Omul ,,civilizat” este în genere înclinat să trăiască mai mult prezentul; prezentul care, fără un sens și o luptă a noastră, nu reprezintă nimic și care fuge; să-l trăiască prin toate simțurile trupului atât de rafinat de civilizația aceasta de care sunt atât de mândri.

A mânca bine, a îndrăgi femei frumoaase, a fura și exploata pe cei slabi, a dormi lenea unui trup obosit de senzații tari, a te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel adevăratul Dumnezeu făcător de minuni, iată expresia unei vieți pentru care a trudit o lume întreagă de milenii.

Ce va fi mâine nu-l intresează pe acest, om; poate să se frângă și osia cerului! Ce va fi mâine ,,vom trăi și vom vedea”. Totul trebuie consumat acum pe calea simțurilor însetate de puternice zguduiri, trebuie îndrumat către totala satisfacție a pământului uscat și nerodit din noi.

Gândurile mari, credințele, dorul unei vieți mai pure și mai frumoase sunt ale poeților, ale visătorilor; omul ,,civilizat” n-are ce face cu ele, nu le caută și nici nu le cultivă, pentru că ,,nu umblă după himere”.

Acest îndobitocit de binele material, acest om al prezentului stors de sensuri, acest om își duce viața numai cu perdelele trase, închis, apăsat, căzut în propria sa întunecime.

Drama începe acolo unde prezența sa este activă. El retează elanuri, compromite credințe, îngenuche frumusețea și omoară omenia. El nu poate suferi altceva dincolo de ființa sa înrădăcinată atât de puternic într-un pământ care și el refuză să-l primească.

Omule mic, omule putred, omule dizolvant, de ce ești uneori atât de puternic?!

Îndemn la simplitate - Ernest Bernea - Editura Vremea - 2006