Adesea ne înșelăm cu privire la cei de lângă noi, la starea lor sufletească. Înlăuntrul omului este o zbatere, este o discrepanță între ceea ce transpare în afară și ceea ce este cu adevărat la interior. Parada măștilor a cuprins întreaga societate și prea puțin perecepem real ceea ce este în interiorul omului și dacă ceea ce prezintă la exterior coincide la interior. Până și părinții își cunosc din ce în ce mai puțin copii și ca atare greșesc în educarea lor, greșesc în apropierea care o fac spre ei și le crează din fragedă pruncie false percepții asupra realității. Legătura noastră vie cu Dumnezeu, sinceritatea credincioșiei noastre, îngemănate cu fidelitatea legăturii cu Dumnezeu, ne face cunoscut în Duhul Sfânt starea sufletească a celor de lângă noi. Așadar avem nevoie să fim cu adevărat întru Hristos pentru a putea percepe realitățile vieții acesteia așa cum sunt ele și astfel să putem lucra la mântuirea noastră și a semenilor noștri. Iată în acest sens două pilde:
Bunicul se aplecă asupra nepoțelului care avea cinci anișori și îi dădu un pupic de noapte bună. Imediat după aceasta, copilașul își frecă obrazul cu mânuța.
-De ce faci asta, dragul meu? Îl întrebă mama. Atunci când te sărută cineva nu trebuie să alungi de la tine pupicul.
-Mămico, nu îl dădeam afară, ci îl trimeteam înăuntru!

O mamă care călătorea cu băiețelul său era agasată de faptul că acesta se mișcă fără încetare.
-Dar mai stai locului!
Copilașul părea însă că nu o auzea și continua să se ridice în picioare pe scaun pentru a privi afară pe fereastră.
Înfuriată, mama îl prinse pe prunc de umeri și îl sili să se așeze lângă ea.
Copilul o privi și spuse cu mândrie:
-Stau eu jos în afară, dar înlăuntrul meu tot în picioare sunt!
Aceasta pentru că este mai important ceea ce avem ,,înăuntru” decât ceea ce arătăm ,,în afară”.