[...] Cum să privim femeile!… Sf.Teofan Zăvorâtul [...]

Doamne ajuta!
Toate-s adevarate si dumnezeiesti, frumoase si de pus la inima. Problema noastra este ca suntem pervertiti pana in maduva oaselor din pantecele maicii noastre si pana in prezent prin tot ceea ce se misca in jurul nostru. Ce bine ar fi sa putem privi cu „ochii Creatorului”, ce bine ar fi sa avem nealterat chipul lui Dumnezeu in noi si sa putem percepe totul cu simplitate cu curatie in deplina armonie.
Pentru a putea ajunge pe o buna cale ne trebuie un duhovnic bun care sa se aplece cu profunzime asupra vietii noastre duhovnicesti si sa aiba si experienta necesara ptr a putea face aceasta intr-un duh autentic. Dar cred cu tarie ca Bunul Dumnezeu ne va judeca dupa conjunctura vietii si momentului istoric in care ne aflam si se va milostivi cu abundenta fata de cei ce vor purta in suflet dorinta sincera de mantuire, dorinta sincera de a iubi chiar si pe vrajmasi (desi noi astazi nu suntem capabili sa iubim pe cei mai apropiati). Suntem iubitori de sine si suntem campioni la capitolul acesta dar si aici o scrintim cumva deoarece am putea avea acea iubire de sine care sa ne scape de vesnicia iadului.

Multumim Ioana ptr interventia frumoasa!

Doamne miluieste-ma!

Cristian Stavriu

Parintele Dumitru Staniloae ne da rezolvarea: iubirea duhovniceasca! Citand pe Sfantul Maxim Marturisitorul, el ne arata ca trebuie sa eliberam sensul ontologic al lucrului de patima pe care i-o asociem. Astfel, "lucrul" este obiectul gandirii mele (femeie, aur etc.), sensul este reprezentarea simpla a acestuia, iar patima este "afectiunea irationala sau ura fara judecata" asociata sensului obiectului gandirii mele. Trebuie, deci, sa despartim patima de inteles si putem face aceasta prin iubire duhovniceasca si infranare, spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Parintele Dumitru Staniloae este si mai precis: "ni se cere nu infranarea ca atare, ci iubirea adevarata fata de lucruri si de persoane, capacitatea de a le vedea in semnificatia si in realitatea lor ontologica inradacinate in gandirea si in actul creator al lui Dumnezeu." Adica: sa privim creatia prin ochii Creatorului sau. Nu ca n-ar cere efort si vointa (si, mai ales, ajutorul lui Dumnezeu), dar nici nu putem da vina pe slabiciunea firii umane, caci firea aceasta a noastra e purtatoare a chipului lui Dumnezeu, spre a carui asemanare suntem cu totii chemati sa devenim. In continuare, Parintele Staniloae citeaza pe Sfantul Marcu Ascetul, care spune ca e cu putinta sa avem o privire si o gandire curata asupra oricarui lucru, daca oferim ca pe o ofranda lui Hristos reprezentarea fiecarui lucru chiar in momentul cand ea apare in gandul nostru. Facand aceasta, atingem profunzimea cea lai launtrica a fiintei noastre, unde locuieste Hristos in noi inca de la Botez. Adica, Il intalnesc in mine pe El, Creatorul meu, dar si al tuturor semenilor si lucrurilor si cum as putea, stand "fata in fata" cu El (duhovniceste vorbind) sa am ganduri "nastrusnice" fata de cele create de El? Parintele Dumitru Staniloae se exprima astfel: "Demersul nostru cuprinde, asadar, trei aspecte: gandirea intr-un mod adevarat si, deci, dezinteresat, la fiecare lucru, oferirea acestuia lui Hristos si, prin El, tuturor celor care Il iubesc; si cautarea centrului nostru cel mai launtric si actualizarea lui de fiecare data cand ne gandim la un lucru, deci practic in mod neintrerupt." Sa ma iertati, ca tocmai reciteam cartea parintelui Staniloae: "Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant", de aceea aveam citatele la indemana. Practic, in scrierile sale, Parintele Staniloae ne da toate raspunsurile cu privire la viata duhovniceasca dupa Dumnezeu. Ingaduiti-mi sa inchei interventia mea cu un alt citat, care mi se pare si el semnificativ pentru situatia propusa in discutie: "A aduce ofranda reprezentarea fiecarui lucru sau persoane pe care o privim sau la care gandim inseamna a-I multumi lui Dumnezeu pentru acest lucru sau pentru aceasta persoana sau a-L preamari si a-I cere ajutorul pentru a infaptui slujirea ceruta de noi. Parintii au numit acest act rugaciune sau chiar liturghie. Aceasta liturghie poate deveni neincetata. Astfel ne putem obisnui sa facem din fiecare gand, din fiecare intalnire, ocazia unei rugaciuni neincetate. Aceasta intalnire cu lucrurile si cu fiintele este o cale de a ajunge la o stare de rugaciune si chiar de liturghie personala, unita cu rugaciunea continua lui Hristos Arhiereul nostru, Care a sfintit toate si vrea sa sfinteasca toate neincetat prin noi, primind jertfele noastre si oferindu-le Tatalui imreuna cu propria Sa jertfa. Si aceasta forma de rugaciune are un efect curatitor pentru iubirea care se afla in ea." Iertati ca am lungit cuvantul. Sa ne ajute Dumnezeu, pentru rugaciunile parintelui Dumitru, sa implinim toate acestea cu fapta in inima noastra.

- pe cat pare de greu pe atat este de usor daca dobandesti Harul
- si pe cat pare de usor pe atat este de greu cand nu ne nevoim corect si ne iubim sinele

,,Din cale afară de greu” :)
Doamne ajuta!