de Nicolae Velimirovici | Vizionări: 3672
Porunca a patra
,,Păzește ziua odihnei, ca să ții cu sfințenie, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău. Șase zile lucrează și-ți fă toate treburile tale; Ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în ziua aceea nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici asinul tău, sau alt dobitoc al tău, nici străinul tău care se află la tine, ca să se odihnească robul tău și roaba ta cum te odihnești și tu. Adu-ți aminte că ai fost rob în pământul Egiptului, și Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț înalt și de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzești ziua odihnei și să o ții cu sfințenie” (Deuteronom, 5, 12-15).
Creatorul a plăsmuit lumea în șase zile, și într-a șaptea S-a odihnit. Cele șase zile sunt trecătoare, în timp ce a șaptea este veșnică, plină de pace și nesfârșită. Prin creație, Dumnezeu a intrat în timp, fără ca să iasă din veșnicie.
Aceasta este o taină mare, și este mai potivit să cugetăm la ea, decât să o cercetăm, pentru că nu este accesibilă oricui, ci doar celor aleși ai lui Dumnezeu.
Oamenii aleși ai lui Dumnezeu, aflăndu-se cu trupul în timp, se înalță cu duhul lor până la axul universului, unde este pacea și fericirea veșnică.
La fel și tu lucrează și odihnește-te! Să lucrezi pentru că și Dumnezeu lucrează, să te odihnești, pentru că și Dumnezeu Se odihnește!
Și să fie lucrarea ta o creație, de vreme ce ești fiul Creatorului. Nu dărâma, ci zidește!
Să socotești lucrarea ta ca o colaborare cu Dumnezeu și astfel nu vei săvârși răul, ci binele. Înainte de orice lucrare, gândește-te dacă Dumnezeu ar fi săvârșit această lucrare, pentru că El este Cel Care le săvârșește în principal pe toate, iar noi suntem doar împreună-lucrători cu El.
Toate făpturile lucrează neîncetat, și acest fapt să te miște spre lucrare. Cânt te trezești dimineața, vezi că soarele deja și-a început lucrarea, ca și celelalte: apa, văzduhul, plantele, animalele. Nelucrarea ta ar însemna jignire pentru lume și păcat față de Dumnezeu.
Inima și plămânii tăi lucrează zi și noapte. De ce să nu facă la fel și mâinile tale. Și rinichii tăi lucrează zi și noapte, de ce să n-o facă și mintea ta?
Astrele aleargă neîncetat, mai repede decât calul în galop, zi și noapte. Tu de ce să te dedai nelucrării și lenevirii?
Într-un oraș viețuia un negustor bogat, care avea trei fii. Era sârguincios și aduna bogății peste măsură.
Și când l-au întrebat la ce-i trebuie atâtea bogății și de ce le poftește atât, el a răspuns: ,,Mă ostenesc ca să-i asigur pe copiiii mei, și să nu le poftească și ei!”
Cei trei fii au auzit și au devenit leneși, părăsind orice fel de lucrare. Când tatăl lor a murit, au început să cheltuie bogăția. Părintele lor însă a dorit să se întoarcă din lumea cealaltă, ca să-i vadă pe copiii lui cum trăiesc fără osteneală și sudoare.
Dumnezeu i-a îngăduit, și el s-a coborât în cetate și a venit la casa lui. Când a bătut însă la ușă, un necunoscut a apărut și i-a deschis. Tatăl a întrebat despre copiii săi, și el i-a răspuns că sunt la muncile de jos, din pricina trândăvelii, care i-a condus la beție, și aceasta la ceartă, care la rândul ei i-a dus la crimă și tâlhărie. Ah! A suspinat nesăbuitul tată. Eu am crezut că voi construi Raiul pentru copiii mei, dar am plăsmuit iadul!
Astfel, nefericitul tată a ieșit din oraș și a început să-i sfătuiască pe toți părinții:
,,Oameni buni, să nu fiți cum am fost eu, căci din iubire pentru copii, i-am aruncat în iad! Învățaț-i să muncească și meșteșugul să le lăsați drept moștenire! Toate cele rămase de pe urma voastră împărțiți-le săracilor înainte să muriți!”
