Insist și aș dori să luăm aminte cu toții ca să putem găsi și soluția la dificultățile pe care le întâmpină mulți părinți și mulți dascăli. Deși nu sunt puțini părinți aceia care vor să-și educe bine copii, care vor să-i așeze copiii lor pe un drum creștin (ortodox), în cele din urmă nu fac mai nimic decât să se vaiete. Și nu numai că se plâng, dar mai mult decât atât, în mintea lor începe să se nască o îndoială, un fel de necredință. ,,Sunt corecte, oare, acestea sau nu sunt corecte? Trebuie făcute sau nu? Are vreo putere Botezul, are vreo putere Evanghelia, au putere cuvintele lui Dumnezeu, are vreo putere ceea ce numim în general creștinism?”

Începem să ne îndoim, oricât de tari am fi. Începem să scădem în credință noastră, tocmai pentru că, în fapt,  nu am reușit ceea ce am vrut să reușim. Dar nu putem reuși deoarece ne sprijinim numai pe cunoștințele noastre, în ceea ce spunem ne sprijinim pe ceea ce dorim să facem și nu luăm aminte asupra noastră înșine. Noi înșine ce suntem? Ce am devenit? Luăm aminte la ce influență avem asupra copiilor cu prezența și cu faptele noastre?

Pentru a fi concreți: tatăl și mama, orice om mai mare care se îngrijește de copii, care sfătuiește sau învață, în clipa în care face aceste lucruri, dacă în adâncul lui nu are certitudine, dacă are vreo îndoială sau cea mai mică neliniște, dacă pare să ezite, arată că nu calcă ferm, ca pe pământ tare și stabil, atunci copilul nu va înțelege mai nimic din ceea ce-i va spune și nu va fi influențat deloc pozitiv.

Când o mamă sfătuiește pe copilul ei să nu fie timid deoarece  timiditate nu poate și nu trebuie să existe la un copil botezat, altoit cu Hristos, iar, pe de altă parte, ea însăși arată timiditate; când, pe de o parte, mama sau tata sfătuiesc pe copil ca în încercările, accidentele cu care se confruntă să aibă încredere în Dumnezeu, și, pe de altă parte, el însuși, tata, sau mama, în adâncul lor nu au această încredere, atunci sfatul  lor nu o să prindă la copil în nici un fel și nu pot influența pozitiv copilul, iar eforturile lor rămân zadarnice.

Sau, când, după o nebunie pe care a făcut-o copilul, după o neascultare, după ce a făcut ceva ce nu trebuia, se întoarce la tata sau la mama și atitudinea acestora față de copil este de așa manieră încât arată că ei nu se încred în Hristos în adâncul sufletului lor, că nu au certitudinea aceea lăuntrică, că altoiul nu s-a prins în ei înșiși nu o spun, dar lucrurile o arată atunci atitudinea lor nu are nici un efect pozitiv asupra copilului.

Nu este de ajuns să se întristeze mama și să spună în ea însăși: ,,Copil rău ce ești, mă minți! Unde o fi învățat să mintă?” Nu ajunge numai să te superi sau să-l controlezi pe copil. Dacă mama nu se întristează și dacă nu controlează ca o mamă născută din nou, acestea nu sunt lucrătoare. Și nu numai că nu sunt lucrătoare, nu folosesc, ci poate să facă lucrurile și mai rele decât sunt deoarece provocă reacții din partea copilului.

Parinti si Copii - Arh. Simeon Kraiopoulos - Editura Bizantina