Porunca a zecea - Vechiul Testament
„Să nu poftești femeia aproapelui tău și să nu dorești casa aproapelui tău, nici țarina lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici asinul lui, nici orice dobitoc al lui, nici nimic din cele ce sunt ale aproapelui tău!” (Deuteronom, 5, 21).
De vreme ce ai poftit, deja ai căzut în păcat. Contează însă dacă te-ai retras degrabă din căderea în care te-a împins pofta sau te-ai prăvălit și mai adânc în prăpastie.
Pofta este sămânța păcatului, fapta păcătoasă este secerișul seminței sădite și crescute.
Ia seama la diferența dintre această a zecea poruncă și celelalte nouă!
În cele nouă porunci de dinainte Dumnezeu te îndepărtează de la săvârșirea faptelor păcătoase, exact de la secerișul păcatului. Prin această a zecea poruncă însă, Dumnezeu coboară la rădăcina păcatului și a fărădelegii, și te îndeamnă să nu păcătuiești nici prin poftele tale.
De aceea, această poruncă constituie puntea de legătură dintre Legea veche și Legea nouă a lui Dumnezeu, dintre prima, care a fost dată de Dumnezeu prin Moise, și cea de-a doua, care a fost dată prin Iisus Hristos.
Când citești Noul Testament vei vedea că Hristos nu mai poruncește oamenilor să nu ucidă cu mâna lor și să nu desfrâneze cu trupul lor, să nu fure cu brațele lor și să nu mintă cu limba lor, ci pătrunde mai adânc în sufletul omenesc și îi poruncește să nu ucidă nici cu gândul, să nu desfrâneze nici cu pofta, să nu fure nici cu cugetul, să nu mintă nici prin tăcere.
Prin urmare, această din urmă poruncă face trecerea de la legea lui Hristos, care este mai duhovnicească, mai înaltă și mai însemnată decât legea lui Moise.
Să nu poftești nimic din câte are aproapele tău, pentru că dacă ai poftit, deja ai pus sămânța răului în inima ta, și sămânța va cădea, și va lăstări, și va crește, și se va maturiza, și va împinge mâinile tale la păcate, și picioarele, și ochii, și limba, și întregul tău trup. Trupul împlinește poruncile pe care i le dă sufletul. Ceea ce sufletul dorește, trupul duce la îndeplinire, și ceea ce sufletul nu dorește, nici trupul nu este dator să facă.
Care este planta care crește mai repede decât toate? Nu cumva feriga? Într-adevăr, pofta care a fost însămânțată în inima omului crește și mai repede decât feriga. Astăzi crește foarte puțin, mâine este de două ori mai mare, poimâine de patru ori, răspoimâine de șaisprezece ori, și așa mai departe. Astăzi poftești casa aproapelui tău, mâine deja ai făcut planul cum să o iei. Poimâine îi vei cere să ți-o dea, și răspoimâine i-o vei răpi sau i-o vei incendia.
Astăzi te uiți la femeia altuia cu poftă păcătoasă, mâine cu siguranță te vei gândi cum s-o răpești. Poimâine vei intra cu ea într-o relație necurată, iar răspoimâine vei face planul cum să-l ucizi pe vecinul tău și s-o iei pe femeia lui acasă.
Astăzi ai poftit boul vecinului tău, mâine îl vei pofti de două ori mai tare, poimâine de patru ori și răspoimâine îl vei fura. Dacă acela te va duce la tribunal pentru bou, că l-ai furat, tu te vei apăra și vei jura că animalul a fost al tău.
Astfel, din poftele păcătoase lăstăresc faptele păcătoase.
Ia seama încă la faptul că cel care încalcă această a zecea poruncă le încalcă una după alta și pe celelalte nouă.
Ascultă sfatul pe care ți-l dau: luptă-te să împlineștei această ultimă poruncă a lui Dumnezeu și îți va fi mai ușor să le împlinești pe celelalte. Crede-mă că cel care are inima plină de pofte rele și-a întunecat atât de mult sufletul, încât se arată neputincios și să creadă în Domnul Dumnezeu, și să lucreze în zilele rânduite, și să cinstească duminica, dar și să-i respecte pe părinții săi. La fel se întâmplă și cu celelalte porunci. Dacă ai călcat o poruncă, le vei încălca pe toate cele zece porunci.