Într-adevăr, nu există lucru mai primejdios și mai pierzător de suflet decât să moștenească cineva o avere mare! Să fiți siguri că de marile moșteniri se bucură mai mult demonii decât îngerii. Pentru că prin nimic altceva diavolul nu-i pierde pe oameni mai lesne și mai grabnic decât prin marile moșteniri.
De aceea, să lucrezi și să-i înveți pe copiii tăi să lucreze! Și când lucrezi, să nu privești doar la câștigul, la folosul și la succesul pe care-l aduce lucrarea ta! Ia seama doar la frumusețea și mulțumirea pe care o aduce lucrarea prin ea însăși! Pentru un scaun pe care-l va lucra, tâmplarul va primi zece, cincizeci sau o sută de dinari. Satisfacția și mulțumirea însă pe care o simte un tâmplar când cioplește, usucă, lustruiește și asamblează lemnul, nu se pălătește cu bani!
Este o mulțumire care se aseamănă cu cea pe care a avut-o Dumnezeu când a plăsmuit lumea, când a croit-o și când a alcătuit-o. Și întreaga lume creată de Dumnezeu ar putea avea un preț concret, ar putea fi răscumpărată. Dar frumusețea și mulțumirea pe care Dumnezeu le-a simțit la crearea lumii nu are preț, nu poate fi comparată cu nimic.
Să știi că-ți descalifici lucrarea când te gândești doar la folosul material care iese din aceasta. Să fii conștient că o astfel de lucrare nu înaintează, nu se desăvârșește în mâna omului , nu-i aduce folosul așteptat, câștigul scontat. Chiar și lemnul se împotrivește și se încăpțânează când nu este lucrat cu iubire, ci din interes.
Și pământul te va urî, dacă-l lucrezi fără să te gândești la frumusețea lui, ci doar la câștigul pe care ți-l va da.
Fierul te va arde, apa te va îneca, stânca te va zdrobi, dacă nu le întâmpimi cu iubire, ci în toate vezi doar aur și bani. Să lucrezi dezinteresat, așa cum privighetoarea își cântă melodia ei. Astfel, Dumnezeu va merge înaintea lucrării tale, și tu în spatele Lui. Dacă alergi fără Dumnezeu, și-L lași în urmă, lucrarea ta îți va oferi blestem și nu binecuvântare.
..Și în ziua a șaptea să te odihnești!”
Și cum te vei odihni? Ia seama că odihna se află doar în Dumnezeu și lângă Dumnezeu. În nici un loc din lumea aceasta nu există odihnă adevărată, autentică, pentru că aceasta este lumea neorânduielii, asemănătoare unui vârtej.
Conascră ziua a șaptea exclusiv lui Dumnezeu, și atunci cu adevărat te vei odihni și te vei sătura, primind noi puteri.
Cândva, un ateu nu ținea porunca lui Dumnezeu de a nu lucra în ziua a șaptea, ci își continua lucrul și sâmbăta și duminica. Și în timp ce satul întreg se odihnea, el asuda pe ogor cu animalele, nelăsându-le nici pe acestea să se odihnească. Însă, într-o zi de miercuri, a căzut la pământ și el și animalele lui. Și în timp ce satul întreg se găsea pe ogoare, el ședea acasă istovit, fără poftă de viață și lipsit de nădejde.
Fraților, să nu fiți precum ateul, ca să nu vă pierdeți și voi puterile, sănătatea și sufletul, ci șase zile să lucrați și să vă nevoiți împreună cu Dumnezeu, plini de iubire, mulțumire și frica dumnezeiască, în timp ce ziua ziua a șaptea s-o dăruiți în întregime Domnului Dumnezeu!
Eu am încercat și știu bine că ținerea corectă a zilei de Duminică îl înduhovnicește pe om, îl înnoiește, și îl face fericit.
Prima Lege a lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici – Editura Egumenița Cartea Ortodoxă - 2011