Citind tâlcuirea Sfântului Nicolae Velimirovici despre porunca a sasea a Sfintei Scripturi - să nu ucizi - m-a dus gândul la milioanele de avorturi ce se fac în întreaga lume și la nevinovații copii ce strigă fără speranță către mamele lor și călăii de medici. Bine ar fi ca la această expunere a Sfântului Nicolae Velimirovici să luăm aminte căci putem ucide în fel și chip:
Porunca a șasea „Să nu ucizi” (Deuteronom, 5, 17).
Dumnezeu a dăruit tuturor făpturilor viață din propria Sa viață. Viața este moștenirea cea mai prețioasă a lui Dumnezeu și de aceea cel care ridică mâna împotriva oricărei vieți în această lume o ridică împotriva moștenirii prețioase a lui Dumnezeu. Vai, asupra înseși vieții lui Dumnezeu! Toți câți viețuim acum suntem purtători temporari ai vieții dumnezeiești înlăuntrul nostru, suntem păzitorii moștenirii prețioase a lui Dumnezeu. Prin urmare, nici nu trebuie, dar nici nu putem distruge această viață dăruită de Dumnezeu înlăuntrul nostru și înlăuntrul celorlalți. Și aceasta înseamnă că:
1. Nu trebuie să ucidem;
2. Nu putem să ucidem viața.
Un olar construiește o oală din pământ, și tu când o spargi, oala se mânie și cere să fie înlocuită. Și omul este alcătuit dintr-un material ieftin, ca și oala, dar este prețios ceea ce se găsește înlăuntrul omului: sufletul lui, care-l țese pe omul dinăuntru, și duhul lui Dumnezeu, care dă viață sufletului.
Chiar și tatăl și mama nu au dreptul să ia viața copiilor lor. Pentru că viața n-o dau părinții, ci Dumnezeu prin mijlocirea părinților.
Părinții sunt precum covata în care Dumnezeu plămădește viața, sau precum cuptorul în care El coace pâinea vieții. Părinții nu dau viața, și deoarece n-o dau ei, nu au nici dreptul s-o ia.
Astfel, de vreme ce părinții care se îngrijesc atât pentru copiii lor nu au dreptul să le ia viața, cum au aceată îndreptățire cei care, din întâmplare, vor întâlni în lumea aceasta pe copiii altor părinți?
Când spargeți vasul olarului, nu se îndurerează atât oala, cât însuși meșterul care a plăsmuit-o. La fel și când ucizi un om, nu simte atât durerea omul, cât Dumnezeu, Care l-a plăsmuit, l-a înălțat și a sălășuit înăuntru duhul Lui.
Și dacă ești dator să-i dai în schimb ceva olarului pentru oala spartă, cu atât mai mult ești îndatorat să înapoiezi lui Dumnezeu viața pe care ai luat-o. Într-adevăr, chiar dacă oamenii nu cer substitut pentru aceasta, Dumnezeu va cere. Să nu ucizi, căci dacă oamenii uită crima, Dumnezeu n-o uită! Există lucruri pe care nici Dumnezeu cel Atotputernic nu le poate săvârși, ca de exemplu nu poate uita crima ta. Să-ți amintești acest lucru mereu în mânia ta, înainte să atingi cuțitul sau arma.
Prin urmare, noi nu putem să ucidem viața. Dacă ucid viața, ar însemna că-L ucid pe Dumnezeu, de vreme ce viața esta a Lui.
Cine-L poate ucide pe Dumnezeu? Poți să faci bucăți oala, dar nu să distrugi lutul din care a fost făcută oala și s-o arunci din această lume. În chip asemănător, poți face bucăți trupul omenesc, dar nu poți să tai, nici să arzi sau să risipești și să arunci sufletul și duhul lui.
În Constantinopol cârmuia un vizir înfricoșător și vărsător de sânge, care era fericit să vadă în fiecare zi pe călău cum tăia capetele oamenilor undeva în apropierea casei lui. Viețuia însă în cartierele cetății un cerșetor drept și profet, care toți îl cinsteau ca pe omul lui Dumnezeu. Într-o dimineață, în ceasul în care călăii tăiau capul unui om în fața ochilor vizirului, cerșetorul bătrân a stat sub fereastra lui și, cu un toiag de fier, lovea văzduhul în dreapta și în stânga.
- Ce faci acolo? L-a întrebat vizirul.