Un om drept, care se numea Lovro, și-a părăsit satul și s-a retras într-un munte, unde trăia în liniște și se lupta ca să smulgă din suflet toate poftele, în afară de dorul după Dumnezeu și pentru împărăția lui Dumnezeu. Și în câțiva ani a ajuns să cugete doar la Dumnezeu, să se roage și să postească. Când s-a întors în sat, toți consătenii s-au minunat de sfințenia lui, și toți îl cinsteau ca pe un om drept înaintea lui Dumnezeu.
În același sat trăia și un anume Tadeu, care, pentru că îl invidia pe Lovro, le-a spus sătenilor că putea și el să facă la fel. Astfel, s-a urcat în munte și s-a dăruit însingurării și nevoinței, dar într-o lună s-a întors. Când sătenii l-au întrebat ce a făcut o lună în munte, el a răspuns:
-Am ucis, am furat, am spus minciuni, m-am mândrit, am desfrânat, am ars case, într-un cuvânt am făcut toate crimele de pe fața pământului.
-Și cum s-a întâmplat aceasta, de vreme ce ai locuit acolo singur?
-Am fost singur cu trupul dar cu sufletul și cu inima m-am aflat în lume, în legătură neîntreruptă cu oameni, și ceea ce n-am putut face cu mîinile, cu picioarele, cu limba și cu trupul meu, le-am săvârșit cu sufletul și cu inima.
Așadar, fraților, omul poate păcătui și când este despărțit de oameni și trăiește în izolare. Pentru că chiar dacă omul rău părăsește societatea oamenilor, nu-l părăsesc poftele păcătoase, sufletul murdar și gândurile necurate.
De aceea, să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să ne ajute să ținem și această ultimă poruncă. Astfel, vom fi pregățiți să auzim, să înțelegem și să primim Noul Testament al lui Dumnezeu, adică legea lui Iisus Hristos, Fiul Dumnezeu.

„Doamne, Dumnezeule, Cel mare și înfricoșător, mare în fapte și înfricoșător în dreptatea Ta necuprinsă, dăruiește-ne  și bunăvoința Ta, ca să urmăm și această mare și sfântă poruncă. Ucide, Doamne, orice poftă păcătoasă în inima noastră, înainte să lăstărească și să înceapă să ne sufoce! Oh, Stăpâne al întregului univers, umple sufletele și trupurile noastre cu puterea Ta, pentru că prin puterea noastră nu putem face nimic. Și cu înțelepciunea Ta, deoarece înelepciunea noastră este prostie și întuneric, și cu pofta Ta, deoarece pofta noastră este mereu vicleană fără a Ta. Apropie-te de noi, ca și noi să venim lăngă Tine, pleacă-Te asupra noastră, ca și noi să ne înălțăm către Tine!
Sădește, Doamne, legea Ta cea sfântă în inimle noastre, sădește-o și altoiește-o, fă-o să răsară și să înflorească, și umple-o de tot rodul! Pentru că, dacă ne părăsești, lăsându-ne singuri cu legea Ta, nu vom putea s-o împlinim.
Slavă Ție, Doamne, cinste lui Moise, profetului Tău ales, prin care ne-ai dat acastă Lege clară și plină de putere!
Ajută-ne, Doamne, să învățăm pe deplin această prima lege a Ta, ca să fim pregătiți astfel pentru Legea cea mare și preaslăvită a Unuia-Născut Fiului Tău, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Căruia Se cuvine slava și mulțumirea, cântarea și închinăciunea, împreună cu Tine și cu Duhul Tău de viață făcător, din neam în neam, din veac în veac, până la sfârșitul lumii, până la Înfricoșătoarea Judecată, până la afurisirea păcătoșilor nepocăiți, de către drepții care suferă, până la biruința asupra satanei, până la pierzarea împărăției lui și până la strălucirea împărției Tale veșnice peste toate împărțiile pe care le-a cunoscut și văzut ochiul și gândul Omului. Amin”.

Prima Lege a lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici – Editura Egumeniță 2011