Avrem mai jos trei modalități de acțiune în cadrul bisericii catolice care sunt contrare creștinismului și care dovedesc depărtarea lor de adevăr și mântuire.
Primatul papal de stăpânire
Vaticanul, cum reiese și din hotărârile Concilului Vatican II, rămâne și astăzi puternic alipit de dogmele primatului papal și a infaibilității, considerând acceptarea lor drept condiție absolut necesară pentru realizarea unității creștine. În 1965, îndată după începerea Dialogului Dragostei, papa Paul al VI-lea, într-o enciclică, a trimis în toate direcțiile mesajul său limpede: „Se înșală toți cei care cred că Noi vom renunța la privilegiile Noastre care ne-au fost date de Dumnezeu prin mijlocirea Apostolului Petru”.
Dar și toți ceilalți papi din ultimii ani nu șovăiau să propovăduiască fără ocolișuri primatul lor, chiar și în Catedrala Patriarhală, de fiecare dată când vizitau Patriarhia Ecumenică. Un înalt funcționar al Vaticanului a explicat această insistență arogantă a Romei prin insolentele cuvinte: „Părăsirea primatului papal este asemenea cu lepădarea Evangheliei”.
Uniația
Vaticanul, încătușat de mentalitatea sa mediavală, continuă, așa cum s-a arătat, să susțină în chip provocator Uniația, manifestând prin această poziție a sa intenția neschimbată de a supune Biserica Ortodoxă prin viclenie și înșelăciune. Astfel, după căderea comunismului (1989 și după), a năvălit cu violență în țările tradițional ortodoxe ale Europei de Răsărit și, considerându-le spațiu misionar, s-a dedat la organizarea de comunități unite. Au hirotonit, așadar, episcopi uniți în regiuni unde uniții erau foarte puțini sau inexistenți și au exersat presiuni asupra ortodocșilor care trăiau în condiții grele pentru a adera la Uniație (ocuparea cu forța a bisericilor ortodoxe, răpirea averilor bisericești, alungarea clericilor, acte de violență, încăierări cu răniți și victime omenești etc.). Și cu toate tangajele pe care reînvierea Uniației le-a pricinuit Dialogului, actualul papă continuă să proclame că „cel mai bun mod pentru unitate în biserică este aceasta al Uniației”.
Secularizarea
Planuri politice și oportunități lumești intră pe ascuns în lucrările actualului dialog și slăbesc glasul cristalin al teologiei ortodoxe. În cadrul modelării Noii Ordini (Mondiale) a Lucrărilor, puternicii pământului sprijină și adeseori impun toate dialogurile inter-creștine și inter-religioase. Scopul lor este globalizarea și pe plan religios prin dominația pan-religiei. În paralel, se observă că atât Roma cât și Patriarhia Ecumenică abordează Dialogul cu criterii secularizate. Vaticanul urmărește șă-și accentueze autoritatea zdruncinată în Apus și să-și consolideze rolul internațional, iar biserica întâi-stătătoare a Constantinopolului țintește – cel puțin asta speră – să blideze Patriarhia, care este lovită de nimicitoarea politică turcească.
Pe lângă acești trei factori care prescriu sfârșitul nefast al Dialogului, două caracteristici noi domină în contactele bilaterale și fac foarte vădită primejdia de a se semna încă o unire mincinoasă între Ortodoxie și Papism. Este vorba despre:
a) planul unionist al Vaticanului și
b) alterarea cugetării ortodoxe despre care vom vorbi în articolele următoare.....

Despre cum s-a făcut papa pe sine împărat și Dumnezeu
Sfânta Mânăstire Paraklitu Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos - 2010