Prizonierul propriului sine nu poate fi decât iubitorul de sine, iubitorul de confort și lenevie. Dictatorul din noi se simte lezat și protestează la orice încercare de știrbire a autorității sale. Părintele Simeon Kraiopoulos un cunoscător al sufletelor ne smerește dar ne și descoperă micimea de suflet care ne stăpânește, puțina râvnă pe care o avem în lucrarea lăuntrică iar câtă vreme sufletul nostru este întemnițat să avem în vedere:
Câtă treabă avem de făcut în suflet...
După cum spuneam, când cineva spune sincer și cinstit: ,,mă dăruiesc lui Hristos”, dăruiește doar ceea ce cunoaște din sinele său. A doua zi, însă, îl vezi făcând aceleași lucruri neângăduite, și te întrebi, dacă a înțeles ceva din povețele tale? Nu numai că face aceleași greșeli dar nici nu înțelege că nu este corect ceea ce face. Nu înțelege și nu iese la nici un capăt. Astăzi fiecare stă ascuns în cochilia lui .
Te întrebi, cum să ne mai înțelegem între noi? Există desigur, unele nevoi în viața cotidiană, care-i unesc pe oameni, însă, în adânc, fiecare este prizonierul propriului sine, fiecare este victima sinelui său.
Înțelegeți acum câtă treabă are fiecare de făcut în sinele propriu, până când toate straturile ființei sale se vor supune lui Hristos? Nu se vor supune lui Hristos cu de-a sila, nu se vor supune lui Hristos fără ca noi să știm, ci se vor supune cu știința noastră. Vă îndemn ca fiecare să se supună atât cât poate înțelege: ,,Doamne, mă încredințez Ție. Fii stăpânul meu !” Faceți aceasta în mod cinstit, sincer și începeți fiecare nevoința lui.
Dar, ca să spunem tot adevărul, este obligatoriu să intrați în ascultare. Noi, creștinii avem ușurința și prilejul de a face ascultare în Biserică.
Astfel, dacă îi dăruiești lui Hristos stratul de sus al sufletului tău, a doua zi stratul următor, care este puțin mai adânc și nu se vede, iese la suprafață.
Dacă sincer și cinstit te dăruiești, alt strat necunoscut iese la suprafață și ți se face cunoscut. Să te dăruiești fără să fii mirat: ,,Dacă ieri m-am dăruit lui Hristos, astăzi voi face același lucru?” Trebuie să pui început, în fiecare zi. Și nu doar în fiecare zi, ci în fiecare clipă.
Vă asigur că această lucrare nu se face de pe o zi pe alta. Se poate nevoi cineva luni de zile pentru a ține făgădiunța pe care a dat-o, de a se încredința lui Hristos. Când începe să se realizeze în faptă această încredințare, un alt strat iese de dedesubt. Dacă omul încredințează și acea parte a inconștientului său care iese în conștient, un alt strat va ieși, aceasta până când va veni ceasul în care se va încredința în întregime lui Hristos.
Vom deveni asemenea Sfinților care nu au conștient, subconștient, inconștient. Le ei toate sunt conștiente.
De aceea este atât de simplă viața Sfințiolor și, prin urmare, a fiecărui creștin care merge pe acest drum, care trăiește în acest fel. Este nevoie să intrăm în această luptă, pentru ca, încet-încet, sinele nostru să se normalizeze, să se încredințeze în întregime lui Hristos. De aici încolo omul se va sfinți în întregime.
Toate acestea se vor face cu credință în Hristos. Dar nu așteptați ca lucrurile să se rezolve de la sine, doar crezând în Hristos. Credința trebuie să aibă ca rezultat dăruirea totală. Dăruindu-se în întregime se va sfinți în întregime, se va elibera în întregime și va fi simplu și plin de har, așa cum simplu este Dumnezeu.
Știți că unii oameni, și îndeosebi femeile, sunt gata să moară de foame pentru a reuși cea ce vor? Și reușesc. Pe mine mă impresionează.
Am văzut acum un an o femeie plinuță, iar anul acesta când am revăzut-o era pe jumătate, slăbise foarte mult. Și am zis un „bravo!” în sinea mea.
Ce face și ce poate omul când vrea! Sunt gata să moară de foame, dar nu se lasă până nu izbutesc ceea ce vor. Nu cercetăm acum ce înseamnă această din perspectivă duhovnicească. Când cineva o face din motive de sănătate, când o face pentru că a fost calic în viața și s-a îngrășat, iar acum vrea să se ușureze puțin, este bine. Dacă  motivul este doar silueta, desigur, nu putem spune că este de lăudat, deși lucrul în sine, este foarte bun.
Astfel, unii oameni se preocupă de problemele psihologice. Găsesc medicul potrivit, fac ședințe de psihanaliză, scot din inconștientul lor multe trăiri și se aranjează, oarecum, din punct de vedere psihologic, însă nimic mai mult.
Noi, creștinii, dacă vrem să devenim ai lui Hristos, va trebui să intrăm în luptă. Nu pentru că nu ne-ar mântui Harul lui Hristos, nu pentru că n-ar fi îndeajuns credința, ci pentru că atunci când spunem că suntem credincioși, nu crede tot sinele nostru; când spunem că ne încredințăm lui Dumnezeu, nu se încredințează tot sinele nostru. Iar Harul lui Dumnezeu nu ajunge în straturile mai adânci care nu s-au încredințat încă Lui. Există oameni care au trăit ani mulți, sunt bătrâni și au înlăuntrul lor stări neprelucrate, pentru că Harul nu a înaintat niciodată mai în adânc. În exterior se preocupă superficial în fiecare zi de cele duhovnicești, dar fără a se dărui în întregime Harului lui Dumnezeu.  

Simeon Kraiopolous  - Sufletul Meu, Temnița Mea
Editura Bizantină – 2009