- Același lucru pe care îl faci și tu, i-a răspuns cerșetorul.
-Cum aceasta? L-a întrebat acela din nou.
-Iată cum, a zis cerșetorul: mă străduiesc să ucid vântul cu toiagul. Tu te străduiești să ucizi viața cu sabia. Și strădania mea, și a ta, sunt la fel de zadarnice. Tu nu poți să ucizi viața, așa cum nici eu nu pot ucide vântul!
Vizirul s-a retras în dormintoarele întunecate ala casei sale și n-a primit pe nimeni. Trei zile n-a mâncat, n-a băut nici n-a văzut pe nimeni. A patra zi i-a chemat pe prietenii săi și le-a zis: „Adevăr grăiește omul lui Dumnezeu. Am făcut lucruri zadarnice și nesăbuite. Nu poți ucide viața, așa cum nu poți ucide vântul!”
În America, în orașul Chicago viețuiau doi vecini. Unul dintre ei era invidios pe bogățiile celuilalt și într-o seară a intrat în casa vecinului, i-a tăiat capul, i-a luat banii și a plecat acasă. N-a ajuns să intre pe stradă însă, că a văzut în fața lui pe vecinul ucis apropiindu-se, dar în trupul vecinului era capul lui. Ucigașul a apucat în altă parte și a început să alerge, dar mortul, cu capul lui pe gât, se afla din nou în fața lui. Pe ucigaș îl treceau sudori reci. De-abia a ajuns acasă și, cu chiu cu vai, a trecut noaptea. Dar seara următoare l-a văzut din nou pe vecin cu capul lui în mâini, și la fel și în serile următoare. Deci, a luat banii furați și i-a aruncat în râu. Dar nici acest lucru n-a ajutat, vecinul îi apărea în fiecare seară. Atunci ucigașul s-a prezentat la tribunal, și-a mărturisit fapta și l-au trimis la închisoare.
Nici acest lucru nu l-a ajutat, pentru că și în închisoare îl vedea pe vecinul lui în fiecare seară, cu capul lui atârnând la gât. În final, l-a rugat pe un preot bătrân să se roage pentru el, păcătosul, și să-l împărtășească. Preotul i-a spus că înainte de rugăciune și Împărtășanie va trebui să facă o mărturisire. Osânditul i-a răspuns că deja și-a mărturisit vina lui.
-Nu aceasta, i-a spus preotul. Trebuie să te cercetezi și să înțelegi, să simți și să primești că viața vecinului tău este viața ta personală. Așa cum l-ai ucis pe acela, te-ai ucis pe tine însuți. De aceea vezi capul tău deasupra trupului lui. Acesta este semnul lui Dumnezeu că viața ta și viața vecinului tău este și a tuturor oamenilor împreună este una și aceeași!
Osânditul s-a gândit, a cugetat mult, și-a venit în simțiri și a acceptat. După aceea s-a rugat lui Dumnezeu și s-a împărtășit. În acest fel a încetat să-l necăjească duhul mortului și a început să-și petreacă nopțile și zilele în pocăință și în rugăciune, propovăduind celorlalți întemnițați minunea care i s-a desoperit, adică faptul că omul nu poate ucide un alt om fără să se ucidă pe sine.
Oh, fraților! Cât de înfricoșător sunt urmările crimei! Dacă ar fi cu putință să le descoperim înaintea tuturor oamenilor, într-adevăr n-ar mai fi existat nici un om nebun care să înalțe mâna împotriva vieții celuilalt.
Dumnezeu răscolește și trezește conștiința ucigașului. Conștiința însăși îl roade înăuntru ca viermele care mănâncă lemnul pe dinăuntru.
Și-l mistuie, și-l chinuie, și-l strigă precum o leoaică turbată, până când nefericitul rău-făcător nu are liniște nici ziua, nici noaptea, nici pe munte, nici la câmpie, nici în viața aceasta, dar nici în mormânt.
De aceea, frații mei, Dumnezeu a porunict oamenilor să nu ucidă, ca să aibă pace și fericire.
Oh, Atotbunule, Doamne, fiecare poruncă a Ta este laptele cel mai dulce și hrănitor! Oh, Dumnezeule atotputernic, păzește-l pe robul Tău de faptele rele, și de conștiința răzbunării, ca să Te preaslăvească și să Îți mulțumească în vecii vecilor. Amin.

Prima Lege a lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici – Editura Egumenița Cartea Ortodoxă - 2011