Iată o tâlcuirea a celei de-a doua porunci făcută de Sfântul Nicolae Velimirovici în care ne înțelepțește cum trebuie privită, de ce a fost dată de Dumnezeu și sub ce aspect, iar în final ce reprezintă concret icoana și închinarea in duh și adevăr față de Dumnezeu.
,,Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a celor ce sunt în cer, sau jos pe pământ, sau în apă și sub pământ” (Deuteronom, 5,8).
Aceasta înseamnă că nu trebuie să slujești zidirii ca și Creatorului. Dacă deja te-ai înălțat pe un munte, unde L-ai întâlnit doar pe Domnul Dumnezeul tău, de ce țintești spre umbrele apelor noroioase de la poalele lui?
Când un om dorește să-l vadă pe împăratul și, după aceea, cu multă ostenală reușește să se găsească în fața lui, ce motiv ar avea să privescă în dreapta și în stânga, și să ia seama la robii împăratului? El poate privi într-o parte și în alta din două motive: sau pentru că nu este vrednic să stea singur în fața împăratului, sau pentru că socotește că nici împăratul nu-l poate ajuta.
De ce însă omul nu poate rămâne singur înaintea lui Dumnezeu? Nu este Acesta împăratul și, în același timp, și Părintele lui? Și cine s-ar înfricoșa să rămână singur, față către față, cu părintele său?
Oh, omule! Nu este el Dumnezeu, care te-a avut în cuget înainte de nașterea ta? Nu este El Cel care te-atins cu degetele Lui în somn, dar și când ai fost treaz, atunci când nici nu bănuiai, nici nu-ți dădeai seama? Nu se gândește la tine în fiecare zi mai mult decât te gândești tu însuți la tine? Prin urmare, de ce te temi de El? Într-adevăr, nu te temi de Dumnezeu pentru că ești om, ci pentru că ești păcătos.
Păcatul zămlișește întotdeauna frica! Păcatul se naște acolo unde nu-i este locul, nici al celui care-l zămlisește. Păcatul este cel care-ți întoarce, omule, fața de împărat către robi. Păcatul se simte bine, îi este drag să se găsească printre robi. El acolo stăpânește și petrece, locul acela este prietenul lui.
Tu însă trebuie să știi că Împăratul este mai milostiv decât robii! De aceea, să nu privești în altă parte, ci fără opreliști să iei seama la Împăratul și Părintele tău! Și privirea Împăratului va arde păcatul înlăuntrul tău, așa cum razele soarelui pierd insectele otrăvitoare din apă, și aceasta rămâne curată și bună de băut.
Mai crezi că Împăratul și Dumnezeul tău nu te poate ajuta, și de aceea îți îndrepți, privirile asupra robilor Săi. Dar dacă Dumnezeu nu te poate ajuta, toți robii Săi împreună cu mult mai puțin.
Oare nu toate făpturile lui Dumnezeu așteaptă ajutorul de la Acela? Atunci ce fel de ajutor aștepți de la zidirile Lui? Dacă unul care însetează nu-și poate potoli setea de la izvorul muntelui, cum se va sătura cu roua de pe frunze?
Cine este cel care adoră un idol sculptat sau asemănarea vreunui lucru? Cel care nu știe pe cel care este sculptat sau pe cel pictat – doar acesta adoră chipul și imaginea. Cel care nu crede în Dumnezeu sau nu-l cunoaște, este silit să adore lucrurile, pentru că omul trebuie să slujească cuiva. Dumnezeu a conturat munții și văile, trupurile animalelor și ale plantelor, a pictat câmpurile și livezile, norii și lacurile. Cine cunoaște acest lucru înalță slavă și mulțumire lui Dumnezeu ca Unui mare creator și pictor, în timp ce omul Care-l ignoră atribuie slava și mulțumire făpturilor și zidirilor lui Dumnezeu.
