suferințelor dintr-o nesimțire, dintr-o infirmitate lăuntrică. Ei nu pot să înțeleagă suferința; nici n-o acceptă, nici n-o înlătură. Acești oameni râd pentru că nu văd, pentru că sunt lipsiți de omenie.
Alții râd, n-au ce se face, râd că altfel i-ar doborâ durerea, râd să înșele, să mângâie propriul lor suflet sau pe al altora.În cazul acesta râsul este o terapeutică morală cu mari roade.
Cine râde de suferința lui și a altuia, fără ca acest râs să aibă o temelie de adâncă umanitate, adică să fie îndemn, depășire, leac împotriva răului prezent, este un cinic. Cinismul este unul din cele mai triste peisaje ale sufletului omenesc.
Îndemn la simplitate - Ernest Bernea - Editura Vremea - București 2006
Cred ca ar trebui sa radem doar de sinele nostru. In rest rasul poate fi doar un mijloc de bucurie în cadrul unui umor ziditor mult diferit de bascalie. Uneori in clipe grele putem rade de anumite situatii cu scopul de a ne face curaj. Cam asta sugereaza si Ernest Bernea.
Cristian Stavriu
Doamne ajuta!
Cristian Stavriu
Râsul este la adresa unei neputinţe.
Din păcate unii râd de neputinţa binelui, dar e normal să se râdă de neputinţa răului.