Și acest lucru nu este păcatul cel mai înfricoșător! Greșeala cea mai cumplită o săvârșește omul când își adoră propriul trup și cele pe care le creează mintea și mâinile lui. Oamenii sălbatici plăsmuiesc zei din lemn și se închină și se roagă lor. Dar pe cei sălbatici îi poți ierta și îndreptăți, din pricina sălbăticiei lor. Dumnezeu Cel drept și veșnic Se arată îngăduitor și milostiv față de ei. El primește rugăciunile pe care sălbaticii le înalță chipului de lemn, ca și cum ar fi adresate Lui și astfel trimite ocrotirea copiilor Săi neluminați.
Există însă oameni care, în deplină cunoștință de cauză, construiesc ceva cu mintea sau cu mâinile lor și percep lucrarea ca fiind dumnezeire. Există pictori care adoră tablourile lor ca pe Dumnezeu, scriitori care scriu o carte și socotesc în mintea lor că scrierea este mai bună decât cerul și decât pământul și astfel se închină lucrării lor. Există bogați care-și stivuiesc bogăția lor precum cârtița proviziile, și își înalță fruntea mai sus de Dumnezeu și de lumea Lui, închinându-se bogățiilor pe care le mănâncă rugina și viermii. Acolo unde sunt toate gândurile și inima omului, se află și dumnezeul lui.
Dacă un om își închină toate gândurile și inima familiei și nu-l cunoaște pe Dumnezeu, atunci familia devine dumnezeul lui. Aceștia sunt bolnavii sufletește din prima categorie.
Dacă un om își consacră toate gândurile și inima lui aurului și argintului și nu vrea să știe despre Dumnezeu, atunci aurul și argintul sunt dumnezeul lui. Acestora se închină ziua și noaptea, până când va veni și ultima noapte, și îl va înghiți în întunericul ei. Aceștia sunt bolnavii sufletelte din a doua categorie.
Dacă un om își adună toate gândurile și inima lui ca să se înalțe pe sine deasupra celorlalți oameni, să fie primul, să propășească în orice mod, să fie slăvit și lăudat de ceilalți, dacă se socotește pe sine mai bun decât toți oamenii, decât toate lucrurile din cer și de pe pământ, atunci un astfel de om este propriul său dumnezeu, căruia îi jertfește toate. Aceștia sunt bolnavii sufletește din a treia categorie.
Fraților, într-adevăr, doar sufletele bolnave nu-L cunosc pe Dumnezeul Cel adevărat! Sufletele lecuite au primit pe Dumnezeul Cel adevărat! Sufletele lecuite au primit sănătatea din cunoașterea și recunoașterea singurului și adevăratului Dumnezeu a Celui Care este Domnul și Stăpânul tuturor chipurilor și imaginilor, al tuturor famiilor de oameni, al întregului aur și argint și al tuturor oamenilor muritori de pe pământ.
Dacă cineva scrie Numele lui Dumnezeu pe hârtie, pe lemn sau piatră, pe zăpadă sau pe noroi, tu să cinstești acea hârtie, lemn, zăpadă și noroi, datorită Preasfântului Său Nume, care este scris deasupra. Să nu te închini însă materialului pe care este scris Preasfântul Nume.

Iarăși, dacă cineva pictează Chipul lui Dumnezeu pe orice material, să-L adori, dar să știi că nu te închini materiei deasupra căreia este reprezentat Dumnezeu, ci lui Dumnezeu Cel mare și sfânt, pe care Îl reprezintă imaginea.

Și dacă cineva pronunță sau cântă numele lui Dumnezeu, tu să îngenuchezi. Să știi însă că nu te închini limbii și graiului omenesc, ci lui Dumnezeu Celui viu și înfricoșător, pe care-l pomenește limba omenească.
Când privești noaptea cerul și măreției stelelor, închină-te, însă nu creației mâinilor lui Dumnezeu, ci Domnului Cel Preaînalt, Care este mai presus decât stelele, Căruia I se supun stelele preastrălucitoare.
Și seara, când îngenuchezi la rugăciune, să spui următoarele:
,,Doamne, doar pe Tine te cunosc, Te recunosc și Te preaslăvesc și când ziua îmi descoperă toată frumusețea Ta – frumusețea lucrărilor Tale - și când noaptea poartă veșmântul întunecat și mă lasă singur cu Tine. Amin.”

Prima Lege a lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici – Editura Egumenița Cartea Ortodoxă - 2011